PARANOIA

20.11.14 by

Mă opresc în dreptul editurii Oxford University Press şi în dreptul a
doi autori, Daniel Freeman şi Jason Freeman. Am ales cartea Paranoia
din mai multe motive, primul fiind acela al scrierii. Cartea este concepută
de un psiholog, consultant pe probleme psihiatrice, Daniel Freeman şi un scriitor şi editor în acelaşi timp, Jason Freeman. Structura cărţii este binară, pe de o parte avem evidenţele medicale, cu repercusiune în domeniul socio-uman, iar pe de altă parte ideile ştiinţifice sunt evidenţiate pe o serie de texte din literatura universală, cum ar fi textele lui Shakespeare. Paranoia, aşa cum reiese din carte, este un mod de interpretare eronat, o citire altfel a realităţii. La o privire generală, în urma unor studii făcute, 8,580 de adulţi din UK au declarat că au avut s-au au fost vizitaţi de câte un gând paranoid, gândurile fiindu-le, conform declaraţiilor lor, fie controlate, fie au interferat cu ceva forţe externe. Studiile au fost făcute pe adulţi şi studenţi în
Statele Unite, în Uk, în Canada. În urma comparării acestora s-a constatat că oamenii, în general, sunt circuitaţi de un gând paranoic cel puţin o dată în viaţă. De aici ideea că paranoia este răspândită, atât de răspândită, încât în jur de 15-20 de procente din populaţie au frecvent gândiri paranoide. Cartea este foarte bine scrisă, în stil eseistic, cu dese trimiteri la aspectele culturale sau cazuistica medicală în perspectivă istorică. Făcându-se distincţie între paranoia şi nevroză, autorii, D. şi J. Freeman subliniază ideea că dihotomia dintre paranoia şi nevroză o face pentru prima dată Karl Jaspers: ”the most profound distinction in psychic life seems to be that between what is meaningful and allows empathy (neurosis) and what in its particular way is understandable, mad in the literal sense (psychosis)”. – op.cit.p.13. Dacă nevroza, afirmă cei doi Freeman, a fost văzută ca o boală afectivă, psihoza a fost percepută ca fiind nebunie. Dincolo de distincţia termenilor, dincolo de problematizare, dincolo de istoricitate, se ridică unele întrebări ce au caracter medical, ţinând şi de semantica terminologică. Întrebările sunt pertinente, ce este paranoia, care sunt cauzele, ce conexiuni există între aceasta şi alte inconveniente mentale.
La întrebarea ce este paranoia se răspunde cu exemple din literatura universală. Teatrul în discuţie este The Winter‘s Tale, dar se aminteşte şi de The Tampest. Ni se spune că, precum în multe alte texte shakespeareane, The Winter‘s Tale oferă o mixtură de stiluri, oscilând între comedia pastorală şi drama psihologică. Pentru ce atrage atenţia autorilor cărţii de faţă această piesă? Pentru că ea propune portretul unei paranoia complete. Gelozia se împleteşte cu scenele alogice, cu iubiri şi situaţii răsturnate, cu intrigi amestecate cu despotismul, cu iluzii şi false interpretări, toate descriind tabloul unei paranoia. Leonte, rege al Siciliei, este amuzat de Polixenes, prietenul copilăriei lui, regele Bohemiei. Situaţia nu rămâne astfel, pentru că apare conflictul produs de o femeie, soţia unuia dintre ei, aflată în dragoste cu celălalt. Drama unei iubiri călcată în picioare se răsfrânge asupra întregii curţi, regele, bolnav de gelozie, dezvoltă o paranoia, căci Leontes ordonă lui Camillo să-l ucidă pe Poilixenes. Tabloul unei paranoia, după cum intenţionează cei doi Freeman să arate, e
cum nu se poate mai bine zugrăvit. Un alt exemplu luat în carte este cel al lui Robert Burton, cercetător, scriitor şi vicar în Oxford, care publică în 1621 cartea Anatomy of Melancholy.
Aici, în cartea acestuia, melancolia se împleteşte cu depresia.
„Am locuit, scrie el, într-o viaţă silenţioasă, sedentară, solitară…. cheltuind cea mai mare parte cu studiul meu”. Burton şi-a scris Anatomia ca parte a eforturilor lui, având legătură cu recurenţa şi persistenţa melancoliei, simptome definite de Daniel Freeman ca fiind depresie. Pentru Burton, afirmă psihologul englez, paranoia şi melancolia merg mână în mână. Şi totuşi, după excursul cultural făcut, autorii se îndreaptă din nou spre latura medicală, încercând să configureze o definiţie a paranoii. Paranoia este un tip de teamă, paranoia is a type of fear, not a form of lunatic delusion. Însă, scopul cărţii nu este acela de a face un excurs coplet, istoric, al paranoii, dar oglindirea în istorie o face mai clară. Bine stabilită este descrierea terminologică a paranoii, termenul, aşa cum reiese din cartea de faţă, a fost introdus în circuit de Hippocrates, pentru a creiona un fel de delir al oamenilor în momentul în care au febră înaltă. Cele două cuvinte greceşti alăturate, para şi nous, au format termenul paranoia, descriind un fenomen prin care îţi ieşi din propriile minţi. Termenul trece pentru un timp într-o stare de uitare, fiind ulterior, în 1763, reînviat de Sauvage de Lacroix, în momentul în care publică Nostalgia Methodica. De data aceasta, el denotă o formă de deranjament, asociată cu febra înaltă, dar nu cu demenţa. Cel care va redefini termenul, arătând că nu are nimic de a face cu febra, este Johann Heinroth. Acest scurt istoric terminologic vine să completeze configuraţia lui, paranoia, aşa cum arată autorii discutaţi, este o iluzie, o credinţă ireală că cineva ar putea să-ţi facă rău: paranoia is the unrealistic belief that other people want to harm us –op.cit.p.23 Datele oferite de autori sunt extrem de bogate, implicând factorii medicali, culturali şi sociali. Studiile arată legătura dintre îngrijorare şi formele zilnice de paranoia, existând o conexiune clară între anxietate şi paranoia. De altfel, aşa cum descoperim în carte, o descriere este făcută şi de Freud pe baza cărţii lui Schreber, Memoirs of My Nervous Illness. Cercetările privitor la paranoia sunt relativ recente, fiind încă un pionerat, deşi o echipă de oameni de ştiinţă germani încearcă să creeze o legătură genetică între paranoia şi stările anxioase. Daniel Freeman ia în calcul factorul genetic ca predispoziţie, nu ca fapt în sine, deşi citează din Bill Bryson care a susţinut că există gene responsabile pentru obezitate, schizofrenie, homosexualitate, criminalitate, violenţă, alcoolism…Cercetătorii s-au aplecat asupra studiului privind relaţia dintre gene şi iluzia persecuţiei, examinând un grup de oameni cu tulburări bipolare. Echipa a identificat o genă particulară care, au crezut ei iniţial, ar fi responsabilă de dezvoltarea paranoii. Această genă, au arătat cercetătorii germani, ar putea fi asociată cu tulburarea anxioasă. Legătura dintre anxietate şi paranoia este una genetică. Însă, după cum găsim scris în cartea concepută de Daniel şi Jason Freeman, paranoia poate fi indusă de o serie de experienţe malefice. Conexiunea dintre experienţele negative şi simptomatologie poate fi tradusă prin fluturi la stomac şi alte reacţii de acest fel. Însă aceste experienţe, afirmă cartea Paranoia, pot consta şi într-o interpretare falsă, experienţele negative putând avea legătură cu percepţia noastră negativă, ireală, pe care o avem în legătură cu alţii. O anomalie poate fi halucinaţia auditivă sau vizuală, o experienţă unică pe care o trăim doar noi, fără a avea corespondent în lumea reală. Însă, după cum se arată în carte, paranoia este strâns legată de raţionamentul pe care-l face zilnic. În sprijinul acestei idei, este amintit psihiatrul german Eilhard von Domarus care, în 1944, a adus argumente în favoarea ideii că iluziile sunt rezultatul unui eşec şi al unui raţionament silogistic. Despre acest tip de raţionament care se poate înscrie într-o tipologie de logică eronată, despre percepţii, despre caracteristicile acestora, despre predeterminările din mintea noastră a scris Francis Bacon în Noul Organon, în 1620. Jason Freeman, dezbătând problema paranoii ca un mod comportamental, arată că rădăcinile acesteia se găsesc în cultură şi societate. Latura socio-culturală a acesteia se oglindeşte şi în raportul dintre paranoia şi media, care prezintă experienţele negative ale vieţii în dimensiuni hiperbolice, amplificate fără motiv. Însă, se evidenţiază în carte, rata a ceea ce se prezintă la televizor depinde, este în directă legătură cu gusturile noastre, pentru că suntem înclinaţi spre un apetit pentru poveşti dramatice, doritori de pericol, distrugeri, moarte. În acest context, se pune întrebarea dacă paranoia se poate eradica. Răspunsul, conform celor doi autori, este şi da şi nu. Însă, se poate reduce nivelul de suspiciune şi teamă în societate, în măsura în care media poate influenţa negativ sau pozitiv nivelul de paranoia. De aici, Daniel şi Jason Freeman ridică o serie de întrebări:
1. Cât de comună este paranoia printre publicul general?
2. Ce determină conţinutul de gânduri paranoide?
3. Care este impactul mediului social şi fizic în cercul nostru când noi avem gânduri paranoide?
4. Ce se petrece în creierul nostru când noi avem gânduri paranoide?
La toate aceste întrebări, conform celor doi autori, se poate răspunde în funcţie de studiile făcute asupra dimensiunii corelaţionare dintre paranoia şi o serie de factori sociali, cum ar fi: emigrarea, locuirea urbană, izolarea, victimizarea. O societate în care oamenii sunt divizaţi de diferenţe uriaşe este o societate fracturată, conflictuală şi nefericită, se arată. Această relaţie dintre sănătatea mintală a individului şi mediul înconjurător ca aparţinând unei culturi a fost cercetată de Scott Weich, în 1992. După cum reiese din carte, paranoia pare a fi un fenomen al contemporaneităţii, fenomen produs de factorii externi nouă, determinaţi socio-cultural, dar cu rădăcini în modul nostru de gândire, în modul în care traducem şi gândim lumea în care trăim. După cum am arătat, cartea Paranoia, Oxford University Press, autori Daniel şi Jason Freeman, propune o viziune nouă a paranoii, plasând-o în mediul cultural, judecându-i şi analizându-i radăcinile atât din punct de vedere medical, cât şi din punct de vedere cultural, cei doi autori fiind unul psiholog, celălalt scriitor şi editor. Ca o apreciere asupra cărţii, Prof. Richard Bentall, de la Bangor University afirmă:
”this engaging and eccessible book, written by one of the world‘s leading experts on the subject, show how paranoia is at the heart of twenty-first century society and culture. Wide-ranging, up-to-date and enjoyable, it is a must-read for anyone curious about human psychology and modern life.”
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

ERROR: si-captcha.php plugin: GD image support not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable GD image support for PHP.

ERROR: si-captcha.php plugin: imagepng function not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable imagepng for PHP.