ZIUA CEA MAI LUNGĂ

02.04.11 by

Debarcarea trupelor aliate în Normandia a fost un fleac faţă de tărăşenia petrecută cu Gâgă şi Pampov în ajunul echinocţiului de primăvară, când memoria lor de undiţari amărâţi a înregistrat promptă prima „vinere neagră” a anului, Ziua Z a debarcării pe Strei. N-a trebuit decât ca Sandu Cizmă-Spartă şi cu Puiu Poartă-Pică să fie văzuţi la bodega din centru, cântărind pentru fraieri scobar la cinşpe lei kilu’! Din clipa aceea Gâgă şi Pampov şi-au pierdut liniştea, pe motive lesne de înţeles. Zvonul se împrăştiase cu iuţeala fulgerului dintr-un capăt într-altul al oraşului, şi până şi cei mai sceptici membri ai tagmei s-au trezit scuturaţi de friguri. „Merge scobarul la viermuş boit cu roşu, se şuşotea tainic pe la colţuri, Sandu Cizmă-Spartă şi cu Puiu Poartă-Pică au dat lovitura, pe puţin treij de kile!”, însă toată foiala celor cuprinşi de febra scobăritului a ţinut doar vreo două ceasuri, după care s-au dezumflat cu toţii ca baloanele de săpun şi-au plecat descumpăniţi pe la casele lor. „De unde să găseşti câţiva pumni de viermuşi la început de primăvară, când încă nici n-au ieşit muştele la soare?” au mormăit mofluji Gâgă şi Pampov. Pentru că, era bine ştiut, dacă la scobar nu nădeşti bine locul, pierzi vremea de pomană. Şi pe urmă, vopseaua! La ora aceea, Sandu Cizmă-Spartă era singurul din oraş care poseda câteva grame din faimoasa anilină, dar din care nu ţi-ar fi împrumutat nici măcar cât să iei pe un vârf de ac (ulterior Gâgă s-a exprimat în public că decât să se mai milogească pentru viermuşi sau vopsea la Sandu Cizmă-Spartă mai bine-şi rupe-un picior cu mâna lui…). „Ce-i de făcut, Pamfile?” ar fi mugit Gâgă disperat, iar după unii martori oculari Pampov ar fi fonfăit scârbit: „Jaful, Onceo, de-acum doar jaful ne mai scapă! Nu mai e mult până dimineaţă, şi pun pariu pe-o glajă de votcă „Strong” că trenul de trei are să fie ticsit precum obleţii în juvelnicul lui moş Potârcă. Nu-l văd bine pe naş, stâlcit între două-trei sute de amărâţi, numai’ dacă eventual nu-şi ia şi el o undiţă-n spinare…”

De-aici încolo pregătirile pentru Ziua Z au luat o întorsătură de-a dreptul ciudată. Gâgă şi Pampov au fost văzuţi pe-nserat vămuindu-şi prietenii, în dreptul unui restaurant. Spun unii că după ce a deşertat şapca plină de mărunţiş pe tejgheaua unui magazin din piaţă, Gâgă s-ar fi înapoiat transpirat, strângând în braţe o sticlă de coniac „Murfatlar”, chiar înainte de a lua startul împreună cu fonfăitul de Pampov către marginea oraşului, mai ceva ca la cursele de fond din Etiopia… Curat mister! Se ştia că ei mai folosiseră procedeul cu cheta la restaurant de nenumărate ori, dar întotdeauna goliseră glaja la adăpost de ochii lumii, ascunşi în spatele Poştei. Însă de data asta logica lui Gâgă funcţionase ireproşabil (câteva zile mai târziu a recunoscut că i se păruse lipsit de sens să hulpăvească doar o sticlă de „Murfatlar”, când putea să tragă o beţie în toată regula, după ce-ar fi traficat la negru un rucsac de scobar). Pasămite îşi amintise el că în sezonul trecut directorul spitalului şi mahărul de la hotel se aprovizionaseră cu viermuşi de la crescătoria de porcine, iar acum, vezi Doamne, era imposibil ca administratorul porcăriei să nu fi avut ceva pregătit pentru şefi!..

„Ia-te după mine!” susţine Pampov că i-ar fi sugerat Gâgă, între două gâfâituri, când au năvălit pe întuneric în porcărie, cât pe ce să fărâme poarta. „Curată baftă şi noroc chior pe capul nostru!”, ar mai fi bombănit Gâgă în barbă, imediat după ce i-au ferfeniţit câinii pantalonii, însă el se gândise desigur că nu asta era esenţialul, ci faptul că administratorul lipsea!.. Porcăria era păzită doar de-o babă ştirbă şi beţivă, care i-a invitat pe cei doi hăndrălăi în bucătăria strâmtă, bine încălzită să dospească momelile. Acolo, în timp de Gâgă turna cu inima strânsă coniac în paharul babei fericită de-aşa pleaşcă picată din senin, Pampov prăda încântat butoiul cu viermuşii pentru şefi, ascuns după uşă. În câteva minute baba s-a îmbătat turtă şi cei doi tâlhari au zbughit-o pe poartă, urmăriţi de lătratul furios al câinilor, nu înainte ca Gâgă să dosească în tureatca cizmei corpul delict etichetat „Murfatlar”.

Partea a doua a pregătirilor pentru Ziua Z s-a desfăşurat într-unul din separeurile speluncii botezate „Zori de zi”, unde Gâgă şi Pampov l-au ademenit cu gânduri mârşave de prădăciune pe Stelică Mardelos, laborantul principal al unui institut de cercetări biologice. Dar nu care cumva să se creadă că bietului om i s-au furat banii, ceasul sau verigheta, nici vorbă de aşa ceva! După ce l-au îmbătat bine (prin aceeaşi tehnică subversivă a coniacului „Murfatlar” băut pe nerăsuflate), cei doi derbedei l-au tras de limbă pe Mardelos până au aflat cu ce identifică el bacteriile vii faţă de cele moarte când le studiază prin lentila microscopului: Roşu de Congo, vopsea de import, netoxică şi mai ales persistentă în apă. Mardelos a adormit fericit, cu capul pe masă, absolut nepăsător că în timpul acesta i s-a înstrăinat flaconaşul cu vopsea din geanta diplomat. Cei doi derbedei şi-au luat undiţele pe spinare şi ţuşti către gară, la personalul de trei…

Ei, şi-abia de-aici începe cu adevărat ziua cea mai lungă! Pe Strei ploua zdravăn, în duşmănie, fără şanse de înseninare, încât totul devenise o mocirlă tulbure-gălbuie, iar Gâgă şi Pampov şi-au petrecut ziua în gară, în aşteptarea trenului de seară, care urma să-i întoarcă acasă. Noroc că n-au fost singurii oropsiţi de soartă, ci şi-au împărţit prieteneşte amarul cu înc-o droaie de undiţari, care îşi amânaseră scrâşnind debarcarea. Ulterior s-a presupus de către unii mai răsăriţi la minte că Sandu Cizmă-Spartă şi cu Puiu Poartă-Pică le-ar fi tras clapa, împrăştiind prin birturi din scobarii prinşi toamna trecută şi ţinuţi la congelator până-n primăvară, dar mai ştii pe cine să crezi? Toţi o apă şi-un pământ…

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*