Un roman filosofic şi dilematic (subtitlu sau supratitlu) Cimitirul copiilor de Nicolae GOJA

18.10.16 by

Un roman filosofic şi dilematic (subtitlu sau supratitlu) Cimitirul copiilor de Nicolae GOJA

Mărturisim cu tot regretul şi cu scuzele de rigoare că nu am citit nici unul dintre romanele anterioare: Ilca (1993), Iad în raiul de acasă (1999), Clopotul cu două limbi (2002), Fabrica de iarbă (2011) şi Doi pe o cruce (2015) ale scriitorului şi jurnalistului maramureşean Nicolae Goja. Romanul Cimitirul copiilor (Editura ,,Eurotip”, Baia Mare, 2016), pe care l-am primit recent, ne arată un scriitor pe deplin format, stăpân pe tehnica narativă, chiar cu unele momente de rafinament şi virtuozitate stilistică, aşa cum puţini am întâlnit în ultimul timp.
Cimitirul copiilor este numai la prima vedere, după cum ne relevă şi titlul, un roman despre copii, deşi dimensiunea ludică nu lipseşte şi străbate romanul de la un capăt la altul. Cimitirul copiilor este un roman complex, de o tonalitate lirico-filosofică, un roman problematic şi dilematic totodată, cu un final deschis, care poate da naştere unei ample şi pasionante dezbateri de idei.
Romanul lui Nicolae Goja face parte din acea categorie de naraţiuni care au ,,weltanschauung”, adică o concepţie despre lume şi viaţă – şi care ne interesează în cel mai înalt grad. De altfel, romanul debutează spectaculos cu o profundă reflecţie despre relativismul şi subiectivismul timpului, categoria fundamentală a existenţei: ,,Domnul D. mai are puţină vreme, un an, doi, trei…, până la time-out şi momentele de tandreţe şi comuniune cu natura şi cu cei asemenea sie îl fac să resimtă dureros şi nostalgic înţelesul acestui răstimp personal de optzeci şi nouă de ani trecuţi, cum îşi spune adesea: . Este adevărat, timpul nu există. Noi, oamenii, avem o concepţie puerilă despre această dimensiune a Universului, după care se ordonează succesiunea evenimentelor.” Acesta e punctul de vedere al Domnului D., pictor scenograf, observator şi martor ocular al evenimentelor.
Eroii romanului sunt Bubu, Blanca şi Gelu, trei copii între care se leagă o frumoasă camaraderie şi care îşi petrec timpul liber, după orele de la şcoală, în Cimitirul evreiesc din Baia Mare. Cimitirul copiilor este, în mod simbolic, o enclavă a copilăriei. Aceasta este semnificaţia titlului romanului.
Bubu, Blanca şi Gelu sunt trei elevi din zilele noastre, isteţi şi volubili, plini de umor şi de farmec, dar nelipsiţi de o doză inerentă de superficialitate, care nu prea citesc, dar care sunt sclavi ai Internetului, aşa cum ne-au obişnuit cele mai tinere generaţii, care trebuie să-şi treacă bacalaureatul şi să urmeze o facultate, a căror principală problemă existenţială este găsirea unui loc de muncă.
Romanul lui Nicolae Goja este inspirat, deci, din cea mai stringentă actualitate. Important este faptul că scriitorul surprinde, cu cea mai mare acuitate, spiritul epocii noastre. Conceptul care i se potriveşte cel mai bine romanului lui Nicolae Goja este cel al filosofiei germane: zeitgeist (spirit al timpului). Cimitirul copiilor este, astfel, un roman despre zeitgeist.
Romanul este alcătuit din treisprezece capitole, pe care autorul le numeşte ,,stadii”, de fapt trăsături sau comportamente, atitudini specifice ale spiritului uman: Aşteptarea, Grija, Sentimentul, Nebunia, Supravieţuirea, Magia, Jocul, Sexualitatea, Spiritualitate, Munca, Percepţia, Tragicul şi Echilibrul.
Ne oprim asupra celui care ni se pare şi cel mai semnificativ: Grija. În filosofia germană şi în special în cea existenţialistă, heideggeriană, trăsătura sau atitudinea umană cea mai definitorie este Grija (Sorge). Aceasta este şi atitudinea scriitorului, astfel încât putem spune că romanul Cimitirul copiilor este un roman scris cu cea mai mare îngrijorare faţă de destinul tinerelor generaţii.
