Ultimele zile de viață ale lui Ion Luca Caragiale (100 de ani de la moartea lui)

16.02.12 by

Înainte cu o zi de a -și da obștescul sfârșit, seara, Caragiale a avut o lungă conversație cu fiul său, Ion Luca, despre Shakespeare cu referire la Macbeth. Divinul Brit era pentru el o adevărată revelație, impresionat cum dintr-un fiu de negustor, trecând prin mai multe avataruri ale vieții, de la calfă de măcelar până la gloria de mare dramaturg, a ajuns să cucerească întreg mapamondul cu piesele lui. I-a vorbit despre Macbeth și despre Branco, cei doi generali ai Scoției, care se întorc victorioși dintr-o bătălie câștigată pentru regele lor, Duncan. Din dorința nemăsurată a ledyei Macbeth de a-și vedea soțul rege, pune la cale uciderea lui Duncan. El îi va ucide pe toți care-i vor sta împotrivă, dar crimele lui vor revolta toată țara. Între timp ledy se sinucide, roasă de remușcări, după care este ucis și el într-o aprigă luptă. Concluzia lui Caragiale era că odată intrat în jocul crimei, nu te mai poți opri, o crimă duce la altă crimă, dar și că orice criminal va fi pedepsit. Lui Caragiale îi plăcea adâncimea analizei psihologice care a făcut din această dramă una dintre cele mai puternice drame în care tragicul se îmbină cu grotescul.
Fiul său, Mateiu ajunsese la vârsta când trebuia să termine Facultatea de Drept și să-și clarifice statutul de intelectual. Merseseră împreună la Iași iar Mateiu era purtătorul unui caiet de poezii care voia să-l prezinte Vieții Românești și Opiniei. Planul lui Caragiale era ca Mateiu să se stabilească la Iași pentru a-și lua licența în drept. Caragiale părea ,, ostenit, dar râdea” Unul din prieteni doctor, îi luă pulsul. ,,E frecvent al dracului!”, zisese Caragiale, după care pe un ton vehement:,, Ce, mă, să mor de inimă?”Avea întradevăr pulsul foarte accelerat. Era un semnal ca un dangăt de clopot care anunța marea tragedie. De la Iași, Caragiale a dat pe la Roman pentru a-și vizita prietenii. Apoi s-a grăbit să plece acasă în Germania, unde se mutase, autoexilându-se. Invitat de Zarifopol la restaurantul Sachseinhof pentru a lua masa, veniseră cei doi cu soțiile plus Cella Delavrancea.
În seara de 8 spre 9 iunie în familie era liniște și voie bună. Cella exersa la pian, doamna Alexandrina pregătea menajul iar fiul cu tatăl se retrăseseră în aprinse discuții referitoare la Sakespeare. După discuții, Caragiale, obosit, ceru să se retragă în camera lui de lucru și să nu fie deranjat, voia să aibă liniște și singurătate. Parcă prietenii și familia deveniseră de prisos. Caragiale nu a mai fost deranjat până a doua zi, când Luki, mergând să-l cheme la dejun, îl găsi mort, căzut din pat, cu gura deschisă și cu privirea fixă. Noaptea auziseră accese de tuse.
Seara vestea tragică se răspândi și în țară. A fost informat mai întâi Palatul, apoi consternare generală. Țara intră în lungi zile de doliu. De la ,,amicii” anonimi și până la Carmen Sylva, lumea românească intelectuală deplângea pe dispărut. Văduvei i se trimiseră 2000 de lei pentru cheltuieli de urgență, apoi începură să curgă sumele de ajutor. Cineva făcuse și o glumă pe aceată temă:
Mult sărmane Caragiale,
Curg la sume de parale!
O, guvernu-ți este foarte
Bun și darnic…după moarte
,,Din autopsia sumară ce i s-a făcut, s-a constatat că suferea de o artero-scleroză și de un defect al inimii. Medicii au rămas uimiți de frumusețea structurii creierului. Corpul a fost îmbălsămat și expus în capela primului cimitir protestant din Schoneberg. Pe 27 iunie, la orele 4 după amiază, rămășițele defunctului au fost coborâte în cripta capelei zisului cimitir, în prezența fiului său cel mare, Matei Ion Caragiale și a d-lor Vlahuță, Delavrancea, Dobrogeanu-Gherea, cu doamna, D. Gusti-Iași, Cerna și Ivașcu”
,,Pe săracu nenea Iancu l-am așezat ieri într-un cavou, de unde tocmai la toamnă va fi transportat în țară”,scria Panait Cerna lui Romulus Cîndea. Și cu aducerea în țară a rămășițelor pământești ale lui Caragiale a fost o întreagă poveste hazlie. De la Berlin, printr-o eroare de calcul, cosciugul expediat, ,, într-un vagon roșu, de marfă, fără scrisoare de trăsură,” intră într-un joc grotesc, ca într-o schiță a lui MarkTwain, fiind rătăcit pe liniile moarte din diferite gări. La București, sosirea coșciugului era așteptată pe 19 noiembrie de Emil Gârleanu, Ion Brezeanu, pictorul Satmary, Garabet Ibrăileanu și câțiva ziarișri. A fost depus la Biserica Sf. Gheorghe, de unde plecase și Eminescu pe drumul de veci. Slujba de înmormântare a fost ținută de Take Ionescu, urmată de Delavrancea, Sadoveanu, Mihail Dragomirescu și I. Procopiu.
Cortegiul a străbătut stada Colței, Bulevardul Carol, strada Academiei Regale,Calea Victoriei, stada Carol, Calea Rahovei, și strada 11 Iunie. Timpul a fost urât, un cer plumburiu și ploios, plângându-l parcă pe marele dramaturg care dispărea din acestă lume.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*