UNDE A ÎMPUNS BOUL CU CORNUL

30.07.14 by

Deşi, în cadrul acestei rubrici, ne-am referit ades la simbolul boului, credem că, nici pe departe, nu am reuşit să ne apropiem, cât de cât, de adevăratele cote de interes ce se cuvin atinse. Ne exprimăm astfel, având în vedere, mai ales, ştiinţa oarbă a vremurilor ce le trăim. Aşa cum am mai spus-o, definitorie pentru modul de investigare a lumii, specific contemporanilor noştri, definitorie, până la a o considera chiar emblematică, rămâne imaginea Sanctităţii Sale Papa Paul al Il-lea, scrutând soarele, intrat în eclipsă, printr-un ciob afumat! Să precizăm că, şi atunci când aşa numiţii oameni de ştiinţă se zgâiesc la Dumnezeu prin telescop, tot despre ştiinţă oarbă este vorba! Iată de ce, nu vom osteni, niciodată, în a vă atrage atenţia asupra adevăratei căi de cunoaştere, cale ce duce la viaţă, la Lumină şi anume calea cunoaşterii prin simboluri. Dacă există un suiş în cunoaştere, atunci simbolul trebuie să îl închipuim, strălu­cind, undeva sus, pe cea mai înaltă treaptă, în lumina Harului. Atingerea acestei trepte pre­supune depăşirea servitutilor intelectului pasiv, deplina stăpînire a artei dialecticii precum şi activarea nous-ului a intelectului activ, şi sub nici o formă ocolirea ori evitarea celor mai înainte enumerate. Tainica glăsuire a sim­bolurilor reclamă, cu mult mai multă şi mai îndelungă răbdare, decât ne-am putea închipui, precum şi un efort cu mult mai încordat decât am crede. Ştiinţa oarbă presupune circa 5 ani de facultate, cel mai adesea fără nici o altă com­pletare, pe cînd simbolul reclamă, adesea, o viaţă de om pentru a fi înţeles! Dacă sălbaticii ne sunt prezentaţi, atâţia cât mai sunt, atârnându-şi de gât în chip de mărgele, periuţe de dinţi, în loc să le folosească cum se cuvine, nici cei ce denumesc icoana, de pe faţa de est a turnului de la intrarea mânăstirii Putna, de”Stema Moldovei”, nu se deosebesc cu nimic de cei mai înainte amintiţi. Ne exprimăm astfel pentru că, iată, într-o altă mânăstire, cu mult mai veche decît Putna, şi aflată la celălalt capăt al pământului românesc, se află acelaşi cap de bou, de data aceasta, am zice, de-o manieră ceva mai puţin artistică, dar tot cu valoare de simbol. Cum mînăstirea Hodoş-Bodrog este aşezată pe Mureş, lîngă Arad, capul de bou, păstrat aci într-o vitrină de sticlă, s-ar putea numi, călcând pe urmele nănaşilor de la Putna, cel mult… “Stema Banatului”! La Hodoş-Bodrog, Boul şi-a trecut tâlcurile şi în legenda întemeierii mînă­stirii, după noi în, poate, cea mai aleasă şi mai plenară rostire religioasă a acestui neam. Zice legenda că Boul a împuns cu cornul în apele rîului Mureş, şi a ridicat în Lumină Sfânta Icoană a Maicii cu Pruncul. Şi acolo, unde a împuns Boul cu cornu, s-a zidit acea sfântă mînăstire. Ne este, cel puţin nouă, imposibil să alăturăm, celor de mai sus, un alt limbaj, care să împletească cele ale tainei, de-o manieră atât de desăvîrşită, căci, iată, definind lumea în cele esenţiale ale ei, legenda ne dumireşte şi de ros­turile curgerii rîului, în care ne spălăm, întru dobândirea acelui duh de înfiere. Arar atâta bogăţie de tainice tâlcuri adăpostite în cîteva vorbe. Se zice că, deşi atestată documentar, doar de pe la anul 1100, mînăstirea Hodoş-Bodrog ar mai avea o vatră, de pe la anul 100 d.H., de unde vechimea simbolului adăpostit, ca nicăieri altundeva, la loc de cinste, în chiar biserica mînăstirii. Călugării se grăbesc să te lumineze cum că, actualele coarne n-au mai mult de vreo două sute de ani, şi că, aşa cum se prezintă, dis­truse pe jumătate, e datorită credinţei enoriaşilor în binefacerile pe care le-ar aduce, şvilţe smulse din coarne şi puse pe foc! Despre