Un muzician de talie mondială Eugen Doga

18.09.17 by

Un muzician de talie mondială  Eugen Doga

„Mulţumesc Domnului că m-a legat de muzică şi îmi doresc să nu mă dezlege niciodată de această minune a spiritului”.

În sfârşit, Eugen Doga a cântat şi la Craiova! Exclamaţia se datorează faptului că, acum câţiva ani, am propus conducerii Filarmonicii de Stat din Craiova, să invite şi pe celebrul compozitor român. După audierea unor CD cu muzica sa, am fost surprins, neplăcut fireşte, să-mi comunice că muzica lui Eugen Doga este… de estradă, şi, ca atare, nu se pretează pe o scenă a unei filarmonici. Este mai simplu şi în avantajul unora să invite un solist sau un instrumentist de mâna a doua dintr-o ţară occidentală decât o asemenea personalitate; totul se face pe bază de reciprocitate: inviţi pe cineva din Barcelona, urmează să răspunzi invitaţiei. Or, în opinia unor culturnici, nu se compară, de pildă, Barcelona cu Moscova sau cu Chişinăul.
De fapt, nu a cântat acum, pe 12 septembrie 2017, pe scena Filarmonicii craiovene; Eugen Doga a fost invitat de Ana Maria, Andrei şi Carmen Păunescu la Festivalul Internaţional de Poezie „Adrian Păunescu”, care s-a desfăşurat la Craiova, chiar în sala Filarmonicii. A fost invitat chiar de două ori, prima dată, în 2014, a vrut să cânte, dar pianul, de pe scenă era încuiat, din motiv de securitate. În al doilea an, a cântat cum numai el ştie s-o facă, adică magistral. A mai fost la Craiova şi la Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, a compus imnul Craiovei (pe versurile lui N. Dabija), dar Primăria încă n-a oficiat imnul. (Anterior, cu prilejul sărbătoririi celor 70 de ani ai săi, în 2006, în timpul mandatului lui Antonie Solomon, Grigore Vieru a compus şi el un imn al Craiovei (Ce frumoasă eşti, Oltenie!) pe muzica lui N. Caragia, dar nici acesta nu a fost oficializat).
Concertul lui Eugen Doga la Filarmonica Oltenia din Craiova din 12 septembrie 2017, a fost un adevărat regal simfonic, aşa cum a precizat şi directorul instituţiei, Dorin Măciucă. Sub bagheta binecunoscutului dirijor Alexandru Iosub, Eugen Doga a demonstrat că este un artist total, prezentându-se în faţa publicului ca dirijor, pianist şi compozitor. Au fost prezentate arii din viitoarea sa operă Dialogurile dragostei, pe versuri de Eminescu şi Veronica Micle, dar şi compoziţii pe versurile lui Grigore Vieru, în care Eugen Doga – sărbătorit şi la Craiova, la cei 80 de ani a săi – a dirijat, a cântat la pian sau i s-a cântat din creaţiile sale, publicul ovaţionându-l minute în şir. Orchestra Filarmonicii, dirijată de Al. Iosub, a fost la înălţimea creaţiilor oaspetelui, dar şi prin participarea soliştilor instrumentişti Oct. Gorun, M. Tcaci, Corina Stănescu, D. Stănescu, ai soliştilor vocali Mihaela Popa, Olga Şain, Janina Spiridon, Cristian Talângă, Cristina Cristache, Andreea Bălan, N. Cucu, Mircea Tudora. A fost un spectacol cu casa închisă, la care a participat nu numai craioveni, ci şi iubitori de frumos din alte localităţi; de pildă, scriitorul timişorean Ion Pachia Tatomirescu sau viceprimarul Tg. Jiului.
