UN SAVANT CU GENIUL IN NORI SI CU INIMA PE PAMANT BELEA CONSTANTIN

05.10.11 by

 

Primind doua fotografii din partea unui coleg, facute in 1985, la terminarea facultatii promotiei lui, il zaresc pe profesorul Belea, intr-o fotografie de grup, cu parul alb, asezat discret, intr-o extermitate. Era vara anului in care profesorul avea sa se desparta pentru totdeauna de studentii si facultatea lui.

Il caut repede pe profesorul Belea pe Internet. Sa imi aduc aminte cate ceva despre dansul.

Surpriza! Nu figureaza in Wikipedia! Gasesc, totusi, un document de o singura pagina, la adresa:

 

www.aman.ro/files/digitale/personalitati…/belea%20constantin.pdf

 

 

Iat-o:

 

„BELEA, CONSTANTIN

Profesor universitar

N. 6 mart. 1929, Slănic, Prahova – m. 12 dec. 1985, Craiova. A studiat la Academia Tehnică Militară din Bucuresti; Doctor inginer.

A lucrat ca sef de laborator la Institutul Energetic al Academiei Române. A făcut aspirantura la Institutul de Aviatie Jukovski, Moscova. A sustinut teza de doctorat si i s-a acordat direct titlul de doctor (echivalent la noi cu titlul de doctor docent) – exceptie în viata stiintifică. Lucrarea, cu calităti deosebite, a fost publicată în URSS: Nelinejnye kolebanga sistemandi avtomaticeskoyo regulirovanya i upravlenyo, Masghiz, Moscova, 1962. În 1966, a venit la Facultatea de Electrotehnică a Universitătii din Craiova, formând specialisti în domeniul automaticii si teoriei sistemelor. Având conducere de doctorat, a îndrumat multi specialisti. A fost seful Catedrei de automatică si prorector al Universitătii din Craiova. A dotat Universitatea cu aparatură performantă si tehnică de calcul. A luat premiul Traian Vuia al Academiei Române. A initiat Simpozionul National de Teoria Sistemelor, care se desfăsoară cu regularitate la Craiova (din 1980).. A publicat articole stiintifice în reviste de prestigiu din tară si străinătate.

Opera: Teoria sistemelor (Craiova, 1971); Introducere în teoria sistemelor (1971-1972); Teoria sistemelor (1982); Automatici neliniare: teorie, exemple si aplicaŃii (1983); Metode algebrice si algoritmi cu sinteză optimală a sistemelor dinamice (1985); Sisteme giroscopice si aplicaŃiile lor (în colab, Craiova, 1986).”

 

Asta este tot.

Caut si in fisele memoriei mele. Regasesc timpul primului examen de Teoria Sistemelor. Eram sef de an. Inaintea examenului, un grup de colegi ma inconjoara, si imi spun: voua, celor buni,  nu va pasa. Stiti materia foarte bine. Va descurcati de minune in matematica. Dar noua ne e frica de examenul de TEORIA Sistemelor. Uite, am adus ceva pentru profesorul Belea.  Si imi intind o sticla invelita cu grija, si un buchet de flori. Spune-i sa fie mai ingaduitor cu noi. Mai, le spun. Va inteleg. Dar nu am curajul sa ma duc la profesor. Nu poti sa ne lasi. Raspund ei. Bine, raspund. Am sa ma duc la Tudoroiu. ( Nicolae Tudoroiu era asistentul nostru la teoria Sistemelor, si al profesorului Belea). Cu el am curajul sa vorbesc despre asta. Si am mers la Nicolae Tudoroiu. Acesta, nici mai mult, nici mai putin, ma ia pe sus, imi spune ca trebuie sa-i spun chiar eu ce am sa-i spun profesorului, si ma introduce in biroul acestuia. Imi aduc aminte ca profesorul statea la birou. Mic, cu parul alb, si o privire de poet. Dusa, si in acelasi timp, extraordinar de atenta.  Pe birou, era o plansa de hartie imensa. Parea caroiata milimetric. Si pe ea, o mana de o siguranta si frumusete de arhitect al universului desenase  o bijuterie spatiala: traiectorii, ecuatii, calcule de stabilitate. Vazandu-ma privind desenul, Tudoriu mi-a soptit : Omul acesta este un geniu.

