Welcome Home Discovery – ceremonia de primire a navetei spaţiale la Smithsonian Udvar – Hazy Air and Space Museum

27.04.12 by

Welcome Home Discovery – ceremonia de primire a navetei spaţiale la Smithsonian Udvar – Hazy Air and Space Museum

Washington DC, 17 aprilie 2012

 

Naveta spaţială Discovery s-a retras spectaculos din activitate efectuând zborul final în jurul capitalei SUA, iar zeci de mii de fani entuziasmaţi au salutat apariţia ei pe cer. Discovery a zburat pe plafonul unui avion modificat Boeing 747 – SCA aparţinând NASA. Ea a înlocuit prototipul Enterprise, piesa centrală a colecţiei aerospaţiale a Institutului Smithsonian Udvar – Hazy din 1985. Enterprise va fi mutată la muzeul din New York cu acelaşi transportor SCA, în data de 23 aprilie şi va fi expusă ȋn luna iunie. Discovery va fi expusă permanent în unul dintre cele mai frumoase muzee din lume – Smithsonian Air and Space Museum Udvar-Hazy din Chantilly, Virginia. Este pentru prima dată când o navă de 83 de tone ȋntorsă din spaţiul cosmic, ajunge ȋntr-o zonă atât de populată.

Aflat ȋntr-o vizită  privată la Washington pentru sărbătorile de Paşte, astronautul român Dumitru Prunariu (cosmonaut ȋn misiunea Soyuz 40 din 1981) a pariticipat la festivităţile care au marcat finalul programului spaţial american pe orbita terestră joasă – NASA Space Shuttle (1981 – 2011).

 

Dintre cele trei navete retrase din activitate, Discovery este prima care a fost transferată de la Cape Canaveral în noua sa locaţie. În luna septembrie, naveta Endeavour va pleca la Los Angeles, iar naveta Atlantis va fi rămâne la Cape Canaveral și va fi expusă permanent pentru turişti. Discovery este orbiterul cel mai longeviv în flota de transfer spaţial a NASA. Ultima sa misiune, STS-133 a ȋnceput la 24 februarie 2011 şi s-a ȋncheiat la 9 martie 2011. Discovery a finalizat 39 de misiuni, a petrecut 365 de zile în spaţiu, a orbitat în jurul Pământului 5.830 de ori şi a călătorit peste 148 de milioane de kilometri  ȋntre 1984 şi 2011. Discovery a plasat pe orbita trei telescoape Hubble ȋn 1990, 1997 şi 1999 şi numeroşi sateliţi de comunicaţie; a participat la construcţia Staţiei Spaţiale Internaţionale, a fost pilotată de primul comandant afro american, Frederick Gregory, ȋn 1989 și de prima femeie pilot spaţial, Eileen Collins, ȋn 1995. Printre pionieratele Discovery se numără  şi prima ȋntâlnire fără andocare cu staţia spaţială MIR ȋn anul 1995, lansarea sondei Ulysse şi transportul celui mai numeros echipaj – 14 persoane, pe orbita terestră.

 

Sosirea navetei la Washington a fost un moment unic ȋn viaţă, marcat de euforia şi bucuria washingtonienilor. „Sunt foarte emoţionată în acest moment. Orbiterul Discovery s-a întors din spaţiu și survolează casa mea! Cum să nu mă prezint la întâlnire?” a declarat Emily Crawford din Washington DC pentru postul NBC, exprimând senzaţia care i-a cuprins pe milioanele de locuitori ai zonei în dimineaţa zilei de 17 aprilie 2012.
Decolarea navetei Discovery a avut loc la ora 7,00 am de la Cape Canaveral, Florida, iar zborul deasupra capitalei SUA a fost prelungit cu o jumatate de oră datorită interesului enorm al publicului pentru acest eveniment. Naveta a sosit la ora 9,45 am în zona metrpolitană si a efectuat un prim tur deasupra muzeului Smithsonian Udvar- Hazy şi deasupra  aeroportului de destinaţie Dulles International,  după care s-a îndreptat către zona turistică, a survolat National Mall, National Harbor, Pentagonul, Casa Albă, Capitoliul, Washington Memorial, Legion Bridge, Memorial Bridge, clădirile Departamentelor de Stat și aeroportul Ronald Reagan. A urmat zona metropolitană care aparţine administrativ-teritorial statului Maryland. Oamenii au părasit birourile, s-au urcat pe acoperișuri sau au ieșit pe stradă pentru a saluta sosirea navetei la Washington. Locuri ȋn care nu am văzut niciodată pietoni erau suprapopulate. Apoi naveta a fost vizibilă câteva minute deasupra clădirilor din Bethesda. După 45 de minute, în jurul orei 10, 45 am, naveta și-a făcut apariţia pentru a doua oară în nordul Virginiei, survolând orașele Tyson Corner, Reston, Herndon, Chantilly, Ashburn și Sterling.  