Muzica şi destinul se împletesc armonios în cazul lui Eugen Doga, ambele fiind cartea noastră de identitate. S-a născut la 1 martie 1937 în localitatea transnistreană Mocra în familia ţăranilor români, Lisaveta (n. Vizer) şi Mitrea Doga („eu cred că sunt prin obârşie din Italia”), fiind primul copil. După războiul civil din Transnistria, autorităţile proruse de la Tiraspol nu-i permit compozitorului să meargă la mormântul părinţilor săi spre a depune o floare. Este prea periculos, muzica sa poate învinge Armata a XIV-a transnistreană. Îl doare că nu poate merge la casa părintească. „Pentru mine, casa nu este o întruchipare fizică […], ci acea acumulare sufletească, acea lume care te înţelege şi pe care o înţelegi. Acel mediu în care te simţi bine […]. Dar este şi o altă Casă – generică, ea ne este dată de Sus şi nu depinde de niciun fel de schimbări în viaţa noastră. Câinii, simţind că li se apropie sfârşitul, pleacă departe – departe în pădure, ca să moară acolo. Aşa şi eu, cândva, mă voi întoarce la baştină” (Eugen Doga, În oglinda clipelor, ediţie îngrijită de Doina Uricariu şi Iuliana Gorea Costin, Bucureşti, Edit. Cheiron, 2008, p. 26-27). Îl doare şi faptul că în Ţară, patriotismul şi înţelegerea realităţii basarabene nu este întocmai înţeleasă. „Nu am încredere în oamenii care sunt mari patrioţi la distanţă. Odată, fiind la Bucureşti, am spus că e foarte uşor să fii român în România. Să încerce să fie român acolo, în Transnistria”.
În satul natal, a urmat cursurile şcolii primare (1943-1951), apoi la Chişinău, Şcoala de Muzică (1951-1955), Conservatorul de Stat, clasa de violoncel (1955-1960) şi Institutul de Arte, clasa compoziţie şi teoria muzicii, urmând şi cursurile de dirijat simfonic (1960-1965). În timpul studiilor de la Conservator, este angajat violoncelist în Orchestra Radiodifuziunii din Chişinău (1957-1962), apoi profesor la Şcoala Medie Specială de Muzică „Şt. Neaga” (1963-1967), fiind şi redactor muzical la Editura Cartea Moldovenească Chişinău. Între 1967-1971, a coordonat viaţa muzicală din R.S.S. Moldovenească, iar din 1971 este liber profesionist.
În 1962 se căsătoreşte cu Natalia Alexandrova din Moscova, o mare Doamnă, iubitoare de muzică şi oameni, are o fiică, Viorica, şi un nepot, Dominic-Dumitru. A activat la Moscova, unde are o locuinţă, dar la Chişinău are o casă splendidă, cu o grădină exotică, din care se urcă, pe o scară exterioară, la camera sa de lucru. Casa sa este mereu primitoare, transformându-se, nu o dată, în adevărate serate muzicale, de care am beneficiat şi eu.
Moscova „mi-a deschis multe uşi, nu întotdeauna asigurându-mi urcuşul”. A compus muzica pentru ceremonia de deschidere şi închidere a Olimpiadei de la Moscova (1980), dar în viziunea planetară el era un „sovietic”.
În timpul dezgheţului gorbaciovist, este deputat în Congresul Deputaţilor Poporului din URSS (1987-1989; 1989-1991). Din CV alcătuit de Luminiţa Dumbrăveanu, extragem câteva date. Este maestru emerit în artă al RSSM (1974), laureat al Premiului de Stat (1980, 1984), artist al poporului din RSSM (1984), a primit Ordinul „Mecenatul secolului” (2000), Ordinul „Petru I” (2006), Ordinul „Sf. Nicolai II” (2008), medaliile „Serviciului credincios” (2008), „Victor Rozov”(2004), „Lomonosov” (2005), „D. Cantemir” (2007), Medalia Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală (2007); (Anul acesta, medalia a primit-o Nicolae Botgros) etc.
A primit numeroase premii şi trofee la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian (pentru filmul Lăutarii, împreună cu Emil Loteanu), în 1972 şi în 1976 pentru filmul Şatra, Grand Prix la Festivalul Internaţional al Muzicii de Film din Cehia (1991) etc., etc.
Este membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1991), al Academiei Internaţionale de Creaţie (Moscova, 1997), al Academiei de Ştiinţe şi Arte „Petru cel Mare” (St. Petersburg, 2006) etc.
