Alegeri 2014 în România.: Vreți să vă mergă „rău” ca la nemți? Votați cu Johannis și mai știi! Reportaj de Viorel Baetu

28.10.14 by

Se zvonește că Angela Merkel ar veni în vizită în Romania să-l susțină pe Johannis!
Ce vrea și asta?
Să-l învețe să ducă țara de râpă cum a dus ea Germania?

Doar nu vreți să ajungeți fraților să aveți un șomaj de 5,3% la o populație activă de 39.538 mii de locuitori din care 35.424 sunt salariați.
Sau să vă dea ajutor de șomaj după 2 ani lucrați, 12 luni, iar după 4 ani lucrați, 24 de luni și să vă păcălească cu un ajutor de șomaj în jur de 60% din salariul de pe ultimele trei luni. Iar pe urmă, după ce au încercat să vă recicleze cu tot felul de cursuri, să vă arunce în „neagra sărăcie” cu un ajutor social de 356 €, plus niște bani pentru haine și niște bani pentru încălzire, dacă nu ați găsit între timp servici.

Priviți la cifre și „cifrele nu minte”!
Uite câți oameni săraci sunt în Germania, (se raportează la un PIB –produs intern brut- de 40.007 US$) nu ca în Romania, unde sunt mai puțini oameni săraci, căci nu sunt așa pretențioși și răsfățați (se raportează la un PIB-produs intern brut- de 13.396 US$).
În Germania au tot felu de asociații și inițiative, care se ocupă de oamenii săraci, dar magazinele unde se distribuie alimente gratuit, haine gratuit sau locuri pentru dormit, sunt plasate la periferie.
Decât așa ajutor, mai bine lasă-i să se descurce, să-și cultive personalitatea caîn România, fără pomeni!

Să ne spună cum a vândut Germania?
Uite ce export au, împrăștie marfă în toată lumea și toți cumpără pentru că este „made in Germany”. Ce-or fi găsit domnule așa de interesant la „made” ăsta?
Pe urmă s-ar putea să crească și exportul „made in Romania” și atunci ce ne facem, cine mai fură și cine mai înșeală, că nu mai avem marfă autohtonă!
Asta ne trebuie?

Să ne învețe ea cum se trăiește fără șpagă.
Și în Germania se dă șpagă, dar oficial, căci altfel nu ar fi atâția miliardari.
Omul de rând nu e învățat să se ducă cu „plicul” la doctor, la funcționarii de la primărie, în fond trăiește fără faimosul „plic”.
Asta mai lipsește României, să o rupă cu tradiția românească seculară. Cuvântul „bacșiș” e istoric, vine din timpuri străvechi, de pe vremea turcilor!
Doar nu vrem să-l înlocuim cu cuvântul „cinstit”!

Decât să vină să ne dea lecții, mai bine să învețe Merkel de la noi:
Acuma, s-a trezit să i-a taxe pe autostrăzile lor care împânzesc Germania, ceea ce noi în Romania facem de mult, fără să avem autostrăzi.
Așa se face un ban cinstit și nemuncit!

Mai sunt multe de spus, dar un lucru e sigur, dacă îl votăm pe Johannis s-ar putea schimba câte ceva pe ici pe colo în România și cine vrea să trăiască ca în Germania?
Mai bine emigrăm !!!!!!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

ERROR: si-captcha.php plugin: GD image support not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable GD image support for PHP.

ERROR: si-captcha.php plugin: imagepng function not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable imagepng for PHP.