 

Copiii de la școlile din Ashburn, VA (situate în nordul aeroportului Dulles) au urmarit zborul navetei pe Internet și au ieșit din clădiri când aceasta s-a apropiat de zona lor pentru a saluta orbiterul. Pilotul le-a răspuns prin mișcări ale aripilor avionului transportor, iar copiii au aplaudat și au strigat entuziasmaţi „Welcome Home Discovery!”

 

Mii de localnici au invadat Route 28, autostrada Dulles Greenway și Route 50, principalele căi de acces spre aeroportul Dulles și muzeul Smithsonian din sudul aeroportului. Soșelele au fost încetinite, iar apoi blocate din cauza traficului fără precedent. Mii de mașini au fost scoase ȋn afara carosabilului, pe cele patru benzi de rezervă centrale și marginale ale șoselei 28 și pe căile de acces spre aeroportul Dulles și muzeu, ȋn zona survolată de mai multe ori de naveta Discovery. Oamenii s-au urcat pe capotele mașinilor, pe poduri sau ȋn zonele verzi deschise din vecinătate scrutând cerul. Zone ȋn care nu am văzut niciodată pietoni erau suprapopulate ȋn dimineaţa zilei de 17 aprilie 2012, zi care va rămâne ȋn memoria memoria americanilor drept ziua „Fly Over Discovery”.

 

În ultimele 15 minute de zbor, când Discovery a efectuat ultimele trei cercuri deasupra aeroportului și muzeului, șoseaua 28 a fost complet blocată. Oamenii au oprit maşinile pe benzile de circulaţie pentru a face fotografii și pentru a saluta orbiterul Discovery în ultimele sale minute de zbor. A fost o atmosferă de nedescris – admiraţie pentru realizările Agenţiei Spaţiale Americane, amestecată cu tristeţea datorată încheierii programului spaţial şi bucuria că Discovery va fi expusă permanent în nordul Virginiei. Printre locatarii celebrii ai muzeului Smithsonian se află avionul Enola Gay, modulul spaţial Apollo, sonda spaţială Orbital; costumele astronauţilor din expediţia pe Lună din 1969; sonda spaţială Viking; capturi de război japoneze și germane; drone; rachete teleghidate; primul avion Boeing din flota comercială a SUA și un avion invizibil.

 

Mii de oameni și-au luat liber de la serviciu pentru a vedea Discovery Fly Over – un spectacolul unic în viaţă. „A fost un zbor uimitor și plin de semnificaţii. A fost copleşitor să văd naveta deasupra mea, foarte aproape „, a declarat John Penderville din Purcellville, Virginia, căpitanul unui avion de linie al United Airlines, care a aterizat la aeroportul Internaţional Dulles cu câteva minute ȋnaintea navetei Discovery.

 

Pe scările Capitoliului se aflau un grup de elevi de clasa a 6-a din Georgia, care au călătorit 600 de mile pentru a vedea ultimul zbor al navetei Discovery. Mulţi dintre cei care au participat la ceremoniile „Welcome Discovery” au călătorit în Florida în anii anteriori pentru a vedea lansarea navetei de la Centrul Spaţial Kennedy. Ei au dorit să o vadă în zbor pentru ultima dată: „M-am dus în Florida de două ori pentru a vedea decolarea navetei Discovery, dar de fiecare dată am avut ghinion și lansarea a fost anulată”, a declarat Carlos Rodriguez din Dumfries, Virginia în timp ce stătea pe scaunul său plasat pe gazonul din faţa muzeului, îmbrăcat în culorile drapelului american – o pălărie roşu, alb albastru şi un sacou cu aceleași culori. ”Am vrut să o văd în aer măcar acum, la ultimul sau zbor, la finalul programului spaţial. Acum este aici și sunt trist… Discovery se retrage… zboară pentru ultima dată.”

Autoritatea Aeroportului Mitropolitan și  Poliţia Aeroportului Dulles au estimat că cel puţin 30.000 de oameni au asistat ȋn aeroport la aterizarea navetei Discovery. Mulţimea care a invadat parcarea muzeului de lângă pista de aterizare sudică, a forţat oficialii să deschidă porţile cu trei ore înainte de începerea evenimentului, în ȋncercarea de a menţine fluiditatea traficului pe ruta 28, au declarat reprezentanţii aeroportului pentru mass media locală. „Am venit în zori pentru a primi un loc de parcare”, a declarat John Goyette, din Monroe, Connecticut, care împreună cu soţia sa Kate şi cei trei copii se aflau în vizită la o familie din Reston, VA. Ştiam ca Discovery va ateriza pe aceasta pistă şi am vrut să asiste copiii mei  la acest moment istoric” a spus John.