Vom spicui date şi mărturii preţioase din cartea de convorbiri şi evocări, Meditaţii pe portativ, de fapt carte-dialog între Victor Crăciun şi Eugen Doga, editată de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni în 2007, cu prilejul aniversării a 70 de ani de la naşterea compozitorului.
Şatra, filmul regizorului Emil Loteanu şi al său, cu doi actori remarcabili: Svetlana Toma şi Grigore Grigoriu, a avut un succes binemeritat, Eugen Doga „repunând în circulaţie capodopere ancestrale („Muzica ţigănească este cea care oferă substanţă filmelor Lăutarii şi Şatra”). De altfel, el este, alături de alt român, Vladimir Cozma, unul din marii compozitori de muzică din lume, compunând cântece şi piese instrumentale pentru peste 200 de filme.


Pentru Eminescu, Eugen Doga are un adevărat cult. Dacă în Ţară autorul „Luceafărului” este considerat, de unii „intelectuali”, „cadavrul din debara”, „nul”, „idiotul (nu poetul) naţional”, pentru Eugen Doga „Eminescu a răspândit lumina ca şi un astru de pe cer”. A creat, pe libretul lui Emil Loteanu, baletul „Luceafărul”, începând cu 1973, „dar când am ajuns la caracterizarea Luceafărului m-am oprit. Pur şi simplu nu eram gata. Nu găsisem pentru el cuvinte muzicale. Pornisem cu îndrăzneală, dar m-am văzut nevoit să mă opresc. Şi am mai lucrat încă 10 ani […] O vreme m-am îmbolnăvit şi stând în pat am meditat îndelung. Şi, pe neaşteptate, foarte repede, într-un termen record – două luni şi jumătate – am creat baletul Lucrarea acesta e scrisă cu sânge (sublinierea lui E. Doga) şi n-aş vrea să schimb nimic în ea nici acum”. Baletul Eminescu a avut un succes fantastic la Moscova, Sankt Petersburg, nu şi în România. „Am şi o chinuitoare amărăciune. Vreme de 25 de ani de când a fost compus şi cunoscut, în România nu s-au găsit suflete de iubitori ai lui Eminescu, îndrăgostiţi de opera lui şi de muzică, să aducă şi pe scenele noastre naţionale această creaţie”.
A aşezat pe muzică poeziile eminesciene De-aş avea, Ochiul tău iubit, Dorinţa, Dintre sute de catarge, O, rămâi (interpretate de celebra Maria Bieşu) etc. Lucrează la opera Dialogurile dragostei. M. Eminescu – Veronica Micle. Parte din ariile acestei opere le-am audiat chiar în casa chişinăueană a compozitorului, cu prilejul Congresului Mondial al Eminescologilor, interpretate de o tânără solistă din Chişinău. Sunt magnifice. Regret enorm că n-am fost la înălţimea pretenţiilor celebrului compozitor, care, onorându-mă peste măsură, mi-a cerut să fac libretul acestei opere, Eugen având cartea, Eminescu – Veronica Micle. Corespondenţă, cu studiul meu, Farmecul unui dialog epistolar, Craiova, Scrisul Românesc, 1992).
Pentru orice creator, sensibilitatea împovărează şi nerecunoaşterea valorii de către semeni este dureroasă. O spune cu amărăciune, dar cu dreptate, însuşi compozitorul. „Mi-ai căzut sorţii să creez într-un timp opac şi fără ecou. Sunt sigur că dacă Şatra ar fi fost lansată în altă ţară şi în alt timp, ar fi luat cu certitudine Oscarul. Şi poate nu că aş fi devenit bogat, însă cel puţin aş fi scăpat de grijile materiale ce mă istovesc”.
În Ţara sa este prezent doar cu un singur film: Maria, Mirabela din 1981, pe versurile lui Gr. Vieru şi în regia lui I. Popescu-Gopo, film premiat cu locul întâi la Festivalul de la Chicago. În casa lui Victor Crăciun, s-a realizat colaborarea genială dintre Gr. Vieru şi Eugen Doga. „Era hazul de pe lume să-i vezi pe cei doi, redevenind pentru un timp copii, dar rămânând în acelaşi timp acei serioşi artişti profesionişti, pe care îi ştim, căutând să facă o simbioză perfectă între vers şi muzică”, îşi aminteşte acad. Victor Crăciun.
