Ziua a şasea

09.07.12 by

 

Piesă  de teatru în  patru acte.

 

Personaje:

   Firică –   Fost inspector la cultură, responsabil, pe vremea comuniştilor, cu culturalizarea satelor, filaterist, acum pensionar ce locuieşte  la  ultimul etaj dintr-o vilă a nomenclaturii.

– Madam   Chirpici–  fostă activistă, vecină cu apartamentul din dreapta lui   Firică.

– Madam  Păsărea – fost secretar de partid, responsabil cu agricultura, vecina din stânga,  femeie cu influienţă în vremurile de acum.

– Domn` Drincu – vecinul de sub Firică, bragagiu pe vremea comuniştilor.

  Madam Dricu – o angajată la serviciul cimitirelor din cadrul primăriei, ocazional, damă la paranghelii, vecina din stânga lui Drincu.

– Scârţă –  Şef de scară, delator, vecinul din dreapata lui Dricu.

– Madam Scârţă  – şef la cantina partidului pe vremea comuniştilor, respecializată în pomeni şi înmormântări.

– Tase – un tomnatic, necăsătorit, băiatul doamnei Scărţă, din prima căsătorie, proprietar  de drogherie şi pompe funebre. Locuieşte, ca să facă avere, printre coşciuge.

– Domnişoara Ruxy  – intelectuală, veşnic înscrisă la o nouă facultate. Ocazional, face diverse servicii bătrânilor din cartier.

– Domn` doctor` Beliş –  medic specialist în pensionări şi certificate de deces.

– Berilă – om de afaceri, proprietar de mausoleu.

– Popa Tufiş – preot la capela şi biserica de lângă cimitir.

– Peşches – felcer la clinica de cartier.

– Domnişoara  Pinţi  – centralistă de serviciu la aceeaşi clinică.

            – Ghiulea – bodyguardul lui Berilă.

            – Fanfara – pentru înmormântări

            – Lăutari – pentru  serbat anumite evenimente din viaţă.

 

                                    

                                                     Actul I

Acţiunea se desfăşoară la ultimele două etaje ale unui bloc, clădire plasată în partea centrală a scenei. Clădirea poate fi sugerată prin nişte cutii puse una peste alta. În ele, locuiesc majoritatea personajelor.  La parterul clădirii, funcţionează o drogherie şi un serviciu de pompe funebre. În cadrul serviciului, două cămăruţe,  una în care se vând coşciuge şi diverse obiecte pentru înmormântare, şi o alta, lipită  de prima, un mic restaurant pentru organizat pomeni. Proprietari, domnul Tase şi madam Scârţă, specialişti în ritualuri de înmormântare. În stânga sau în dreapta, lipit de clădire, un cabinet medical, clinică de cartier. Personajele pot dialoga prin pereţi, la telefon sau se pot întâlni. Au, de asemenea, discuţii imaginare.

                                                        Scena I

 

Firică se trezeşte după miezul nopţii, îmbrăcat aşa cum aţipise. Se uită  după ceasul de mână pe care nu ştie unde l-a pus. Nu conştientizează momentul. Îşi  ia ochelarii şi răsfoieşte un ziar lăsat seara pe scaunul de lângă pat.

Firică (iritat) – Domnule, ca să vezi drăcia dracului!  Când să-l dea ăştia afară, s-a pus pe văietat. Că te miri cum o babă, intelectuală, ieri de dimineaţă, l-a scuipat la piaţă. Ptiu,  bătu-te-ar să te bată! Păi, bă neică, ce altceva putea să-ţi facă? …Tu, ditamai director de pupat?! Recunoaşte! Nu prea, când ani la rând,  funcţionar la stat,  pe noi, românii, lumii întregi,  ne-ai  prezentat ciobani, scripcari, manelişti şi falusuri de prin Carpaţi. S-au închinat până şi ăia de pe Marte. Nemţii au tras obloanele, iar chinezii şi-au pus dopuri în urechi şi mă mir că au mai putut deschide ochii.

-Firică: (Bate din picior apoi ciocăneşte în zidul din dreapta şi strigă)   Madam Chirpici!… Fă, s-a întors pământul cu curu`în sus şi doar tu nu ai văzut! Auzi, madam… Bă fată, pe vremea noastră, un milion de dolari producţia din Balta Brăilei şi ceva din Bărăgan! Ăsta cică i-a luat pentru o sută de pumni în cap!

– Firică (pentru el) Rahat! …Păi de-aia n-are lumea ce mânca! Ţara arde în foc, ăla ia la pumni, dolari, cu sacul, iar asta cu igliţa! Toată  ziua a tot croşetat, iar acum, cu aşternutul în cap!

– Firică (ca şi cum ar avea-o în faţă pe madam Chirpici): Aoleu, fatăăă! Draga mea, nu te mai pricopseşti! Azi, cu un franc, mâine, cu  altul! Dă şi tu un tun, una, alta… Sau fă ca asta din revistă! Jos textila! E!… Ce-ai mai vrea?!  Numai dacă s-ar întoarce iar vremea…  Taci! Nu răspunzi, ai? Du-te dracu, o să mori şi săracă, şi chioară, şi ca proasta!

-Firică: (Se roteşte cu scaunul spre stânga şi bate în celălalt perete).  Alo!  Păsărică, păsărea! O viaţă ai şi pe-aia o sforăi?… Vai de mama ta! Într-o noapte ca asta, pe vremuri, se cutremura tarlaua… Domnule, ce mai dădeai cu ea de-a dura!… Producţii la hectar!

-Firică: (către sală, ca pentru el, nedumerit) Bă fraţilor, cât  să fie, mă, ceasul?

-Firică: (bate cu bastonul în tavanul lui Drincu) S-a culcat şi ăsta! Dorm de parcă mâine ar fi ultima zi de somn din istoria lumii…

-Firică: (vede că nu îi răspunde nimeni, ridică receptorul şi sună la clinica din cartier). Alo!

– Pinţi:  Da, vă rog! Clinica! Cu ce vă putem ajuta?

– Firică (dezamăgit, ca pentru el): Nimic nu mai e ca pe vremea mea… Mergea Firică în control la… Doar covorul roşu mai lipsea că în rest… Curca, la proţap, damigeana, şi la aşternut cu …

– Pinţi:  Eu, Pinţi, centralista, cu ce vă pot ajuta?

– Firică: Păi, draga mea, cu ziua a şasea! În viaţa asta, după cum vezi, am  cam pierdut timpul degeaba.

-Pinţi: Domn` Firică?!…

-Firică: Mânca-o-ar taica! Ce zici, mai facem ceva?

– Pinţi: E trecut de miezul nopţii, ia-ţi pastila şi… Lasă viaţa! Pastile de întors în ea, deocamdată, ba!

– Firică (de parcă nu ar şti, mirat): Da?!… Atunci, măcar mai stăm de vorbă, mai alintăm o bucă, mai una, alta… Ce te grăbeşti aşa?

– Pinţi: Domn` Firică, hai, mai vrei ceva că…

– Firică: Eu aş mai vrea, dar…

– Pinţi: Nu te ţine de prostii tocmai acum după miezul noţii… Zii! Nu de alta, dar e în treacăt pe aci, dragostea dintâi.

– Firică: A mea m-a lăsat cu un borac şi s-a dus dracului! Un nărod, un ratat! S-a încurcat cu una, secretar de stat de pe vremurile ălea… Alta ar fi fost situaţia dacă se încurca şi el  acum.

– Pinţi: Gata, domn` Firică! Sănătate! Somn uşor!

– Firică (parcă intrat în panică) : Ho, că nu dau tătarii! Pastila… Unde zici că-mi e pastila?

– Pinţi: E, şi dumneata! Depinde ce vrei, şi atunci cauţi ori în punga cu doctorii, ori în dreapta, ori în stânga… Că doar o viaţă întreagă, când cu una, când cu alta!

-Firică: Mda! Pinţi, draga mea… 

-Firică: (Centralista îi închide, vorbeşte cu sine) Na, că a tras obloanele şi asta! Madam! Madam pe dracu! Madam belea! Ăştia sforăie, ăl de sub mine bese, ăla se plânge că  de prea multă cultură, îl scuipă babele… Schimbă două vorbe, dacă ai cu cine, despre culturalizare! Păi, pe vremea mea, poetul ţăran… Ba invers! Poeta! Îi dădeai cu  ,,tovarăşul şi tovarăşa’’, erai genial! Promovam şi  sub aşternut cu debutanta… Acum, domnule, mă simt de parcă s-a sfoiegit şi Moise în Biblie! Iar mâine… Cum o fi dat Dumnezeu puhoiul ăla de lăcuste? Dacă nu o fi poveste, numai El ştie!

-Firică: (nu renunţă la a vorbi cu cineva) A, da… Tase, la coşciuge, are program şi de noapte.

-Firică: (deschide o agendă, caută un număr şi sună) Alo!

-Tase (somnoros): Da!

-Firică (pus pe glumă): Morga?

-Tase: Bă, nea Firică, dă-o dracului de treabă! La ora asta?!

– Firică: Domnule, să ştii dumneata că faraonul ăla nu prea avea cine ştie ce în cap…

– Tase: Mi-ai mai spus şi alalteri…

-Firică: Păi da, dar astăzi e astăzi! Mâine, altceva… Să dea dracii, iar am greşit cărarea… Domnule, dacă tot am sunat, ce-ai zice dacă-mi tocmesc acum îmbălsămarea?…

Tase (iritat, uşor bâlbâit): Trebuie aranjat întâi cu popa… Plăteşti lumânările, tămâia… Apoi cu domn` Beliş… El te-a pensionat, el îţi dă hârtia pentru plecat! Pe de altă parte, vezi că şi coana Dricu, de la cimitire, vrea. Şi nu te pune de pieziş că-ţi vinde aia groapa. Aşa că… Greu să trăieşti, greu să şi mori! Oricum, când le-ai pus la cap pe toate, adică ţi-ai pus bine de o moarte, vii la mine.  Însă, nu acum, mâine, că doar n-ai să crăpi la noapte!

Firică: Şi eu zic că ba, mai ales că, mai alalteri, mi-a cântat şi cucul şi pupăza…

Tase: Băi,  domn` Firică, eu ţi-am spus cum e cu pilula…  Aranjează şi dumneata cu pensionarii de o grevă, de ceva… Să pună în pensie viagra!    toţi aţi mai vrea…  Pe de altă parte, vezi că madam Chirpici o să-ţi ia nicovala! Într-o zi, şi madam Păsărea!

– Firică: S-au dat dracu, s-au sfoiegit! Le curg pieile şi scârţâie din toate ălea…

-Tase: Ei, scârţâie pe dracu! Nu ştii dumneata! Adică… Ieri, alalteri, Chirpici, bot în bot aci, la mine, cu domn` Drincu… Nici gând de ducă…  Ascultă-mă, o juma de zi: că o fi, că o păţi… Ca doi porumbei, la o cafea. Ai cam încurcat-o! Concurenţa! Cică ar avea  ăla bani la saltea. Iar ea?! Nu poţi s-o condamni, ca femeia…

-Firică (cu un soi de gelozie): Iauzi, a focului! Nu se lasă hârca! Şi ăsta… Fir-ar el al dracu, am să-l reclam! La ilicit! O viaţă a vândut bragă, un fel de nimic…. Neam, înţelegi? Adică apă şi tărâţe, pe un ochi de geam…

Tase: Ai mai pune vreo jalbă pe ici, pe colea, dar, ăia, ai dumitale, gata! Hârâie, mârie, pârţăie… Mai nou, tocmesc cosciuge. Dumneata? Mă rog, ăştia, of, dacă ai vorbi cu lemnele şi tot te-ar mai  auzi careva. …Doar taxe şi iar taxe! Să vezi când i-o pune şi lui popa Tufiş opriri pe cântat, fumul de tămâie şi datul din cap!

 -Firică (dezamăgit, încearcă să iasă din încurcătură): Vremuri! Aci e aci! Ce să mai zici, domnule, de tineretul ăsta,  dacă babele au luat-o razna?!

– Tase: Vecine, închid!  Astăzi, până şi moartea ar mai fi vrut tot pastile de putut. La drogherie, am mai avut ceva câştig! La coşciuge, nimic! Şi dacă o ţine-o moartea aşa, pe linie de pomeni, falimentul, gata! Ia-ţi pastila şi vezi în stânga… O fi ca soba  madam Păsărea! Iar dacă nu, o linguriţă de cucută şi te trezeşti pe lumea ailaltă. Mori ca un genial, nu ca proasta!

-Firică: Mi-ai dat genialitatea… E la lângă pat, o am!

– Tase: Bagă la cap! Înainte de a o bea, să semnezi hârtia aia pe care am scris:  ,, Pomană, las lui Tase averea.   Precizăm: şi casa cu tot ce este în ea!’’ …Şi-atunci, cumva, mă rup de undeva,  şi-am să te duc la groapă.

-Firică (se face că nu aude, evită discuţia) : O fi un drac bălţat! Moroi, cum era, de-aici, de pe lumea asta, parcă aud: ,,Partidul, poporul, Ceauşescu, România!’’ …Şi pe lumea ailaltă!

-Firică: (Cu aceeaşi dezamăgire):S-au dus în paştele mă-si şi partidul, şi gaşca, şi…!

                                                              Scena II

            Firică răsfoieşte iarăşi Biblia nedumerit. O pune deschisă pe masă, apoi se duce la un gramofon. Dă la manivelă, pune dezinvolt o placă de pe care ar fi putut asculta muzică veche, cumpăneşte ceva în amintiri… Se răzgândeşte. Se îndreaptă spre aparatul de radio fredonând.

            -Firică: ,,Foaie verde lemn de prun, /Spune, spune, moş bătrân,/Spune-mi, moş cu barbă sură/Spune caii când se fură!/ Of, of,  oooo!/Când e negură şi ceaţă,/Atuncea caii se-nhaţă, măi, măi/ Atuncea caii se-nhaţă,  Noaptea pe fulgerătură/Atuncea caii se fură.

– Firică (lăcrimând): Fir-ar mama ei de viaţă! Păi Tase ştie? Ne strânge nouă pensiile şi… Patru blane şi un cui! Face avere, păcătosul! Şi avere, uite-o, nu-i!

-Firică: (dezamăgit, bate iar în peretele din stânga) Fă, Mariţo, hai, scoal`! Scoal`, fă, n-auzi! C-au mărit ăştia producţia la hectar!

-Firică: (privind spre Biblie) Domnule, să vezi cu ochii tăi că Dumnezeu e de partea evreilor, iar tu, ca mai marele Egiptului, să te pui, aşa, de-a-ndoaselea! Păi, ăsta a fost faraon? De-aia şi Ăl de sus… Până şi eu, dacă eram, numai de-al dracu şi tot dădeam cu ciuma, cu criza, cu aia, cu ailaltă, cu ce apucam… Bă, cu molimă şi foamete pe metru pătrat! Ca acum, orbeţii ăştia… Na! Ca să vedeţi şi voi cum e când  dai cu nuca în gard!

-Firică: (ascultă cum latră nişte câini în tăcerea nopţii) Domnule, madam Chirpici, cam pe la ora asta, pe vremuri, deşteptarea.

-Firică: (bate în peretele din dreapta) Scoal`, fă, măcar tu! Cât mai e timp, să mai punem de o plenară!

-Firică (nostalgic): Ce vorbeşti, mă frate?! Când îşi aranja asta cocul, pe unde călca, plesnea asfaltul. Seara, venea cu draci de unde venea. Pe semne, o încingeau ăia! Acolo, la partid, chestii, socoteli!… Coinace de Segarcea!  Apoi, tovarăşa… Azi, aşa, mâine, aşa, Scârţă, ăsta de sub mine, pac cu jalba! La cece, la ăia cu cenzura… Cerea negru pe alb să se cenzureze scrârţâirea. Vă daţi seama!… Într-o seară, însă nu ştiu cum a pus mâna asta pe nenorocitul de Scârţă  şi… Vai de mama lui! L-a călărit pe podea. Ca să vezi, a dracului scândură, domnule, şi atunci scârţâia. Nu de alta, dar ai fi jurat că e mută! Mde! Madam Scârţă, ce să mai vorbim, turbarea! M-am cam ofticat… Gata, gata şi eu cu jalba în proţap. Tot la cece! S-a tot rugat… ,,Te iert, fă, te iert!’’ Dă-te dracului de puşlama!

-Firică (bate tot în peretele din dreapta spre madam Chirpici): Mariţo, hai, scoal` că acum te pomeneşti cu ăia de la Comitetul Central! Şi dacă o să le spun că nu mi-ai dat pastila… Fă, ai cam belit-o! Că şi tu ai jurat  pe carnet, la congres. În  primul rând , grija partidului faţă de om!  Fir-ar al dracului să fie! Aţi bătut voi apa în piuă vreo 50 de ani, iar cei noi, acum!

-Firică (neliniştit, către sală, ca spre un personaj imaginar.): Ce zici, mă, nea Tipsie, de una ca asta?  Să se crăpe, tam-nesam, apa?  Bă, marea, înţelegi dumneata? Să treacă ovreii, ca pe şes, prin ea… Nu tu nămol, nu tu mătasea broaştei, vreo orătanie, ceva?!… Apoi, tot tam-nesam, faraonul să-şi găsească, vrând-nevrând, beleaua?!   Auzi, că tot eşti om cu vechime: Cum dracului, Doamne, iartă-mă, să fii mers Noe, ăla, cu barca, tocmai pe vârful muntelui?  Iar cu el în ea şi tot ce mişca?! 

-Firică (căzut în amintiri): Mă nene, când umblam eu cu culturalizarea pe la ţară… Că se culturaliza! Spuneam omului drept în faţă: bă, Darvin, ăla, cică la bază ar fi fost molecula… Molecula!  Înţelegea omul! Mă rog, chestia cu scula! Acum, pricepea, nu pricepea,  Dumnezeu ştie… Ba dracu! Că ăsta e cu toate! Uite că nu mi-am dat seama! Ce-i drept, se mai găsea ici, colea, câte o babă: ,,fugi, bă, cu bazaconia asta! Păi Dumnezeu şi Sfântul Petru… Ehe! Mumă, vai de capul tău!’’ Mde, vorba strâmbei:  am ars gazul degeaba! De-aia îi mai zic ăştia de la centrală: ,,fă, fata tatii, mi-ar mai trebui ziua a şasea…’’ Acum, spre sfârşit! Să o iau de la început. Poporul, Ceauşescu, România! Şi tovarăşa Chirpici să vină acasă deja băgată-n draci… Nu de alta, dar asta, din stânga, madam Păsărică Turturea, cu agricultura,  stătea plecată când cu săptămâna, când cu luna. Ziua  a şasea! Pinţi! Dar, a focului, vrea?

-Firică (atotştiutor): Bă, neică, femeia, de când a fost ea, Eva, ehe, tot de-a contra! Fă şi tu ca om, dacă mai poţi, ceva!

– Drincu (Se trezeşte. Somnoros, trage cu urechea spre tavan, apoi, ca să audă mai bine, se urcă pe un scaun şi ascultă. Bate în tavan): Bă, fir-ai al dracu de nărod, ce tot lozeşti,  acolo, în pod?

-Firică (i se pare că aude ceva, însă vorbeşte în continuare de unul singur): M-am gândit odată să-mi taie felcerul cu domn Beliş o coastă.  …Şi să-mi fac eu din ea femeia după pofta şi după vrerea mea. Aşa, ia-o pe asta, ia-o pe-aia! Vrei, nu vrei, ia! Ca la bâlci: ,,ia Mariţa!’’ Beliş, doctor şi el, de! M-a pensionat pe motiv de moleculă şi că n-aş mai prea fi cine ştie ce zdravăn la cap!  Ce să fac?! În definitiv, dacă una, la dreapta, alta, la stânga, iar eu, la mijloc, un fel de Dumnezeu al lor… Să mă pun tocmai acum, de-a contra?

– Drincu (ironic, dar şi îngândurat): Te-ai dat dracu! Popa Tufişi ce-ţi mai ştie leacul, dar şi ăsta… 

– Drincu (privind parcă dincolo de gardul unui cimitir): N-ai peşcheşul: ,,hai, altul!’’

