RECUZITE PAREMIOLOGICE

04.02.15 by

Povestea unui om leneş (Ed. „Armonii Culturale”a Hâtrului din Humuleşti cum i se mai spune printr-o binecunoscută antonomază lui Ion Creangă, este o ultracunoscută operă epică în proză, având un narator, un singur fir epic şi un număr redus de personaje. Modul de expunere dominant în text este naraţiunea. Enunţul „doar lenea-i împărăteasă mare…” face referire la puterea neţărmurită pe care acest defect o are asupra omului. Cel cuprins de lene nu face nimic, alţii îi fac treaba, la fel ca împăratul ce are în subordine o mulţime de supuşi şi nu e câtuşi de puţin nevoit să muncească. Scriitoarea buzoiană Nicoleta Cristea Ifrim adaptează acest subiect la o realitate didactică din zilele noastre, locul ţăranului leneş care îngrozeşte, prin trândăvia sa proverbială, împinsă până la cele din urmă limite, un întreg sat ce hotărăşte să se descotorosească de el ducându-l la spânzurătoare spre a constitui o pildă pentru alţii cărora le-ar căşuna să-i calce pe urme, este luat aici de elevul excelând prin trândăvie. Creativitatea poetei constă în utilizarea în cascade a unei bogate recuzite paremiologice, multe dintre zicalele şi proverbele inserate în text şi intrate definitiv în limba română aflându-şi originea în chiar opera inegalabilului nostru povestitor moldav. Povestirea, didactică şi moralizatoare prin excelenţă, în măsura în care este şi o rescriere, este redactată în versuri libere, tensionate şi de amplă respiraţie, şi care se constituie într-o nemiloasă radiografiere a metehnei care, în zilele noastre, pare să se fi extins contaminant, ca şi cum un ucenic vrăjitor s-ar fi jucat şi se mai joacă încă de-a clonatul la scară industrială a celui ce, refuzând până şi să-şi mai înmoaie proprii-i posmagi atunci când i se mai dă o şansă la viaţă, s-a răspândit la cote alarmante în societatea actuală care e una de asistaţi ce aşteaptă fără jenă, de nu cumva în chip sfidător-agresiv, ca statul paternalist să le rezolve toate problemele de ordin material. Din această perspectivă, povestea, care nu-i doar una a elevului leneş, poate fi considerată implicit o satiră la adresa tuturor celor ce, ajunşi la putere, au tot interesul politic să perpetueze, prin pomeni electorale, larga categorie a mulţimilor ce devin un factor decisiv, prin manipulare politică, de câştigare a alegerilor, practică de la care niciun partid şi niciun candidat la obţinerea unei funcţii publice nu se dă în lături. Şi vajnicul alegător stă la crâşmă în timp ce pompierii şi jandarmii îi dau la o parte zăpada din ogradă, ori face, pe bandă rulantă, copii mulţi şi bruneţi ca să poată tăi de pe urma alocaţiilor primite de aceste odrasle care învaţă încă din pântecele materne că altcineva trebuie să muncească şi chiar să gândească în locul lor. Perspectiva actorială este cea a unui cadru diactic dezabuzat, aflat sub vremuri tulburi, legat fedeleş şi de mâini şi de picioare de o democraţie prost înţeleasă, leneşul fiind ocrotit în aşa fel încât niciun fir de păr să nu se clintească din capul lui. Vremea când în şcoli, ca şi-n familia unde, în numele celor şapte ani de acasă, bătaia era ruptă din Rai (a se vedea Calul Bălan şi biciul Sfântul Nicolae din amintirile crengiste) s-a dus demult şi definitiv pe Apa Sâmbetei, legea în clasă făcând-o azi şcolarul poltron şi părintele beţiv care vine cu televizunea după el să-l urechească pe bietul apostol care a mişcat, chipurile, în frontul democraţiei şi n-a catadixit să dea note mari doar pe ochi frumoşi sau de florile mărului. Şcoala românească a încetat să mai dea tonul într-o societate care nu vrea în ruptul capului să se mai înzdrăvenească, izvoadele generaţiilor tinere fiind ţeparul de profesie, politicianul gregar şi grobian, manelistul pe fruntea căruia viitorii puşcăriaşi lipesc lovele soioase, ori fufiştina ce-şi etalează pe sticlă, la orice oră din zi şi din noapte, picioarele lungi până-n esofag, faţa hlizitoare şi incultura crasă, întreţinând şi unii şi altele certitudinea că mămiţica proştilor este fără încetare gestantă.
Profesorul e neîncetat îndepărtat, de către o birocraţie absurdă, de la menirea şi de la rolul său formativ şi informativ. Asemenea Popii Duhu el îşi anatemizează soarta maşteră. Mulţi dintre oamenii de la catedră s-au resemnat, de teama restrângerilor de activitate. Tot ce le rămâne este să adune puncte la dosar şi să viseze la o pensie ce le va mai putea prelungi întrucâtva pivotarea pe acest pământ. Sentimentul tutelar pe care-l nutresc e cel de frică generalizată. Zâmbetul li s-a atrofiat.
Nicoleta Cristea Ifrim spune fără prejudecăţi şi ipocrizie adevărul gol-goluţ, oricât de dureros ar fi acesta, despre realitatea şcolară de azi şi dezvăluie fără menajamente, (doar nu în zadar trăieşte alături de unul dintre cei mai buni pamfletari ai momentului – l-am numit pe poetul şi publicistul Marin Ifrim), adevărata condiţie a dascălului contemporan oropsit de o societate hidoasă. Lenea e văzută ca numitor comun al tuturor relelor şcolare, de la violenţa larvară din timpul orelor de curs până la încăierările de stradă unde se plătesc poliţe mai ceva ca-n filmele cu mafioţi sicilieni. Bineînţeles că vinovat de toate e bietul dascăl, acest etern Acar Păun al unei societăţi în derivă. Până la urmă, rolurile se inversează şi, faţă de scenariul din izvodul intertextualizat cu o voluptate lingvistică ieşită din comun, Lenea este cea care-l duce pe dascăl, ca şi cum n-ar fi fost umilit îndeajuns, la spânzurătoare. Cred că şi Anton Pann ar fi fost încântat să semneze un asemenea poem moralizator precum e cel al Nicoletei Cristea Ifrim. Şi nu-i deloc puţin lucru, fireşte. (Volum apărut la Editura „Armonii Culturale”, Adjud, 2015).
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

ERROR: si-captcha.php plugin: GD image support not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable GD image support for PHP.

ERROR: si-captcha.php plugin: imagepng function not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable imagepng for PHP.