 

La eveniment au participat persoane de pe toată Coasta de Est. Copiii au fost îmbrăcaţi în costume de astronaut, iar adulţii au purtat tricouri de la lansările anterioare ale navetei de la Cape Canaveral, la care au fost martori. „Am făcut un drum pentru a asista la ultima lansare în Florida a navetei Atlantis, misiunea ST-135”, a declarat Jennifer Grover de Tolland, Connecticut „Când eram copil am visat să fiu un astronaut. Este un moment istoric trist… Am asistat la lansarea de debut a programului  spaţial ȋn 1981. Aveam 10 ani, iar astăzi am venit să văd cu ochii mei sfârşitul programului.”

 

Joi, 19 aprilie; Chatilly, Virginia

 

Orbiterul Discovery a fost  mutat în noua sa locuinţă permanentă, hangarul James S. McDonnell  al Institutului Smithsonian situat  în  sudul aeroportului Dulles. Naveta are acum o nouă misiune – marturia realizărilor omenirii în spaţiul cosmic şi inspiraţie pentru generaţiile viitoare de exploratori.

 

Primirea oficială a navetei în colecţie a avut loc ȋntr-o ceremonie desfăşurată ȋntre orele 11,00 – 14,00, în prezenţa a 14 dintre cei 31 de comandanţi în viaţă ai navetei Discovery și a unui număr apreciabil de astronauţi și oficiali străini.

 

Românii au contribuţia lor unică ȋn explorarea spaţiului, prin astronautul Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat ȋn spaţiu; Henri Coandă – inventatorul motorului cu reacţie care propulsează navele ȋn afara atmosferei terestre; Herman Oberth – părintele zborului spaţial; inginerii români constructorii de sateliţi de la NASA și din alte ramuri hi-tech, space & defense. În galeria muzeului aerospaţial Smithsonin de la Washington, dedicat pionierilor aviaţiei, sunt evidenţiaţi doi români – Aurel Vlaicu și Henri Coandă.

 

Institutul Smithsonian a organizat festivităţile în colaborare cu NASA şi s-a bucurat de un sprijin generos din partea companiilor Boeing şi Lockheed Martin. Activităţile au fost dedicate misiunilor spaţiale ale agenţiei NASA; rememorării misiunilor Discovery; au avut loc spectacole şi apariţiilor publice ale astronauţilor, pionieri ai explorărilor spaţiale. Potrivit oficialilor Institutului Smithsonian, s-au difuzat 10 milioane de filme și fotografii pe reţele sociale gen Facebook, Twiter, Flick, ȋn presa americană şi internaţională, iar ceremonia de retragere a navetei Discovery a fost transmisă de  televiziuni din ȋntreaga lume.

 

La orele 11: 00 am ȋn data de 19 aprilie 2012, Discovery a ajuns la Smithsonian pe roţi pentru ceremonia de transfer. Naveta era ȋnsoţită de cei 14 comandanţi prezenţi la ceremonie şi de fanfara Drum & Bugle a US Marine Corps. Discovery a fost ȋntâmpinată de  către membrii echipajului, câteva sute de invitaţi VIP şi câteva mii de spectatori.

 

A urmat reuniunea ”nose to nose” cu prototipul Enterprise, iar mezzo soprana Denyce Graves a intonat Imnul Naţional. Apoi s-au semnat documentele de transfer şi au urmat discursurile administratorului NASA Charles Bolden; ale Secretarului Institutului Smithsonian, Wayne Clough. Un mesaj emoţionant a transmis directorul Air and Space Museum, Generalul JR „Jack” Dailey, care a prezentat comandanţii, echipajul şi misiunile navetei din cei 27 de ani de activitate.

 

A luat cuvântul fostul senator şi astronaut John Glenn, care a zburat ȋn cosmos pentru prima dată ȋn urmă cu 50 de ani (1962) şi a fost comandant al navetei Discovery. În final a luat cuvântul Preşedintele Consiliului Regenţilor de la Smithsonian, doamna cercetător știinţific France Cordova, care a amintit progresele tehnologice ale umanităţii datorate programului spaţial american. Ea a dat exemple de produse şi servicii high – tech, care ne-au schimbat viaţa definitiv şi care astăzi sunt la ȋndemâna tuturor datorită astronauţilor, eroii care şi-au riscat viaţa ȋn spaţiu timp de 30 de ani, ȋn programul Space Shuttle.

 

Apoi Discovery a fost mutat ȋn hangarul James S. McDonnell al muzeului Smithsonian din Chantilly, dedicat spaţiului cosmic, ȋn acelaşi loc ȋn care a fost afişat anterior prototipul Enterprise. La orele 16,00 pm publicul a fost invitat să vizualizeze naveta Discovery ȋn interiorul muzeului, să ia autografe sau fotografii cu astronauţii. Festivităţile Welcome Home Discovery au continuat până duminică, 22 aprilie 2012.

 

Washington D.C.
21 Aprilie 2012

www.omniscop.ro 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*