– Drincu (revine cu privirea spre tavan, iritat): Băăă! Fir-ai al dracu de nărod, cu molecula ta cu tot! Colectivizarea! Ăştia au schimbat schimbarea…  Acum, na, vezi că ai făcut umbră pământului degeaba? Cum s-ar zice, româneşte: ai  trăit ca  musca pe căcat… Culmea culmilor e că încă nu te-ai săturat! Am să te reclam până dincolo de Adam! Păi, bă, sulică, tu cu două, iar eu, neam?… Mori, du-te dracu şi mai lasă-l şi pe altul! Păi să nu vină ea, madam Chirpici, să-mi facă şi mie o ciorbă, o lipie? I-auzi, pe motiv că i-ar fi ruşine.

-Madam Chirpici (în timp ce îşi aude numele ca prin vis): Trăiţi! Aici! Servesc schimbarea!

-Scârţă (care a tras cu urehea la toţi, făcând pe adormitul): E, da?! Păi se schimbă situaţia! Complotează iar puterea puterilor şi eu să dorm?! Nu, domnule, datoria! Consemnat şi dat la  securitatea de stat. Păi ăştia…

-Firică (trage cu urechea în dreapta, în stânga, bate cu piciorul în tavanul lui Drincu, semn că-l ştia treaz, apoi  fredonează romantic): ,,Femei sunt în lumea asta mare/Frumoase ca seninul înstelat/Gaseşti plăceri nebune în fiecare/Şi-s dulci ca o clipită de păcat/De-mi place o brună cu ochii de jăratec/În focul căror inima-mi topesc/Apare o blondă cu surâs sălbatec/Şi nu mai ştiu pe care s-o iubesc.’’

-Drincu: Ăsta a făcut iar limbrici şi are diharie! Ehe, las` că vedem noi, care pe care, la judecata de apoi!

                                                Scena III

 

Se trezeşte şi madam Turturea. Ascultă, somnoroasă, lângă perete. Bea apă dintr-o sticlă, se uită la ceas.

– Madam  Păsărea (ca pentru ea): Acum se crapă de ziuă şi Firică al meu tot cu poezia.

– Madam Păsărea (ca şi cum i-ar fi vorbit faţă în faţă): Bă, măcar să-mi faci şi mie una! …Şi să sune cam aşa: ,,dacă nu ar fi fost madam Turturea/ cu producţia la ha/Ceauşescu nu mai plătea/În Occident datoria/Şi orbeţii nu-l mai împuşca!’’ Mă rog, la rime, nu e ca la pus de porumb, dar cam asta ar fi ideea.

– Madam Turturea (bate în peretele ce o desparte de Firică): Alo!

– Firică: Cine-i?

– Madam Păsărea: I-auzi cine?! Moartea!

– Firică: Termină, fă, cu prostiile că nu sunt gata!

– Madam Păsărea:  Păi dacă tot cânţi,  zii-mi şi mie una cu mii de tone la hectar! Că atunci m-au decorat!  Băi frate, locul întâi pe neam! Şi ăştia, nişte porci,  mi-au tăiat pensia. În loc să pună şi ei, drept recunoştinţă, în ea…

– Firică: (pus pe glume): …Viagra!

– Madam  Păsărea (râde): Aoleo, Firică! Eşti gata! Ţi-ai făcut stagiu! Mâine, să-ţi comanzi un copârşeu! Viagra! Păi, ce să fac eu cu ea?

– Firică: Nu ai ce? Adică da! Atunci mi-o dai mie. O să iau şi pastila mea, şi pe a ta, şi abia atunci să stau aşa,  pe spate şi să aştept moartea. Fă, să-i trag şi ăştia o tăvăleală mai ceva ca ţie, pe vremuri, în vâlceaua aia…

– Madam Păsărea: Taci, mă, răului că te aude careva …Sau aia, din dreapta, şi te pomeneşti cu ea peste tine. Doar ştii că a fost rea de muscă! Odată, cioc, cioc, la uşă, că ar mai vrea şi ea! Ce te faci?

– Firică: Mde?! O să las deoparte moartea, că moarte  o să tot fie cât va fi lumea, şi-mi pun iar, drept, pe linia vieţii, vecina. Oho, şi de nu ţi-o plăcea!…

– Madam Păsărea: Bă Firică, taci, că îmi faci draci şi abia m-am spovedit.

– Firică: Sub patrafir la popa Tufiş, a?

– Madam  Păsărea: Da! Păi, nu se face aşa?!

– Firică: Fă, uite ce, înainte de a-mi mai trece pragul  casei, să-ţi dai pe tine cu flit. Nu de alta, dar ăsta, la cât e de zgârcit, e plin de pureci!

– Madam  Păsărea (pusă pe gânduri): Mai ştii?! Lumea de astăzi e pusă pe averi. Numai tu  spui la nărozii şi, una, două, culturnicul neamului!

– Firică: (uşor îngâmfat): Păi află, să ştii! Până una, alta, punem de un şeptic?

– Madam  Păsărea (mirată): Doar noi, în doi? Nu prea… Ne plictisim şi adormim, Doamne, iartă-mă, din picioare, ca doi popândăi.

 – Firică: E, şi cu tine, nu avem alături patul?

– Madam Păsărea: Ştii ce, decât să mă întărâţi degeaba… Stai, poate bagă ăştia în pensie viagra şi dacă vrei să treacă altfel noaptea, bate să vină Chirpici şi bragagiul.  Poate are careva, la rece, vinul!

– Firică: Fă, că bine te-ai gândit! Tot am pus gând rău morţii. …Şi eu m-aş griji tot cu un clondir.

– Madam  Păsărea (îşi linge buzele): Aaa? Da!

– Firică (bate în tavan la Drincu): Hai sus! Hai sus! Hai sus!

– Drincu (îl sună la telefon): Băi, tovule! Băi, ăsta cu cântarea, te crezi pe vremea ăluia cu aleluia! Acum lumea doarme!

– Firică (prefăcut): O dormi, nu ştiu! De vină însă e madam Chirpici care a dat din mână, ca la partid, şi a zis: ,,fără tov. Drincu, succesurile noastre toate, nu se poate!’’

 – Drincu (îşi freacă mâinile): Bă,  vezi că eu te ştiu! Minţi sau nu?!

– Firică: Ba să fii al dracu!…

– Drincu (bucuros): Atunci, adunarea! Dau de băut la toată lumea!

– Firică: (ca pentru el): dă-i că ai, dar-ai să dai! Că n-o să pleci cu banii în rai! Acolo, acum e închis. Am văzut şi la televizor cum se ceartă aleşii între ei care cum să pună mâna pe averi. Cică numai şi numai spre bine poporului! Pe de altă parte,  s-a zvonit că raiul l-ar fi închis popa Tufişi. Doar până strânge el cam tot ce mai e de strâns…

– Firică: (nedumerit, aparent frământat de gânduri, iarăşi către spectatori ca spre un personaj imaginar):  Lasă-i în mă-sa! Cât sunt eu de citit, mă pune la zid… Că de şcolit, ne-au şcolit, cu diplome de la partid… Dar tot nu înţeleg! Cum să se urce apa în cer potop şi să nu cadă în partea ailaltă, ca aruncată în foc? Apoi, o fi, ce-i drept, apă, aci, pe pământ, dar nici măcar strop pentru universul tot! Iar balenele, rechinii, peştii, broaştele? Parcă nu ar fi în firea firii!  Bă Firică, află de la mine că ceva e putred şi în tine, şi în lume! Asta e! Am găsit!  Jos cu molecula, jos cu Darvin!  Poate scap de ziua al şasea! Nu de alta, dar cum să mai faci, domnule, din omul decăzut Om, aci, pe pământ, când nu tu reper, nu tu şablon!

 

 

 

 

                                                Actul II

                                                 Scena 1

 

Firică şi cele două doamne coboară scările spre apartamentul domnului Drincu.  El îi aşteaptă în pragul uşii.

– Drincu (ironic cu Firică, dar curtenitor cu femeile): Domn` Firică, parcă ai fi Osman, ăla, după ce l-au bătut românii la Plevna. …Pe când doamnele,  tot ca nişte prinţese!

– Firică (ironic):  Pasa, în curul gol, dar cu harem! …Dar, bre, matale ai cam fi un fel de turcalete… De când mă ştiu, român bragagiu, să mai vândă şi sugiuc, n-am prea văzut. Cadânele?

– Drincu (dezarmat): Cadâne?! Bre, n-am prea avut parte de ele…

– Firică (tot ironic): Păi la cât ai fost de zgârcit… Femeia are şi ea nevoie de un desu, de un parfum şi abia apoi, tandreţuri… Ori dumneata, pe o bucată de geam, într-o şandrama, dă, fă, francul, na, bă, braga!

– Drincu (încrezător):  Da şi nu prea, însă a venit şi vremea mea… Ce-ai zice dacă poimâine, tovarăşa Chrpici va deveni madam Drinca?

– Madam Păsărea (surprinsă, uşor răguşită): Aşa, fă, tovarăşa? E… Bravo! Da`să nu spui tu nimica?!

– Madam Păsărea (aproape sugrumată) Ne pregăteam şi noi cumva… Vă luam un aşternut pentru început… Apoi, a doua zi, umblam cu el pe scări, de sus în jos şi invers, să se vadă ce fată mare ai fost!

– Firică (ca omul cu capul pe umeri): Fugiţi, bă, cu bazaconiile astea! Moartea bate coasa la  ăsta, jos, între coşciuge, iar voi… Vedeţi-vă dracu de treabă, că râde lumea de noi!

– Madam Chirpici (băţoasă): Ce te bagi, bă, tu? Ai, ce te bagi?!  Am şi tocmit cu madam Scârţă să schimbe o zi de pomeni în una de petreceri.

– Firică (dezamăgit): …Şi dacă în ziua aia moare careva? Că tot cartierul e… Cum s-ar zice, pus pe şine.

– Madam Chirpici: Şi care-i problema?  E loc şi pentru una, şi pentru alta!

– Firică (tot dezamăgit): Şi pomana, şi petrecerea?!… Aoleu, nu ţi-a mai venit mintea la cap nici după douăzeci de ani! A avut dreptate toarăşul Brucan!

– Madam Păsărea : Lasă-i, mă, dracu! Ăştia sunt de belea! Uite, din toată sărăcia mea, cum se luminează, mă duc la Tăsică să-mi dea nişte pastile de-ălea de putut… Să o văd sătulă şi pe-asta! Fă, tovarăşa, ce zici se descurcă Drincu sau mai angajăm pe careva?

– Firică (râde uşor forţat):  Potrivită ar fi moartea! Îi satură pe amândoi. În plus, aia e îndopată cu viagra.

– Drincu (încrezător, pune paie pe foc):  Râdem, glumim, însă noi, ca doi creştini, vrem şi la Biserică. Nu sărăciţi dacă voi amândoi, pentru o zi, ca doi porumbei, o să ne fiţi naşi.

– Firică (ca pentru el): Bă frate, iar se răsuceşte faraonul ăla în Biblie! …Iar l-apucă dracii şi iar se ia cu suliţa, după evrei şi după Moise!

– Firică (spre madam Păsărea): Madam, ascultă-mă, ăştia sunt nebuni! Norocul nostru cu  cei de-alături şi cu Pinţi.  Că trăim, că murim, ne poartă de griji. 

– Madam Chirpici (împăcată):  Bine şi aşa dacă tot s-a dus dracu partidul?! E, vezi? De-aia sunt eu cu ăştia care au în sânge veşnica schimbare a schimbării!

– Firică (resemnat): Au pe dracu!

 

                                                Scena 2

Drincu aduce un sifon, sticla cu vin şi pahare.  Le pune pe masă. Firică scoate pachetul cu cărţile de joc. Madam Chirpici face pe gazda. Desface sticla, pune în pahare şi, fără să ciocnească, le beau toţi pe nerăsuflate. În camera de alături, Scârţă  reciteşte cele scrise drept informare la securitatea rămasă în mintea sa.

Scârţă (plin de el): ,,Domne comandant, io, Scârţă, ăla cu  duşumeaua, în seara asta, treaz, adică negustat, am văzut cu ochii mei chestiuni împotriva partidului şi împotriva orânduirii. Aşa că vă aduc la cunoştinţă că l-am văzut pe pocitul ăsta de Firică  investit de partid cu credinţă, să-i culturalizeze cu doctrina sau să-i belească pe ţărani, acum trădător de stat… Şi ar mai fi… În consecinţă, cobora pe scări cu ambele putori cu care o viaţă s-a distrat, dar cu care la sfat, neam! Din acest motiv zic, comform stătutului în partid, că e, după aliniatul al şaşelea, mai mult decât poligam, că a trăit, când cu una, când cu alta,  încât unul ca mine, cu origini sănătoase, neam! Acu, târziu, la ora asta, când latră câinii peste drum, nu ştiu. Sunt la Drincă, ce o face ei doi derbedei împotriva moralei la partid, cu două, iar nu ştiu. Io, Scârţă, propun să luaţi la cunoştinţă şi să-i băgaţi la temniţă vreo câteva luni, că e pericol mare pentru scară şi pentru neam. Că poate atenta şi la Scârţa mea. De- aia io zic să fiţi fermi şi să-l tăbăciţi ca să opriţi toate aceste nenorociţi. Că după aceea, Tăsică al meu, pâinea lui Dumnezeu, şi cu Scârţa face ei cele de trebuinţă şi pomana. Şi pentru dumneata! Nu mai semnezi că mă ştiţi cât de serios şi cât v-am servit cu cauza. Pentru totdeauna, Scârţ.’’

– Firică (trage cu urechea şi face celorlalţi semn să tacă):  Şiit!

– Drincu (amestecând cărţile): Dă-l, bă, în mă-sa! Scârţa, scârţa! Pe ce jucăm în seara asta?

– Madam Chirpici: Pe pupatelea! De-asta zic să tragem la sorţi şi să ne împărţim. Eu cu al meu…

– Firică (ironic): Scââârţ! Nici că a fost,  că s-a şi dus! Scârţ!

– Madam Chirpici: Taci, bă, împăiatule! …Cu al meu Drincă şi tu cu madam Păsărică.

– Drincu: Păi, nu prea zici bine!

– Madam Chirpici: Ai?

– Drincu: Eu aş vrea să mă pup doar cu tine…

– Madam Chirpici: Păi coana  Turturea ce are? I-o fi picat ei dinţii şi măselele, dar i-au rămas şi gingiile, şi limba. Ai fost, fă, la dinţar?

– Madam Păsărea: Ho, că o să mă duc! Să  strâng întâi pensia pe câţiva ani! 

– Madam Chirpici: Hai, bă, dă odată cărţile că ard!

– Firică (tot ironic):Că tot vrea, arde-o, bă!

– Madam Păsărea: Bă, nărod te ştiu şi tot nărod! Bat şeaua! Poate o pricepe gloaba că am mai bea…

– Firică şi madam Păsărea (în acelaşi timp): Ăăăă! Păi, daaa! Mai scoate, mă, sticla aia!

– Drincu: (arătând cu degetul): V-a înjurat careva!

– Firică: Scârţa, Scârţa!

– Drincu: Ne-o fi auzit Drica.

– Madam Păsărea: Cheam-o! Poate aduce şi ea ceva… Că care şef la cimitire nu primeşte? Scuzaţi căcarea!

– Madam Păsărea (câtre Firică, autoritar): Mă! Vezi că tovarăşa a pus mâna pe ăsta.  Cu tine s-a încheiat povestea! Să nu te-aud că mâine vrei să-i spui poezele Dricăi!  Numai dacă aud, fără drept de apel, îţi scot ochii!

– Firică: Eu? Deşi…Adică da… E, nu! Păi, madam…

– Madam Chirpici: Bagă, bă!

 – Firică: Aş mai băga… Măcar mâna, în poşeta ta, când ei pensia, dar dacă te-ai dat cu ăsta…

– Madam Chirpici: Cartea de treflă, băi, şi nu te mai gândi la prostii. Vorba madamei. Hai, fii bărbat şi cheamă Drica! Musai cu sticla, altfel nu are ce căta!

– Firică: Am cam dat de dracu!  Obligatoriu, vin?

– Madam Chirpici (autoritar): Vodcă, whischy, să vină cu ce o avea! Că de luat ia! Legal, de la cimitir! Dar-ar dracii în ea de puşlama! Bă, cine o fi angajat-o, acolo, pe asta? Ăştia de la partid! Noaptea, când intră unul, iese altul… Până la ziuă, tot aşa!

– Firică: Şi care e treaba ta? Insomnii de la împletit ciorapi! Acum, că te bagi la bragagiu, o să tot ai la bani şi sper să scapi.

– Madam Păsărea (făcând ochii mari): Bani? Aaaa! Bă Drincă, bă băiatu, cu două nu te plouă, mă! Sunt gata să mă sacrific. Dă-l în mă-sa pe ăsta! La un adică, şi eu, şi madam Chirpici prea i-am purtat de griji! Iar el, una, două, că câr, că mâr, o dă pe poezii! Păi, bă Firică, în ziua de astăzi, banii! Banii, bă, hodorogu dracu!

– Madam Chirpici (convinsă): Că bine zici! Noi ne-am iubit de când ne ştim şi n-o să ne despărţim tocmai acum că vrei tu. Mâine, te muţi în apartament aici, iar domn` Drincu  o să se urce în locul tău. Am zis!  Îi mai spui şi paraşutei poezii, că nouă ne-ai tot spus!

– Firică (ca pentru el): Na, Firică! Ce-ai căutat ai găsit! Când ţi-am  zis că ceva e putred… N-ai crezut. Acum… Un drac! Ar trebui să o iei iar de  la început! Dar când? Mulţumeşte-te cu faptul că fericirea nu poate  fi pe suferinţa altora!

– Firică (dezamăgit, către ceilalţi): Domn Drincu, fetelor, să fie într-un ceas bun! Până se crapă de ziuă,  vreau să mai stau în patul meu.

– Madam Chirpici, madam Păsărea (privind una la alta, aproape în acelaşi timp): Bravo, bă, te-ai şi conformat! Vino să te pupăm! Şi nu fi supărat că noi nu te lăsăm.

– Madam Chirpici (către Drincu): Pupă-l, bă, şi tu! Ce stai ca un popândău?! Nu vezi ce băiat bun?! Hai, până nu ne răzgândim!

Firică (către un personaj imaginar, în şoaptă): Bă Firică,  până aci ţi-a fost! O viaţă întreagă ai bătut câmpii!  Butoaie cu vin,  craci, buci! Toate puse-n poezii, iar când e să fii, tocmai la cine nu te aştepti îţi întoarce curu`!

– Firică (derutat, tot ca pentru el, se ridică şi pleacă)  Doamne, cum mi-a trecut viaţa! Mă duc! Poate mai apuc şi aflu pe undeva de ziua a şasea. Măcar acolo, cât de cât, cu împrumut! Ar mai fi un motiv, că altfel, cum să  spun, acolo, sus, că am făcut în viaţa mea ceva?! De-aia n-o fi mai trecut nici moartea pe-aici1 Ce să ia?

 

                                                Scena 3

 

 Firică urcă la el în apartament. Doamnele rămân în camera lui Drincă. Împreună consumă alcool, glumesc, mimând permanent jocul de cărţi. Se  sărută, ameţiţi, între ei. Spre dimineaţă, adorm toţi în acelaşi loc, pe jos, lângă pat. Firică rămâne până spre ziuă, într-un fotoliu. Când soarele era  deja deasupra orizontului, îi bate în uşă domnişoara Ruxi.

– Firică (sare ca ars, deschide uşa. Când o vede, îşi recapătă, pe moment, starea de spirit): Oho, ,,De-ar fi viaţa de vânzare/N-aş trăi în viitor/ Că e plictiseală mare/Să rămâi nemuritor/Dar aş face eu ce-aş face/Să rămân întinerit/doar o zi, fiindcă mi-ar place/ Să  mor tânăr şi iubit! De-ar fi viaţa… Fir-ar mama ei de viaţă!’’ Tu  ce zici, Ruxi?

– Ruxi (scoate o listă de cumpărături, în timp  lasă sacoşele jos): Ce să mai zic, domn` Firică?! Nimic! Dumneata ai comandat  zahăr, o sticlă cu vin, făină, orez,  o pungă cu sâmburi de nucă, ulei şi cam atât.

