o stâncă desprinsă din vârful muntelui
până când am țipat cum nu mai țipaseră nici măcar părinții mei întunericul îmi dădea palme peste ceafă și se ascundea repede printre obiectele din vitrine sperând că voi înjura din toată inima mea de purice
o fată din stolul de pescăruși m-a invita în excursie se făcea că nu a auzit țipătul meu de armurier avea părul unei amiezi de dragoste sunetul casei de marcat s-a auzit brusc undeva în dreptul lui dumnezeu
cele mai frumoase trupuri se găsesc în lacul verde fac dragoste în iarbă de când nu se cunoșteau spunea ghidul era subțire ca o carte de joc și în loc de ochi îi sclipeau doi bănuți frate și soră
în noi moartea e mult mai frumoasă uneori suntem una și aceeași persoană cu ea când îi punem masa când i-o zvârlim în bătătură așa repetam în timp ce întunericul mă lovea acum cu genunchi
fata se transformase într-un uliu cu pene de smoală
doar ghidul mă împungea din când în când cu sabia lui de carton degeaba i-am zis odată și odată tot va trebui să ne ascundem sub pământ
*
eu sunt un lucru de mână uitat de mama pe scaunul din bucătărie
lângă ochelarii mari cu lentilele groase ca niște felii de pâine
în liniștea prin care doar aragazul aprins iarna mai spune ceva povești
timpul trece încălțat în pantofii scaunului și ai mesei
din nori a început să curgă cerneală
învăț datul într-un nou balansoar
carne os carne os
și noi ca iarba zice mama
ieșim puțin din pământ să ne plimbăm prin aer
*
atât apucăm să facem în viața asta
iubita mea
intrăm unul în celălalt
ca în două cutii pentru scrisori
culegem cât mai multe lucruri
într-un timp foarte scurt cât zice ticul tac
apoi ne întălnim și ne așezăm în fund pe capota unui tir în plină viteză
doar soarele cu mâinile în buzunare
vede toate serpentinele podurile câmpiile și toate cele
prin care am trecut
din râsetele noastre cresc copiii
ca firele de iarbă
con le mani pulite
soarele vostru nu frige suficient
așa că prefer să rămân un munte care se învârte alături de ceilalți derviși
cu nori venind spre mine ca niște centauri
las să vă crească vouă mărăcini pe pleoape să pritociți serafini
să vă dresați câinii din canini să beți rugina din fierării
aici la ultimul etaj al liniștii cu privirea lipsită de orice sobor învăț
să înfrunt armata de ziduri învăț
numele de botez al fiecărui tăiș de armă învăț
să-mi prelungesc linia vieții cu lama unui cuțit
cel țin într-o cutie de sub creier
mi-a spus un cosaș ce mi-a trecut prin piept
că în finalul de granit doar flashurile vor mai pluti pe sânge
: zâmbetul degetelor fugărind argint pe sânii ei
nopțile alea când ploua cu ochi în cameră
cearceaful ce se scurgea odată cu apa de la duș
inima cu holurile lungi prin care treceau trenuri chiar și pe tavan
viața este un căcat cu multe uși dragii pământului
în sălile cinematografelor ies viermii din pânză umflați de lumină
și cad cu zgomot de monede
/să-i aplaudăm ironic cu oasele pe deasupra hainelor
să-i/
da
mănânc pâinea de pe buzele frunzelor de toamnă
și
am grijă de mortul ce sforăie lângă somnul meu
de trupul lui care fulgeră fără oprire
îi picur în ureche portocala în care doarme iubita cu plete lungi
ce au ajuns din urmă copila vie din fotografiile alb-negru
obrajii nu se izgonesc din rai
există oraşe ca nişte cearceafuri
şi camere de hotel în care obrajii izgoniţi din rai
fac dragoste cu inima separată de ficat
există stopuri în pieptul fiecărui înger
şi nori ca nişte perne aruncate în aer
există fructe ale tăcerii
cei care le mănâncă îşi taie ochiul părinte
nu se mai trezesc în dimineaţa potrivită
ori de câte ori ar adormi la loc
există trupuri forjate din interior
cuvinte scrise pe fiecare falangă
metrouri cu păduri de bare din aluminiu
dar
oricât de mult te-ai plimba
oricâte străzi noi i-ai adăuga oraşului
tot rămâi uimit de cei ce merg înainte
de lucrurile ce le cad din bagaje
de meteahna sângelui de a se usca
îţi vine să te înfigi în pietrişul de pe bloc
să rămîi ca statuia lui iisus din rio
să şopteşti în gura mare întregii lumi
vrute şi nevrute
Related Posts
Tags
Share This