valoarea de simbol a acestui cap de Bou, osteneala ne-a fost zadarnică !!! Acest cap de bou, era capul acelui bou care a împuns, hăt!, în urmă cu două mii de ani etc. etc. măcar că, acum, un alt cap şi alte coarne se află în dosul geamului vitrinei din perete! O altă înţelegere a lumii, alta decît cea pe care ne-o dau simţurile, mi-a fost imposibil, nu s-o acreditez, ci s-o fac virtual posibilă în baza simbolului, aş zice, emblemei mânăstirii, atât tinerilor cât şi bătrânilor călugări ai mînăstirii, la 1982, atunci cînd, am vizitat noi sfintul lăcaş de la Hodoş-Bodrog.
Simbolul Boului,după noi,este cel mai plenar simbol religios .În bisericile zoroastrienilor,pe un teren de cca.400 de metri de pajişte,paşte de cca.3000 de ani…un Bou Alb,în permanenţă.Nu ştiu dacă credincioşii ,zoroastrienii,mai au habar de valoarea simbolului..Iată de ce vă voi spune că mersul pământului în faţa Arborelui Vieţii,este denumit,arătat de acest simbol.Cei ce înţeleg simbolul,atunci înţeleg şi de ce s-a zidit Mânăstire acolo unde Boul a împuns cu cornul..Ei îşi râd de năzbâtiile târcoliriii unui presupus soare-material,de către pământ şi alte asemenea baliverne coperniciene…
La cele de mai sus, să adăugăm că, în biser­ica Manea Brutaru din Bucureşti, biserică veche de cîteva secole, la piciorul crucii pe care este răstignit Mântuitorul, se află zugrăvit, evident: cu valori de simbol, un cap de bou, semn că participă şi el, cu partea lui de taină, la marea taină a Răstignirii Domnului.
Pentru a avea un tablou complet şi a justifica cele ce am afirmat în capul acestor rânduri, să vă reamintim ceea ce ştiţi cu toţii, capul de bou de care vorbesc eu – este unul şi acelaşi cu Boul proorocului Isaia, cu boul ce veghează Ieslea Naşterii de Taină a Domnului. Cum nu există bis­erică, în al cărei altar să nu fie zugrăvită Peştera şi Ieslea şi Boul şi Măgarul, ce participă la Naşterea de Taină a Domnului, credem că n-am greşit deloc afirmând că simbolul capului de bou cunoaşte cea mai plenară răspândire!!! Nu cred că există vreo palmă de pămînt, pe lumea aceasta, care să nu-1 adăpostească, de-o manieră sau alta ! Nu există neam, nu există religie ori cul­tură, în care să nu-1 găsiţi. Iertată ne fie mândria, dar acest omniprezent simbol, ni se pare că îmbracă cea mai aleasă expresie artistică, de un desăvârşit şi cu greu de egalat rafinament artistic, atunci când preschimbat în sunet, se însoţeşte cu Pluguşorul în chip de… Buhai!
Dacă vrem să nu ne asemănăm sălbaticilor care, în loc să se spele cu ele pe gură, îşi leagă de gît periuţele de dinţi, în chip de mărgele, atunci se cuvine să ne spălăm de zoaiele copernicane, de ştiinţa marelui savant,în traducere,Ochiatră (“ Ein Stein “), şi să ne plecăm, cu smerenia cuvenită, în faţa înţelepciunii pe care, iată, strămoşii ne-au lăsat-o, peste tot pământul neamului românesc. O atingere a cul­milor gândirii lor, i-ar bucura acolo, sus, în binecuvântata lumină a Cerului, şi, cu siguranţă, le-am asigura participarea lor la truda noastră, întru Mântuire, de fiecare zi.
Dacă înţelepţii acestui neam au ridicat zid de mânăstire, acolo unde Boul a împuns cu cornul,iată că şi noi ridicăm aceste rânduri, întru cuvenita cinstire a unei gândiri de o profunzime greu de priceput pentru contemporanii noştri.

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

3 Comments

  1. costache ariton

    am sa revin sa verific cate persoane au citi aceste randuri
    costache ariton

  2. costache ariton

    stimati redactori ai revistei OMNISCOP,

    M-ar bucura în mod deosebit să pot afla numărul celor ce au citit articoulu meu

    Dacă mă puteţi ajuta vă mulţumesc anticipat

    Costache Ariton

Leave a Comment

*