– Firică: …Şi cât?

– Ruxi (verifică o adunare): Păi, cu totul, dacă nu am greşit, cincizeci. Nici mai puţin, nici mai mult!

– Firică : În total, total, cu un pipăit de buci?

– Ruxi (zâmbind): Domn` Firică, iar te ţii de prostii!

– Firică (hotărât): Cât?

– Ruxi: Păi, doar ştii, cu cei dintâi, cinci sute cincizeci!

– Firică: Scump! Scump!

– Ruxi: Asta e! Bucile  se întreţin greu! În plus, trebuie să trăiesc şi eu. Vezi dumneata, pe tot ce am studiat, nu dă nimeni nici doi bani.

– Firică: (înceară să-i atingă partea dorsală  peste fustă, însă Ruxi se fereşte): Scump, dar dacă o viaţă asta am făcut, asta am să fac şi acum. Destupă sticla cu vin şi…

– Ruxi (întinde mâna): Francii! Acum să nu crezi că  aş fi o curvă, dar dacă te îmbeţi şi uiţi de bani?… Şi stai, ar mai fi… Îţi reamintesc: doar un alintat! …Nimic mai mult!

– Firică (o măsoară pe femeie din cap până în picioare, scoate banii şi o întoarce pe Ruxi cu spatele, îi ridică fusta şi o pupă tandru pe unul din şolduri): Simt că am mângâiat ultima dată, întâia femeie de pe pământ!

– Ruxi (mirată). Doar atât?!

– Firică: E deja prea mult!

– Ruxi: Păi atunci să-ţi mai dau din bani înapoi.

– Firică: (scoate un clasor de timbre): Nu, păstrează-i şi hai să îţi arăt, astăzi, în ziua a şasea, când vreau să fac  din nou pământul, un altfel de frumos! Pământul, omul!

-Firică: (adminră mai multe pagini dintr-un clasor. La un momnt dat, Firică nu mai dă pagina şi rămâne parcă înţepenit în faţa unui timbru): O minune! Peste un milion de dolari!

– Ruxi: Waw! (neîncrezătoare) … Să ai aşa avere? Nu cred!

-Firică (dezămăgit, închide clasorul): Mai bine…

– Ruxi: Nea Firică, data viitoare­ ce să-ţi mai aduc?…

– Firică: Păi, mi-aş dori… Într-un asfinţit, să-mi aduci doar un crâmpei de răsărit! Şi-apoi n-am decât să mor!

– Ruxi (derutată): Altceva?

– Firică: Nimic! Nimicul, atunci…  Nimicul va fi tot.

                                                           

      Actul III

                                                      Scena 1

 

Ruxi pleacă. Firică pune clasorul într-un dulap şi se reaşează în fotoliu.  La un moment dat, îi cade capul în piept. Ceva mai târziu, cele două doamne se trezesc  în apartamentul lui Drincu. Pleacă şi-l lasă pe acesta dormind pe jos. Doamnele urcă scările şi se îndreaptă fiecare spre apartamentul său. Ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, intră la Firică.

 

-Madam Chirpici (revoltată în timp ce îşi freacă ochii): Bine, măi Firică, tu om eşti?! Ne cânţi în versuri, târli, târli, apoi, ne laşi să ne îmbătăm ca nişte  porci?! Bă orbete, femei singure şi noi, ne prosteşti,  ne laşi şi pleci?! Şi mai şi spui că suntem iubirile tale dintâi! Dar-ar dracii!… Oho, păi n-am ştiut eu ce poamă eşti că… 

-Madam Păsărea (revoltată): Bă sulică! Drepţi!  Vorbeşte madam ca la  congres, iar tu cucăi!

-Madam Chirpici (către madam Păsărea):  Fă madam, pe ăsta ori îl doare-n cot de noi, ori…

-Madam Păsărea: Băi! Drepţi! Du-te dracu! Scoate şi tu măcar ceva să ne dregem!

-Madam Chirpici (la fel de ameţită): Să ştii tu că ăsta a dat ortul popii!

-Madam Păsărea: De unde să dea că ieri se văieta că nu mai are o para! Mişcă-l!

-Madam Chirpici (îi pune dosul palmei la gât lui Firică): Mai pâlpâie ceva în el, dar bine nu-i e. Sună la salvare!

-Madam Păsărea (mirată): O fi vreuna, ai? Ne-am dus dracului!

-Madam Păsărea (speriată, formează numărul de la clinică): Pinţi! Alo, Pinţi!

-Peşcheş: A fost de serviciu în noaptea ce a trecut.

-Madam Păsărea (în timp ce se clatină pe picioare): Doctore, mânca-ţi-aş scula ta, Firică moare! Dă fuga cu o salvare să vedem ce are!

-Peşcheş (şovăielnic): Păi o să dăm, dar are?

-Madam Chirpici (revoltată, îi smulge receptorul celeilalte femei): Aici, madam Chirpici! Domn doctor, Firică nu ştim ce are… (sughite), dar are!

-Peşcheş (apăsat): Are, are?  (cu vocea mai stinsă) …Sau, are, are!

-Madam Păsărea (revoltată, ia din nou receptorul): Băi, dacă într-un minut nu eşti aici, te reclam la partid! Înţelegi?! De unde să aibă, din crăci?

-Madam Chirpici (loveşte cu pumnul în masă): Fir-ar mama voastră de hoţi! Băi, dacă eraţi  voi pe vremea mea, pentru Firică, vă beleam pe toţi. Ho, că venim noi din nou!  O să-l iau în spinare şi… I-auzi, are? Păi are că uite-l cum stă, nu scoate o vorbă! La inimă, la cap, la şale… Undeva tot are…

– Peşcheş (ca omul sigur pe el): Madam, pe româneşte: bani are?

-Madam Păsărea (cu aceeaşi revoltă): Păi, n-are! Dar statul are! Că de-aia, o viaţă întreagă, din lefuri a oprit.

– Peşcheş: Coană mare, nu înţelegi că n-are?  Cică ar fi sărăcit, şi pacientul lovit de te miri ce molimă, musai să achite măcar înzecit din tot ce-ar trebui plătit. Că şi eu, şi domn doctor…

-Madam Păsărea: Bă, coană, să-i spui lu` mă-ta! Până una, alta, o să-l aducem noi pe Firică la voi.

-Madam Păsărea (trânteşte telefonul) : …Şi-am să mă duc şi la partid! O, fir-aţi ai dracului! Hai, madam!

-Madam Chirpici: Să-l fi pus la mine în spinare!

– Madam Chirpici (îşi aduce aminte de Drincu, bate cu piciorul în tavan): Scoal`, mă, fir-ai al dracu şi tu! Domnule, ca la balamuc! Moare omul în drum şi n-ai cu cine vorbi!

-Madam Păsărea (îl prinde pe Firică de umeri şi vrea să-l ridice): Fă, madam, ia-l şi tu de craci!

– Madam Chirpici (îl apucă pe Firică de picioare şi îl ridică din fotoliu) : Hei, rup! Hei, rup! Hai! Ca la Bumbeşti! Să trăieşti…

– Madam Chirpici (După doi, trei paşi, îl lasă pe Firică pe podea, se şterge de năduşeală): Ia stai, fă, madam! Ăsta o mai respira?

 -Madam Păsărea (ameţită):  Dracu ştie?! Prea e ţeapăn!

-Madam Păsărea (ia oglinda în care se bărbierea Firică, o apropie de gura acestuia, apoi se uită şi se aranjează ea în ea) : Fă, madam, draga mea, Firică s-a   culcat cu moartea! Din câte ştiu, e interzis… Să fi anunţat miliţia că altceva…

– Madam Chirpici (oarecum dezamăgită, pierdută în timp, nostalgică): Care miliţie, fa?  Nu mai e nici aia!

-Madam Păsărea (bate şi ea în tavanul lui Drincu, însă acesta nu se trezeşte. Zgomotul o deranjează pe doamna Dricu): Atunci pe popa Tufiş cu capela…

– Madam Dricu: Fă, fir-aţi ale dracu! Urlaţi cu noaptea-n cap de parcă aţi fi turbat! Stai că urc eu la voi!

– Madam Dricu (pune mâna pe o bâtă ce o ţinea lângă pat, urcă un etaj şi intră în apartamentul lui Firică. Îi vede pe cei trei şi nu  ştie ce să creadă): Toată noaptea nu v-aţi săturat, ai? Îl vreţi şi acum… Daţi-i, fă, pantalonii jos, dar voi nu vedeţi că e beat?!

 – Madam Păsărea (ironică). Hello, Drica! Nu ne compara pe noi cu dumneata! Domn` Firică a cotit la dreapta…

– Madam Dricu: Pe mine mă prostiţi? Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba! Ăsta, o viaţă întreagă, s-a bătut în piept cu pumnul de stânga!

– Madam Păsărea (somnoroasă) : Lasă, că-l ştiu bine! Mai dădea şi cu cel din dreapta când mai apuca!

– Madam Păsărea: Fă madam, pe Firică l-a luat moartea!… Aci  e aci! Şi află că e de belea… Că ăştia cu grija faţă de om… doar fleanca, fleanca! Iar bietul om a plătit la dări degeaba!

– Madam Dricu ( îşi dă seama de situaţie, aprobator): Să ştii! Săracu! Şi nu şi-a luat nici măcar un loc de veci în cimitir!

– Madam Păsărea (către madam Chirpici): Cum? Nu se poate! Cum, fă, madam, că eu am fost cu el. M-a dus într-o zi să-mi arate groapa…

– Madam Dricu (academic, a-tot-ştiutoare): Locul de veci e una, groapa e alta… Aia, adică groapa, se poate face oriunde. Şi-n cer, şi pe tarla…

– Madam Păsărea (tot către madam Chirpici, care se jelea): Să şti tu că e cum spune lumea. Asta i-a vândut  lui Firică până şi odihna! Huă, fir-ai al dracu de puşlama!

– Ruxi (se întoarce pentru că îşi uitase o plasă cu alimente. Intră, priveşte, are un sentiment de vinovăţie, îşi ia punga şi încearcă să plece neobservată): Huă, fir-aţi ale dracu! Uite-o şi pe-asta! Hoţii! Hoţii! Să vină miliţia!

– Ruxi (fuge pe scări. Scoate din poşetă un telefon mobil şi-l sună pe Berilă, om de afaceri, proprietar de mausoleu): Domn Berilă, ţi-a pus mâna în cap Dumnezeu!

– Berilă (la telefon): Veşnic e cu ea deasupra mea. Hai, zii, iar ai nevoie de bani?! Păi, da, eu înţeleg, dar mi-ai promis la aşternut o trufanda…

– Ruxi: Domn Berilă, a murit Firică! Ascultă-mă, te interesează!

– Berilă (curios, tot la telefon): Hai, uimeşte-mă!

– Ruxi (pusă pe căpătuială) : Promite-mi măcar zeciuiala, altfel pierzi un milion de dolari. Tocmai azi, în ziua a şasea, când putem spune că am făcut şi noi ceva…

– Berilă (neîncrezător): Fugi dracu de nebună! Roxănel, vino să-ţi dea tata ce ţi-o da…  De data asta, cu împrumut, că gratis nu mai am demult. …Şi gata!

– Ruxi (insistentă): Am văzut eu: Firică are într-un clasor timbrul ,,cap de bou’’. Îi dai şi lui o groapă în mausoleu, că nu are loc în cimitir… Şi-ai pus mâna pe bou!  Nu fi prost! …Că l-aş lua eu, dar n-am mausoleu! Stau la bloc! Fir-ar al dracu de loc!

– Berilă (tresare) : Auzi, dacă îmi strici ziua, schimb cu tine foaia!

– Ruxi (convinsă):  Vino dumneata aici,  jos, în faţa casei,  şi de nu m-ai pupa…

– Berilă (se aude o frână puternică, un scrâşnet de roţi, o uşă de maşină trântită şi apare Berilă.): Unde zici, fă, că e moartea?

– Ruxi: La etaj!

                                               

 

 

 

 Scena 2

Berilă urcă, împreună cu Ruxi, la etajul 2 al clădirii şi intră în apartamentul lui Firică. Acolo, se aflau madam Chirpici, madam Dricu şi madam Păsărea. Ultimele se certau, iar prima se văicărea.

– Madam Chirpici : Au, au, au, ce s-o face el? Doamne, Dumnezeul meu!… Cu ce l-om îngropa?

– Berilă (arogant, către madam Chirpici): Care Dumnezeu, fă? Hai, gata! Am venit eu, se schimbă situaţia…

– Madam Dricu (îi pupă mâna lui Berilă):  Domn Berilă, ştiam eu… Om bun ca dumneata, mai rar! A murit Firică! …Şi săracu` nu are şi el un loc de veci în cimitir…

– Berilă : Un om ca dumnealui, culturnic al satului… Ce zic? Al poporului român, merită statuie în buricul târgului şi mausoleu! Dintr-ăsta, ştiţi bine, am!   Să vină madam Scârţă să tocmim pomana! Tase să aducă copârşeul, domn` Scârţă să-ţi facă raportul… Până una, alta, hai, la treabă! Rămân doar eu şi Ruxi să aprindem o candelă.

– Madam Păsărea (ameţită): Doamne, pupa-Ţi-aş tălpile! … Şi ce om!

– Ruxi (privind cum pleacă toate femeile din încăpere): Domnule, dar te respectă, nu glumă, lumea?!

– Berilă: Păi, altfel cum? …Că au dat de dracu! Roxănel, hai, unde zici că e clasorul?

– Ruxi (scoate o hârtie din poşetă şi un pix): Domn` Berilă, mai întâi, trecem aici un cât din totul, adică partea mea, semnezi şi eu ţi-arăt.

– Berilă (face o criză de nervi) : Fă, îţi permiţi prea mult! Acum îl chem pe Ghiulea, bodyguardul! Cât ai clipi, ţi-l bagă pe Firică pe gât şi-n secunda urămătoare, îţi iese pe cur. Mâine, scriu toate gazetele că ai dat singură de belea, din motiv că nu ai putut făta! Gata cu gluma!  Capul de bou sau ai belit sula!

– Ruxi (intimidată): Nu mă aşteptam!  Şi lumea vorbeşte despre dumneata ca despre un şaman! Îi vrăjeşti ca să-i înşeli. În plus, eu sunt virgină!

– Berilă (dur, agresiv, îi dă o palmă şi-i pune mâna în gât): Fugi dracu! Ai găuri peste tot!  Am trăit s-o aud şi pe-asta! Fă, auzi, nu întinde coarda că te jupoi şi-ţi fac pielea mănuşi. Să se şteargă Ghiulea cu ele la cur! Ai înţeles?

– Ruxi (strânge picioarele ca şi cum ar fi făcut pe ea): Gata, dacă aşa zici dumneata, aşa  facem. Clasorul e în sertarul ăla. Cheia a pus-o  pe raftul celălalt, deasupra.

– Berilă : Păi vezi? Îţi vii de-acasă! Ne înţelegem.  Adu-l şi aprinde-i şi ăstuia lumânarea!

– Berilă (privind cum Ruxi se conformează) : Acum, pupă-mi mâna şi jeleşte-l!

– Ruxi (bosumflată, cu lacrimi în ochi) : Nu mă pricep! Nu ştiu!

– Berilă: Ce-ai zis? Plângi, fă,  arătarea dracu, că tot ai în ochi lacrimi. Zii! Aoleu, aoleu!… Firică al meu! Că altfel îl chem pe Ghiulea… Paştele mă-ti! Hai, odată, că vin putorile ăstea!  Fă ceva atmosferă! Că până acum nu ţi-am dat degeaba!

                                               

Scena 3

 

Tase bate la uşă şi intră în camera, în care Ruxi zmiorcăia. Berilă, după ce sustrage timbrul ,,cap de bou’’, îşi reia figura de om înţelept ce veşnic se pune şi în slujba omului de rând, şi în slujba lui Dumnezeu.

– Berilă: Dumnezeu să-l ierte şi să-l aibă în dreapta! Că şi-a sclintit, săracu`, pe drumuri, şi oasele, şi mintea cu (bâlbâit), cu culturalizarea! Că dacă nu era el, noi ce popor eram?! Am să propun să fie, măcar postmortem, un mare academician!

– Tase (ca omul obişnuit să obţină profit din îmormântări, sfios): Dumnzeu să-l ierte!  Însă el a fost fără de păcate… Pe cale de consecinţă, nu ştiu ce ar putea ierta… Mă rog, scuzaţi că întreb, dar ce coşciug să luăm? Că eu am şi mai,… şi mai… Sunt unele cu ventilator şi capac din geam… Altele cu frigider… Dacă ar fi conectat la reţeaua electrică, domn` Firică  ar putea poza, ca Lenin, pentru al nostru neam.  Scump! Ştiu, da! Eu însă  zic, doar pentru dumneata, că o asemenea investiţie, zău că ar merita! …Domn` Berilă, doar dacă mă gândesc  la milioanele de cretini ce-au fost la Moscova să vadă făcătura! … Zău, am fost şi eu! Şi-ar mai fi ceva: mausoleul dumitale ar revoluţiona lumea. Mă gândesc şi eu că mulţi nebuni de pe pământ, din spaţiul nostru solar, adică  cum să-ţi spun, de pe cerul de deasupra noastră, şi-ar comanda măcar, măcar… Iar de-aici, firma dumitale de construcţii ar face profit după profit. Mausoleul lumii însă ar fi  la noi aici!  Iar dumneata, noul faraon!

– Berilă (megalomanic): Păi dacă zici… Pe-ăla cu congelator, că nu o fi cât averea mea…

 – Tase (în timp ce îşi freacă mâinile): O nimica toată…  Pentru dumneata, doar zece mii de dolari!

– Berilă (se schimbă la faţă, scrâşnind din dinţi): Mda! Chiar că o nimica!

– Tase (linguşitor): Ştiam eu! Domn` Berilă, om, pâinea lui Dumnezeu… Ca să vadă lumea, eu aş organiza o manifestaţie în cinstea dumitale. Şi să vezi plânsete, şi să vezi urale ,,trăiască Berilă! Trăiască şi Firică! Aranjem şi cu presa…

– Berilă: Dacă se poate în direct, da!

– Tase: În situaţia asta, musai să tocmim şi fanfara!

– Berilă: Şi cât?

– Tase:  Cu presă, cu megafoane şi urale, cu să trăiască şi cu bătutul din palme, o nimica toată…  Pentru dumneata,  încă zece mii de dolari!

– Berilă (scrâşnind din nou din dinţi): Mda! Dar vezi să iasă bine că altfel…

– Ruxi: …Îl cheamă pe Ghiulea.  Iar ăla  îţi bagă mortul pe gât şi în secunda următoare, musai, la tine, iese pe cur. Că altă gaură n-ai!

– Tase (îşi face cruce, bombăne sfios ceva, apoi când  spre Berilă, când spre Ruxi): Scuzaţi! Doamne, fată, dar năroadă te-a mai făcut mă-ta?! Mă şi  întreb mă şi mir cum ăia prin facultăţi ţi-au dat un sac de diplome?!

– Ruxi: Află că au să îmi mai dea un sac!

– Tase (mai dă o pagină la agenda în care îşi nota): Ar mai fi pomana! O icră, o curcă la proţap… Avem în vedere şi ce-i plăcea la răposat, dar mai ales fala pentru dumneata…

– Berilă (scrâşnind  iarăşi din dinţi): Mda! Numai că icra să fie neagră! Să puneţi aperitiv şi un morunel ceva!

-Tase (cu o bucurie pe care nu şi-o trădează): S-a marcat!  Ţuici, vin alb, vin roşu, din belşug. Totul din partea casei. Punem şi noi că doar suntem datori. Fără poezia  domnului Firică am fi fost, cu siguranţă, secături… Ce vreau să spun? Adică, neam… Acum, ca să şi începem, în total, treizeci de mii de dolari… Domn` Berilă, douăzeci înainte, zece după aceea… Şi nu ne-am supăra dacă, la sfârşit, inima ţi-ar fi largă, că noi, din toată osteneala, ghişeft,  aproape ba!

