Poeme

24.07.13 by

***
S-a profeţit Lumina. Pot să fiu
Ce n-am fost încă-n veacul moştenit.
Şi-n templul de smerenie zidit,
A treia zi din moarte pot să-nviu.

Am plîns şi-n mine mahnele s-au stins.
Şi-n lacrima lui Christ prea suferirea
Îmi caut ca să-mi aflu mîntuirea
Şi-mpodobit cu răni, să-mi strig Iubirea
Şi-apus în toţi, să fiu de raiuri nins!

***
Cu mîinile pe piept împreunate
Şi-o floare înlumînărită-n zori,
Pomii cărunţi şi-mbrăţişaţi de sfori,
Cîndva învulturiţi, sunt duşi în moarte.

În candelele cerului, surpate,
Zorii de noapte ca sentinţe curg
Şi pomii doborîţi n-au Demiurg,
Stingerea lor e-aplaudată-n burg,

Şi-i plîng şi n-aş mai scri’… şi nu se poate!

***
Ea n-avea chip. Numai surîs era.
Cu legănarea inimii visată,
Sub giulgiul de parfume îngropată,
Suflet de pus pe rană-mi dăruia.

Ea n-avea chip. I-am zis: „Nemărginirea“.
Din viaţa ei îmi oferea o parte

Şi jumătate de eternitate,
Şi chiar surîsul ei — mai drag din toate,

Şi-a dispărut … Căci i-am cerut Iubirea!

***
Să mă-ngîne cîntecul Luminii
Cît tristeţile nu mă vor fi.
Şi-apoi să mă răsădesc în Zi
Ca un crin la marginea grădinii.

O, şi cît visai într-un cuvînt
Vieţile să-mi înhumez odată,
Nesfîrşindu-mi trecerea cea toată
În privirea cerului Preasfînt…

Şi-am tot scris instanţelor celeste
Să mă uite-un timp prin vreo poveste:
Trubadur la răni să fiu mai rar.

Să mă-ncing în hora pustiirii
Şi un chiot vrednic de toţi zbirii
Să rămîn — şi-am fost un În Zadar!

***
Mori în mine viaţa toată
Şi în Domnul — niciodată.

***
M-am stins în cer
Ca să fiu pe pămînt
Şi de atunce
N-am mai fost cuvînt.

Pînă-ntr-o zi,
Ca să nu mai disper,
M-am ars în voi
Şi m-am nestins în cer.

***
Viaţa cu moartea merg la braţ,
Tristeţea mea — cu bucuria,
Prin crîngul psalmilor, vecia
Mă buciumează cu nesaţ.

În mine emigrez de-un veac,
Mă păstoreşte iarba-ntruna,
Iar eu rănesc clipa şi luna
Cu un surîs ascuns şi zac,

Scriind pentru cînd nu voi fi
Pe-o floare care m-o citi.

***
Secunda-mi ajunge,
Vă las vouă ora,
Din ea să refaceţi
Veacul tuturora.

Rîul

Între mine şi tine e un rîu izvodit de iubire,
Între mine şi mine e-un deşert infinit de tăceri,
Cu un crin — al uitării! — pe zariştea inimii tale
Desenat-am privirea mîngîietoarei dureri.

Un poet fără ţărmuri, un rege rămas fără ţară
Care n-a existat decît în ascunsul lui gînd.
Cu un crin — al uitării! — pe zariştea inimii tale
Desenat-a corăbii trase de mierle cîntînd.

Lacăt vrerii de-a fi dac-aş pune e făr’importanţă,
Dar într-un adevăr să înviu este tot ce-am visat.
Între noi e un rîu, unde plînsul nu-şi are vacanţă,
Şi să fiu în Cuvînt este tot ce nu am meritat.

***
Ning cu psalmi fără de vreme,
Nu am spulber mai frumos.
Să trăim vecii de-a rîndul
Nu în noi, ci în Christos.

A fi doar în El — ce artă!
Să o ai şi s-o tot ceri!
Luna stelele îndeamnă:
„Hai la secerat tăceri“.

Şi-n ninsoarea potopindă
Mor şi-nviu ca o colindă.

***
Veacul nostru a fost doar un ceas.
Ai plecat, şi plecînd, m-ai rămas.
Veacul meu moştenire nu-l las.
Am plecat, şi plecînd, te-am rămas.

Veacul tău cu-al meu veac se împlină.
Te-ai rămas, m-am rămas. Boltă lină!

Poem din Opera tăcerii

Prohodul poeziei a-nceput,
Tot ce vom scri e Opera tăcerii,
Pe margini de cuvînt, din absolut,
Oştiri de şoimi imită temnicerii.

