Ţine minte, Zoroastru !

La zi aniversară,
lui Romulus Turbatu, prieten de o viaţă,
cu frăţietate
I.
Ţine minte, Zoroastru !
Niciodată nu fi-voi albastru
eres
aburind oglinda
din tinda
în care, duminica, Bunul,
Străbunul
îşi rădea barba
– cenuşă ţepoasă a săptămânii –
cu briciul ascuţit noaptea
pe Cornul Lunii…
II.
În ochii lui Merlin şi Milarepa
privea fix, mistuitor,
spulberând stepa
ce şuieră-n coama îngerilor
imberba
Rapsodie a salcâmilor roşii –
erupţie în zori când cucoşii
taie-n zig-zag cerul de foc,
fierăstrău iute, fără noroc:
– Faceţi, erelor, ielelor, faceţi loc,
Ciuleandra genunilor
din nou să o joc…
III.
Sub pleoapa strămoşilor
cursă-n pământ,
coclită în vaier de vânt,
Timpul dintâi îl fluier, îl cânt –
dulău bătrân, îl asmut
contra balaurului pierdut
în faldurile basmului
susurând
apă vie
din cornul inorogului argintiu
pe care îl desenez, îl transcriu
din Regele Ubu – Rex Ubu
în Muntele Gugu,
din exotic Uagadugu
în totemul uger de stea nevăzut
la care sug cirezile sfincşilor tăcuţi
şi zboară munţii munţilor muţi,
muţi până simt laptele clipei înflorind
din ei în copii, în părinţi
împietriţi
cu sângele istoriei în dinţi…
IV.
Sub noptatice gene de astru,
te avertizez, Zoroastru:
Niciodată nu fi-voi albastru
mit
altoind oglinda
pe tija ce zvâcneşte în ghinda
stejarului ce am fost –
o, Maică, mă ştiu pe de rost
munţii şi apele, câmpiile toate
în Marele Lup
Alb
îngemănate…
V.
Stalagmita trecutului picură,
sus, tot mai sus picură,
invers,
într-a viitorului stalactită
nu clipe de aur,
ci dinamită…
VI.
Surori şi fraţi,
regi, stăpâni şi argaţi,
nu strigaţi, nu mai strigaţi
în Peştera Umbrelor adormite
căci râul – dragon curgător, de aur
fierbinte – îl aruncaţi
din străfunduri de timp în Luna păgână
pe care doar Bendis o îngână
şi ne duce, peste tot ne duce,
ne-aduce, de mână,
cu zâna bună ce bezna
amână…
VII.
Pe tărâmul de taină ajuns,
pletele sânzienelor am tuns…
Cu nuieluşa de alun, fântânii
singur îi dibui izvoarele, sânii
bulboanelor doldora de lapte
pentru Cel născut în miez de noapte,
lângă ieslea timpului
fără moarte…
VIII.
De iezii
amiezii
se lasă visate,
noapte de noapte,
ţâţele
Fecioarei Maria
alăptând pe Mesia…
IX.
Trei iezi, cucuieţi,
trei magi
înzăuaţi
în fragi,
în cămaşa de raze
a noului Timp
născut din Prunc…
De ce, Doamne, de ce să arunc
briciul bunicului
în ritm de bărbunc ?
Mai bine-l restitui vestitului
Duce Ramunc…
X.
Minte să ţii, Zoroastru:
În Tracia, sub fiecare castru,
pulsează obârşiile neamului meu,
miticul Timp,
sângele-albastru,
Coloana-nfrunzită în cer,
totem fulgerând lupul-dragon,
coama de leu-paraleu
a-ntâiului poet al lumii:
Orfeu,
cu lira-i îmblânzind fiarele –
atunci, acum şi mereu…
XI.
Ţine minte, Zoroastru,
munţii
de chihlimbar, sare şi alabastru
în care dăinuie vulturul bicefal,
zăganul-astru
ce nu abureşte oglinda
din tinda
Străbunicului înfrăţit cu ghinda
de taină
a nunţii
Prinţesei Krimhilda…
Craiova,
16 aprilie 2012/ A doua zi de Paşti,
19 aprilie 2012