Tragedia siriană

23.09.15 by

Puține am știut despre Siria în anii trecuți. Câteva amănunte reținute din școală și apoi informații vagi, culese din presă, din reportaje televizate și de prin vreo carte. Cu ceva vreme în urmă, Domnul Ambasador Dumitru Chican ne-a încredințat lucrarea Șiragul Mărgăritarului s-o publicăm în editura parohiei noastre, ceea ce am și făcut. Era un vechi manuscris copiat din arhivele naționale siriene din Damasc, care cuprindea istoria Imperiului Bizantin de la începuturi până după cucerirea turcească. Povestiri sporadice ale românilor, care lucraseră în Siria completau cunoștințele mele despre această țară.
Iată că evenimentele din ultima vreme au adus Siria în prim-planul actualității. Aceasta a mărit interesul și curiozitatea tuturor față de acel popor și de tragedia prin care trece țara lor.
Privesc pe internet un film, care prezintă Siria de ieri. O țară modernă, cu orașe moderne, cu construcții gigantice, cu parcuri pline de verdeață și fântâni arteziene, cu străzi și autostrăzi aglomerate de mașini, cu piețe gemând sub greutatea fructelor și legumelor, a altor produse autohtone. Privesc mărețele universități siriene, în care e un furnicar de tineri dornici de cunoaștere, muzee celebre, în care-și trăiesc liniștea obiecte vechi de mii de ani, intrate demult în patrimoniul universal. Biblioteci cu sute de mii de cărți duc mai departe cunoștințele lumii, aici fiind locul unde s-a născut primul scris de pe pământ. Cetăți vechi, precum Alepul și Damascul, alături de orașe noi, care pot sta alături de orașele civilizate ale lumii. Văd spitale cu aparatură ultramodernă, plaje aglomerate și porturi cu vapoare venite de departe sau gata de-a pleca peste mări și zări. Văd teatre și opere cu săli supraaglomerate de oameni dornici de frumos și de cunoaștere. Văd peisaje mirifice, cu sate înstărite, cu munți înzăpeziți, pe care se practică sporturi de iarnă. Văd moschei și biserici creștine vechi de sute de ani, în care se slujește Creatorului în prezența unui public numeros. Văd ferme de animale, păsări, plantații de pomi fructiferi, în special de meri și măslini, sere, prin care se poate plimba o combină în voie. Magazine imense, moll-uri, în care umblă un furnicar de lume. Văd o galerie imensă de artiști, scriitori, oameni de știință, oameni politici, sportivi și oameni celebri din Siria sau din lumea întreagă, dar de origine siriană. Parcă mâna lui Dumnezeu mângâia locurile și poporul sirian….!
Privesc, tot pe internet, un film, care ne prezintă Siria de azi. Iadul pe pământ! Orașe întregi devenite grămezi de moloz și ruine, trupuri sfârtecate de explozii, resturi de clădiri fumegânde, mașini arzând pe stradă, oameni înarmați stând la pândă ca să curme alte și alte vieți. Văd mame stropite de sângele care țâșnește din copii împușcați, pe care-i strâng la piept; văd oameni fără picioare, fără mâini, cu fețele desfigurate de explozii. Văd femei și copii tremurând de frică prin beciuri și printre ruine, așteptându-și sfârșitul. Văd execuții de oameni prin împușcare sau spânzurare. Văd statui de mii de ani răsturnate sau transformate în cioburi, văd turle de biserici și moschei printre mormanele de dărâmături. Peste tot oameni înarmați până în dinți, care țintesc, împușcă, aruncă grenade, pun explozibil. Peste tot lacrimi, sânge, carne vie și moarte. Orice fărâmă de viață, pe care o mai vezi pâlpâind pe acele locuri apocaliptice, e un adevărat miracol….!
În urmă cu câteva luni, Europa a fost luată cu asalt de zeci de mii de refugiați din Siria și nu numai. Oameni îngroziți de nenorocirile din țara lor, cu moartea în spate și cu speranța în suflet, vin pe Marea Mediterană în ambarcațiuni supraîncărcate spre țărmurile europene. Multe din aceste ambarcațiuni se scufundă din cauza greutății și mii de oameni își pierd viața în adâncuri. Copii nevinovați devin hrana peștilor la numai câțiva ani. Convoiul nesfârșit al refugiaților ia cu asalt uscatul, barierele de tot felul și aleargă spre un loc al păcii, al făgăduinței, spre un loc al belșugului, fericirii și democrației. Sunt înfometați, murdari, obosiți, epuizați, unii zdrențăroși. Își duc cu greu bocceaua cu ce-au putut lua cu ei în bejenie, își poartă copiii atârnați de gât și grăbesc cât pot, ca să nu-i ajungă din urmă moartea… Aleargă peste câmpuri, pe căile ferate, urcă în trenuri, autobuze, în ce pot, numai să ajungă mai repede, nici ei nu știu unde, numai să fie cât mai departe de iadul de acasă. Dorm pe drumuri, prin păduri, prin adăposturi, sub cerul liber, mănâncă ce găsesc…!
Îi primesc țările europene, atât cât pot și ele, îngrijorate de fenomen, de ziua de mâine. Mulți se tem că printre oamenii loviți de nenorocire s-ar infiltra și mulți teroriști, care vor face un al doilea iad în Europa în curând. Multe țări se confruntă cu criza economică tot mai puternică, cu șomajul propriei populații. Alții se tem că aceste sute de mii de refugiați, adăugându-se milioanelor de islamiști care există deja în Europa, vor schimba structura demografică a continentului și se va ajunge peste câteva decenii ca bătrânul continent să nu mai fie creștin, ci musulman…
Indiferent de religia lor, indiferent de nevoile și temerile noastre, refugiații sunt oameni și trebuie tratați ca oameni. Sunt frații noștri, vecinii noștri. Le-a ars casa și toată gospodăria. Îi primim la noi. Ne străduim să stingem focul din curtea lor. Îi ajutăm să-și refacă cele pierdute, să-și refacă țara, apoi îi poftim să se întoarcă la ei acasă, în țara lor. Acolo le este locul, acolo rădăcinile, acolo hrana, apa și aerul, acolo le este cerul și pământul.
Dumnezeu să ajute acestui popor să-și recapete pacea, țara, liniștea și bucuria de-a trăi!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*