Scrisoare mamei

Mamă, tu mi-ai dat cuvântul,

Eu, în noapte, izbăvindu-l,

Îl fac cergă-ntr-o scrisoare,

O scrisoare cu alean,

Pentru-aţi pune-o la picioare.

Să-ţi fiu vers de doină seara,

Să mă-nchin precum şi ceara

Cade şi e-n căutare,

Ceara-i singură şi rece,

Cine-i este mamă, oare?

Sfântă, tu, mi-ai dat lumină,

Iarba creşte şi suspină,

Ploaia se scufundă-n mare,

Ploaia-şi caută-nceputul,

Căci pe lume mamă n-are.

Pe dealul miop

Te cerne cu fluturi pe grijile mele,
Ia-le în palmă şi zboară spre stele,
Mă prinde în horă cu floarea de crin,
Şi mă ameţeşte în gura cu vin.

Mă lasă a curge cu ploaia de mai
Şi mijlocu-mi strânge într-un evantai,
S-aşternem apusul pe dealul miop
Când suflul aleargă spre lună-n galop.

Să ţinem pe umeri cu braţe-amândouă
Covorul de iarbă cosită în rouă,
Solie de greieri cântând serenadă
Prin noi când topim rătăciri în livadă.

A înflorit un măr în noi

A înflorit un măr în noi,
Un măr din cei cu mere coapte,
Întins-am braţele-amândoi
Prin crângul pomului vâlvoi
De-atâtea flori şi-atâtea şoapte.

Ne cântă primăvara-n zbor
Pe aripi de privighetoare
La măru-mpodobit cu floare
Şi cu parfum îmbietor,
În sfântă zi de sărbătoare.

Răvaşe încolţesc pe-un ram,
Le ancorez de ploi şi vânt,
Spre poala cerului zburând,
Să-ţi bată dimineaţa-n geam,
Trezindu-te la mine-n gând.

Aştern petalele de măr,
Din mărul cel cu mere coapte,
Pe masa veche din ungher,
Iar tu îmi prinzi tăcut în păr
Răvaşe încolţite-n noapte.

Aşteptarea zornăie în oase

Aşteptarea zornăie în oase
Ca macul în capsule lemnoase,
Iar timpul tremură pe-un zmeu
Când cerul iese din nucleu.

Cu ploaia îngerii coboară

Precum făcliile pe scară.
Păstrând tăcerea în cenuşă,
Ridic a cerului mănuşă.

Iar el mă-nalţă pe pilaştri,
În stihul ochilor albaştri,
Să mă umbrească între stele
Cu toată negura din ele.