– Berilă (vânăt la faţă, scoate banii şi plăteşte): E, lasă, lasă… Vom vedea!

– Tase (milostiv): Ptiu, drace! Domn Berilă, ar mai fi povestea cu slujba! Poate dumneata ai vrea toţi popii judeţului, corul filarmonicii… Eu, în socoteli am trecut doar pe Tufiş al nostru şi capela.

– Berilă: Mda! Adică, na! … Bă, dă-i, bă, în mă-sa! Ori cu un popă, ori o herghelie, la Dumnezeu, dacă o fi, tot una!

– Tase (în timp ce iese pe uşă): Asta ziceam şi eu. Daaa!

– Ruxi (dezamăgită):  Domnule, care va să zică aşa?! Eu te fac om, iar dumneata îl pricopseşti pe pocitul ăsta.

– Berilă (scoate timbrul, se uită la el, îl sărută şi îl pune într-un buzunar la haină): Fă, Ruxănel,  mânca-o-ar tata! …Uite care ar fi treaba: vii la pomană, ţii şi tu un spici, ce dracu, că doar eşti intelectuală! …Despre mine, în primul rând, şi câteva cuvinte despre  ăsta!  După care faci cumva şi mă treci şi pe mine, şi pe puet, în cartea recordurilor. Treizeci de mii de dolari, să duci un  Firică la cimitir, nu e de colea?! …Şi-apoi ţi-oi da!

 

                                                Actul IV

                                                 Scena 1

Mortul rămâne singur pe podea. Berilă şi Ruxi coboară în stradă. Tase, madam Păsărea,  madam Chirpici şi Drica îi primesc cu aplauze. Din încăperea sa, de la balcon, madam Scârţa, informată despre toate, le face cu mâna. Doctorul şi felcerul se amuză în faţa clinicii de cartier.

-Tase (ca un fel de repetiţie pentru ziua de înmormântare, îndeamnă): Trăiască dom Berilă, ăl mai bogat om din ţară!

– Grupul de femei (format din Păsărea, Chirpici şi Drica): Să trăiască!

– Berilă (scoate de ochii lumii încă un teanc de dolari şi dă la fiecare câte o bancnotă): Mai stigaţi o dată!

– Grupul de femei: Să trăiască Berila noastră!

– Berilă (le mai dă câte o bancnotă): Parcă n-aţi mai fi mâncat  de un an!

– Berilă (către Tase): Cheamă, bă, presa, ce dracu!

– Berilă (din nou către grupul de femei cărora le dă a treia bancnotă): Tare, cât să audă până şi ăia de la Casa Albă!

– Ruxi (care întinsese de fiecare dată mâna, însă nu primise nimic): Fără traducerea mea, care ştie bine engleza, ba! Degeaba, madam Păsărea, madam Turturea şi asta cu groapa!

– Grupul de femei: Ura! Ura! Ura!

                                                    Scena 2

Din cauza zgomotului, sub Firică, în apartamentul său, se trezeşte din beţie şi Drincu. Când aude uralele, sare însă ca ars.

– Drincu (în picioare, mimând, cocoşat, poziţia de drepţi): Să trăiţi …trăirea!

– Berilă (din nou către grupul de femei cărora le dă a  patra bancnotă): Parcă, parcă… Încă o dată!

– Grupul de femei: Ura! Ura! Ura! Să trăiască domn` Berilă!

– Drincu (ameţit, clătinându-se, în timp ce se îndreaptă spre balcon):  Ori eu nu sunt într-ale mele, ori sfârşitul sfârşitului!

– Grupul de femei: Ura! Ura! Ura!

– Berilă: E, cam aşa!

– Drincu (Se întoarce clătinându-se. Îşi aduce  aminte că mai are băutură sub pat. În timp ce scoate o sticlă, vorbind singur, încearcă să se ridice în picioare, dar cade): Du-te-n mă-ta! Am făcut-o lată! M-am înbătat şi eu o dată. Care-i problema?!

– Drincu (căutând cu privirea femeile) Fă, madam, fă  Chirpici, mai eşti pe-aici?!

– Drincu (în timp ce înghite din sticlă, cu ochii aproape închişi): Şi dacă da, ia mai ia şi tu şi bea! Na!  Hâc! Ura!

                                                Scena II

 

Doi angajaţi de la pompe funebre urcă în apartamentul lui Firică. Îl îmbracă în costum şi, cu un cearceaf, îl coboară în faţa clădirii. Îl pun pe caldarâm până ce aduc coşciugul. Grupul de femei trece de la urale, la plâns. Tase cheamă medicul de la clinica de cartier.

– Grupul de femei: Aoleu, aoleu! Firică, Firică al meu!… Aoleu, a murit Firică al meu!

Berilă (ca un dirijor, după ce iar mai dă câte o bancnotă femeilor) : Gata! Terminat! De trei ori trăiască şi-am plecat!

– Grupul de femei: Trăiască! Trăiască! Trăiască! Trăiască Berila noastră!

-Tase (Când se face linişte, cu un plic în mână): Domn  Beliş`, acum, hai, scrie-i şi dumneata foaia de drum!

-Peşcheş (cu ochii mari, pe plic): Momento, unmomento…Dottore,per controllare!Per controllare peşcheşul… Păi, se poate?! (un moment, un moment… Doctore, să verific! …Să verific peşcheşul…)

– Beliş (dintr-o dată, sobru): Controllare!Sì,controllare! Controlează! Da, controlează!

-Tase (uşor revoltat): Ce să-l mai controlaţi, domnule, nu vedeţi că e mort?

– Madam Chirpici: Bă, ca să vezi, al dracu felcer,  vorbeşte-n limbi!  Peşcheş, nu cred că ai să ne ţii cu mortu-n drum dacă nu ţi-a pus Tase în plic ciubuc?!

-Peşches (mirat): E, cum nu?!

– Madam Păsărea: Cum s-ar zice, aşa?!  Păi, am să mă duc la partid!

-Peşcheş (zâmbind): Fă, năroada dracu, comuniştii nu mai sunt! I-au interzis. …Iar ăştia de acum au alte treburi… Ai rămas aşa, înţepenită-n Stalin şi-n secretarul de partid?! Au, au, au! Numai să-mi cazi în mână şi te-ai dat dracu!

– Madam Păsărea: Ai auzit, fă madam, ce-a zis nenorocitul ăsta?

– Madam Chirpici: Auzit! Dă-l în mă-sa!

-Tase: (împreună cu angajaţii, în timp ce îndeasă mortul în coşciugul prea mic): Doamnelor, vă rog! Totul e aranjat şi a fost plătit  de al nostru prea iubit…

Grupul de femei (în cor): Berilă! Ura! Ura! Ura! Trăiască Berilă!

 

                                                    Scena III

 

Domnul Scârţă scrie un alt raport către securitate. Doamna Scârţă pregăteşte o pereche de oale pentru pomană, altă pereche pentru cheful după cununia doamnei Chirpici cu domnul Drincu, eveniment care se nimereşte a fi în aceeaşi zi cu înmormântarea. Coşciugul  cu decedatul este dus la capelă. Femeile se întorc fiecare la casa sa.

Scârţă: ,,Domne comandant, io, Scârţă, ăla care… De la o vreme, n-are linişte, vă aduc la cunoştinţă că nu se cade ca nişte cocoane, în persoana madamei Păsărici şi Chirpici, să facă scandal în noaptea trecută şi să moară domn` Firică. Apoi, l-au lăsat mort de beat pe Drincu. În casă la el. Şi au plecat cu… Că nu ştiu cum a venit, Dumnezeu pupa- i-aş curul  lui Berilă, om de afaceri, şi a plecat. Că dacă nu venea, îl mâncau păduchii  pe ăla mort, şi chiar mort de beat, sau ploşniţa. Că am găsit eu una pe ţeava care se plimba între tavane. Vă rog a lua măsuri cu ăştia care v-am spus mai sus!

De data asta, ca să ştiţi, mă intitulez şi semnez Scârţa, că şi asta a mea m-a lăsat încurcat să facă parastas. Că nu se mai satură. Ştiţi cât de serios şi cât v-am servit cu cauza… Pentru totdeauna, Scârţ.’’

-Madam Chirpici (îşi aduce aminte de Drincu. Către madam Păsărea): Fă madam, Drincu, săracul!

– Madam Păsărea: Aaaa, da! Fa, o fi murit şi ăsta?

-Madam Chirpici (îngrijorată): Taci, drace! Că rămân fată mare!

– Madam Păsărea (surprinsă):  Păi, fă madam, cu Firică ăsta nimic?

– Madam Chirpici: Daaa! Dar când da, când ba! Cu acte, după cum ştii, mai mult, adică deloc, ba!

– Madam Păsărea: E, zii aşa! Că mă gândeam la alte ălea… că şi cu mine, el tot cam …  Adică, când da, când ba! …Dar vezi, fa, după cum venea: beat, ori  beat turtă, adică în stare de ebrietate acută cu comă.

– Madam Chirpici: (deschide uşa la apartamentul lui Drincu. Intră.): Ia uite-l, mânca-l-ar mama!  Doarme puiul de el!

– Madam Păsărea: Fă madam, dă-i deşteptarea, că nu se ştie! Moartea, s-o ia dracu! Oho, ce-aş mai beli-o! Şi i-aş da un pic de sare… Să vadă şi asta cum e la saramură!

– Madam Chirpici: Să-i dau, dar cum?

– Madam Păsărea: Pune-i poalele în cap şi se scoală el vrând-nevrând!

– Madam Chirpici: Şi dacă moare?

– Madam Păsărea: Moare?! Atunci, oricum nu-ţi mai trebuia! Berilă, om! Bani la teşcherea…

– Madam Chirpici (râzând): Mda! Dar ai văzut?! Umblă cu putoarea aia… Lungă în craci, ţâţe, sfârc, mai tânără…

– Madam Păsărea: Uite ce! Nu mai zâmbi, că m-apucă dracii. Păi, amândouă am face noi cumva şi l-am răzbi!

– Madam Chirpici: Şi dacă nu?

– Madam Păsărea: îl chemăm în ajutor pe Popa Tufiş. Ăla ne rezolvă!

– Drincu (tresărind): Popa?! Ho, fă, n-am murit! N-ai zis, întâi să mă mărit?  Uite, am să o fac şi pe-asta!  Să dau şi eu de dracu. …După cum  spun toţi şi  ăştia la televizor.

– Madam Chirpici: Bă, Drincă, te măriţi întâi cu mine şi-apoi cu ea că aşa am vorbit. Vedem care o lua-o din loc prima. Că de prezervative, acum, la vârsta asta, între noi, nu ar mai fi vorba…

– Drincu (ameţit): Bine, fă, bine! Atunci să-mi schimb izmenele şi…

– Madam Chirpici (tulburată): Au, au! Nu mă mai pricopsesc eu!

– Madam Păsărea (grijulie): Noi, împreună să ne ghiftuim că de-aia am pornit afacerea în trei!

– Madam Chirpici (supărată): Ho, fă, ce dracu! Mă văzuşi avută şi rămăseşi tu?!

– Madam Păsărea (făcând pe sfioasa): Păi, dacă tot am vorbit…

– Madam Chirpici: Răbdare! Să vedem ce vrea ăsta? Ce zici, mă, că ziceai?

– Drincu: De izmene că ăştia de pe mine, cam put a băşini. …Şi să mergem.

– Madam Chirpici: Unde, mă? Tocmai acum? Fir-ar al dracu de uitat! Ţi s-a urcat băutura la cap. Mergem, da` mâine, înainte de înmormântare, ori după aia. Că atunci când l-o  băga Berilă în mausoleu, nu s-ar cădea! Mă gândesc şi eu!

– Drincu (oarecum trezit din beţie): Fă madam, eu nu înţeleg nimic?! Ce are sula cu prefectura?! …Apoi cu Berilă şi Firică?!

– Madam Chirpici: Păi are, bă, că a murit ăsta… Nu ştiai! Şi-l duc, că a fost om cu cuc (bâlbâită) cu, cu, culturaliza… În paştele mă-si! Ca l-a apucat tocmai acum moartea! …La balamuc!

– Madam Păsărea (pioasă): Fă madam, nu aşa a fost vorba! Că ai văzut în ce congelator l-au pus?! La mausoleu. Să-l ţină ca pe Stalin. …Şi lumea să-i dea ocol.

– Madam Chirpici (către madam Păsărea): Lenin, fa! Lenin! Fir-ar a dracu şi  istoria că  uite cum încurcă lumea?!

– Madam Păsărea (către Drincu): Bă Drincă, ca să lămurim: mai ai, mă, vreo sticlă cu vin? Că ăla dă-l în mă-sa! A murit? A murit. Punct! Mâine, ne cununăm. Şi după aceea, noi, ai noştri, cu Beliş, popa Tufiş şi care o mai fi, tragem un chef.

– Madam Păsărea (preocupată):  Eee… Şi o să vezi! Cum tragem unii de alţii… Atunci, musai să ne dregem! …Că chiloţi am…

– Madam Chirpici: Ai pe dracu! Îi iei, dacă-i mai iei, pe ăia de zici că vrei să te duci cu ei în rai. La dracu în praznic! La groapă, când ai muri.

– Madam Păsărea: Păi, să ne dregem că trebuie să ne mai şi odihnim!  …Că după noapte, iar vine zi şi uite-l, mâine e aci!

– Madam Chirpici: Fustă ai? Sau să-ţi fi dat  eu una? Că am de când cu partidul şi Firică. Cam scurtă, dar mi-am făcut treaba cu ea.

– Madam Păsărea: Ia mai lasă-l dracu şi pe ăsta, că tot trăgeam de ea cu…

– Madam Chirpici: Fă madam, te-ai prostit rău! Fusta?

– Madam Păsărea: O să iau, fa, o să iau, că doar nu o să merg aşa, ca balerina, fără chiloţi pe ea… Adică tu, că m-ai văzut în curul gol. Ce te uiţi,  bă, ca un bou?

– Drincu (ameţit mai rău decât de băutură): Fă, fir-aţi ale dracu de ălea! I-auzi, fustă, chiloţi,  aia, aia… Eu,  izmene am?

– Madam Chirpici: Ai şi frac! Bă, Firică, am să te duc la cimitir, ca pe un prinţ.

– Drincu (şi mai ameţit): Fă, Drincu! Eu sunt Drincu! Ai zis, mergem la sfat! …De-aia zic: să iau şi eu izmene noi, vreo haină, că n-o să plec aşa, de râsul lumii, ca un drac.

– Madam Păsărea: Unul bălţat! Las că eu te dezbrac!

 

                                                 Scena  IV

 

Intră, dintr-o parte a  scenei, grupul  care îl duseseră la cimitir pe Firică în frunte cu popa Tufiş îmbrăcat cu patrafir. Preotul are în mână  un mănunchi de busuioc, cădelniţa şi o carte de rugăciuni. În spatele său, madam Dricu, doctorul Beliş, domnişoara Ruxi, Pinţi, Peşcheş şi alţii. În urma tuturor, fanfara  care i-a însoţit la înmormântare. Din cealaltă parte a scenei, intră domnul Drincu însoţit, în dreapta şi în stânga, de către madam Chirpici şi madam Păsărea. În spatele lor, niste lăutari (un ţambal, o vioară, un contrabas, cobză etc). La mijlocul scenei, îi aşteaptă Tase şi madam Scârţă. Din spatele perdelelor, de la etaj, din aparamentul său, cu un binoclu, domnul Scârţă urmăreşte orice mişcare şi îşi notează. Din sală, urcă pe scenă Berilă. Şi fanfara, şi lăutarii îi fac primirea ca la nuntă. Toţi cei prezenţi îl pupă în vreme ce cântă pe rând când fanfara (cântece specifice înmormântărilor), când lăutarii (cântece de chef, sârbe etc.). Se sărută apoi între ei până ce Berilă face semn să se oprească. Oamenii se aşează la mesele laterale, pe când Berilă se aşează cu popa Tufiş şi doctorul Beliş la o masă centrală. În colţurile scenei, şi într-o parte şi în alta, presa, o cameră care simulează transmisia în direct a evenimentului.

-Tase (în picioare, pe un ton omagial): Domnilor, tovarăşi, şi madam, şi madam… Suntem onoraţi ca oricând să-l avem alături pe domn…

– Cei de la mese (se ridică în picioare, aplaudă şi, într-un glas): Berilă! Berilă! Berilă!

-Tase: Stop! Facem astăzi şi aducem onoare lui domn Berilă şi parastas, şi distracţie pentru cei ce au ales să moară împreună.

– Peşcheş: Am eu o funie care îi ţine pe toţi! Numai să nu se rupă creanga  dudului din spatele curţii!

– Cei de la mese (râd şi strigă toţi în acelaşi timp, pe rând, mai multe nume): Berilă! Ura! Tufiş! Ura! Beliş! Ura! Şi iar Tufiş! Ura! Ura! Ura!

-Tase: Gata cu gluma că puietul nostru, ca spirit, e aci!

– Tufiş (se ridică şi cântă): Aleluia! Aleluia! Aleluia!

– Madam Păsărea (în şoaptă, către madam Chirpici): Fă, al dracu popă avem! Bea de azi de dimineaţă, cântă   într-una şi n-a mai răguşit!

-Tase: Să ascultăm intelectuala noastră de cartier!

– Ruxi (se ridică în picioare, măsoară cu privirea pe fiecare, apoi  se uită spre Berilă): Să trăiască domn` Berilă  pe lumea ailaltă!

– Cei de la mese (din nou în picioare, pe un ton milităresc. Fanfara şi lăutarii îi susţin): Să trăiţi! Ura! Ura! Să trăiască domn` Berilă!

– Ruxi (emoţionată, se bâlbâie): Să trăiască şi Firică, domnul cu… cuc… cu, scuzaţi, cu culturalizarea, că a făcut posibilă întâlnirea. Că dacă el nu murea…

  Madam Păsărea (către madam Chirpici): Fă, să ştii tu că, a dracu, asta a umblat la cucul ăluia care a murit… Fir-ar a dracu! Nu m-aş fi gândit! Una e când eu sau tu, dar şi asta?

– Cei de la mese (din nou în picioare, pe acelaşi ton milităresc. Fanfara îi susţine iarăşi): Să trăiască!

 Berilă (cu acelaşi aer megalomanic): Bravo! Bravo! Domnilor, vrem, nu vrem, intelectualii sunt  (bâlbâit) `telectuali! Ce e a lor e al lor! Şi foamea… De carte, vreau să zic, e spre binele copiilor noştri, ca să nu rămână proşti chiar dacă, vedeţi, are din ce trăi. Să trăim, să bem şi să mâncăm!

– Cei de la mese (din nou în picioare, pe acelaşi  ton milităresc. Fanfara şi lăutarii îi susţin): Să trăiţi! Ura! Ura! Să trăiască domn` Berilă!

– Berilă (se aşează la masă, gustă o măslină apoi scoate din buzunar timbrul şi-l arată doctorului): ,,Cap de bou’’! Om m-am făcut! L-am luat pe vreo treizeci şi cinci de mii de dolari! … Dar cel puţin, milionul, pe el, e al meu!

– Beliş (uimit, schimbat la faţă de invidie, dintr-o dată îşi scoate ochelarii, analizează. Mai pune încă o pereche şi iar analizează): Cu cât zici că l-ai luat?

– Berilă (rânjeşte): numai treizeci şi cinci de mii de dolari! … Dar cel puţin milionul e al meu!

– Beliş (îşi revine, însă mai scoate din nou ochelarii şi iar analizează. Mai pune încă o dată a doua pereche şi iar analizează, apoi sigur pe el): Te-ai înşelat! E un fals! Ăsta e un ,,cap de vacă’’. E un fals!

– Berilă (pe zgomotul muzicanţilor care cântau împreună, îi cade capul în piept, apoi şi-l ridică. Se pierde, ba îngălbeneşte, ba învineţeşte): Au, mi-e rău! Doctore, mi-e rău!

– Popa Tufiş (în timp ce opreşte muzica): Domn Berilă nu se simte bine!

– Madam Chirpici şi madam Păsărea, în acelaşi timp): Dă-l, bă, în mă-sa! Are grijă domn` Beliş! Ori cu viaţa, ori cu moartea! Foi de drum sunt…Popa Tufiş e aci… Lăutarii! Hai, cântaţi! Sârba!  I-auzi, hop, una,  i-auzi două!…

 

Piesă  de teatru în  patru acte.