Peformanţele artistice ale lui Eugen Doga sunt prezente şi apreciate nu numai de specialişti (Viorel Cosma, marele muzicolog, de pildă), dar şi de marele public, dovadă sălile arhipline la concertele sale. Este coautor al unui manual de Teoria elementară a muzicii (1970, 1991), are peste 150 de culegeri de cântece şi romanţe, culegeri de piese instrumentale, muzică de film (peste 200), muzică de teatru (peste 15 spectacole), creator de romanţe, lieduri, valsuri, tangouri etc.
Ca o recunoaştere universală, valsul Dulcea şi tandra mea fiară, din filmul O dramă la vânătoare, regizat de Emil Loteanu în 1978, a fost calificat „valsul secolului” şi este inclus în fondul UNESCO între capodoperele secolului XX. În spaţiul ex-sovietic, dar mai cu seamă în Basarabia, acest vals este prezent la toate nunţile. Personal, am asistat, în Parcul Clasicilor din Chişinău, la o nuntă, făcând fotografii la busturile lui Eminescu şi Ştefan cel Mare şi Sfânt, având ca fundal muzical acest fabulos vals.
„Clasic în viaţă, cetăţean al planetei” (Cristiana Crăciun), Eugen Doga este, alături de Grigore Vieru, cu care are trainice afinităţi ( „Poezia lui este cantabilă şi plină de esenţă, care pare simplă la prima vedere, dar el vorbeşte de fapt despre valori veşnice, cum este mama, cum sunt copiii – valori sfinte”), o personalitate mondială de care toţi românii sunt/sau trebuie să se simtă mândri. Altfel, spus de acad. Mihai Cimpoi: „Român transnistrean, Eugen Doga este prin vocaţie nativă şi har (or Dumnezeu n-a uitat să-l înzestreze cu mult har!) – al întregului spaţiu românesc, căci acordurile molcome moldoveneşti se îmbină armonios, la el, cu undele povestitoare de largă respiraţie epică a taragotului ardelenesc, cu fioriturile olteneşti, cu contra punctul pitoresc bănăţean sau cântarea în draci teleormăneană.
Doga vine din adâncuri de arhetipalitate românească, din timpurile aurorale daco-romane, din colind, baladă, cântec de petrecere şi bocet, din doină, adică din dor şi jale, cântate de ceteră, cimpoi, cobză, nai şi vioară, ca două dimensiuni esenţiale ale fiinţei noastre.
Doga are, în străfundurile intime ale sufletului său, tremurul existenţial al vechimii şi străvechimii, în modernitatea liniştită şi fundamentală a muzicii sale regăsim temeiurile folclorice care înnobilează orice creaţie cultă. Să ne aducem aminte de recunoaşterea valorii lui Barbu Lătarul din partea lui Liszt.
Impresia de fond pe care o produce muzica lui Doga e că adună timpurile şi spaţiile, că nu vrea să fie nou fără a vrea să fie şi vechi”.
*

P.S. 1. Ştiaţi că Eugen Doga nu este membru al Uniunii Compozitorilor din România?
2. A plecat dintre noi, lăsându-ne văduviţi, marele muzicolog Viorel Cosma (despre care noi am scris în paginile acestei reviste). Avea venerabila vârstă de 94 de ani, dar era, trupeşte ca un brad, iar mintea limpede ca un izvor de munte. Numărul cărţilor scrise de el (peste 120) depăşea cu mult numărul anilor săi. A scris sau a avut emisiuni radiofonice despre toţi cei dispăruţi. Dar el a plecat pe tăcute, niciun post de televiziune n-a anunţat, ca subtext măcar, această mare dispariţie. Pe ecrane, aflăm fel de fel de date banale despre solişti mediocri, manelişti; chiar postul naţional de televiziune prezintă muzică vulgară, chiar porno. Niciun cuvânt despre Viorel Cosma. Trist! În ce ţară trăim?!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*