Urcînd pe-o rază de argint, cocorii
Salută morţii care ne conduc.
Aceştea-şi lustruiesc de zor botforii,
Poartă cravată, dogme şi trabuc.

Şi cum surîsul lor în mine-l scapăt
Prohodul poeziei n-are capăt.

Cicatrici de iubire

Mi-a-mbrăţişat tot trupul lumînarea,
Mă leagănă în braţele-i şi zic:
„Din tronul Suferinţei nu abdic.“

Îmi dă săruturi, cît nu vede zarea,
Da-n zori se duce, suspinînd din greu,
În gazda ochilor lui Dumnezeu.

***
Turme de clopoţei îţi pasc pe voce,
Sub pieptul stîng e-mbrăţişarea humii
Cu cîntecul, iar ceru-a coborît
Sub pomul ce-a rodit lacrima lumii.

Pierde-mă c-un cuvînt, cu o privire,
Fă din surîsul meu crăie-ţi ham,
Mai sfîntă pierdere nu vreau să am!
Nici mai neverosimilă murire!

Din sufletu-mi poţi împleti colind
Şi-apoi, în zori, de pe-a uitării vale
Pe-un ocean de patimi rătăcind
Du-mă spre ţărmul rugăciunii Tale!

***
Tot adevărul ai, să-l sorbi la cină,
Taina-ţi ia numele şi-l zboară-n cer.
Mă vindec de lumină cu Lumină
Şi-n Dumnezeu te nasc — să nu disper!

Ai subjugat biserica din mine,
Poienile cu ochi albaştri plîng,
Ca să te recompun întîi te frîng
În nesfîrşite psalmodii divine

Şi cînd să-mi bată vulturu-n fereastră
În drum spre Dumnezeu te văd, măiastră,
Şi din amurguri cînt etern îmi vine!

***
În ocnele cuvîntului muncesc,
Eternitatea clipei să-mblinzesc,
Să nu-mi trădeze suferinţa ora,
Încît să-i spun: „Fii soră tuturora.“

Precum în veac, atunci cînd infinitul
La harfele din ochi mei cînta
Şi Dumnezeu tăcut îngenunchea
Din psalmi de-azur sorbind fărăsfîrşitul

Şi dirijînd păunii cu privirea
Să-şi uite-n schitul crinilor psaltirea.

***
Sunt iar beat de Ierusalime
Şi mă zidesc în plîns oricînd.
La ora Zeu vine tristeţea,
Vine tristeţea mea cîntînd.

Atunci cînd mor nemor Cuvîntul
Şi veşnicesc doar în Cuvînt.
La ora Înger vine mama,
Vine măicuţa mea cîntînd.

Şi Domnul însuşi se scoboară
În noi pe-o daurită scară.

***
Lină viscolire peste ochii mei,
Odihnesc cetind-o, nemurind-o-n ei
Şi de-atîta boltă sun a cer şi cînt
Ca o turlă-albastră peste-un dom ce sînt.

***
Vijeleşte cu lumine
Şi printre nămeţi de cînturi
Trec, sorbit de-alese gînduri,

Şi mă-nec în mări divine
Şi spre trilul Tău din zare
Să mai zbor nu mi-s în stare.

***
Metafora barbar te urmăreşte,
Ea stă la pîndă, veşnic te ţinteşte
Şi cînd te-mbrăţişează ca un şarpe
Prin tine curg tălăzuiri de harpe,
La care serafimii cîntă-ntruna
Şi dirijor — maestru prim — li-i luna.

***
S-alunec prin icoane, să cad şi să nu doară
Şi orişice murire să-mi pară prea uşoară,

Maşinile cu taine să urce-n bolţi mereu
Şi să n-aud în mine cum cade Dumnezeu

Şi ca un crin dă-nfloare, şi-o lacrimă de-a Sa
Doarme-ngropată-n taine, ca-n prima viaţă-a mea.

***
În cer cînd se cunună ai preanădejdii mirii,
Iisus, zîmbind, le prinde cătuşele iubirii.

Poemul Neuitării

Cînd voi pleca pe veci din toţi ortacii,
M-or prohodi în limba lor doar macii.

Cîntec de cimitir

Sunt două sate într-un sat,
Mai multe burguri într-un burg.
Iaduri în tot ce-i Demiurg,
Raiuri — în orişice păcat.

E-atîta criză de Cuvînt,
E-nvingător orice învins
Şi candela din noi s-a stins
Şi-ntreb: „De sînt, cine mai sînt?“

Şi la această întrebare
Din lut de-azur Iisus dă-n floare.

