REZULTATE CONCURSUL NAȚIONAL DE POEZIE „IOANID ROMANESCU” EDIȚIA A IX A

24.07.13 by

Concursul Național de Poezie „Ioanid Romanescu” ediția a IX a
s-a încheiat conform calendarului stabilit.
Am primit în total un număr de 27 plicuri din țară ( București, Brașov, ,Botoșani, Iași, Galați, Republica Moldova,Suceava, Prahova, Buzău, Bacău,Hunedoara,Timiș,etc.), 135 de poezii fiind lecturate și apreciate conform unor criterii stabilite de juriu.
Juriul a promovat nu atât valoarea estetică în sine a textelor, cât,tendințele de atingere a unor standarde superioare. Majoritatea participanților au dovedit un talent poetic ce a impresionat juriul în mod plăcut.
Premiul I a fost acordat domnului Georgian Ghiță, județul Prahova (10 puncte)
Timpul miroase a oameni
Călcând peste cioburile timpului
pașii noștri se pierd
devenind
semne mai negre ca însăși frica de moarte

cuvintele arse,ale ei, ale lui
se agață de balustrada nemuririi
de-ar fi al ei… de-ar fi un glas
să ne urmărească, să nu ne șoptească
ieșirea din labirint

luna ne privește
rece precum noaptea
magmă nestinsă, rătăcită în oceanul păcuriu
străpunge neomul cu ochi greu de matelot

scrumul coroanei, urmele apusului
ea, el…
cioburile timpului, balustrada nemuririi
noi…
Așteptare
M-am așezat cu capul pe cadrul gândului tău
ca o stea muribundă la marginea universului

Câteodată, încerc s-aprind un colț,
lăsându-le pe celelalte patru într-o umbră ce alunecă
petale de piatră asemenea unei himere vii
Mi-am strâns umerii înfiorați
de plăcutul venin al vârfurilor de amor
pe care le înfig în sângele amorțit nopțile pierdute
în visuri senine
Cuget lucid
Inocență de lut
Pe șina speranței trec iubitorii de vid-
spirite reci

Vid
Când plângi, aduni viscole-ntre pleoape
nori vineți se preling din cap până-n picioare
netezindu-ți călcâiele.

Am început să uit cum arată sclipirea ochilor tăi
îmi pare că visul de-a evada din beția acestei umbre,
s-a spulberat o data cu timpul.

Nu m-am născut cu mai multe inimi
și chiar de-aș fi avut,
ar fi încetat să bată pe rând
precum ceasurile uitate la amanet.

Nu-mi doresc ca cineva să mi se alăture,
că-ci dorul este precum un ciob ce-mi străpunge tâmplele
și-mi biciuiește obrajii, lăsând tălpi de durere în suflet.

Taci! Nu spune nimic, lipsește un os…
Tu ești…
Ochii tăi înăuntru țin o corabie și mi-o dau
plină cu velur de privire goală și rubine
sfărâmate de visuri, de căderi, de degete.
Azi-dimineață un demon a prins aripi într-un moment
de neatenție și coarnele sale înlăturate trosnesc
sub picioarele mele pe asfalt.

Voalul primăverii în bulbul trudit de sens
urlet sau murmur,trăsură sau emul, tu za
înălțată din țărână cu sânii de nori, cataractă
de luceferi sau de pică.
Alături o oglindă se apleacă, îți transformi precisul
devenind o femeie rece, o stafie cu voalul primăverii
în bulbul trudit, plutele îți cară mersul și razele
spre amurg lucirea.
Șotron
Seara îmi șterg tălpile de resturile bitumului
și plec printre dungile neînțelese ale scrisului
fără parfum, fără zâmbet
cu brațele mele, cu ochii tăi închiși
pe numerele încarcerate arunc pietre

pașii îmi cunosc labirintul
trupul îmi leagă cerul
luna pierde bucăți de piele
tot mai trasă tot mai rece
este un alb-negru
în acest decor pământesc
cel vechi, cu un deget tăiat
se prăbușește ca un bolovan
pe lacunele sale

privirea cu miros de cretă
dansează precum un clovn bolnav
dată lungă și liniște de bitum
rebelă ca seara

