VIAȚA

11.06.19 by

Un tren lung ne pare viața,

Ne trezim în el mergând,

Fără să ne mai dăm seama

Unde am urcat și când.

Fericirile sunt halte,

Unde stăm câte-un minut,

Până să ne mai dăm seama,

Sună, pleacă, a trecut…

Iar durerile sunt stații

Lungi ce nu se mai sfârșesc,

Și în ciuda noastră parcă

Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,

Înainte tot privim,

Vrem să-ajungem cât mai iute

La vre-o gară ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,

Clipe sfinte și dureri,

Așteptând,hrăniți de visuri,

Noi momente de plăceri.

Mulți copii voioși se urcă,

Câți în drum am întâlnit !!!

Iar câte-un bătrân coboară

Trist și foarte istovit…

Vine-o dată însă vremea

Să ne coborâm și noi,

Ce n-am da atunci pe-o clipă

Să ne-ntoarcem înapoi,

Căci pe când privim în urmă,

Plângem timpul ce-a trecut,

Sună gara veșniciei…

Am trăit, dar n-am știut.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*