Vipera de la Feţele Albe

16.05.12 by

Vipera de la Feţele Albe

 

– Atunci când am chert boii s-o tâmplat, grăieşte muierea lui Dalca. Veneau tăt

Iftimie Nesfantu, martie 2012, foto Ovidiu Calin

singuri şi nu brodeam să ştiu ce-i. Era de Sânziene. N-am închis ochii. Tătă noaptea m-am sucit şi răsucit. Îi tăt visam prin văgăuni, mă trezeam, da nu ştiam locu. Omu îmi era plecat la Simeria, la târg, să vândă ceva vite. Aveam de făcut nuntă la fecioru cel mic. Către zi, când o izvorât soarele, eram colo sus, la Feţele Albe. Pân o ajuns soarele pe cumpănă, m-am tăt învârtit. Auzeam talanga, da nu-i găseam neam. Şi către amiaz, numa ce-i văd. Atunci am călcat pe nenorocire. Eram aşa supărată că nu mai vedeam unde pun opinca. Şi-odată m-a ars. M-am tras mai departe de chetre, am legat picioru mai sus de muşcătură ş-am început: „Ce mă fac? Ce mă fac?…” Până la urmă, mi-am amintit: Eram cu moşu pe plai. Nu se mutase încă în livadă. Mă ţineam de iţarii lui, de parc-ar fi avut miere. Ieşise la coasă şi l-a muşcat vipera. Şi-a tăiat o bucată din poală şi s-a legat strâns de picior, pe urmă s-a dus şi a căutat o buruiană, i-a rupt frunzele, le-a zdrobit şi le-a pus colo pe rană. Mă luase ameţeala şi mi se părea că se învârt munţii cu mine. „Amu, îs gata! zâc. Mă duc să povestesc cu moşu, sub pruni.”  Şi numa ce-l văz lângă mine pe moşu. Ca un nor albăstrui de ceaţă. Era ca şi cum m-ar fi luat cineva în braţe. M-a prins de mână şi m-am dus cu el până lângă o tufă, cu frunzele păroase. Asta era. Moşu dispăruse. Am cules frunze şi aşa cum am putut, am căutat două pietre şi le-am zdrobit, strorcând zama pe muşcătură. Pe celelalte le-am mestecat. Atât mai ştiu că m-am tras lângă un copac. Cred că am leşinat. Când m-am trezit, unul din boi mă lingea pe faţă. Şi el fusese muşcat de viperă.

– Cunoaşteţi planta sau arbustul care v-a salvat viaţa?

– Nu ştiu cum îi zice, dar n-o mai uit. Creşte tăt în locuri unde sunt vipere! Tăt are leac. Numa că nu trebuie să umbli de te-a muşcat. Şi uite, domnule, până şi boul ştie!Pe unul din boi l-a muşcat, a mestecat frunzele celea şi au stat colo, la Feţele Albe, amândoi. Cine crede că animalul nu are minte greşeşte.

 

Related Posts

Tags

Share This

4 Comments

  1. Thanks for the marvelous posting! I certainly enjoyed reading it,
    you’re a great author. I will ensure that I bookmark your blog and will often come back from now on. I want to encourage continue your great work, have a nice day!

  2. bogdan

    fascinant!

  3. Cornelia Stancu

    Frumoasa zona. Le place chiar si viperelor. Cred ca amandoi au avut noroc.Au avut protectia zeitei Bendis. Vipera care i-a remarcat era din cele bune. Dintre ierburi nu stiu care putea fi!. Poate roscopasca sau feniculul. Si usturoiul are alicina si poate fi benefic.
    Spaima insa este maxima . Saptamana trecuta m-am intalnit cu un piton. Avea vreo 3m si imbratisarea ar fi fost fatala. Un astfel de eveniment te marcheaza pentru ca limita intre a fi si a nu fi e minima.

  4. Carmen Cimpian

    Excelenta postarea, si va multumesc pentru cele 2 carti pe care mi le-ati trimis anul trecut. Abia acum au ajuns la mine, in Canada, si am si inceput sa va citesc. Extraordinar cat de putine lucruri cunoastem despre tara noastra. Va multumesc din suflet si va voi scrie dupa ce termin de citit cele 2 carti.

    Multa sanatate si minunata fotografie!

Leave a Comment

*