***
Îngenunchează oşti de pescăruşi
Într-un altar al mării nesfîrşite.
Atîta suflet nu există-n soare,
Părinte!

Ei mă înmormîntează în tăcere,
Iar harfele din trunchiul meu, rănite
Se sinucid şi nu pot să-nvieze,
Părinte!

Miracolul ce nu mă uită vine
Păşind pe lespezi reci de jurăminte.
Îngenunchez şi eu, smerit, în Tine,
Părinte!

***
Castelele luminii irump în asfinţit.
Efendi, vine toamna şi eu tot n-am murit.

Talazurile mării în mine s-au oprit.
Efendi, vine iarna şi tot n-am înflorit.

De dincolo de însumi răsun în infinit.
Efendi-,i primăvară şi tot n-am răsărit.

Acum e clipa, Doamne, să-ţi faci în ochi-mi schit.
Efendi,-i pururi vară şi mori nezămislit,

Da-n cer e sărbătoare, o fi şi pe pămînt?
Efendi, cin-se stinge acum rămîne cînt.

Sonet cu mama

Priveam în ochii ei, să-l văd pe tata,
În pîntecu-i fiind, cînd a murit.
Am fost un spin: cel mai nefericit
Şi am ştiut că asta-mi este plata
Pe care-am s-o achit cu infinit
Pînă s-o îndura Divinitatea.
Priveam în ochii ei, să-mi citesc cartea
Pe care-aveam s-o scriu îmbătrînit
De lipsa ei şi-a tatălui surpat
În inima-mi: pe ţărmul celălalt.

***
Dă-mi un fir de moarte
Să nu mai fiu foarte,
Şi un fir de rai
Rogu-te să-mi dai,
Triluri de lumine
Glas să-şi ia din mine
Şi la căpătîi
Cerule-,mi rămîi,
Bată-mă nevina
De a-ţi şti senina
Ochilor privire
Peste monastire,
Unde, Rănii mire,
Lăcrimez psaltire.

***
Văd: dincolo de însumi trece Gîndul,
Sărutul clipelor înveşnicindu-l.

Hoţul incorigibil

Eu, carele-am furat povestea lumii
Şi-o am ascuns în mine — spre-a mai fi,
Sunt nerecunoscutul baci al humii
Şi răstignit de psalmi mai pot trăi.

Pustiul care-am fost a înverzit,
Curînd zbucni-vor flori de sînziene,
Şi-n mijlocul durerii ţintuit
Bucium Mirare, Adevăr se cerne.

Ales mi-s al tăcerii poemelor ce sînt
Şi scriu c-un ram de cruce şi nu-s decît cuvînt!

***
Sub acest cîmp cu maci doarme Iubirea.
De dorul ei în deznădejde zac.
Ce spun, risipă e de veşnicie,
Înţelepciune este tot ce tac.

Dacă-mi lăsa doar umbra-i — eram sire
Şi-n geamul din privirea lui Iisus
C-un crîng de psalmodii, ce-aveau să-l mire,
Aş fi bătut alene, de nespus

Şi El, redîndu-mi-o pentru vecie,
Să-mi ceară cu izvoare s-o pot scrie.

Mie-nchinare

Mi-s fericitul lumii şi tot nu am noroc.
Pe cît de mult am harul, pe-atît nu-l am deloc!

Psalm

Tot crezînd că am de toate
Am ajuns că n-am nici moarte.

***
A răbufnit în mine Poezia,
Sublimă rană mi-i, taină şi cîntec.
Numai c-o boală christică mă vindec.

Cuvintele de veşnicii mi-s toate
Spice în rugăciune-ngenuncheate
La porţi de rai, unde-mi rîvnesc chilia.

Aripi de rezervă

Ţi s-au frînt aripile: să zburăm
Cu aripile mele de mătase.
De-asupra mării, vraja să-i cîntăm
Şi ea din lumea ei să nu ne lase.

În mine mierlele oficiază
Apusul tainelor din orice om.
În limba tă tăcerea guvernează.

Cuvintele-şi dau foc de gelozie
Şi noi, de sine scuturaţi, solie
Spre-altarul cerului zbura-ne-vom.

***
Mi-s sigur pe viaţă, mi-s sigur pe moarte,
M-or scrie prin voi elegiile toate,

Mi-s sigur pe rană, mi-s sigur pe-aminul,
Lumina-n amurg parafa-voi cu crinul,

Şi în dimineaţa ce vine din soare
Mai mult decît sigur m-oi fi pe uitare.

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

ERROR: si-captcha.php plugin: GD image support not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable GD image support for PHP.

ERROR: si-captcha.php plugin: imagepng function not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable imagepng for PHP.