 

Personaje:

–   Firică –   Fost inspector la cultură, responsabil, pe vremea comuniştilor, cu culturalizarea satelor, filaterist, acum pensionar ce locuieşte  la  ultimul etaj dintr-o vilă a nomenclaturii.

– Madam   Chirpici–  fostă activistă, vecină cu apartamentul din dreapta lui   Firică.

– Madam  Păsărea – fost secretar de partid, responsabil cu agricultura, vecina din stânga,  femeie cu influienţă în vremurile de acum.

– Domn` Drincu – vecinul de sub Firică, bragagiu pe vremea comuniştilor.

–  Madam Dricu – o angajată la serviciul cimitirelor din cadrul primăriei, ocazional, damă la paranghelii, vecina din stânga lui Drincu.

– Scârţă –  Şef de scară, delator, vecinul din dreapata lui Dricu.

– Madam Scârţă  – şef la cantina partidului pe vremea comuniştilor, respecializată în pomeni şi înmormântări.

– Tase – un tomnatic, necăsătorit, băiatul doamnei Scărţă, din prima căsătorie, proprietar  de drogherie şi pompe funebre. Locuieşte, ca să facă avere, printre coşciuge.

– Domnişoara Ruxy  – intelectuală, veşnic înscrisă la o nouă facultate. Ocazional, face diverse servicii bătrânilor din cartier.

– Domn` doctor` Beliş –  medic specialist în pensionări şi certificate de deces.

– Berilă – om de afaceri, proprietar de mausoleu.

– Popa Tufiş – preot la capela şi biserica de lângă cimitir.

– Peşches – felcer la clinica de cartier.

– Domnişoara  Pinţi  – centralistă de serviciu la aceeaşi clinică.

– Ghiulea – bodyguardul lui Berilă.

– Fanfara – pentru înmormântări

– Lăutari – pentru  serbat anumite evenimente din viaţă.

 

Actul I

Acţiunea se desfăşoară la ultimele două etaje ale unui bloc, clădire plasată în partea centrală a scenei. Clădirea poate fi sugerată prin nişte cutii puse una peste alta. În ele, locuiesc majoritatea personajelor.  La parterul clădirii, funcţionează o drogherie şi un serviciu de pompe funebre. În cadrul serviciului, două cămăruţe,  una în care se vând coşciuge şi diverse obiecte pentru înmormântare, şi o alta, lipită  de prima, un mic restaurant pentru organizat pomeni. Proprietari, domnul Tase şi madam Scârţă, specialişti în ritualuri de înmormântare. În stânga sau în dreapta, lipit de clădire, un cabinet medical, clinică de cartier. Personajele pot dialoga prin pereţi, la telefon sau se pot întâlni. Au, de asemenea, discuţii imaginare.

Scena I

 

Firică se trezeşte după miezul nopţii, îmbrăcat aşa cum aţipise. Se uită  după ceasul de mână pe care nu ştie unde l-a pus. Nu conştientizează momentul. Îşi  ia ochelarii şi răsfoieşte un ziar lăsat seara pe scaunul de lângă pat.

Firică (iritat) – Domnule, ca să vezi drăcia dracului!  Când să-l dea ăştia afară, s-a pus pe văietat. Că te miri cum o babă, intelectuală, ieri de dimineaţă, l-a scuipat la piaţă. Ptiu,  bătu-te-ar să te bată! Păi, bă neică, ce altceva putea să-ţi facă? …Tu, ditamai director de pupat?! Recunoaşte! Nu prea, când ani la rând,  funcţionar la stat,  pe noi, românii, lumii întregi,  ne-ai  prezentat ciobani, scripcari, manelişti şi falusuri de prin Carpaţi. S-au închinat până şi ăia de pe Marte. Nemţii au tras obloanele, iar chinezii şi-au pus dopuri în urechi şi mă mir că au mai putut deschide ochii.

-Firică: (Bate din picior apoi ciocăneşte în zidul din dreapta şi strigă) –  Madam Chirpici!… Fă, s-a întors pământul cu curu`în sus şi doar tu nu ai văzut! Auzi, madam… Bă fată, pe vremea noastră, un milion de dolari producţia din Balta Brăilei şi ceva din Bărăgan! Ăsta cică i-a luat pentru o sută de pumni în cap!

– Firică (pentru el) Rahat! …Păi de-aia n-are lumea ce mânca! Ţara arde în foc, ăla ia la pumni, dolari, cu sacul, iar asta cu igliţa! Toată  ziua a tot croşetat, iar acum, cu aşternutul în cap!

– Firică (ca şi cum ar avea-o în faţă pe madam Chirpici): Aoleu, fatăăă! Draga mea, nu te mai pricopseşti! Azi, cu un franc, mâine, cu  altul! Dă şi tu un tun, una, alta… Sau fă ca asta din revistă! Jos textila! E!… Ce-ai mai vrea?!  Numai dacă s-ar întoarce iar vremea…  Taci! Nu răspunzi, ai? Du-te dracu, o să mori şi săracă, şi chioară, şi ca proasta!

-Firică: (Se roteşte cu scaunul spre stânga şi bate în celălalt perete).  Alo!  Păsărică, păsărea! O viaţă ai şi pe-aia o sforăi?… Vai de mama ta! Într-o noapte ca asta, pe vremuri, se cutremura tarlaua… Domnule, ce mai dădeai cu ea de-a dura!… Producţii la hectar!

-Firică: (către sală, ca pentru el, nedumerit) Bă fraţilor, cât  să fie, mă, ceasul?

-Firică: (bate cu bastonul în tavanul lui Drincu) S-a culcat şi ăsta! Dorm de parcă mâine ar fi ultima zi de somn din istoria lumii…

-Firică: (vede că nu îi răspunde nimeni, ridică receptorul şi sună la clinica din cartier). Alo!

– Pinţi:  Da, vă rog! Clinica! Cu ce vă putem ajuta?

– Firică (dezamăgit, ca pentru el): Nimic nu mai e ca pe vremea mea… Mergea Firică în control la… Doar covorul roşu mai lipsea că în rest… Curca, la proţap, damigeana, şi la aşternut cu …

– Pinţi:  Eu, Pinţi, centralista, cu ce vă pot ajuta?

– Firică: Păi, draga mea, cu ziua a şasea! În viaţa asta, după cum vezi, am  cam pierdut timpul degeaba.

-Pinţi: Domn` Firică?!…

-Firică: Mânca-o-ar taica! Ce zici, mai facem ceva?

– Pinţi: E trecut de miezul nopţii, ia-ţi pastila şi… Lasă viaţa! Pastile de întors în ea, deocamdată, ba!

– Firică (de parcă nu ar şti, mirat): Da?!… Atunci, măcar mai stăm de vorbă, mai alintăm o bucă, mai una, alta… Ce te grăbeşti aşa?

– Pinţi: Domn` Firică, hai, mai vrei ceva că…

– Firică: Eu aş mai vrea, dar…

– Pinţi: Nu te ţine de prostii tocmai acum după miezul noţii… Zii! Nu de alta, dar e în treacăt pe aci, dragostea dintâi.

– Firică: A mea m-a lăsat cu un borac şi s-a dus dracului! Un nărod, un ratat! S-a încurcat cu una, secretar de stat de pe vremurile ălea… Alta ar fi fost situaţia dacă se încurca şi el  acum.

– Pinţi: Gata, domn` Firică! Sănătate! Somn uşor!

– Firică (parcă intrat în panică) : Ho, că nu dau tătarii! Pastila… Unde zici că-mi e pastila?

– Pinţi: E, şi dumneata! Depinde ce vrei, şi atunci cauţi ori în punga cu doctorii, ori în dreapta, ori în stânga… Că doar o viaţă întreagă, când cu una, când cu alta!

-Firică: Mda! Pinţi, draga mea…

-Firică: (Centralista îi închide, vorbeşte cu sine) Na, că a tras obloanele şi asta! Madam! Madam pe dracu! Madam belea! Ăştia sforăie, ăl de sub mine bese, ăla se plânge că  de prea multă cultură, îl scuipă babele… Schimbă două vorbe, dacă ai cu cine, despre culturalizare! Păi, pe vremea mea, poetul ţăran… Ba invers! Poeta! Îi dădeai cu  ,,tovarăşul şi tovarăşa’’, erai genial! Promovam şi  sub aşternut cu debutanta… Acum, domnule, mă simt de parcă s-a sfoiegit şi Moise în Biblie! Iar mâine… Cum o fi dat Dumnezeu puhoiul ăla de lăcuste? Dacă nu o fi poveste, numai El ştie!

-Firică: (nu renunţă la a vorbi cu cineva) A, da… Tase, la coşciuge, are program şi de noapte.

-Firică: (deschide o agendă, caută un număr şi sună) Alo!

-Tase (somnoros): Da!

-Firică (pus pe glumă): Morga?

-Tase: Bă, nea Firică, dă-o dracului de treabă! La ora asta?!

– Firică: Domnule, să ştii dumneata că faraonul ăla nu prea avea cine ştie ce în cap…

– Tase: Mi-ai mai spus şi alalteri…

-Firică: Păi da, dar astăzi e astăzi! Mâine, altceva… Să dea dracii, iar am greşit cărarea… Domnule, dacă tot am sunat, ce-ai zice dacă-mi tocmesc acum îmbălsămarea?…

Tase (iritat, uşor bâlbâit): Trebuie aranjat întâi cu popa… Plăteşti lumânările, tămâia… Apoi cu domn` Beliş… El te-a pensionat, el îţi dă hârtia pentru plecat! Pe de altă parte, vezi că şi coana Dricu, de la cimitire, vrea. Şi nu te pune de pieziş că-ţi vinde aia groapa. Aşa că… Greu să trăieşti, greu să şi mori! Oricum, când le-ai pus la cap pe toate, adică ţi-ai pus bine de o moarte, vii la mine.  Însă, nu acum, mâine, că doar n-ai să crăpi la noapte!

Firică: Şi eu zic că ba, mai ales că, mai alalteri, mi-a cântat şi cucul şi pupăza…

Tase: Băi,  domn` Firică, eu ţi-am spus cum e cu pilula…  Aranjează şi dumneata cu pensionarii de o grevă, de ceva… Să pună în pensie viagra!  Că  toţi aţi mai vrea…  Pe de altă parte, vezi că madam Chirpici o să-ţi ia nicovala! Într-o zi, şi madam Păsărea!

– Firică: S-au dat dracu, s-au sfoiegit! Le curg pieile şi scârţâie din toate ălea…

-Tase: Ei, scârţâie pe dracu! Nu ştii dumneata! Adică… Ieri, alalteri, Chirpici, bot în bot aci, la mine, cu domn` Drincu… Nici gând de ducă…  Ascultă-mă, o juma de zi: că o fi, că o păţi… Ca doi porumbei, la o cafea. Ai cam încurcat-o! Concurenţa! Cică ar avea  ăla bani la saltea. Iar ea?! Nu poţi s-o condamni, ca femeia…

-Firică (cu un soi de gelozie): Iauzi, a focului! Nu se lasă hârca! Şi ăsta… Fir-ar el al dracu, am să-l reclam! La ilicit! O viaţă a vândut bragă, un fel de nimic…. Neam, înţelegi? Adică apă şi tărâţe, pe un ochi de geam…

Tase: Ai mai pune vreo jalbă pe ici, pe colea, dar, ăia, ai dumitale, gata! Hârâie, mârie, pârţăie… Mai nou, tocmesc cosciuge. Dumneata? Mă rog, ăştia, of, dacă ai vorbi cu lemnele şi tot te-ar mai  auzi careva. …Doar taxe şi iar taxe! Să vezi când i-o pune şi lui popa Tufiş opriri pe cântat, fumul de tămâie şi datul din cap!

-Firică (dezamăgit, încearcă să iasă din încurcătură): Vremuri! Aci e aci! Ce să mai zici, domnule, de tineretul ăsta,  dacă babele au luat-o razna?!

– Tase: Vecine, închid!  Astăzi, până şi moartea ar mai fi vrut tot pastile de putut. La drogherie, am mai avut ceva câştig! La coşciuge, nimic! Şi dacă o ţine-o moartea aşa, pe linie de pomeni, falimentul, gata! Ia-ţi pastila şi vezi în stânga… O fi ca soba  madam Păsărea! Iar dacă nu, o linguriţă de cucută şi te trezeşti pe lumea ailaltă. Mori ca un genial, nu ca proasta!

-Firică: Mi-ai dat genialitatea… E la lângă pat, o am!

– Tase: Bagă la cap! Înainte de a o bea, să semnezi hârtia aia pe care am scris:  ,, Pomană, las lui Tase averea.   Precizăm: şi casa cu tot ce este în ea!’’ …Şi-atunci, cumva, mă rup de undeva,  şi-am să te duc la groapă.

-Firică (se face că nu aude, evită discuţia) : O fi un drac bălţat! Moroi, cum era, de-aici, de pe lumea asta, parcă aud: ,,Partidul, poporul, Ceauşescu, România!’’ …Şi pe lumea ailaltă!

-Firică: (Cu aceeaşi dezamăgire):S-au dus în paştele mă-si şi partidul, şi gaşca, şi…!

Scena II

Firică răsfoieşte iarăşi Biblia nedumerit. O pune deschisă pe masă, apoi se duce la un gramofon. Dă la manivelă, pune dezinvolt o placă de pe care ar fi putut asculta muzică veche, cumpăneşte ceva în amintiri… Se răzgândeşte. Se îndreaptă spre aparatul de radio fredonând.

-Firică: ,,Foaie verde lemn de prun, /Spune, spune, moş bătrân,/Spune-mi, moş cu barbă sură/Spune caii când se fură!/ Of, of,  oooo!/Când e negură şi ceaţă,/Atuncea caii se-nhaţă, măi, măi/ Atuncea caii se-nhaţă,  Noaptea pe fulgerătură/Atuncea caii se fură.

– Firică (lăcrimând): Fir-ar mama ei de viaţă! Păi Tase ştie? Ne strânge nouă pensiile şi… Patru blane şi un cui! Face avere, păcătosul! Şi avere, uite-o, nu-i!

-Firică: (dezamăgit, bate iar în peretele din stânga) Fă, Mariţo, hai, scoal`! Scoal`, fă, n-auzi! C-au mărit ăştia producţia la hectar!

-Firică: (privind spre Biblie) Domnule, să vezi cu ochii tăi că Dumnezeu e de partea evreilor, iar tu, ca mai marele Egiptului, să te pui, aşa, de-a-ndoaselea! Păi, ăsta a fost faraon? De-aia şi Ăl de sus… Până şi eu, dacă eram, numai de-al dracu şi tot dădeam cu ciuma, cu criza, cu aia, cu ailaltă, cu ce apucam… Bă, cu molimă şi foamete pe metru pătrat! Ca acum, orbeţii ăştia… Na! Ca să vedeţi şi voi cum e când  dai cu nuca în gard!

-Firică: (ascultă cum latră nişte câini în tăcerea nopţii) Domnule, madam Chirpici, cam pe la ora asta, pe vremuri, deşteptarea.

-Firică: (bate în peretele din dreapta) Scoal`, fă, măcar tu! Cât mai e timp, să mai punem de o plenară!

-Firică (nostalgic): Ce vorbeşti, mă frate?! Când îşi aranja asta cocul, pe unde călca, plesnea asfaltul. Seara, venea cu draci de unde venea. Pe semne, o încingeau ăia! Acolo, la partid, chestii, socoteli!… Coinace de Segarcea!  Apoi, tovarăşa… Azi, aşa, mâine, aşa, Scârţă, ăsta de sub mine, pac cu jalba! La cece, la ăia cu cenzura… Cerea negru pe alb să se cenzureze scrârţâirea. Vă daţi seama!… Într-o seară, însă nu ştiu cum a pus mâna asta pe nenorocitul de Scârţă  şi… Vai de mama lui! L-a călărit pe podea. Ca să vezi, a dracului scândură, domnule, şi atunci scârţâia. Nu de alta, dar ai fi jurat că e mută! Mde! Madam Scârţă, ce să mai vorbim, turbarea! M-am cam ofticat… Gata, gata şi eu cu jalba în proţap. Tot la cece! S-a tot rugat… ,,Te iert, fă, te iert!’’ Dă-te dracului de puşlama!

-Firică (bate tot în peretele din dreapta spre madam Chirpici): Mariţo, hai, scoal` că acum te pomeneşti cu ăia de la Comitetul Central! Şi dacă o să le spun că nu mi-ai dat pastila… Fă, ai cam belit-o! Că şi tu ai jurat  pe carnet, la congres. În  primul rând , grija partidului faţă de om!  Fir-ar al dracului să fie! Aţi bătut voi apa în piuă vreo 50 de ani, iar cei noi, acum!

-Firică (neliniştit, către sală, ca spre un personaj imaginar.): Ce zici, mă, nea Tipsie, de una ca asta?  Să se crăpe, tam-nesam, apa?  Bă, marea, înţelegi dumneata? Să treacă ovreii, ca pe şes, prin ea… Nu tu nămol, nu tu mătasea broaştei, vreo orătanie, ceva?!… Apoi, tot tam-nesam, faraonul să-şi găsească, vrând-nevrând, beleaua?!   Auzi, că tot eşti om cu vechime: Cum dracului, Doamne, iartă-mă, să fii mers Noe, ăla, cu barca, tocmai pe vârful muntelui?  Iar cu el în ea şi tot ce mişca?!

-Firică (căzut în amintiri): Mă nene, când umblam eu cu culturalizarea pe la ţară… Că se culturaliza! Spuneam omului drept în faţă: bă, Darvin, ăla, cică la bază ar fi fost molecula… Molecula!  Înţelegea omul! Mă rog, chestia cu scula! Acum, pricepea, nu pricepea,  Dumnezeu ştie… Ba dracu! Că ăsta e cu toate! Uite că nu mi-am dat seama! Ce-i drept, se mai găsea ici, colea, câte o babă: ,,fugi, bă, cu bazaconia asta! Păi Dumnezeu şi Sfântul Petru… Ehe! Mumă, vai de capul tău!’’ Mde, vorba strâmbei:  am ars gazul degeaba! De-aia îi mai zic ăştia de la centrală: ,,fă, fata tatii, mi-ar mai trebui ziua a şasea…’’ Acum, spre sfârşit! Să o iau de la început. Poporul, Ceauşescu, România! Şi tovarăşa Chirpici să vină acasă deja băgată-n draci… Nu de alta, dar asta, din stânga, madam Păsărică Turturea, cu agricultura,  stătea plecată când cu săptămâna, când cu luna. Ziua  a şasea! Pinţi! Dar, a focului, vrea?

-Firică (atotştiutor): Bă, neică, femeia, de când a fost ea, Eva, ehe, tot de-a contra! Fă şi tu ca om, dacă mai poţi, ceva!

– Drincu (Se trezeşte. Somnoros, trage cu urechea spre tavan, apoi, ca să audă mai bine, se urcă pe un scaun şi ascultă. Bate în tavan): Bă, fir-ai al dracu de nărod, ce tot lozeşti,  acolo, în pod?

-Firică (i se pare că aude ceva, însă vorbeşte în continuare de unul singur): M-am gândit odată să-mi taie felcerul cu domn Beliş o coastă.  …Şi să-mi fac eu din ea femeia după pofta şi după vrerea mea. Aşa, ia-o pe asta, ia-o pe-aia! Vrei, nu vrei, ia! Ca la bâlci: ,,ia Mariţa!’’ Beliş, doctor şi el, de! M-a pensionat pe motiv de moleculă şi că n-aş mai prea fi cine ştie ce zdravăn la cap!  Ce să fac?! În definitiv, dacă una, la dreapta, alta, la stânga, iar eu, la mijloc, un fel de Dumnezeu al lor… Să mă pun tocmai acum, de-a contra?

– Drincu (ironic, dar şi îngândurat): Te-ai dat dracu! Popa Tufişi ce-ţi mai ştie leacul, dar şi ăsta…

– Drincu (privind parcă dincolo de gardul unui cimitir): N-ai peşcheşul: ,,hai, altul!’’

