Ruga lui BRÂNCUŞI în faţa Coloanei – axis mundi Ora et labora
Eu nu ştiu, Doamne, cine sunt
Dincolo de crucea din Cuvânt –
În Timp ori în afara lui
Cu umbra-mi bat în ceruri cui…
Ţâşnind spre matca Orion
În care veşnicia-şi are tron,
Pironul îndoielii îl tot sui
În cosmicul rădvan hai-hui…
Ci vine din văzduh Măiastra
Cu trup-elice din albastra
Genune a Duhului Sfânt
Din care mă-ntrupez şi cânt…
În Altair, pe Marte, pe Pământ
Îmi caut umbra – alter cânt –
Chipul dintâi să mi-l ascult
Mai sus de-al mumelor tumult…
În mugurii stării de taină –
Magică pălărie, haină –
Mă fac adesea nevăzut
Chiar mie însumi, crivăţ mut…
În Timp ori în afara lui,
Bolta galactică descui…
Sub curcubeul din Cuvânt,
Şti-voi, Hristoase, cine sunt ?…
De unde vin ? Încotro merg ?
Bour heraldic, inorog sau cerb,
Ţăruş de lacrimi, stâlp-clepsidră,
Furcă a infinirii, viperă-hidră ?…
DAN LUPESCU
Craiova, 3-4 iulie 2011