Despre „ga(o)zete acoperită cu şnur de colon(ei) şi onor subofiţe(resc), la spargerea târgului Uniunii Europene

04.07.16 by

Încă de pe vremea când Băsescu era cel mai bun (clar)văzător în ceaţă infracţională post-fanariotă, după sute de articole reactive, publicate de subsemnatul, în Jurnalul de Vrancea, dintr-o dată, într-o zi, la nivel meteo naţional, prin fel de fel de metode şi bloguri, şi prin alte anusuri cu emblemă de site-uri la vedere, s-a dat ordin pentru carcalacii lui Băsescu să fiu demolat. Şi am fost făcut praf. Nişte site-uri concepute de minţi bolnave, cu articole scrise dinainte de apariţia cuvântului, ceva de o brutalitate cazonă specifică triburilor politice cu ereditate crudă, bacteriologice de la soacra natură. Am rezistat tuturor acestor mirosuri clare, lat(r)iniste între slavi. Nu am nici un concept istoric, nu mă interesează din care Attila e posibil să mă trag. Sau din care Tutankamon. Sunt cetăţean român din motive legale, administrative, şi, cine ştie, native. Nu mai cred de multă vreme în rostul imperiilor de mucava. Mă refer inclusiv la Imperiu Roman şi ca să nu mai turcesc lucrurile prea mult, şi nici să nu le austro-maghiarizez, doar aşa, ca să fac propriile mele variante istorice, vreau să spun că nu sunt surprins de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Marea Britanie îşi continuă istoria arogantă şi egoistă. Încă e un imperiu. Şi aşa va fi până la sfârşitul istoriei. Am fost în Anglia, m-am întors de acolo cu nişte învăţăminte care nu pot fi de folos nimănui, nici măcar mie, darmite mediocrei noastre clase politice. Ieşirea Marii Britanii din UE e o bucurie a foştilor, actualilor şi viitorilor securiştilor loco. Aşa stând lucrurile, ei vor avea,în continuare, sângele în nasul ascuns în galaxia fundurilor noastre. Vor ajunge de unde am plecat prin 1947. Ei vor (re)mirosi parfumul binefacerilor şi al terorii de breaslă, iar noi vom trece prin toate cele prin care au trecut rudele noastre. Prin umilinţă şi reducere la nimic uman. A plecat Marea Britanie din UE. Va pleca şi Franţa. Numai Germania va rămâne,plus anexele acesteia, cele din anii Celui de-al Doilea Război Mondial. Şi Rusia, drept partener. O vom lua de la capăt. Mai rău de atât nu se poate. Presa românească de după 1989 a fost tot timpul acoperită de paltonul ciuruit în 1989, la Târgovişte. A murit soldatul Victor Stănculescu, fost general al fostei armate ceauşiste. Au început mişcările de trupe dezinformatoare. Cică, acesta ar fi luat sub fundul sicriului nişte casete. Cred că e vorba despre vreo simplă sticluţă de Whisky. Ceva cu etichetă criptată. Pişatul boului peste istoria unei naţii. Suntem manipulaţi cu mâna altora, a conaţionalilor noştri de prin zonele astea secrete. Există bloguri foarte toxice, greu de dovedit că nu sunt altceva decât nişte poligoane de încercare a prostiei şi indiferenţei cetăţeneşti.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

ERROR: si-captcha.php plugin: GD image support not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable GD image support for PHP.

ERROR: si-captcha.php plugin: imagepng function not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable imagepng for PHP.