Trei recenzii

01.10.11 by

„Dragostea florii de bujor” de Lisa See

 

Este cea de-a doua carte a scriitoarei Lisa See ce o cumpar si nu mai pot sa o las din mana. A durat 6 ore sa o citesc, dar sincer, a meritat. Ce mi-a atras atentia este faptul ca, spre deosebire de „Floare-de-Zapada si evantaiul secret”, nu descrie atat de in detaliu legarea picioarelor, element care pe mine m-a facut sa-mi treaca fiorii.

Atata chin! Acum, sa va spun cum se facea, mai exact, in China anilor 1800, ca fetele sa fie mai atragatoare. Se lua laba piciorului, in asa fel incat sa ramana degetul mare in fata, sa se poata sprijinii de el, celelalte degete se duceau in asa fel incat varful lor sa atinga calcaiul, dar sa ramana un gol in care sa incapa o moneda de metal. Oasele putrezeau astfel, durerea era cumplita. Multe fete mureau. Idealul era ca talpa piciorului sa ajunga la 7 cm. Va imaginati asta? Ireal!
Ei bine, in aceasta carte, aproape cu totul diferita de prima, este vorba de Floare-de-bujor, o tanara de 15 ani, care a fost promisa in casatorie unui tanar necunoscut. Frumoasa, ea crede ca i se cuvine totul, desi este si inteleapta, incercand cat mai mult sa fie si modesta. Antitetic…

Cand tatal ei ii ofera in dar de ziua ei o reprezentatie dupa o opera clasica din literatura chineza, Pavilionul Bujorilor, ea priveste impreuna cu celelalte fete nemaritate, care nu aveau voie sa iasa in public strict pana dupa nunta, se indragosteste de un tanar misterior. Destinul face ca ea sa iasa la o plimbare pri gradina casei, iar el sa apara chiar acolo. Astfel, ea se indragosteste de el, dar si reciproca.

Dragostea ei devine o boala. Citind Pavilionul Bujorilor, cartea ei preferata, se aseaana cu personajul principal si se imbolnaveste de dragoste,  crezand, asemenea lui Liniang, in poveste, ca daca va muri, isi va gasi iubirea in viata de apoi.

Dar boala ei se agraveaza. Intr-o zi, tatal ei ii aduce un cadou, spunand ca este din partea viitorului ei sot. Ea recunoaste bujorul ce il daruise cand se intalnisera, si astfel isi da seama ca sotul eie ra chiar baiatul de care se  indragostise.

Fericita, abia asteapta nunta. Dar este scoasa de familia ei si lasata afara in curte, singura.

Abia atunci isi da seama ca murea.

Si abia acum incepe adevarata poveste. Ca spirit, ea incepe sa colinde lumea. Descopera, viziteaza, revine…sufletul ei e si mai trist, si mai posomorat. Fiindca nu si-a termiat menirea pe pamant, aceea de a se casatorii si de a da nastere unui fiu, ea este blestemta sa umble ca Spirit Flamand pana ce va face atatea fapte bune incat sa egaleze cu nasterea unui fiu.

O carte superba, plina de suspans, tristete si romanta.

 

 

„Dansatoarea din izu” de Yasunari Kawabata

 

Pot spune clar ca Yasunari Kawabata este scriitorul meu nipon preferat. Nu am vazut niciunde acea usurime in exprimare, acel suflu rece care da aroma cartii.

„Dansatoarea din izu” este una dintre povestirile cartii, are doar cateva pagini, si sincer, este singura pe care am citit-o din toata cartea. Imi placea atat de mult, incat, cand am vazut ca de fapt este doar o povestire, ca nu exista nici-un feld e continuare, nu am mai vrut sa citesc celelalte povesti.

Dar sincer, putin si bun.

Un tanar student se indragosteste de o dansatoare. Ea face parte dintr-o trupa de dansatori ambulanti. El se impreieteneste cu ei. Ea timida, frumoasa, talentata. El tanar, indragostit, visator.

Cand insa isi da seama ca ea nici macar nu e adolescenta, toata dragostea lui dispare, de unde reiese nevoia de maturizare precoce, nevoia trupeasca de iubire.

De aici puteti cumpara cartea si aici puteti citi cateva pagini.

Povestirile lui Kawabata au frumusetea unor stampe japoneze, delicatetea si echivocul lor incarcat de semnificatii subterane. Textul care da titlul volumului — Dansatoarea din Izu — este considerat la piece de resistance; singuratatea si prima dragoste, cautarea de sine, granita precara dintre inocenta copilariei si constiinta propriei sexualitati — acestea sunt temele predilecte ale povestirii. Cand un tanar ce incearca sa-si exorcizeze sentimentele de tristete si dezamagire porneste intr-o calatorie, ea se dovedeste a fi cu adevarat initiatica — pe parcusul acesteia se va indragosti fara scapare de o frumoasa dansatoare. Insa cand, vazand-o goala din intamplare, va afla ca ea nu a intrat inca in adolescenta, va incepe o lupta sfasietoare intre dorinta si sentimentul de culpabilitate nascut din neasteptata pasiune.

Textele vizeaza emotiile de nestapanit care insotesc procesul maturizarii, melancolia declansata de marile incertitudini si sunt pline de rafinamentul, subtilitatea si ambiguitatea ce camufleaza misterul tipic scrierilor japoneze, fiind mici bijuterii stilistice perfect construite.

 

 

„Foc in pavilionul de ceai” de Ellis Avery

 

Intr-o lume a secolului nouasprezece, doua femei ce apartin de doua lumi diferite, isi unesc destinele. Aurelia, o mica occidentala, isi pierde mama si mai apoi si pe unchiul Charles, care o adusese in tara ciresilor in floare.

Pierduta, fara familie, cu slabe cunostinte de japoneza, ea adoarme in casa unor straini, dupa o noapte de fuga.

Cand acestia se decid sa o adopte, chiar in dimineata urmatoare, totul se schimba. Numele ei, obiceiurile, dragostea.

Traind in familia Shin peste 30 de ani, ea se indragosteste de Yukako, stapana ei. Deopotriva, Inko, o slujnica a unei geiko, cauta loc spre inima ei.

Invata arta ceaiului, lucreaza alaturi de Yukako, o slujeste si totusi isi suporta complexele in liniste.

Toti o privesc insa diferit: sanii ei prea mari, ochii prea mari, vorba ciudata.

Cand domnul Shin descopera ca ea stie sa citeasca in engleza, realizeaza ca ea e de fapt o straina, sau cel putin, accepta faptul.

Cand insa Occidentul incepe sa puna amprente puternice asupra Tarii Soarelui Rasare, cei din familia Shin isi formeaza parereri diferite: daca domnul Shin este un traditionalist desavarsit, fiica lui, Yukako, invata arta afacerilor si incepe sa stranga bani pentru familie.

Dar lucrurile nn merg bine pentru totdeauna. Intre cele doua apare un barbat, el fiind cel ce le va da vietile peste cap si totusi, el este cel ce reuseste sa schimbe ceva.

Mi-a placut foarte mult cartea, eu una fiind o mare admiratoare a cartilor de tema nipona.

Scriitoarea americana Ellis Avery s-a nascut in 1972 in New York. Dragostea pentru cultura si traditiile japoneze ii este inoculata de mama ei, astfel ca, la 16 ani, adolescenta Avery calatoreste in Tara Soarelui-Rasare, unde asista pentru prima oara la o ceremonie a ceaiului. Din acel moment, tanara se hotaraste ca, in paralel cu studiile universitare, sa deprinda aceasta arta straveche.

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*