Premiul II – Geanina Gheorghiu, județul Iași (9,75 puncte)

Femeia filosof

Femeie filosof este accesibilă doar ție
precum regina nopții
care nu își dăruiește parfumul
decât dansului nupțial.

ea poartă haina nobleței spirituale
cu o eleganță a poeziei metafizice
și emană parfum de mister
ca-ntr-un tablou de Rembrandt.
la intersecția dintre prezență și absență
ea îți mimează absolutul
îngăduindu-ți să păcătuiești frumos
ca la judecata de apoi
ea să troneze ca înger
al apărării tale.

femeia filosof îți măsoară temperatura spirituală
cunoscând maladia profană sau sacră de care suferi,
ea știe de unde vin culorile uitării de sine
și tăcerea uimită a versurilor tale.

această femeie este ieșirea sublimă din tine însuți,
ieșirea din ceea ce nu ești
către bucuria în care nu se află loc pentru abis și pentru moarte

Secretul poeților

zborul păsărilor, uneori, este rezervat
unei mundii îmbrăcată în entropia
atâtor poeme scrise cu literele împletite
din cozile cireșilor înfulecate, pe furiș,
în grădina scriitorilor.

ele sunt martore ale unui spectacol
de făpturi izgonite din rezervația raiului.

întrebați-le pe ele ce este poetul,
și cum sărutul de argint al lui Iuda
e prețul elogiului pentru poeziile acestuia,
cum este jocul neantului care, vrând
să-și cunoască fața, inventează existența,
care poate fi secretul de a rămâne contemporan
cu eclipsa noastră cea mai înaltă,
cum se conjugă cuvântul care suferă
de o maladie profană,
cum se face că singurătatea este întotdeauna un dialog
sau cum tristețea poate fi cea mai prețioasă bucurie a inteligenței.

întrebați-le pe ele dacă prostituția din literatură
este mai înfloritoare astăzi ca niciodată,
dacă absența credinței în nemurire
trădează carența de suflet
a vremurilor noastre.

poate poeții se ascund în poezie de teama de moarte,
de complicitatea umbrelor care ascunde reala existență.

ei se hrănesc cu dicteul inefabilului
pentru răzbunarea suferinței cuvintelor
astfel, rănile secrete vor naște îngeri
care vor lectura versuri
la căpătâiul Dumnezeului bolnav,
bolnav de neîmplinirile Creației.

nu vom afla secretul poeților
cum nici secretul frumuseții unui nufăr
sau al unui chip de femeie
nu-l afli prin hermeneutică,
trebuie doar să respirăm
prezentul etern poetic
ca o verticalitate a tuturor zborurilor.

Declarație de intimitate

de când te cunosc,
simt uimirea omului
în fața universului
care relevă că Dumnezeu este poet.
poate un poet sublim
care mi te-a dăruit
cu bucuria restrângerii cercului vizual
până la orbire,
formând o infinită rezervă de poezie,
din ea vom reface sisific o repetată
promisiune adresată fericirii.

tu ești metafora lui Dumnezeu,
iar eu zâna care rămâne fecioară
și după ce ai făcut dragoste cu ea,
sunt poate surâsul indefinisabil al reginei Nefertiti
care nu apără un secret,
ci creează misterul care să te fascineze.
te întreb dacă toată această frumusețe
nu este cumva zâmbetul Lui
care nu ne comunică
decât întrebări ramificate la infinit,
neanturi bolnave de existență
sau poate erorile tandre ale erosului.

