Robert Wilson

10.01.14 by

În perioada 13-24 ianuarie a.c. vor începe repetițiile la spectacolul “Rinocerii”, de Eugène Ionesco, în regia marelui regizor și artist vizual american Robert Wilson, la invitația directorului Mircea Cornișteanu. Premiera mondială a spectacolului “Rinocerii” a avut loc la Düsseldorf, pe 6 noiembrie 1959, iar piesa a fost tipărită în același an la Editura Gallimard. De atunci a fost jucată în sute de reprezentații pe toate scenele lumii.
Este pentru prima oară când Robert Wilson, pe care Eugène Ionesco l-a numit cândva “cel mai important regizor american”, montează un spectacol în România. Wilson a mai fost de câteva ori în țara noastră, iar la Craiova i s-au jucat două spectacole, în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare: „Femeia mării”, de H. Ibsen, 2008 și „Sonetele lui Shakespeare”, prezentat de „Berliner Ensemble”, Berlin, 2012.
În 2010, regizorul american a fost prezent la teatrul craiovean cu conferința „Have I been here before?”, cu ocazia prezentării filmului spectacolului său „Hamlet – Un monolog”, realizat la Alley Theatre în 1995, în regia şi interpretarea sa.
Robert Wilson va fi însoțit de o echipă de colaboratori cu care lucrează de obicei spectacolele sale apreciate pe scenele internaționale: dramaturgul Konrad Kuhn (Austria), creatorul de costume Jacques Reynaud (Franța), co-regizorii Tilman Haecker (Germania) și Charles Chemin (Franța), light-designerul A. J. Weissbard (Italia), video-artistul Tomek Jeziorski (Polonia) și compozitorul Adam Lenz (SUA). Acestora li se vor adăuga din România regizorul Bobi Pricop (asistent de regie), scenografii Adrian Damian (asistent decor) și Adriana Dinulescu (asistent costume).
În această perioadă, Robert Wilson și echipa sa, alături de actorii craioveni, vor pune bazele viitorului spectacol ale cărui repetiții finale vor avea loc în perioada 2 iunie-4 iulie 2014, dată la care este programată premiera spectacolui.
În perioada 14 noiembrie 2013-17 februarie 2014 artistul vizual Robert Wilson este prezent în Salle de la Chapelle a celebrului muzeu Luvru cu expoziția video “Living Rooms”, o transpunere a ceea ce reprezintă spațiul său de existență și de lucru de la Watermill Center, fundația de artă pe care a înființat-o în anul 1992.
Spectatorii parizieni au putut viziona pe 7 ianuarie, la Théâtre du Châtelet spectacolul Einstein on the Beach, realizat de Robert Wilson, pe muzica lui Phillip Glass. Spectacolul a putut fi urmărit de telespectatorii din întreaga Europă, grației transmisiei în direct pe postul de televiziune Mezzo și va avea în continuare reprezentații în zilele de 8, 9, 10 și 11 ianuarie.
De la Paris, Robert Wilson va veni direct la Craiova, pe 13 ianuarie, însoțit de colaboratorii săi.

Născut în Waco, Texas, Wilson a fost educat la Universitatea din Texas şi la Brooklyn’s Pratt Institute, unde atenţia sa s-a îndreptat către arhitectură şi design. În 1968 fondase deja Byrd Hoffman School of Byrds, şi lucra şi juca cu grupul într-o clădire de apartamente pe Spring Street, 147 în partea de jos a Manhattan-ului. În 1969 două producţii majore ale lui Wilson au apărut în New York City: Regele Spaniei la Anderson Theater şi Viaţa şi timpurile lui Sigmund Freud care a avut premiera la Brooklyn Academy of Music.
În 1971 Wilson a primit aprecieri internaţionale pentru revoluţionara Deafman Glance, o operă mută creată în colaborare cu Raymond Andrews, un talentat surdo-mut pe care Wilson l-a adoptat. După premiera de la Paris, surrealistul francez Louis Aragon scria despre Wilson “el este ceea ce noi, din care surrealismul s-a născut, am visat că va veni după noi şi va ajunge dincolo de noi”.
În 1979 a colaborat cu compozitorul Philip Glass pentru a scrie opera-reper Eisenstein on the Beach, care a fost prezentată la Festival d’Avignon şi Metropolitan Opera House din New York, şi care a fost de atunci reluată pentru două turnee mondiale. La începutul anilor ’80 Wilson a creat ceea ce este şi astăzi considerat drept cel mai ambiţios proiect al său: multi-naţionala epopee the CIVIL warS: a tree is best measured when it is down. Deşi epopeea nu a fost văzută niciodată în întregime, ea a fost nominalizată la Premiul Pulitzer.
În ultimele două decenii a adus viziunea sa unică asupra repertoriului tradiţional dramatic şi operatic, creând şi regizând opere pentru La Scala, Metropolitan Opera, Opera Bastille, şi multe altele, incluzând The Ring, Parsifal şi Lohengrin de Wagner, Flautul Magic de Mozart, Madama Butterfly de Pucini. A prezentat de asemenea adaptări inovatoare asupra unor lucrări de scriitori precum Virginia Woolf, Gertrude Stein sau Henrik Ibsen. De-a lungul carierei sale, Wilson a colaborat cu diverşi artişti, precum Heiner Muller, Tom Waits, William S. Burroughs, David Byrne, Lou Reed, Allen Ginsberg, Susan Sontag şi Jessye Norman. Cele mai recente lucrări pentru scenă includ The Ring de Wagner, alături de dirijorul Cristoph Eschenbach (2005-6) şi The Passion of St. John de Bach, care a avut premiera în 2007 la Châtelet în Paris.

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

ERROR: si-captcha.php plugin: GD image support not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable GD image support for PHP.

ERROR: si-captcha.php plugin: imagepng function not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable imagepng for PHP.