Ucraina 2014

10.03.14 by

Situaţia a devenit tensionată în Ucraina în noiembrie anul trecut odată cu refuzul preşedintelui Ianukovici de a semna acordul prin care ţara sa urma să obţină preaderarea la U.E. Aceasta se întâmpla la Vilnius, la Consiliul European de toamnă, la care Gruzia şi Basarabia, cuminţele şi sătule de călăreala luată de la Ivani de aproape două sute de ani, au semnat cu dragă inimă nişte înţelegeri care le garantau faptul că libertatea începea să se apropie de ele.
Se ştie ce a urmat: au început proteste masive, la Kiev mai întâi şi apoi şi în alte oraşe, mai toate din vestul ţării, care-i cereau prezidentului să se răzgândească, să nu mai aplece urechea la cântul de sirenă ce-şi făcea drum dinspre Moscova, care oferea vreo douăzeci de miliarde de gazodolari ca stimulent al bunăvoinţei pentru păstrarea stării prezente şi să accepte s-o apuce pe poteca spre Vest. Au fost îmbrânceli cu „organele“, mai apoi a fost ocupată de către manifestanţi piaţa centrală a capitalei, celebrul, de acum, Maidan. Au fost tot felul de negocieri ale occidentalilor cu Ianukovici şi cu protestatarii, pigmentate de vizite ale domnilor miniştri de externe din ţările U.E. în Maidan-ul în care, în fiecare seară, se adunau câteva sute de mii de oameni de toate vârstele şi categoriile sociale. Ba, au mai apărut şi nişte conducători din rândurile protestatarilor, în frunte cu fostul campion mondial de box Vitali Kliciko.
Din ianuarie 2014 Ţarul a început să fie foarte ocupat cu cestiunile presante impuse de apropierea Olimpiadei de iarnă de la Soci: i-a dat drumul din puşcărie lui Hodorkovski, le-a graţiat pe punkistele care-şi făcuseră obiceiul să protesteze împotriva lui dezbrăcate, a devenit mai înţelegător în multe alte chestiuni în care ţara îi era implicată.
În prima decadă a lunii februarie au debutat Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci cu muzică, dans şi alte petreceri care au vrut să ne arate că măreţia imperială rusă există şi promite să fie din ce în ce mai puternică. Şi s-a înteţit şi activitatea Maidan-ului, acesta atingând paroxismul pe la sfârşitul lui februarie. Ianukovici şi-a pus „organele“ să bată protestatarii cu scopul de a-i „convinge“ să părăsească piaţa, aceştia au replicat construind baricade şi servindu-le Molotoave proaspete forţelor de ordine.
Finalul a coincis cu încheierea Jocurilor Olimpice: protestatarii apropiaţi de Occident au învins, Ianukovici a părăsit ţara, s-a format un guvern reprezentat de revoltaţi.
Putin a închis Olimpiada şi, lăsând democraţia de conjunctură de-o parte, a trecut la fapte: a trimis trupe în Crimeea, a blocat baza navală de la Sevastopol şi a purces la ruperea Crimeei de Ucraina.
Occidentalii, prinşi cu chiloţii-n vine, au început să se bâlbâie organizând tot felul de întâlniri care au încercat să stabilească o reacţie care să se opună durităţilor moscovite.
Astăzi, situaţia este următoarea: la jumătatea lunii martie se va organiza o consultare populară care să oficializeze ruperea Crimeei de Ucraina.
Urmează repetarea acestui scenariu de câte ori va fi nevoie cu scopul ruperii Donbasului la cererea „maselor largi populare“ după modelul patentat la Praga în 1968 şi în Afganistan în 1979. Lucrarea se va finaliza cu alipirea întregului teritoriu până la Don şi revenirea întregului est al Ucrainei într-o formă sau alta la Maica Rusia, unde îşi va face funcţiunea sa de o mie de ani de grânar, asigurând pâinea şi vodca mujicilor. Va rămâne de capul ei Ucraina de vest, catolică şi pohtitoare de democraţie, dar care nu va fi un stat viabil, deoarece bogăţiile miniere şi industria sunt integral concentrate la Harkov, Doneţk şi în împrejurimi.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*