UN ULTIM Omagiu LUI Cornel Diaconu

07.01.15 by

UN ULTIM Omagiu LUI Cornel Diaconu

Primim spre publicare:
La ultima ora a zilei de 23 decembrie 2014, cu mare întristare am citit pe Facebook-ul de pe tableta mea următoarea ştire neaşteptată şi nedorită, scrisă de către Ştefan Paraschiv: „S-a stins regizorul Cornel Diaconu, cel pe care el l-am supranumit ,,regizorul-stenograf al erupţiei Vulcanului” – pentru că domnia sa a înregistrat pe bandă spectacole de apogeu ale Cenaclului ,,Flacăra”, creat şi condus de primul între urmaşii lui Eminescu, poetul iubirii Adrian Păunescu. În vara aceasta, măcinat de calvarul propriei existenţe, l-am cunoscut pe domnul Andrei Păunescu, urmaşul de sânge şi de artă al Poetului, a cărui prietenie îmi face mare cinste. Printre altele, mi-a făcut, cu încredere, legătura cu domnul Diaconu, care se afla, pentru tratament, la Neptun. Deşi apropiaţii presimţeau acest sfârşit, nu mă gândeam că primul meu articol în ,,Flacăra” lui Adrian Păunescu va fi şi ultimul interviu acordat de regizorul Cornel Diaconu. Nădăjduiesc în caracterul inedit al multora dintre destăinuirile dumnealui şi îmi iau angajamentul ca în viitorul proiect publicistic pe care îl pregătesc, închinat Împăratului Adrian, să fie prezent şi interviul cu acest ,,regizor-stenograf”.
Aşteptăm cu nerăbdare acest ultim interview, domnule Paraschiv!
Personal, la fel ca mulţi români din diaspora îl cunoşteam pe Cornel Diaconu de multă vreme, dar în special, câţiva dintre noi, diasporenii veterani, i-am fost alături încă de prin anul 2000-2001-2002. Îl ştiam de la începutul Simpozionului Românilor de Pretutindeni şi al concursului de frumuseţe ,,Miss Diaspora”, care aducea acasă la rădăcinile strămoşilor pe tinerele românce crescute sau chiar născute în alte ţări, dar şi pe noi toţi, reprezentanţii românilor din diaspora, plecaţi prin lumea-ntreagă în căutarea unui trai de viaţă mai bun sau din diverse alte motive.
Cornel Diaconu, purtător al unui nume frumos care îl descrie exact aşa cum era el: Cornelius: cornul abundanţei, simbolul bogăţiei, al hărniciei şi al belşugului. Întreaga sa viaţă a fost un om harnic, a muncit alături de echipa sa pe care el a creat-o şi împreună au obţinut rezultate excelente, a creat locuri de muncă pentru mulţi tineri şi multe familii, aducând prosperitate şi bunăstare în vieţile acestora.
Cunoscându-l destul de bine, îmi dau seama cât de bine se adeveresc cuvintele rostite de Cornelius din Sfânta Biblie: – „Eu m-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am. Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belsug şi în lipsă.” – Sfanta Scriptura, Filipeni, cap. 4, versetul 11.
Născut sub semnul Fecioarei, pe data de 13 septembrie 1949, cu luna în Venus, Cornel s-a bucurat de o iubire nemărginită din partea jumătăţii sale, persoana care i-a cucerit dragostea prin dăruirea ei totală muncii şi sprijinului cu care i-a stat alături pâna în ultima clipă din viaţă. Din câte am observat eu Cornel era omul care mereu era implicat într-o activitate sau alta. Iar atunci când toate răspunsurile la intenţiile lui erau negative, ca de exemplu în vara anului 2011 când Simpozionul Românilor de Pretutindeni nu s-a putut desfăşura în ţara noastră, Cornel Diaconu, prin Voinţa sa dublată şi prin virtutea sa de Luptător neobosit, a reuşit să pună Punctul pe i şi să mobilizeze toate organismele posibile ca să îşi ducă la bun sfârşit proiectul Simpozionului. Acesta este un fenomen care nu trebuia întrerupt pentru că acest simpozion începuse deja să dea roade vizibile: o îmbunătăţire a imaginii ţării noastre, o mare deschidere de relaţii între România şi majoritatea ţărilor din lume în care trăiesc români, o excepţională promovare a culturii noastre în lume. Şi, nu în ultimul rând, Conel Diaconu a reuşit să ne convingă şi să ne readucă ,,acasă” pe mulţi dintre noi, cei din străinătate, dacă nu definitiv cel puţin să fim în constantă legătura cu ţara noastră, să deschidem afaceri şi colaborări, în definitiv, să ne implicăm şi să fim interesaţi de procesul de dezvoltare al României, să fim vigilenţi ca evoluţia ţării să se vadă prin fapte pentru întregul popor şi nu doar pentru cei privilegiaţi.
