Din istoria teatrului buzoian Cum l-a plimbat Adriana Trandafir pe ”Bunicul” prin Europa!

19.05.15 by

Primul actor care mi s-a adresat cu apelativul ”maestre”, a fost marea actriță Adriana Trandafir. La început, am crezut că sunt un pic ironizat. Dintre multele și frumoasele actrițe – unele, încă studente -, doar pentru Adriana Trandafir aveam o stare de empatie vădită. În 1995, îmi apăruseră un volumaș de versuri, în care, printre altele, am reluat și poemul ”Bunicul”, apărut pentru prima dată în volumul meu de debut, în 1986: ”Spre orașul cu un milion de ferestre”. Pentru edificare, citez scurtul poem: ”Bunicul n-a părăsit niciodată satul/deși nepoții sau chiar fii lui/au împânzit în lung și în lat lumea//a fost atât de mulțumit între salcâmi/încât primăvara înverzea odată cu ei/la moarte și-a dorit totuși o portocală//și-a murit mai fericit decât Columb”. La începutul stagiunii din 1997, i-am dăruit Adrianei Trandafir un exemplar din cartea respectivă, ”Alfabet de tranziție”, editată de Biblioteca Județeană ”V. Voiculescu”, la inițiativa lui Alex. Oproescu. La puțin timp, doamna Adriana Trandafir a plecat într-un turneu, prin Europa, ținând reprezentații, în special, în comunități românești. La întoarcere, mi-a mărturisit că a recitat poemul ”Bunicul” pe mai multe scene și că s-a bucurat de un succes incredibil. Eram mai mult decât flatat. Asemenea întâmplări nu le poți uita. Acum o săptămână,când am aflat că Adriana Trandafir joacă, la Slobozia, în comedia ”Mă întorc la mama”, i-am trimis la cabine cea mai recentă carte a mea, cu o dedicație nostalgică, ”în amintirea Bunicului”…
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

ERROR: si-captcha.php plugin: GD image support not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable GD image support for PHP.

ERROR: si-captcha.php plugin: imagepng function not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable imagepng for PHP.