– Drincu (revine cu privirea spre tavan, iritat): Băăă! Fir-ai al dracu de nărod, cu molecula ta cu tot! Colectivizarea! Ăştia au schimbat schimbarea…  Acum, na, vezi că ai făcut umbră pământului degeaba? Cum s-ar zice, româneşte: ai  trăit ca  musca pe căcat… Culmea culmilor e că încă nu te-ai săturat! Am să te reclam până dincolo de Adam! Păi, bă, sulică, tu cu două, iar eu, neam?… Mori, du-te dracu şi mai lasă-l şi pe altul! Păi să nu vină ea, madam Chirpici, să-mi facă şi mie o ciorbă, o lipie? I-auzi, pe motiv că i-ar fi ruşine.

-Madam Chirpici (în timp ce îşi aude numele ca prin vis): Trăiţi! Aici! Servesc schimbarea!

-Scârţă (care a tras cu urehea la toţi, făcând pe adormitul): E, da?! Păi se schimbă situaţia! Complotează iar puterea puterilor şi eu să dorm?! Nu, domnule, datoria! Consemnat şi dat la  securitatea de stat. Păi ăştia…

-Firică (trage cu urechea în dreapta, în stânga, bate cu piciorul în tavanul lui Drincu, semn că-l ştia treaz, apoi  fredonează romantic): ,,Femei sunt în lumea asta mare/Frumoase ca seninul înstelat/Gaseşti plăceri nebune în fiecare/Şi-s dulci ca o clipită de păcat/De-mi place o brună cu ochii de jăratec/În focul căror inima-mi topesc/Apare o blondă cu surâs sălbatec/Şi nu mai ştiu pe care s-o iubesc.’’

-Drincu: Ăsta a făcut iar limbrici şi are diharie! Ehe, las` că vedem noi, care pe care, la judecata de apoi!

Scena III

 

Se trezeşte şi madam Turturea. Ascultă, somnoroasă, lângă perete. Bea apă dintr-o sticlă, se uită la ceas.

– Madam  Păsărea (ca pentru ea): Acum se crapă de ziuă şi Firică al meu tot cu poezia.

– Madam Păsărea (ca şi cum i-ar fi vorbit faţă în faţă): Bă, măcar să-mi faci şi mie una! …Şi să sune cam aşa: ,,dacă nu ar fi fost madam Turturea/ cu producţia la ha/Ceauşescu nu mai plătea/În Occident datoria/Şi orbeţii nu-l mai împuşca!’’ Mă rog, la rime, nu e ca la pus de porumb, dar cam asta ar fi ideea.

– Madam Turturea (bate în peretele ce o desparte de Firică): Alo!

– Firică: Cine-i?

– Madam Păsărea: I-auzi cine?! Moartea!

– Firică: Termină, fă, cu prostiile că nu sunt gata!

– Madam Păsărea:  Păi dacă tot cânţi,  zii-mi şi mie una cu mii de tone la hectar! Că atunci m-au decorat!  Băi frate, locul întâi pe neam! Şi ăştia, nişte porci,  mi-au tăiat pensia. În loc să pună şi ei, drept recunoştinţă, în ea…

– Firică: (pus pe glume): …Viagra!

– Madam  Păsărea (râde): Aoleo, Firică! Eşti gata! Ţi-ai făcut stagiu! Mâine, să-ţi comanzi un copârşeu! Viagra! Păi, ce să fac eu cu ea?

– Firică: Nu ai ce? Adică da! Atunci mi-o dai mie. O să iau şi pastila mea, şi pe a ta, şi abia atunci să stau aşa,  pe spate şi să aştept moartea. Fă, să-i trag şi ăştia o tăvăleală mai ceva ca ţie, pe vremuri, în vâlceaua aia…

– Madam Păsărea: Taci, mă, răului că te aude careva …Sau aia, din dreapta, şi te pomeneşti cu ea peste tine. Doar ştii că a fost rea de muscă! Odată, cioc, cioc, la uşă, că ar mai vrea şi ea! Ce te faci?

– Firică: Mde?! O să las deoparte moartea, că moarte  o să tot fie cât va fi lumea, şi-mi pun iar, drept, pe linia vieţii, vecina. Oho, şi de nu ţi-o plăcea!…

– Madam Păsărea: Bă Firică, taci, că îmi faci draci şi abia m-am spovedit.

– Firică: Sub patrafir la popa Tufiş, a?

– Madam  Păsărea: Da! Păi, nu se face aşa?!

– Firică: Fă, uite ce, înainte de a-mi mai trece pragul  casei, să-ţi dai pe tine cu flit. Nu de alta, dar ăsta, la cât e de zgârcit, e plin de pureci!

– Madam  Păsărea (pusă pe gânduri): Mai ştii?! Lumea de astăzi e pusă pe averi. Numai tu  spui la nărozii şi, una, două, culturnicul neamului!

– Firică: (uşor îngâmfat): Păi află, să ştii! Până una, alta, punem de un şeptic?

– Madam  Păsărea (mirată): Doar noi, în doi? Nu prea… Ne plictisim şi adormim, Doamne, iartă-mă, din picioare, ca doi popândăi.

– Firică: E, şi cu tine, nu avem alături patul?

– Madam Păsărea: Ştii ce, decât să mă întărâţi degeaba… Stai, poate bagă ăştia în pensie viagra şi dacă vrei să treacă altfel noaptea, bate să vină Chirpici şi bragagiul.  Poate are careva, la rece, vinul!

– Firică: Fă, că bine te-ai gândit! Tot am pus gând rău morţii. …Şi eu m-aş griji tot cu un clondir.

– Madam  Păsărea (îşi linge buzele): Aaa? Da!

– Firică (bate în tavan la Drincu): Hai sus! Hai sus! Hai sus!

– Drincu (îl sună la telefon): Băi, tovule! Băi, ăsta cu cântarea, te crezi pe vremea ăluia cu aleluia! Acum lumea doarme!

– Firică (prefăcut): O dormi, nu ştiu! De vină însă e madam Chirpici care a dat din mână, ca la partid, şi a zis: ,,fără tov. Drincu, succesurile noastre toate, nu se poate!’’

– Drincu (îşi freacă mâinile): Bă,  vezi că eu te ştiu! Minţi sau nu?!

– Firică: Ba să fii al dracu!…

– Drincu (bucuros): Atunci, adunarea! Dau de băut la toată lumea!

– Firică: (ca pentru el): dă-i că ai, dar-ai să dai! Că n-o să pleci cu banii în rai! Acolo, acum e închis. Am văzut şi la televizor cum se ceartă aleşii între ei care cum să pună mâna pe averi. Cică numai şi numai spre bine poporului! Pe de altă parte,  s-a zvonit că raiul l-ar fi închis popa Tufişi. Doar până strânge el cam tot ce mai e de strâns…

– Firică: (nedumerit, aparent frământat de gânduri, iarăşi către spectatori ca spre un personaj imaginar):  Lasă-i în mă-sa! Cât sunt eu de citit, mă pune la zid… Că de şcolit, ne-au şcolit, cu diplome de la partid… Dar tot nu înţeleg! Cum să se urce apa în cer potop şi să nu cadă în partea ailaltă, ca aruncată în foc? Apoi, o fi, ce-i drept, apă, aci, pe pământ, dar nici măcar strop pentru universul tot! Iar balenele, rechinii, peştii, broaştele? Parcă nu ar fi în firea firii!  Bă Firică, află de la mine că ceva e putred şi în tine, şi în lume! Asta e! Am găsit!  Jos cu molecula, jos cu Darvin!  Poate scap de ziua al şasea! Nu de alta, dar cum să mai faci, domnule, din omul decăzut Om, aci, pe pământ, când nu tu reper, nu tu şablon!

 

 

 

 

Actul II

Scena 1

 

Firică şi cele două doamne coboară scările spre apartamentul domnului Drincu.  El îi aşteaptă în pragul uşii.

– Drincu (ironic cu Firică, dar curtenitor cu femeile): Domn` Firică, parcă ai fi Osman, ăla, după ce l-au bătut românii la Plevna. …Pe când doamnele,  tot ca nişte prinţese!

– Firică (ironic):  Pasa, în curul gol, dar cu harem! …Dar, bre, matale ai cam fi un fel de turcalete… De când mă ştiu, român bragagiu, să mai vândă şi sugiuc, n-am prea văzut. Cadânele?

– Drincu (dezarmat): Cadâne?! Bre, n-am prea avut parte de ele…

– Firică (tot ironic): Păi la cât ai fost de zgârcit… Femeia are şi ea nevoie de un desu, de un parfum şi abia apoi, tandreţuri… Ori dumneata, pe o bucată de geam, într-o şandrama, dă, fă, francul, na, bă, braga!

– Drincu (încrezător):  Da şi nu prea, însă a venit şi vremea mea… Ce-ai zice dacă poimâine, tovarăşa Chrpici va deveni madam Drinca?

– Madam Păsărea (surprinsă, uşor răguşită): Aşa, fă, tovarăşa? E… Bravo! Da` să nu spui tu nimica?!

– Madam Păsărea (aproape sugrumată) Ne pregăteam şi noi cumva… Vă luam un aşternut pentru început… Apoi, a doua zi, umblam cu el pe scări, de sus în jos şi invers, să se vadă ce fată mare ai fost!

– Firică (ca omul cu capul pe umeri): Fugiţi, bă, cu bazaconiile astea! Moartea bate coasa la  ăsta, jos, între coşciuge, iar voi… Vedeţi-vă dracu de treabă, că râde lumea de noi!

– Madam Chirpici (băţoasă): Ce te bagi, bă, tu? Ai, ce te bagi?!  Am şi tocmit cu madam Scârţă să schimbe o zi de pomeni în una de petreceri.

– Firică (dezamăgit): …Şi dacă în ziua aia moare careva? Că tot cartierul e… Cum s-ar zice, pus pe şine.

– Madam Chirpici: Şi care-i problema?  E loc şi pentru una, şi pentru alta!

– Firică (tot dezamăgit): Şi pomana, şi petrecerea?!… Aoleu, nu ţi-a mai venit mintea la cap nici după douăzeci de ani! A avut dreptate toarăşul Brucan!

– Madam Păsărea : Lasă-i, mă, dracu! Ăştia sunt de belea! Uite, din toată sărăcia mea, cum se luminează, mă duc la Tăsică să-mi dea nişte pastile de-ălea de putut… Să o văd sătulă şi pe-asta! Fă, tovarăşa, ce zici se descurcă Drincu sau mai angajăm pe careva?

– Firică (râde uşor forţat):  Potrivită ar fi moartea! Îi satură pe amândoi. În plus, aia e îndopată cu viagra.

– Drincu (încrezător, pune paie pe foc):  Râdem, glumim, însă noi, ca doi creştini, vrem şi la Biserică. Nu sărăciţi dacă voi amândoi, pentru o zi, ca doi porumbei, o să ne fiţi naşi.

– Firică (ca pentru el): Bă frate, iar se răsuceşte faraonul ăla în Biblie! …Iar l-apucă dracii şi iar se ia cu suliţa, după evrei şi după Moise!

– Firică (spre madam Păsărea): Madam, ascultă-mă, ăştia sunt nebuni! Norocul nostru cu  cei de-alături şi cu Pinţi.  Că trăim, că murim, ne poartă de griji.

– Madam Chirpici (împăcată):  Bine şi aşa dacă tot s-a dus dracu partidul?! E, vezi? De-aia sunt eu cu ăştia care au în sânge veşnica schimbare a schimbării!

– Firică (resemnat): Au pe dracu!

 

Scena 2

Drincu aduce un sifon, sticla cu vin şi pahare.  Le pune pe masă. Firică scoate pachetul cu cărţile de joc. Madam Chirpici face pe gazda. Desface sticla, pune în pahare şi, fără să ciocnească, le beau toţi pe nerăsuflate. În camera de alături, Scârţă  reciteşte cele scrise drept informare la securitatea rămasă în mintea sa.

Scârţă (plin de el): ,,Domne comandant, io, Scârţă, ăla cu  duşumeaua, în seara asta, treaz, adică negustat, am văzut cu ochii mei chestiuni împotriva partidului şi împotriva orânduirii. Aşa că vă aduc la cunoştinţă că l-am văzut pe pocitul ăsta de Firică  investit de partid cu credinţă, să-i culturalizeze cu doctrina sau să-i belească pe ţărani, acum trădător de stat… Şi ar mai fi… În consecinţă, cobora pe scări cu ambele putori cu care o viaţă s-a distrat, dar cu care la sfat, neam! Din acest motiv zic, comform stătutului în partid, că e, după aliniatul al şaşelea, mai mult decât poligam, că a trăit, când cu una, când cu alta,  încât unul ca mine, cu origini sănătoase, neam! Acu, târziu, la ora asta, când latră câinii peste drum, nu ştiu. Sunt la Drincă, ce o face ei doi derbedei împotriva moralei la partid, cu două, iar nu ştiu. Io, Scârţă, propun să luaţi la cunoştinţă şi să-i băgaţi la temniţă vreo câteva luni, că e pericol mare pentru scară şi pentru neam. Că poate atenta şi la Scârţa mea. De- aia io zic să fiţi fermi şi să-l tăbăciţi ca să opriţi toate aceste nenorociţi. Că după aceea, Tăsică al meu, pâinea lui Dumnezeu, şi cu Scârţa face ei cele de trebuinţă şi pomana. Şi pentru dumneata! Nu mai semnezi că mă ştiţi cât de serios şi cât v-am servit cu cauza. Pentru totdeauna, Scârţ.’’

– Firică (trage cu urechea şi face celorlalţi semn să tacă):  Şiit!

– Drincu (amestecând cărţile): Dă-l, bă, în mă-sa! Scârţa, scârţa! Pe ce jucăm în seara asta?

– Madam Chirpici: Pe pupatelea! De-asta zic să tragem la sorţi şi să ne împărţim. Eu cu al meu…

– Firică (ironic): Scââârţ! Nici că a fost,  că s-a şi dus! Scârţ!

– Madam Chirpici: Taci, bă, împăiatule! …Cu al meu Drincă şi tu cu madam Păsărică.

– Drincu: Păi, nu prea zici bine!

– Madam Chirpici: Ai?

– Drincu: Eu aş vrea să mă pup doar cu tine…

– Madam Chirpici: Păi coana  Turturea ce are? I-o fi picat ei dinţii şi măselele, dar i-au rămas şi gingiile, şi limba. Ai fost, fă, la dinţar?

– Madam Păsărea: Ho, că o să mă duc! Să  strâng întâi pensia pe câţiva ani!

– Madam Chirpici: Hai, bă, dă odată cărţile că ard!

– Firică (tot ironic):Că tot vrea, arde-o, bă!

– Madam Păsărea: Bă, nărod te ştiu şi tot nărod! Bat şeaua! Poate o pricepe gloaba că am mai bea…

– Firică şi madam Păsărea (în acelaşi timp): Ăăăă! Păi, daaa! Mai scoate, mă, sticla aia!

– Drincu: (arătând cu degetul): V-a înjurat careva!

– Firică: Scârţa, Scârţa!

– Drincu: Ne-o fi auzit Drica.

– Madam Păsărea: Cheam-o! Poate aduce şi ea ceva… Că care şef la cimitire nu primeşte? Scuzaţi căcarea!

– Madam Păsărea (câtre Firică, autoritar): Mă! Vezi că tovarăşa a pus mâna pe ăsta.  Cu tine s-a încheiat povestea! Să nu te-aud că mâine vrei să-i spui poezele Dricăi!  Numai dacă aud, fără drept de apel, îţi scot ochii!

– Firică: Eu? Deşi…Adică da… E, nu! Păi, madam…

– Madam Chirpici: Bagă, bă!

– Firică: Aş mai băga… Măcar mâna, în poşeta ta, când ei pensia, dar dacă te-ai dat cu ăsta…

– Madam Chirpici: Cartea de treflă, băi, şi nu te mai gândi la prostii. Vorba madamei. Hai, fii bărbat şi cheamă Drica! Musai cu sticla, altfel nu are ce căta!

– Firică: Am cam dat de dracu!  Obligatoriu, vin?

– Madam Chirpici (autoritar): Vodcă, whischy, să vină cu ce o avea! Că de luat ia! Legal, de la cimitir! Dar-ar dracii în ea de puşlama! Bă, cine o fi angajat-o, acolo, pe asta? Ăştia de la partid! Noaptea, când intră unul, iese altul… Până la ziuă, tot aşa!

– Firică: Şi care e treaba ta? Insomnii de la împletit ciorapi! Acum, că te bagi la bragagiu, o să tot ai la bani şi sper să scapi.

– Madam Păsărea (făcând ochii mari): Bani? Aaaa! Bă Drincă, bă băiatu, cu două nu te plouă, mă! Sunt gata să mă sacrific. Dă-l în mă-sa pe ăsta! La un adică, şi eu, şi madam Chirpici prea i-am purtat de griji! Iar el, una, două, că câr, că mâr, o dă pe poezii! Păi, bă Firică, în ziua de astăzi, banii! Banii, bă, hodorogu dracu!

– Madam Chirpici (convinsă): Că bine zici! Noi ne-am iubit de când ne ştim şi n-o să ne despărţim tocmai acum că vrei tu. Mâine, te muţi în apartament aici, iar domn` Drincu  o să se urce în locul tău. Am zis!  Îi mai spui şi paraşutei poezii, că nouă ne-ai tot spus!

– Firică (ca pentru el): Na, Firică! Ce-ai căutat ai găsit! Când ţi-am  zis că ceva e putred… N-ai crezut. Acum… Un drac! Ar trebui să o iei iar de  la început! Dar când? Mulţumeşte-te cu faptul că fericirea nu poate  fi pe suferinţa altora!

– Firică (dezamăgit, către ceilalţi): Domn Drincu, fetelor, să fie într-un ceas bun! Până se crapă de ziuă,  vreau să mai stau în patul meu.

– Madam Chirpici, madam Păsărea (privind una la alta, aproape în acelaşi timp): Bravo, bă, te-ai şi conformat! Vino să te pupăm! Şi nu fi supărat că noi nu te lăsăm.

– Madam Chirpici (către Drincu): Pupă-l, bă, şi tu! Ce stai ca un popândău?! Nu vezi ce băiat bun?! Hai, până nu ne răzgândim!

Firică (către un personaj imaginar, în şoaptă): Bă Firică,  până aci ţi-a fost! O viaţă întreagă ai bătut câmpii!  Butoaie cu vin,  craci, buci! Toate puse-n poezii, iar când e să fii, tocmai la cine nu te aştepti îţi întoarce curu`!

– Firică (derutat, tot ca pentru el, se ridică şi pleacă)  Doamne, cum mi-a trecut viaţa! Mă duc! Poate mai apuc şi aflu pe undeva de ziua a şasea. Măcar acolo, cât de cât, cu împrumut! Ar mai fi un motiv, că altfel, cum să  spun, acolo, sus, că am făcut în viaţa mea ceva?! De-aia n-o fi mai trecut nici moartea pe-aici1 Ce să ia?

 

Scena 3

 

 Firică urcă la el în apartament. Doamnele rămân în camera lui Drincă. Împreună consumă alcool, glumesc, mimând permanent jocul de cărţi. Se  sărută, ameţiţi, între ei. Spre dimineaţă, adorm toţi în acelaşi loc, pe jos, lângă pat. Firică rămâne până spre ziuă, într-un fotoliu. Când soarele era  deja deasupra orizontului, îi bate în uşă domnişoara Ruxi.

– Firică (sare ca ars, deschide uşa. Când o vede, îşi recapătă, pe moment, starea de spirit): Oho, ,,De-ar fi viaţa de vânzare/N-aş trăi în viitor/ Că e plictiseală mare/Să rămâi nemuritor/Dar aş face eu ce-aş face/Să rămân întinerit/doar o zi, fiindcă mi-ar place/ Să  mor tânăr şi iubit! De-ar fi viaţa… Fir-ar mama ei de viaţă!’’ Tu  ce zici, Ruxi?

– Ruxi (scoate o listă de cumpărături, în timp  lasă sacoşele jos): Ce să mai zic, domn` Firică?! Nimic! Dumneata ai comandat  zahăr, o sticlă cu vin, făină, orez,  o pungă cu sâmburi de nucă, ulei şi cam atât.