A fi sau a nu fi

Dumnezeu deschide o carte la voia întâmplării
cu pagini în care femeile fac parada adulterului
fără căință și fără umilire prin îngenunchere,
ele așteaptă întâia ninsoare
cu schiurile unei noi aventuri sub braț.
În lumea duhurilor murdare, morții se logodesc,
pe ascuns, cu femeile celor vii,
iar vii cu cele răposate.

te simți cel dintâi om izgonit din rai
dintr-un orgoliu luciferic acționând în gol.
tu ai inventat piese tragice, dar comedii puține
ca și cum nu putem trăi fără suferință,
ți-ai jucat toate rolurile sacre
constatând că Dumnezeu,
atunci când jucai, nu era în rol.

astfel ai apărut, tu, acela absorbit de nirvane,
crezând că El a devenit un cimitir al propriei creații,
n-ai iubit viața dar la sfârșit faci dragoste cu moartea
întrucât numai morții creează eternitate.

aparențele seduc, neverosimilă se dezvăluie masca,
sfâșiată în pădurea ta profană, catalepticule!
luna se stropește cu vitriol,
soarele, suspectat de nihilism,
devine administrator al cimitirului evreiesc.

un paradox, dar oare întrebările
nu sunt sensuri sustrase înțelepciunii?
cine cunoaște viața? să se arunce în abisuri!
cine a cunoscut dragostea, fără să-i fie greață de ceea ce ascunde
dincolo de carnalitate, să devină sfânt!

în toată această nebunie metafizică
ți se face dor de chipul lui Dumnezeu
pictat în icoanele sfinte
printre lumânările aprinse,
ți-e dor să iei masa cu El,
rugăciunea căutând locul aripilor pe umerii tăi.

de pe țărâmul raiului simți brizele unei duioșii de altă dată:
Dumnezeule, mântuiește-mă pe mine, cel mai păcătos dintre oameni
și fă-mă să devin din nou un înger de lumină!

Iubire livrescă
am visat atâția ani
că te voi găsi
în refrenele metafizice
care schimbă fondul impresiilor,
în momentele când trebuie
să uiți că exiști.

te-am căutat în hierofaniile speranței
ce răsar pe irisul poeziei,
iar atunci pe ciorchini de aluzii îngerești
am simțit că sunt mai aproape de tine.
cum să iți vorbesc, ție celui mai așteptat?
un tremur în glas îți șoptește:
poete, vino-n sufletul meu pentru totdeauna!

ne vom plimba prin orașe de chihlimbar
cu oameni înnegriți de lumină,
cu troițe ce ne cheamă
să pictăm puzderia de vise
lângă chipurile sfinților,
vom celebra un cenaclu în doi
cu versuri scrise pentru nemurirea iubirii noastre
și poate nimeni nu ne va înțelege gesturile
cum poate nimeni nu va înțelege
că pentru unii zborul păsărilor
poate semnifica o întreagă filozofie,
aceasta-ți înalță ființa
precum bucuria unui om hrănit doar
cu logosul lui Dumnezeu

Premiul III – Ramona Țăruș, județul Botoșani (9,50puncte)

eu, fiica tatălui
Înotam îndărăt cu sufletul despletit de păsări rare,
fără niciun prieten
și-n spinarea crezului, oasele mele s-au împuținat.

A fost un râu și secat
Dumnezeu în crăpătura pieptului,

nisipul din urmă îl spulberă vântul peste
flori, de durerile-creșterii, deschise timpuriu la rădăcina aripilor,

din ochiul conștiinței îmi curge o rană perfectă
ca o lacrimă fierbinte săpând după lacrimi
în nemernicia trupului…

O fiară, tată,
o fiară mi-apasă obrazul cu pântecul cald de foame,
din laptele ochiului, au supt puii ei ca dintr-un sân!