Simpozionul anului 2011 s-a desfăşurat cu mare succes la Roma, devenind acesta ,,un adevărat Ambasador” pentru Romania unde turişti din toate colţurile lumii rămâneau uimiţi de dansurile noastre, de ,,Ciocârlia” noastră, de diva scenelor lumii, soprana Felicia Filip al cărei glas a avut mare ecou între ruinele Romei. Dar, ce m-a uimit pe mine mai tare a fost uimirea lor, a străinilor raportată la felul nostru de a fi plini de dăruire, plini de dragoste, plini de suflet. La Roma s-a petrecut o minunată simbioză între noi români şi toate naţiile lumii. Cornel Diaconu a demonstrat că prin Voinţă totul este posibil. Miracolul este posibil.
Prin Simpozionul Românilor de Pretutindeni Cornel Diaconu a format o ,,mică Românie” care trăieşte în afara graniţelor ţării noastre, dar care are o altă viziune privită din exterior a situaţiei politice, economică şi socială şi care, pe lângă promovarea pe care o facem acolo unde ne aflăm, concentrează influenţa noastră pentru bunul demers al evoluţiei ţării noastre. Acest simpozion, în timp a devenit o frumoasă stare de spirit, începând să returnăm românilor care au pierdut orice speranţă la mult aşteptatul schimb spre un posibil trai mai bun pentru România, au pierdut ,,mândria de a fi român”, – cel mai frumos şi profund sentiment de românitate pe care nici un om de pe pământul României nu trebuie să-l piardă vreodată. La Roma, buna mea prietenă, Mariana Mihăilă din Olanda, când cu toţii jucam ,,Hora Unirii” în Piazza di Popolo a strigat cu voce tare: ,,România-i ţara mea, şi eu mă mândresc cu ea”, la care m-am alăturat şi eu, apoi şi alţii până când a răsunat strigătura noastră, ieşită din suflet, peste întreaga Romă. Iar, Cornel se bucura văzând această mare înfăptuire a unirii românilor cu întreaga lume pe pământul lui Traian, căci am înconjurat şi Columna lui Traian cu hora noastră românească.
Când l-am cunoscut pe Cornel nu ştiam că era şi regizor şi scenarist şi producător de filme. Dar, în curând mi-am dat seama de ampla sa activitate cinematografică de filme şi scurtmetraje, de emisiuni şi spectacole. În special mi-a atras atenţia profunda relaţie sufletească pe care o avea cu Adrian Păunescu, ,,poetul nemuririi neamului nostru”. Acest fenomen se datora acelei epoci în care eu eram absentă din ţară, iar Cornel Diaconu este bine cunoscut pentru filmările spectacolelor Cenaclului ,,Flacăra” pe care le-a realizat în anii 1982-1983 şi au culminat cu filmul ,,Cenaclul Flacăra – Te salut, generaţie în blugi!”, interzis timp de 25 de ani, film care încă se bucură de aprecierile acelei generaţii în blugi încă existentă. Lui Cornel i se umezeau ochii ori de câte ori se pronunţa numele lui Adrian Păunescu!
Avea un suflet mare! Era un om bun! Se preocupa pentru copii românilor plecaţi la muncă în străinătate. Mai ales pentru acei copii pe care părinţii i-au lăsat în grija bunicilor şi ,,i-au uitat”, formându-şi altă familia în străinătate. Cu alte cuvinte el era preocupat de copii ,,abandonaţi” de părinţi şi tot prin noi, prin românii de pretutindeni lupta ca să facem ceva pentru aceşti copii, aceasta fiind tema ultimului simpozion: ,,Dor de Părinţi” care a avut loc pe data de 17-19 octombrie 2014.