– Firică: …Şi cât?

– Ruxi (verifică o adunare): Păi, cu totul, dacă nu am greşit, cincizeci. Nici mai puţin, nici mai mult!

– Firică : În total, total, cu un pipăit de buci?

– Ruxi (zâmbind): Domn` Firică, iar te ţii de prostii!

– Firică (hotărât): Cât?

– Ruxi: Păi, doar ştii, cu cei dintâi, cinci sute cincizeci!

– Firică: Scump! Scump!

– Ruxi: Asta e! Bucile  se întreţin greu! În plus, trebuie să trăiesc şi eu. Vezi dumneata, pe tot ce am studiat, nu dă nimeni nici doi bani.

– Firică: (înceară să-i atingă partea dorsală  peste fustă, însă Ruxi se fereşte): Scump, dar dacă o viaţă asta am făcut, asta am să fac şi acum. Destupă sticla cu vin şi…

– Ruxi (întinde mâna): Francii! Acum să nu crezi că  aş fi o curvă, dar dacă te îmbeţi şi uiţi de bani?… Şi stai, ar mai fi… Îţi reamintesc: doar un alintat! …Nimic mai mult!

– Firică (o măsoară pe femeie din cap până în picioare, scoate banii şi o întoarce pe Ruxi cu spatele, îi ridică fusta şi o pupă tandru pe unul din şolduri): Simt că am mângâiat ultima dată, întâia femeie de pe pământ!

– Ruxi (mirată). Doar atât?!

– Firică: E deja prea mult!

– Ruxi: Păi atunci să-ţi mai dau din bani înapoi.

– Firică: (scoate un clasor de timbre): Nu, păstrează-i şi hai să îţi arăt, astăzi, în ziua a şasea, când vreau să fac  din nou pământul, un altfel de frumos! Pământul, omul!

-Firică: (adminră mai multe pagini dintr-un clasor. La un momnt dat, Firică nu mai dă pagina şi rămâne parcă înţepenit în faţa unui timbru): O minune! Peste un milion de dolari!

– Ruxi: Waw! (neîncrezătoare) … Să ai aşa avere? Nu cred!

-Firică (dezămăgit, închide clasorul): Mai bine…

– Ruxi: Nea Firică, data viitoare­ ce să-ţi mai aduc?…

– Firică: Păi, mi-aş dori… Într-un asfinţit, să-mi aduci doar un crâmpei de răsărit! Şi-apoi n-am decât să mor!

– Ruxi (derutată): Altceva?

– Firică: Nimic! Nimicul, atunci…  Nimicul va fi tot.

Actul III

Scena 1

 

Ruxi pleacă. Firică pune clasorul într-un dulap şi se reaşează în fotoliu.  La un moment dat, îi cade capul în piept. Ceva mai târziu, cele două doamne se trezesc  în apartamentul lui Drincu. Pleacă şi-l lasă pe acesta dormind pe jos. Doamnele urcă scările şi se îndreaptă fiecare spre apartamentul său. Ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, intră la Firică.

 

-Madam Chirpici (revoltată în timp ce îşi freacă ochii): Bine, măi Firică, tu om eşti?! Ne cânţi în versuri, târli, târli, apoi, ne laşi să ne îmbătăm ca nişte  porci?! Bă orbete, femei singure şi noi, ne prosteşti,  ne laşi şi pleci?! Şi mai şi spui că suntem iubirile tale dintâi! Dar-ar dracii!… Oho, păi n-am ştiut eu ce poamă eşti că…

-Madam Păsărea (revoltată): Bă sulică! Drepţi!  Vorbeşte madam ca la  congres, iar tu cucăi!

-Madam Chirpici (către madam Păsărea):  Fă madam, pe ăsta ori îl doare-n cot de noi, ori…

-Madam Păsărea: Băi! Drepţi! Du-te dracu! Scoate şi tu măcar ceva să ne dregem!

-Madam Chirpici (la fel de ameţită): Să ştii tu că ăsta a dat ortul popii!

-Madam Păsărea: De unde să dea că ieri se văieta că nu mai are o para! Mişcă-l!

-Madam Chirpici (îi pune dosul palmei la gât lui Firică): Mai pâlpâie ceva în el, dar bine nu-i e. Sună la salvare!

-Madam Păsărea (mirată): O fi vreuna, ai? Ne-am dus dracului!

-Madam Păsărea (speriată, formează numărul de la clinică): Pinţi! Alo, Pinţi!

-Peşcheş: A fost de serviciu în noaptea ce a trecut.

-Madam Păsărea (în timp ce se clatină pe picioare): Doctore, mânca-ţi-aş scula ta, Firică moare! Dă fuga cu o salvare să vedem ce are!

-Peşcheş (şovăielnic): Păi o să dăm, dar are?

-Madam Chirpici (revoltată, îi smulge receptorul celeilalte femei): Aici, madam Chirpici! Domn doctor, Firică nu ştim ce are… (sughite), dar are!

-Peşcheş (apăsat): Are, are?  (cu vocea mai stinsă) …Sau, are, are!

-Madam Păsărea (revoltată, ia din nou receptorul): Băi, dacă într-un minut nu eşti aici, te reclam la partid! Înţelegi?! De unde să aibă, din crăci?

-Madam Chirpici (loveşte cu pumnul în masă): Fir-ar mama voastră de hoţi! Băi, dacă eraţi  voi pe vremea mea, pentru Firică, vă beleam pe toţi. Ho, că venim noi din nou!  O să-l iau în spinare şi… I-auzi, are? Păi are că uite-l cum stă, nu scoate o vorbă! La inimă, la cap, la şale… Undeva tot are…

– Peşcheş (ca omul sigur pe el): Madam, pe româneşte: bani are?

-Madam Păsărea (cu aceeaşi revoltă): Păi, n-are! Dar statul are! Că de-aia, o viaţă întreagă, din lefuri a oprit.

– Peşcheş: Coană mare, nu înţelegi că n-are?  Cică ar fi sărăcit, şi pacientul lovit de te miri ce molimă, musai să achite măcar înzecit din tot ce-ar trebui plătit. Că şi eu, şi domn doctor…

-Madam Păsărea: Bă, coană, să-i spui lu` mă-ta! Până una, alta, o să-l aducem noi pe Firică la voi.

-Madam Păsărea (trânteşte telefonul) : …Şi-am să mă duc şi la partid! O, fir-aţi ai dracului! Hai, madam!

-Madam Chirpici: Să-l fi pus la mine în spinare!

– Madam Chirpici (îşi aduce aminte de Drincu, bate cu piciorul în tavan): Scoal`, mă, fir-ai al dracu şi tu! Domnule, ca la balamuc! Moare omul în drum şi n-ai cu cine vorbi!

-Madam Păsărea (îl prinde pe Firică de umeri şi vrea să-l ridice): Fă, madam, ia-l şi tu de craci!

– Madam Chirpici (îl apucă pe Firică de picioare şi îl ridică din fotoliu) : Hei, rup! Hei, rup! Hai! Ca la Bumbeşti! Să trăieşti…

– Madam Chirpici (După doi, trei paşi, îl lasă pe Firică pe podea, se şterge de năduşeală): Ia stai, fă, madam! Ăsta o mai respira?

-Madam Păsărea (ameţită):  Dracu ştie?! Prea e ţeapăn!

-Madam Păsărea (ia oglinda în care se bărbierea Firică, o apropie de gura acestuia, apoi se uită şi se aranjează ea în ea) : Fă, madam, draga mea, Firică s-a   culcat cu moartea! Din câte ştiu, e interzis… Să fi anunţat miliţia că altceva…

– Madam Chirpici (oarecum dezamăgită, pierdută în timp, nostalgică): Care miliţie, fa?  Nu mai e nici aia!

-Madam Păsărea (bate şi ea în tavanul lui Drincu, însă acesta nu se trezeşte. Zgomotul o deranjează pe doamna Dricu): Atunci pe popa Tufiş cu capela…

– Madam Dricu: Fă, fir-aţi ale dracu! Urlaţi cu noaptea-n cap de parcă aţi fi turbat! Stai că urc eu la voi!

– Madam Dricu (pune mâna pe o bâtă ce o ţinea lângă pat, urcă un etaj şi intră în apartamentul lui Firică. Îi vede pe cei trei şi nu  ştie ce să creadă): Toată noaptea nu v-aţi săturat, ai? Îl vreţi şi acum… Daţi-i, fă, pantalonii jos, dar voi nu vedeţi că e beat?!

– Madam Păsărea (ironică). Hello, Drica! Nu ne compara pe noi cu dumneata! Domn` Firică a cotit la dreapta…

– Madam Dricu: Pe mine mă prostiţi? Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba! Ăsta, o viaţă întreagă, s-a bătut în piept cu pumnul de stânga!

– Madam Păsărea (somnoroasă) : Lasă, că-l ştiu bine! Mai dădea şi cu cel din dreapta când mai apuca!

– Madam Păsărea: Fă madam, pe Firică l-a luat moartea!… Aci  e aci! Şi află că e de belea… Că ăştia cu grija faţă de om… doar fleanca, fleanca! Iar bietul om a plătit la dări degeaba!

– Madam Dricu ( îşi dă seama de situaţie, aprobator): Să ştii! Săracu! Şi nu şi-a luat nici măcar un loc de veci în cimitir!

– Madam Păsărea (către madam Chirpici): Cum? Nu se poate! Cum, fă, madam, că eu am fost cu el. M-a dus într-o zi să-mi arate groapa…

– Madam Dricu (academic, a-tot-ştiutoare): Locul de veci e una, groapa e alta… Aia, adică groapa, se poate face oriunde. Şi-n cer, şi pe tarla…

– Madam Păsărea (tot către madam Chirpici, care se jelea): Să şti tu că e cum spune lumea. Asta i-a vândut  lui Firică până şi odihna! Huă, fir-ai al dracu de puşlama!

– Ruxi (se întoarce pentru că îşi uitase o plasă cu alimente. Intră, priveşte, are un sentiment de vinovăţie, îşi ia punga şi încearcă să plece neobservată): Huă, fir-aţi ale dracu! Uite-o şi pe-asta! Hoţii! Hoţii! Să vină miliţia!

– Ruxi (fuge pe scări. Scoate din poşetă un telefon mobil şi-l sună pe Berilă, om de afaceri, proprietar de mausoleu): Domn Berilă, ţi-a pus mâna în cap Dumnezeu!

– Berilă (la telefon): Veşnic e cu ea deasupra mea. Hai, zii, iar ai nevoie de bani?! Păi, da, eu înţeleg, dar mi-ai promis la aşternut o trufanda…

– Ruxi: Domn Berilă, a murit Firică! Ascultă-mă, te interesează!

– Berilă (curios, tot la telefon): Hai, uimeşte-mă!

– Ruxi (pusă pe căpătuială) : Promite-mi măcar zeciuiala, altfel pierzi un milion de dolari. Tocmai azi, în ziua a şasea, când putem spune că am făcut şi noi ceva…

– Berilă (neîncrezător): Fugi dracu de nebună! Roxănel, vino să-ţi dea tata ce ţi-o da…  De data asta, cu împrumut, că gratis nu mai am demult. …Şi gata!

– Ruxi (insistentă): Am văzut eu: Firică are într-un clasor timbrul ,,cap de bou’’. Îi dai şi lui o groapă în mausoleu, că nu are loc în cimitir… Şi-ai pus mâna pe bou!  Nu fi prost! …Că l-aş lua eu, dar n-am mausoleu! Stau la bloc! Fir-ar al dracu de loc!

– Berilă (tresare) : Auzi, dacă îmi strici ziua, schimb cu tine foaia!

– Ruxi (convinsă):  Vino dumneata aici,  jos, în faţa casei,  şi de nu m-ai pupa…

– Berilă (se aude o frână puternică, un scrâşnet de roţi, o uşă de maşină trântită şi apare Berilă.): Unde zici, fă, că e moartea?

– Ruxi: La etaj!

 

 

 

Scena 2

Berilă urcă, împreună cu Ruxi, la etajul 2 al clădirii şi intră în apartamentul lui Firică. Acolo, se aflau madam Chirpici, madam Dricu şi madam Păsărea. Ultimele se certau, iar prima se văicărea.

– Madam Chirpici : Au, au, au, ce s-o face el? Doamne, Dumnezeul meu!… Cu ce l-om îngropa?

– Berilă (arogant, către madam Chirpici): Care Dumnezeu, fă? Hai, gata! Am venit eu, se schimbă situaţia…

– Madam Dricu (îi pupă mâna lui Berilă):  Domn Berilă, ştiam eu… Om bun ca dumneata, mai rar! A murit Firică! …Şi săracu` nu are şi el un loc de veci în cimitir…

– Berilă : Un om ca dumnealui, culturnic al satului… Ce zic? Al poporului român, merită statuie în buricul târgului şi mausoleu! Dintr-ăsta, ştiţi bine, am!   Să vină madam Scârţă să tocmim pomana! Tase să aducă copârşeul, domn` Scârţă să-ţi facă raportul… Până una, alta, hai, la treabă! Rămân doar eu şi Ruxi să aprindem o candelă.

– Madam Păsărea (ameţită): Doamne, pupa-Ţi-aş tălpile! … Şi ce om!

– Ruxi (privind cum pleacă toate femeile din încăpere): Domnule, dar te respectă, nu glumă, lumea?!

– Berilă: Păi, altfel cum? …Că au dat de dracu! Roxănel, hai, unde zici că e clasorul?

– Ruxi (scoate o hârtie din poşetă şi un pix): Domn` Berilă, mai întâi, trecem aici un cât din totul, adică partea mea, semnezi şi eu ţi-arăt.

– Berilă (face o criză de nervi) : Fă, îţi permiţi prea mult! Acum îl chem pe Ghiulea, bodyguardul! Cât ai clipi, ţi-l bagă pe Firică pe gât şi-n secunda urămătoare, îţi iese pe cur. Mâine, scriu toate gazetele că ai dat singură de belea, din motiv că nu ai putut făta! Gata cu gluma!  Capul de bou sau ai belit sula!

– Ruxi (intimidată): Nu mă aşteptam!  Şi lumea vorbeşte despre dumneata ca despre un şaman! Îi vrăjeşti ca să-i înşeli. În plus, eu sunt virgină!

– Berilă (dur, agresiv, îi dă o palmă şi-i pune mâna în gât): Fugi dracu! Ai găuri peste tot!  Am trăit s-o aud şi pe-asta! Fă, auzi, nu întinde coarda că te jupoi şi-ţi fac pielea mănuşi. Să se şteargă Ghiulea cu ele la cur! Ai înţeles?

– Ruxi (strânge picioarele ca şi cum ar fi făcut pe ea): Gata, dacă aşa zici dumneata, aşa  facem. Clasorul e în sertarul ăla. Cheia a pus-o  pe raftul celălalt, deasupra.

– Berilă : Păi vezi? Îţi vii de-acasă! Ne înţelegem.  Adu-l şi aprinde-i şi ăstuia lumânarea!

– Berilă (privind cum Ruxi se conformează) : Acum, pupă-mi mâna şi jeleşte-l!

– Ruxi (bosumflată, cu lacrimi în ochi) : Nu mă pricep! Nu ştiu!

– Berilă: Ce-ai zis? Plângi, fă,  arătarea dracu, că tot ai în ochi lacrimi. Zii! Aoleu, aoleu!… Firică al meu! Că altfel îl chem pe Ghiulea… Paştele mă-ti! Hai, odată, că vin putorile ăstea!  Fă ceva atmosferă! Că până acum nu ţi-am dat degeaba!

Scena 3

 

Tase bate la uşă şi intră în camera, în care Ruxi zmiorcăia. Berilă, după ce sustrage timbrul ,,cap de bou’’, îşi reia figura de om înţelept ce veşnic se pune şi în slujba omului de rând, şi în slujba lui Dumnezeu.

– Berilă: Dumnezeu să-l ierte şi să-l aibă în dreapta! Că şi-a sclintit, săracu`, pe drumuri, şi oasele, şi mintea cu (bâlbâit), cu culturalizarea! Că dacă nu era el, noi ce popor eram?! Am să propun să fie, măcar postmortem, un mare academician!

– Tase (ca omul obişnuit să obţină profit din îmormântări, sfios): Dumnzeu să-l ierte!  Însă el a fost fără de păcate… Pe cale de consecinţă, nu ştiu ce ar putea ierta… Mă rog, scuzaţi că întreb, dar ce coşciug să luăm? Că eu am şi mai,… şi mai… Sunt unele cu ventilator şi capac din geam… Altele cu frigider… Dacă ar fi conectat la reţeaua electrică, domn` Firică  ar putea poza, ca Lenin, pentru al nostru neam.  Scump! Ştiu, da! Eu însă  zic, doar pentru dumneata, că o asemenea investiţie, zău că ar merita! …Domn` Berilă, doar dacă mă gândesc  la milioanele de cretini ce-au fost la Moscova să vadă făcătura! … Zău, am fost şi eu! Şi-ar mai fi ceva: mausoleul dumitale ar revoluţiona lumea. Mă gândesc şi eu că mulţi nebuni de pe pământ, din spaţiul nostru solar, adică  cum să-ţi spun, de pe cerul de deasupra noastră, şi-ar comanda măcar, măcar… Iar de-aici, firma dumitale de construcţii ar face profit după profit. Mausoleul lumii însă ar fi  la noi aici!  Iar dumneata, noul faraon!

– Berilă (megalomanic): Păi dacă zici… Pe-ăla cu congelator, că nu o fi cât averea mea…

– Tase (în timp ce îşi freacă mâinile): O nimica toată…  Pentru dumneata, doar zece mii de dolari!

– Berilă (se schimbă la faţă, scrâşnind din dinţi): Mda! Chiar că o nimica!

– Tase (linguşitor): Ştiam eu! Domn` Berilă, om, pâinea lui Dumnezeu… Ca să vadă lumea, eu aş organiza o manifestaţie în cinstea dumitale. Şi să vezi plânsete, şi să vezi urale ,,trăiască Berilă! Trăiască şi Firică! Aranjem şi cu presa…

– Berilă: Dacă se poate în direct, da!

– Tase: În situaţia asta, musai să tocmim şi fanfara!

– Berilă: Şi cât?

– Tase:  Cu presă, cu megafoane şi urale, cu să trăiască şi cu bătutul din palme, o nimica toată…  Pentru dumneata,  încă zece mii de dolari!

– Berilă (scrâşnind din nou din dinţi): Mda! Dar vezi să iasă bine că altfel…

– Ruxi: …Îl cheamă pe Ghiulea.  Iar ăla  îţi bagă mortul pe gât şi în secunda următoare, musai, la tine, iese pe cur. Că altă gaură n-ai!

– Tase (îşi face cruce, bombăne sfios ceva, apoi când  spre Berilă, când spre Ruxi): Scuzaţi! Doamne, fată, dar năroadă te-a mai făcut mă-ta?! Mă şi  întreb mă şi mir cum ăia prin facultăţi ţi-au dat un sac de diplome?!

– Ruxi: Află că au să îmi mai dea un sac!

– Tase (mai dă o pagină la agenda în care îşi nota): Ar mai fi pomana! O icră, o curcă la proţap… Avem în vedere şi ce-i plăcea la răposat, dar mai ales fala pentru dumneata…

– Berilă (scrâşnind  iarăşi din dinţi): Mda! Numai că icra să fie neagră! Să puneţi aperitiv şi un morunel ceva!

-Tase (cu o bucurie pe care nu şi-o trădează): S-a marcat!  Ţuici, vin alb, vin roşu, din belşug. Totul din partea casei. Punem şi noi că doar suntem datori. Fără poezia  domnului Firică am fi fost, cu siguranţă, secături… Ce vreau să spun? Adică, neam… Acum, ca să şi începem, în total, treizeci de mii de dolari… Domn` Berilă, douăzeci înainte, zece după aceea… Şi nu ne-am supăra dacă, la sfârşit, inima ţi-ar fi largă, că noi, din toată osteneala, ghişeft,  aproape ba!

– Berilă (vânăt la faţă, scoate banii şi plăteşte): E, lasă, lasă… Vom vedea!