Eu, fiica mamei

blocată în stânca aceasta doar să respir
doar să răzbat,

mai mult ca niciodată, azi, degetele mi-au ieșit din palmă
lungi ca o mângâiere furată
și sângele mi-a cuprins trupul într-o îmbrățișare nesigură;

pentru fiecare bucată din mine care luptă o alta cedează,
povara lemnului
n-a fost niciodată ușor de dus, totuși frumoasă
povara lemnului,
ca o felină care-ți linge rănile cu milă
dar cu ghearele bine înfipte în carne;

în labirinturi neumblate un dangăt de clopot răzbate
mirosul norilor,
ticăloșii vin și toarnă apă cu găleata,
ticăloșii vin și-mi spală până la sânge tălpile
strivite de pașii mult mai mari decât zborul

și-n stânca aceasta de carne
oasele mele se umflă și liniștea rămâne în urmă ca o mizerie dulce,
ca un bulgăre de pâine rostogolind peste durerile mele.

Cina
la masa săracului tăcerea e animal de sacrificiu,
din duhul pereților timpul coboară cu un brici
îl bărbierește,
îi tunde părul,
îi taie pielea moartă din colțul unghiilor,
îi taie carnea moartă din jurul inimii și-n fiecare zi, pleacă
înainte de a-și fi terminat treaba;

omul își rătăcește ochii înăuntru ca să vadă cum,
în plânsul lor nazal, oasele
i-astupă găurile cu clei;

la masa lui colacul se frânge singur de milă și el,
el întinde mâna searbădă și-l mângâie pe burtă
ca pe-un câine…

deschisă poarta fără casă

m-am murdărit pe ochi c-un fel de om,
un fel de ban, un fel de lemn, un fel de sânge
și parcă tot mai mult voind să-l spăl,
el n-a mai fost al meu
și-a început a plânge…

ieșise din canalizare ca dintr-un uter
în ziua aceea,
prea mândru, cerșetorul înainta împotriva vântului
cu pantofii lui cei buni,
plini de pustule și de zgârieturi
și cu hainele lui cele mai apropiate de piele

i-am oferit un măr, n-a vrut
să muște dintr-însul c-avea o gaură de vierme,
i-am spus că nu mai e și că
mărul e mult mai dulce acum tocmai
pentru că a avut un… nu m-a crezut,

în ziua aceea cărarea începuse să-și piardă sensul
și s-a abătut mult de la el,
care cunoscuse și pacea și revolta deopotrivă
și scârba de prea multă milă, căldura,
dar mai ales frigul;

s-a așezat turcește în mijlocul trotuarului
privea trecătorii cu ochii astronomici,
încercând să-i memoreze într-o cămăruță din mintea lui
ca să aibă cine să-i țină de urât noaptea,
când nu va putea să doarmă…

îi privea cu dragoste pe acești străini
și se gândea că oricare dintre ei
ar fi putut fi el,
ar fi putut fi plin,

s-a ghemuit apoi ca să țină frâu
neputința și singurătatea,
două guri care se mâncau una pe alta
lovindu-i oasele,

se legăna să le-adoarmă,
ca pe niște copii cărora le ies primii dinți
le ținea strâns la piept

speriat de atingerea propriei mâini reci,
în îmbrățișarea aceasta funestă,
a tresărit
ca dintr-un vis,

a vrut să plângă și n-a putut…
în zădărnicia lacrimilor
trupul lui se simțea murdar,

a dat să strige,
căușul suferinței s-a strâns mai tare, ca două buze bătrâne
și-n încordarea lui de a-și păstra puterea
a-ncremenit cu piciorul ridicat asupra urmei.

tablou de familie

Din pieptul femeii, răsturnat la picioare,
cornul abundenței.

Bărbatul, în genunchi,
cu un burete în mână culege lacrimile ei
ca să-și spele, ca o pisică Abisiniană, părul conștiinței
lung și încâlcit cu venele și oasele laolaltă.