Răpus de boala cu care se lupta deja de câteva luni, a condus şi acest simpozion cu brio, sprijinit la fiecare clipă de echipa lui, aceeaşi echipă cu care a realizat marele Festival ,,Callatis” de la Mangalia, o echipă formată din adevaraţi prieteni şi fraţi, care i-au fost alături pâna în ultima clipă a vieţii sale. Nu vreau să fac abuz menţionând numele celor care i-au fost alături, dar nu pot să nu o menţionez pe Gina Ştefan, cea care i-a fost la căpătâi în ultima clipa, alături de Mirela Banu. Gina care a luptat cot la cot cu Cornel Diaconu ca totul să decurgă favorabil în toate manifestările organizate, era şi este dotată cu calităţi deosebite şi cu o putere miraculoasă de rezistenţă, o fiinţă minunată şi mâna dreaptă a lui Cornel, în care noi, diasporenii am pus toată încrederea şi sperăm să găsească modalitatea de a continua toate proiectele şefului ei, mai ales Simpozionul Românilor de Pretutindeni şi ,,Miss Diaspora”. Alta fiinţă iubită de Cornel Diaconu şi foarte reprezentativă în aceste manifestări şi care i-a fost alături este Lavinia Şandru, vedetă, politician şi prezentatoarea a Festivalului ,,Callatis”; cu siguranţă domnia sa va face posiblă continuarea proiectelor regretatului Cornel Diaconu.
Şi se mai întâmplă ca atunci când te zbaţi atât de tare şi lupţi cu morile în vânt pentru a face un lucru bun şi patriotic, să te consumi, să-ţi zdruncini sănătatea, ceace uneori nu se observă în exterior dar în interior te roade, cum s-a petrecut şi în cazul bunului nostru prieten Cornel Diaconu.
Unii dintre noi care am avut posibilitatea şi care ne aflam în capitală pe data de 27 decembrie 2014, l-am însoţit pe Cornel, împreună cu soţia şi fiul, până în pragul porţii dintre cele două lumi când, în capela Crematoriului ,,Vitan Bârzeşti” din Bucureşti, luat de mâna Atotputernicului a fost călăuzit spre lumea veşniciei.
Dar nici acolo nu este singur; acolo îl aştepta Adrian Păunescu, poetul nemuririi neamului nostru, pe care el l-a plâns atât de mult şi ducând cu el, drept semn de recunoaştere, – ziarul ,,Flacăra” -, pe care chiar Andrei Păunescu, fiul poetului l-a pus-o în sicriu, cu siguranţă s-au întâlnit şi de acolo, toţi ei veghează peste noi.
Toţi reprezentanţii diasporei cu care am vorbit via Internet şi telefonic sunt profund îndureraţi de pierderea lui Cornel Diaconu. El va rămâne în inimile noastre ca un om plin de bunătate şi care întotdeauna încerca să ajute şi să facă pace acolo unde era război, bunăstare acolo unde era sărăcie, iubire acolo unde era ură, dar mai ales era un om plin de un profund spirit românesc. De menţionat sunt şi domnul Sorin Ştefan Stanciu un mare sprijin pentru Cornel Diaconu la multe din manifestări, şi arhitectul Ştefan Antonescu care a proiectat scena plutitoare a Festivalului ,,Callatis” şi soprana Felicia Filip cu soţul ei, primarul Mangaliei în anii Festivalului ,,Callatis”, Zanfir Iorguş cu soţia, fotograful Mihai Apolozan cu soţia şi fiul, actriţa româno-canadiana Claudia Motea care la Roma a impresionat cu piesa “Iubeşte-mă America”, regizată de Maestrul Alecu Croitoru, precum şi doamna Florentina Satmari, producătoarea veterană a televiziunii române de spectacole muzicale, care l-a ajutat cu spectacolele ,,Callatis”, care nu a fost prezentă dar i-am zărit numele pe una din coroanele de flori. Toţi ei şi alţii a căror nume nu-l ştiu, şi-mi cer iertare pentru asta, au vărsat lacrimi şi i-au spus cu mare regret ultimul Adio regizorului, scenaristului şi producătorului Cornel Diaconu.
Elena Santamaria
Asoc. Casa-Rumana, Barcelona, Spania

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*