– Tase (milostiv): Ptiu, drace! Domn Berilă, ar mai fi povestea cu slujba! Poate dumneata ai vrea toţi popii judeţului, corul filarmonicii… Eu, în socoteli am trecut doar pe Tufiş al nostru şi capela.

– Berilă: Mda! Adică, na! … Bă, dă-i, bă, în mă-sa! Ori cu un popă, ori o herghelie, la Dumnezeu, dacă o fi, tot una!

– Tase (în timp ce iese pe uşă): Asta ziceam şi eu. Daaa!

– Ruxi (dezamăgită):  Domnule, care va să zică aşa?! Eu te fac om, iar dumneata îl pricopseşti pe pocitul ăsta.

– Berilă (scoate timbrul, se uită la el, îl sărută şi îl pune într-un buzunar la haină): Fă, Ruxănel,  mânca-o-ar tata! …Uite care ar fi treaba: vii la pomană, ţii şi tu un spici, ce dracu, că doar eşti intelectuală! …Despre mine, în primul rând, şi câteva cuvinte despre  ăsta!  După care faci cumva şi mă treci şi pe mine, şi pe puet, în cartea recordurilor. Treizeci de mii de dolari, să duci un  Firică la cimitir, nu e de colea?! …Şi-apoi ţi-oi da!

 

Actul IV

Scena 1

Mortul rămâne singur pe podea. Berilă şi Ruxi coboară în stradă. Tase, madam Păsărea,  madam Chirpici şi Drica îi primesc cu aplauze. Din încăperea sa, de la balcon, madam Scârţa, informată despre toate, le face cu mâna. Doctorul şi felcerul se amuză în faţa clinicii de cartier.

-Tase (ca un fel de repetiţie pentru ziua de înmormântare, îndeamnă): Trăiască dom Berilă, ăl mai bogat om din ţară!

– Grupul de femei (format din Păsărea, Chirpici şi Drica): Să trăiască!

– Berilă (scoate de ochii lumii încă un teanc de dolari şi dă la fiecare câte o bancnotă): Mai stigaţi o dată!

– Grupul de femei: Să trăiască Berila noastră!

– Berilă (le mai dă câte o bancnotă): Parcă n-aţi mai fi mâncat  de un an!

– Berilă (către Tase): Cheamă, bă, presa, ce dracu!

– Berilă (din nou către grupul de femei cărora le dă a treia bancnotă): Tare, cât să audă până şi ăia de la Casa Albă!

– Ruxi (care întinsese de fiecare dată mâna, însă nu primise nimic): Fără traducerea mea, care ştie bine engleza, ba! Degeaba, madam Păsărea, madam Turturea şi asta cu groapa!

– Grupul de femei: Ura! Ura! Ura!

Scena 2

Din cauza zgomotului, sub Firică, în apartamentul său, se trezeşte din beţie şi Drincu. Când aude uralele, sare însă ca ars.

– Drincu (în picioare, mimând, cocoşat, poziţia de drepţi): Să trăiţi …trăirea!

– Berilă (din nou către grupul de femei cărora le dă a  patra bancnotă): Parcă, parcă… Încă o dată!

– Grupul de femei: Ura! Ura! Ura! Să trăiască domn` Berilă!

– Drincu (ameţit, clătinându-se, în timp ce se îndreaptă spre balcon):  Ori eu nu sunt într-ale mele, ori sfârşitul sfârşitului!

– Grupul de femei: Ura! Ura! Ura!

– Berilă: E, cam aşa!

– Drincu (Se întoarce clătinându-se. Îşi aduce  aminte că mai are băutură sub pat. În timp ce scoate o sticlă, vorbind singur, încearcă să se ridice în picioare, dar cade): Du-te-n mă-ta! Am făcut-o lată! M-am înbătat şi eu o dată. Care-i problema?!

– Drincu (căutând cu privirea femeile) Fă, madam, fă  Chirpici, mai eşti pe-aici?!

– Drincu (în timp ce înghite din sticlă, cu ochii aproape închişi): Şi dacă da, ia mai ia şi tu şi bea! Na!  Hâc! Ura!

Scena II

 

Doi angajaţi de la pompe funebre urcă în apartamentul lui Firică. Îl îmbracă în costum şi, cu un cearceaf, îl coboară în faţa clădirii. Îl pun pe caldarâm până ce aduc coşciugul. Grupul de femei trece de la urale, la plâns. Tase cheamă medicul de la clinica de cartier.

– Grupul de femei: Aoleu, aoleu! Firică, Firică al meu!… Aoleu, a murit Firică al meu!

Berilă (ca un dirijor, după ce iar mai dă câte o bancnotă femeilor) : Gata! Terminat! De trei ori trăiască şi-am plecat!

– Grupul de femei: Trăiască! Trăiască! Trăiască! Trăiască Berila noastră!

-Tase (Când se face linişte, cu un plic în mână): Domn  Beliş`, acum, hai, scrie-i şi dumneata foaia de drum!

-Peşcheş (cu ochii mari, pe plic): Momento, un momento… Dottore, per controllare! Per controllare peşcheşul… Păi, se poate?! (un moment, un moment… Doctore, să verific! …Să verific peşcheşul…)

– Beliş (dintr-o dată, sobru): Controllare! Sì, controllare! Controlează! Da, controlează!

-Tase (uşor revoltat): Ce să-l mai controlaţi, domnule, nu vedeţi că e mort?

– Madam Chirpici: Bă, ca să vezi, al dracu felcer,  vorbeşte-n limbi!  Peşcheş, nu cred că ai să ne ţii cu mortu-n drum dacă nu ţi-a pus Tase în plic ciubuc?!

-Peşches (mirat): E, cum nu?!

– Madam Păsărea: Cum s-ar zice, aşa?!  Păi, am să mă duc la partid!

-Peşcheş (zâmbind): Fă, năroada dracu, comuniştii nu mai sunt! I-au interzis. …Iar ăştia de acum au alte treburi… Ai rămas aşa, înţepenită-n Stalin şi-n secretarul de partid?! Au, au, au! Numai să-mi cazi în mână şi te-ai dat dracu!

– Madam Păsărea: Ai auzit, fă madam, ce-a zis nenorocitul ăsta?

– Madam Chirpici: Auzit! Dă-l în mă-sa!

-Tase: (împreună cu angajaţii, în timp ce îndeasă mortul în coşciugul prea mic): Doamnelor, vă rog! Totul e aranjat şi a fost plătit  de al nostru prea iubit…

Grupul de femei (în cor): Berilă! Ura! Ura! Ura! Trăiască Berilă!

 

Scena III

 

Domnul Scârţă scrie un alt raport către securitate. Doamna Scârţă pregăteşte o pereche de oale pentru pomană, altă pereche pentru cheful după cununia doamnei Chirpici cu domnul Drincu, eveniment care se nimereşte a fi în aceeaşi zi cu înmormântarea. Coşciugul  cu decedatul este dus la capelă. Femeile se întorc fiecare la casa sa.

Scârţă: ,,Domne comandant, io, Scârţă, ăla care… De la o vreme, n-are linişte, vă aduc la cunoştinţă că nu se cade ca nişte cocoane, în persoana madamei Păsărici şi Chirpici, să facă scandal în noaptea trecută şi să moară domn` Firică. Apoi, l-au lăsat mort de beat pe Drincu. În casă la el. Şi au plecat cu… Că nu ştiu cum a venit, Dumnezeu pupa- i-aş curul  lui Berilă, om de afaceri, şi a plecat. Că dacă nu venea, îl mâncau păduchii  pe ăla mort, şi chiar mort de beat, sau ploşniţa. Că am găsit eu una pe ţeava care se plimba între tavane. Vă rog a lua măsuri cu ăştia care v-am spus mai sus!

De data asta, ca să ştiţi, mă intitulez şi semnez Scârţa, că şi asta a mea m-a lăsat încurcat să facă parastas. Că nu se mai satură. Ştiţi cât de serios şi cât v-am servit cu cauza… Pentru totdeauna, Scârţ.’’

-Madam Chirpici (îşi aduce aminte de Drincu. Către madam Păsărea): Fă madam, Drincu, săracul!

– Madam Păsărea: Aaaa, da! Fa, o fi murit şi ăsta?

-Madam Chirpici (îngrijorată): Taci, drace! Că rămân fată mare!

– Madam Păsărea (surprinsă):  Păi, fă madam, cu Firică ăsta nimic?

– Madam Chirpici: Daaa! Dar când da, când ba! Cu acte, după cum ştii, mai mult, adică deloc, ba!

– Madam Păsărea: E, zii aşa! Că mă gândeam la alte ălea… că şi cu mine, el tot cam …  Adică, când da, când ba! …Dar vezi, fa, după cum venea: beat, ori  beat turtă, adică în stare de ebrietate acută cu comă.

– Madam Chirpici: (deschide uşa la apartamentul lui Drincu. Intră.): Ia uite-l, mânca-l-ar mama!  Doarme puiul de el!

– Madam Păsărea: Fă madam, dă-i deşteptarea, că nu se ştie! Moartea, s-o ia dracu! Oho, ce-aş mai beli-o! Şi i-aş da un pic de sare… Să vadă şi asta cum e la saramură!

– Madam Chirpici: Să-i dau, dar cum?

– Madam Păsărea: Pune-i poalele în cap şi se scoală el vrând-nevrând!

– Madam Chirpici: Şi dacă moare?

– Madam Păsărea: Moare?! Atunci, oricum nu-ţi mai trebuia! Berilă, om! Bani la teşcherea…

– Madam Chirpici (râzând): Mda! Dar ai văzut?! Umblă cu putoarea aia… Lungă în craci, ţâţe, sfârc, mai tânără…

– Madam Păsărea: Uite ce! Nu mai zâmbi, că m-apucă dracii. Păi, amândouă am face noi cumva şi l-am răzbi!

– Madam Chirpici: Şi dacă nu?

– Madam Păsărea: îl chemăm în ajutor pe Popa Tufiş. Ăla ne rezolvă!

– Drincu (tresărind): Popa?! Ho, fă, n-am murit! N-ai zis, întâi să mă mărit?  Uite, am să o fac şi pe-asta!  Să dau şi eu de dracu. …După cum  spun toţi şi  ăştia la televizor.

– Madam Chirpici: Bă, Drincă, te măriţi întâi cu mine şi-apoi cu ea că aşa am vorbit. Vedem care o lua-o din loc prima. Că de prezervative, acum, la vârsta asta, între noi, nu ar mai fi vorba…

– Drincu (ameţit): Bine, fă, bine! Atunci să-mi schimb izmenele şi…

– Madam Chirpici (tulburată): Au, au! Nu mă mai pricopsesc eu!

– Madam Păsărea (grijulie): Noi, împreună să ne ghiftuim că de-aia am pornit afacerea în trei!

– Madam Chirpici (supărată): Ho, fă, ce dracu! Mă văzuşi avută şi rămăseşi tu?!

– Madam Păsărea (făcând pe sfioasa): Păi, dacă tot am vorbit…

– Madam Chirpici: Răbdare! Să vedem ce vrea ăsta? Ce zici, mă, că ziceai?

– Drincu: De izmene că ăştia de pe mine, cam put a băşini. …Şi să mergem.

– Madam Chirpici: Unde, mă? Tocmai acum? Fir-ar al dracu de uitat! Ţi s-a urcat băutura la cap. Mergem, da` mâine, înainte de înmormântare, ori după aia. Că atunci când l-o  băga Berilă în mausoleu, nu s-ar cădea! Mă gândesc şi eu!

– Drincu (oarecum trezit din beţie): Fă madam, eu nu înţeleg nimic?! Ce are sula cu prefectura?! …Apoi cu Berilă şi Firică?!

– Madam Chirpici: Păi are, bă, că a murit ăsta… Nu ştiai! Şi-l duc, că a fost om cu cuc (bâlbâită) cu, cu, culturaliza… În paştele mă-si! Ca l-a apucat tocmai acum moartea! …La balamuc!

– Madam Păsărea (pioasă): Fă madam, nu aşa a fost vorba! Că ai văzut în ce congelator l-au pus?! La mausoleu. Să-l ţină ca pe Stalin. …Şi lumea să-i dea ocol.

– Madam Chirpici (către madam Păsărea): Lenin, fa! Lenin! Fir-ar a dracu şi  istoria că  uite cum încurcă lumea?!

– Madam Păsărea (către Drincu): Bă Drincă, ca să lămurim: mai ai, mă, vreo sticlă cu vin? Că ăla dă-l în mă-sa! A murit? A murit. Punct! Mâine, ne cununăm. Şi după aceea, noi, ai noştri, cu Beliş, popa Tufiş şi care o mai fi, tragem un chef.

– Madam Păsărea (preocupată):  Eee… Şi o să vezi! Cum tragem unii de alţii… Atunci, musai să ne dregem! …Că chiloţi am…

– Madam Chirpici: Ai pe dracu! Îi iei, dacă-i mai iei, pe ăia de zici că vrei să te duci cu ei în rai. La dracu în praznic! La groapă, când ai muri.

– Madam Păsărea: Păi, să ne dregem că trebuie să ne mai şi odihnim!  …Că după noapte, iar vine zi şi uite-l, mâine e aci!

– Madam Chirpici: Fustă ai? Sau să-ţi fi dat  eu una? Că am de când cu partidul şi Firică. Cam scurtă, dar mi-am făcut treaba cu ea.

– Madam Păsărea: Ia mai lasă-l dracu şi pe ăsta, că tot trăgeam de ea cu…

– Madam Chirpici: Fă madam, te-ai prostit rău! Fusta?

– Madam Păsărea: O să iau, fa, o să iau, că doar nu o să merg aşa, ca balerina, fără chiloţi pe ea… Adică tu, că m-ai văzut în curul gol. Ce te uiţi,  bă, ca un bou?

– Drincu (ameţit mai rău decât de băutură): Fă, fir-aţi ale dracu de ălea! I-auzi, fustă, chiloţi,  aia, aia… Eu,  izmene am?

– Madam Chirpici: Ai şi frac! Bă, Firică, am să te duc la cimitir, ca pe un prinţ.

– Drincu (şi mai ameţit): Fă, Drincu! Eu sunt Drincu! Ai zis, mergem la sfat! …De-aia zic: să iau şi eu izmene noi, vreo haină, că n-o să plec aşa, de râsul lumii, ca un drac.

– Madam Păsărea: Unul bălţat! Las că eu te dezbrac!

 

Scena  IV

 

Intră, dintr-o parte a  scenei, grupul  care îl duseseră la cimitir pe Firică în frunte cu popa Tufiş îmbrăcat cu patrafir. Preotul are în mână  un mănunchi de busuioc, cădelniţa şi o carte de rugăciuni. În spatele său, madam Dricu, doctorul Beliş, domnişoara Ruxi, Pinţi, Peşcheş şi alţii. În urma tuturor, fanfara  care i-a însoţit la înmormântare. Din cealaltă parte a scenei, intră domnul Drincu însoţit, în dreapta şi în stânga, de către madam Chirpici şi madam Păsărea. În spatele lor, niste lăutari (un ţambal, o vioară, un contrabas, cobză etc). La mijlocul scenei, îi aşteaptă Tase şi madam Scârţă. Din spatele perdelelor, de la etaj, din aparamentul său, cu un binoclu, domnul Scârţă urmăreşte orice mişcare şi îşi notează. Din sală, urcă pe scenă Berilă. Şi fanfara, şi lăutarii îi fac primirea ca la nuntă. Toţi cei prezenţi îl pupă în vreme ce cântă pe rând când fanfara (cântece specifice înmormântărilor), când lăutarii (cântece de chef, sârbe etc.). Se sărută apoi între ei până ce Berilă face semn să se oprească. Oamenii se aşează la mesele laterale, pe când Berilă se aşează cu popa Tufiş şi doctorul Beliş la o masă centrală. În colţurile scenei, şi într-o parte şi în alta, presa, o cameră care simulează transmisia în direct a evenimentului.

-Tase (în picioare, pe un ton omagial): Domnilor, tovarăşi, şi madam, şi madam… Suntem onoraţi ca oricând să-l avem alături pe domn…

– Cei de la mese (se ridică în picioare, aplaudă şi, într-un glas): Berilă! Berilă! Berilă!

-Tase: Stop! Facem astăzi şi aducem onoare lui domn Berilă şi parastas, şi distracţie pentru cei ce au ales să moară împreună.

– Peşcheş: Am eu o funie care îi ţine pe toţi! Numai să nu se rupă creanga  dudului din spatele curţii!

– Cei de la mese (râd şi strigă toţi în acelaşi timp, pe rând, mai multe nume): Berilă! Ura! Tufiş! Ura! Beliş! Ura! Şi iar Tufiş! Ura! Ura! Ura!

-Tase: Gata cu gluma că puietul nostru, ca spirit, e aci!

– Tufiş (se ridică şi cântă): Aleluia! Aleluia! Aleluia!

– Madam Păsărea (în şoaptă, către madam Chirpici): Fă, al dracu popă avem! Bea de azi de dimineaţă, cântă   într-una şi n-a mai răguşit!

-Tase: Să ascultăm intelectuala noastră de cartier!

– Ruxi (se ridică în picioare, măsoară cu privirea pe fiecare, apoi  se uită spre Berilă): Să trăiască domn` Berilă  pe lumea ailaltă!

– Cei de la mese (din nou în picioare, pe un ton milităresc. Fanfara şi lăutarii îi susţin): Să trăiţi! Ura! Ura! Să trăiască domn` Berilă!

– Ruxi (emoţionată, se bâlbâie): Să trăiască şi Firică, domnul cu… cuc… cu, scuzaţi, cu culturalizarea, că a făcut posibilă întâlnirea. Că dacă el nu murea…

–  Madam Păsărea (către madam Chirpici): Fă, să ştii tu că, a dracu, asta a umblat la cucul ăluia care a murit… Fir-ar a dracu! Nu m-aş fi gândit! Una e când eu sau tu, dar şi asta?

– Cei de la mese (din nou în picioare, pe acelaşi ton milităresc. Fanfara îi susţine iarăşi): Să trăiască!

Berilă (cu acelaşi aer megalomanic): Bravo! Bravo! Domnilor, vrem, nu vrem, intelectualii sunt  (bâlbâit) `telectuali! Ce e a lor e al lor! Şi foamea… De carte, vreau să zic, e spre binele copiilor noştri, ca să nu rămână proşti chiar dacă, vedeţi, are din ce trăi. Să trăim, să bem şi să mâncăm!

– Cei de la mese (din nou în picioare, pe acelaşi  ton milităresc. Fanfara şi lăutarii îi susţin): Să trăiţi! Ura! Ura! Să trăiască domn` Berilă!

– Berilă (se aşează la masă, gustă o măslină apoi scoate din buzunar timbrul şi-l arată doctorului): ,,Cap de bou’’! Om m-am făcut! L-am luat pe vreo treizeci şi cinci de mii de dolari! … Dar cel puţin, milionul, pe el, e al meu!

– Beliş (uimit, schimbat la faţă de invidie, dintr-o dată îşi scoate ochelarii, analizează. Mai pune încă o pereche şi iar analizează): Cu cât zici că l-ai luat?

– Berilă (rânjeşte): numai treizeci şi cinci de mii de dolari! … Dar cel puţin milionul e al meu!

– Beliş (îşi revine, însă mai scoate din nou ochelarii şi iar analizează. Mai pune încă o dată a doua pereche şi iar analizează, apoi sigur pe el): Te-ai înşelat! E un fals! Ăsta e un ,,cap de vacă’’. E un fals!

– Berilă (pe zgomotul muzicanţilor care cântau împreună, îi cade capul în piept, apoi şi-l ridică. Se pierde, ba îngălbeneşte, ba învineţeşte): Au, mi-e rău! Doctore, mi-e rău!

– Popa Tufiş (în timp ce opreşte muzica): Domn Berilă nu se simte bine!

– Madam Chirpici şi madam Păsărea, în acelaşi timp): Dă-l, bă, în mă-sa! Are grijă domn` Beliş! Ori cu viaţa, ori cu moartea! Foi de drum sunt…Popa Tufiş e aci… Lăutarii! Hai, cântaţi! Sârba!  I-auzi, hop, una,  i-auzi două!…

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*