Ea nu plânge de durere, plânge de neputință,
buzele copilului lipite cald de sarea ochilor ei
se-nchid ca o floare care își mută rădăcina firoasă
în alt pământ;

toți trei lipiți de un perete cu chipurile de fildeș
în fața execuției timpului,

de după perete ca niște fructe răscoapte organele
se leagănă
în van…

din țesături toată viața s-a scurs in ramă, ca-ntr-o coastă
iar noi, privitorii, o dislocăm din jurul tabloului
și-o așezăm în pieptul nostru atât cât să ne încălzească amintirea
pe cărbunii ei cu flacăra întredeschisă;

cât e fierbinte și încă sângerândă
scoate-m coasta și-o-mbrățișăm înapoi în jurul tabloului.

Negru Alexandra, județul Suceava – 9,25, Mihăilă Gabriel Nicolae, județul Galați – 9, Ene Andrei, județul Timiș – 8, Botâlcă Cristina Mihaela, județul Ilfov – 8, Voicu Steliana, județul Prahova – 8, Sibechi Vlad Ionuț, județul Suceava – 8, Lazăr Alexandra Ioana, județul Brașov – 7, Vâjdea Mihaela, județul Alba – 7, Dupu Ioana Nicoleta, județul Botoșani – 7, Botoroga Cosmin Alin, județul Vaslui – 7, Dozescu Adelina, județul Timiș – 7, Grosu Ionela Mădălina, județul Suceava – 7, Chiurciu Maria, județul Ilfov – 7, Gheras Dumitru Alexandru, Republica Moldova – 7,Tudor Valentin Cosmin, județul Buzău -7, Stan Mădălina Andreea, județul Bacău -7, Simon Gabriela Simona, județul Botoșani – 7, Stan Roberta Corina, județul Bacău – 6, Păun Oana,județul Suceava – 6, Scutaru Magda, județul Iași – 6, Gălan Doina Cezara, Republica Moldova – 6, Comșa Ioana, județul Ilfov – 6, Popescu Valentin, județul Hunedoara – 6, Lupu Loredana Cornelia, județul Galați – 5.
Toți concurenții vor primi diplome de participare.
Festivitatea de premiere va avea loc joi 25 iulie 2013, orele 10oo -13oo , la Căminul Cultural „Aron Vodă” din localitatea Aroneanu, județul Iași
Din program:
Pelerinaj la mormântul scriitorului (cimitirul Eternitatea din Iași), moment poetic susținut de copiii din Aroneanu, festivitate de premiere.
Invitat de onoare: actorul Constantin Popa
Juriu:
– poetul Valeriu Stancu, redactor șef la Revista CRONICA Iași, membru al Uniunii Scriitorilor din România, director adjunct bib. Biblioteca Jud. „Gh. Asachi” Iași
– poetul Mihai Batog Bujeniță, membru al Uniunii Scriitorilor din România
– poetul Adi Cristi, membru al Uniunii Scriitorilor din România
– Petronela Fălticeanu – bibliotecar, Biblioteca Publică Aroneanu
– Teodora Munteanu – referent cultural Căminul Cultural „Aron – Vodă”
Muțumim tuturor celor care au participat la concurs și totodată partenerilor proiectului.

Bibliotecar
Petronela Fălticeanu
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. Cristina

    Buna ziua,
    Regulamentul preciza clar ca acest concurs se adreseaza celor “care nu au debutat încă în volum”.
    Doresc sa sesizez faptul ca locul I a fost acordat unui concurent care a debutat in volum in 2011, (link aici: https://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2013/05/08/poeme-ghita-georgian/) ceea ce duce la incalcarea regulamentului.
    Daca premiile tot se acorda “pe spranceana”, macar nu mai amagiti concurentii, promovand concursul pe toate site-urile.
    Cu stima,
    Cristina

Leave a Comment

ERROR: si-captcha.php plugin: GD image support not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable GD image support for PHP.

ERROR: si-captcha.php plugin: imagepng function not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable imagepng for PHP.