* * * * *

07.05.11 by Maria Diana Popescu

cu ştreangul de piatră dulce
mă agăţam de aerul

din înseşi vieţile noastre inversînd cu

prudenţă naşterea şi moartea

mi-am adus aminte că-ţi plăceau
păsările albe ciuguleau

în apa uşoară a

zilei îmbăiam holograme de prunci

cu ochii albaştri

prin sînge se-auzeau

chicotind

jucam rolul  cu răbdarea de înger

într-un ciob de planetă

stăteau aliniaţi corbii

din ce în ce mai compact

cu vertebre rigide şi
crispate timpul
se surpa peste noi
de undeva din înalt
auzeam scîrţîind
pe obrajii bărbieriţi ai Domnului
partea neştiută a  fiinţei mele
se ridica brusc pe vîrfuri
încă neîncepută
de umbra-ţi tîrzie