Este greu, dacă nu aproape imposibil, de a alcătui un tablou sinoptic cât mai complet al trăsăturilor spiritului epocii noastre, totuşi câteva s-au lămurit, dacă străbatem tratatele de filosofie şi cărţile de sociologie. Trăim într-o epocă scientistă şi tehnocratică, în care disciplinele umaniste s-au retras într-un plan secund, într-o lume desacralizată, în care credinţa a slăbit, într-o societate consumistă în care valorile spirituale au decăzut, stau sub semnul declinului şi al decadentismului, în care Internetul domină Cartea şi interesul pentru cultură a scăzut, pentru că Informaţia nu înseamnă Cultură, care presupune prelucrarea informaţiei şi ajungerea la concepte. În fine, ca să nu ne mai îndepărtăm de subiect, pentru că pe această temă se poate glosa la infinit, şi ca să ne păstrăm cât mai aproape de trama epică a romanului -, Bubu, Blanca şi Gelu se hotărăsc să-şi schimbe radical viaţa, nu se mai duc la facultate şi pleacă pentru o scurtă perioadă la ţară, în comuna Rodina, care este un topos tradiţionalist, unde sunt găzduiţi la familia învăţătorului pensionar Petre Dulf, numele cunoscutului folclorist care a popularizat poveştile despre Păcală.
Prozatorul valorifică, de fapt, cea mai mare contradicţie a epocii noastre, dintre arhaic şi modern, dintre tradiţie şi modernitate, dintre două tipuri de civilizaţie total opuse, civilizaţia tradiţională a satului românesc şi civilizaţia modernă, a oraşului, care s-a îndepărtat de natură şi tradiţie.
Învăţătorul Petre Dulf este un personaj extrem de pitoresc, un erudit în materie de folclor şi de înţelepciune populară, deţinătorul unei impresionante enciclopedii şi colecţii de proverbe, snoave şi poveşti, parabole pline de tâlc, fabule şi anecdote hazlii, un exponent al civilizaţiei arhaice şi tradiţionale, care îi iniţiază pe noii săi învăţăcei în cultura şi spiritualitatea românească, dar şi în munca pământului şi în tainele naturii şi în viaţa de la ţară. Tinerii încep să se adapteze şi să îndrăgească acest mod de viaţă tradiţional. Am crede că este vorba de o izbândă, dacă n-ar interveni moartea accidentală şi neaşteptată a învăţătorului, în urma unui stop cardio-respirator, pe malul Someşului. Tinerii sunt nevoiţi să se întoarcă acasă. Dar, finalul rămâne, cum spuneam, deschis, dilema celor două ipostaze existenţiale nefiind elucidată. Contradicţia arhaic-modern nu este rezolvată şi continuă să fie un subiect de meditaţie şi după lectura romanului.
Tinerii se întâlnesc cu părinţii în Cimitirul evreiesc, lângă monumentul Laurei Schwartz, care şi-a găsit sfârşitul, în floarea vârstei, în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Replica lor este de un cutremurător dramatism: ,,O, mamă şi tată, am văzut moartea cu ochii, am privit-o ochi în ochi şi nu o putem uita! Ce ne vom face, mamelor şi taţilor noştri, de acum înainte? Căci nu sîntem oameni, sîntem copii!”. Pierderea copilăriei înseamnă pierderea inocenţei şi a purităţii. Aşa se explică şi îndemnul Domnului D. înainte de a-şi da obştescul sfârşit: ,,Să fiţi cuminţi, copii, şi să nu vă murdăriţi!”.
Dar, şi mai puternic rămâne finalul propriu-zis, admirabilă şi strălucitoare metaforă a raportului dintre viaţă şi moarte: ,,În acest scurt timp de la întoarcerea fiilor acasă, de nici un ceas după măsurătorile fizice, teiul alb de lângă mormântul Laurei a înflorit brusc. O aşa minune a trecut însă neobservată. Mirosul livid cuprinde cimitirul, pătrunde adânc în nările şi în pulmonii oamenilor haotici de sub coroană şi substanţa activă numită teină ajunge în sistemul lor parasimpatic, drog vegetal al suferinţei şi al fericirii, ce le dă tuturora o nouă şansă de înviere pe acest pământ şi un nou înţeles.”.
Cu o asemenea performanţă stilistică, Nicolae Goja a câştigat pariul cu literatura, într-un roman pe cât de profund, pe atât de încântător, unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit în ultima vreme.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. Ovidiu Ghidirmic este un maestru al scrisului, extrage radacina patrata din orice, chiar si din cartile unor autori nu prea cunoscuti. Lauda lui! V.M.

Leave a Comment

*