Tudoroiu a facut prezentarile.Si m-a indemnat sa ii spun pasul. Domnule profesor, stiti, colegii mei va admira, am spus. Dar sunt in acelasi timp timorati in fata dv. Va rugam sa ii tratati cu blandete la examen. Si va ofer din partea noastra, a tuturor, acest mic dar. Profesorul a luat buchetul de flori cu o mana, si sticla, cu cealalta.A intrebat: Ce sunt astea, flori cu dop? Apoi, profesorul a desfacut hartia de pe sticla. Si aici este… coniac Unirea? a intrebat el, citind eticheta. Tudoroiule, scoate paharele! Hai sa ne unim!

Nu va mai spun cum asculta profesorul Belea la examen, si cum raspundea, in locul cate unui student pierdut, Tudoroiu. Toti au trecut examenul. Profesorul Belea era o legenda. Si legendele nu examineaza. Vegheaza.

 

Vor spune unii ca profesorul Belea bea. Si nu acorda notele „political corect”.

La acea data, proefsorul Belea avea deja parul complet  alb. Si doi ani pana la moarte. Ori, parul alb are dreptul la ceea ce spunea Petre Tutea:

„Nu pot evita neplăcerile bătrîneţii şi nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a ţinut pînă aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrînii au o supapă foarte înţeleaptă: au dreptul la neruşinare. O neruşinare nelimitată. Cînd mă gîndesc la suferinţele bătrîneţii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morţii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi. ”

Intr-o buna zi, am organizat un spectaciol in amfiteatru facultatii. Un colaj despre  dragoste. Repetitii, afise in facultate, anuntat conducerea UASCR a facultatii, al carui vicepresedinte cu probleme culturale eram, invitat foarte multi profesori. Multumit toti, promis sa vina.

La ora inceperii spectacolului, in sala era un singur spectator. Profesorul Belea. In fata, protagonistii, si un munte de aparatura: magnetofon, pick-up deck, preamplificator, statie, boxe, cabluri, cabluri, cabluri.

La terminarea spectacolului, profesorul s-a ridicat si a aplaudat. Am aplaudat si noi, de pe scena improvizata. Noi aplaudam. Profesorul aplauda. Nu se mai oprea. Incurcati, ne-am oprit, in cele din urma. Profesorul Belea continua sa aplaude. Aplauda rar,  si ne zambea larg. Apoi, a urcat treptele amfiteatrului. In capul scarii, s-a intors din nou spre noi, ne-a zambit , si a iesit.

 

 

 

 

La sedintele de partid, profesorul Belea vorbea rar, si scurt. Avea un limbaj total diferit de festivismul si  repetarea sau inflorirea sablonelor directivelor de partid. Profesorul trata de fapt, o singura tema:

Ce-i de facut. Ce avem noi de facut. Cu cate o gluma, doar, sau o vorba in doi peri, care insenina teribil atmosfera.

 

 

 

In 1986, primul calculator care conducea in timp real doua bucle de reglare in circuit inchis (putea conducea pana la 8 bucle simultan), a functionat. Eu l-am programat. Pe genunchi. In cod masina. Fara cititor de banda. A luat premiul 1 la Cluj. La Sesiunea Nationala a Cercurilor Stiintifice studentesti. . Dar profesorul  Belea nu mai era. As fi dorit sa il  vad, intrand in laboratorul de regulatoare, si sa ma bucur de bucuria micului om cu geniul in nori, si cu inima pe pamant.

 

Privesc  fotografia de la predarea cheii de an. Din fata facultatii. Promotia 1985. Sef de an: Dobra Marius.

Profesorul  Belea  IN FOTOGRAFIE. Mic. Cu parul alb.  Asezat discret intr-o parte.

Omul acesta este un geniu, a spus Tudoroiu Nicolae.

Uite cate raman dupa un geniu: an dupa an, generatii de profesori si ingineri. Care isi predau cheia anului. O sticla de coniac Unirea, servita si gustata impreuna. Un spectacol studentesc, la care el a fost singurul spectator. O harta, pe biroul lui. Cu traiectorii de vieti. Cu traiectorii de sateliti. Trasate ireprosabil. Desenate perfect. Cu mana lui. Libera. Si omenesc de goala.

 

 

4 octombrie 2011

 

 

 www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*