Tradiţia nunţii, în satul românesc

10.03.14 by

Nunta a reprezentat în toate culturile, prilej de bucurie şi binecuvântare. Chiar dacă asistăm neputincioşi la o depărtare de tradiţie, prilejul nunţii va rămâne în sufletul nostru, acel prilej de unire a familiilor şi de veselie. Nunţile româneşti diferă de nunţile altor popoare, atât ca organizare cât şi ca ritual.
În urmă cu o sută de ani, fetele pregătite pentru căsătorie, erau duse de mamele lor la bal, care debuta după sărbătoarea Paştelui. Frumos îmbrăcate în costume naţionale, erau plăcute de tinerii care urmaseră serviciul militar şi erau invitate la dans. Acela era momentul ,,cunoaşterii’’. Urma apoi peţitul care se făcea la casa fetei de către părinţii băiatului însoţiţi şi de alte rude. Se discuta zestrea fetei, şi cu cât aceasta era mai mare cu atât părinţii băiatului erau mai mulţumiţi. Avea loc logodna, iar cei doi se pregăteau pentru nuntă. Nunta era conform tradiţiei, împărţită în două: o parte la casa fetei si alta la casa băiatului. Regula care se respectă şi astăzi era următoarea: nunta era organizată în perioada de dulce, foarte rar se făceau nunţii în postul Crăciunului, dar obligatoriu până la sărbătoarea Sfântului Nicolae.
Mireasa în ziua nunţii purta pe cap coroniţă împletită din flori naturale, de fetele satului care îşi aşteptau rândul la căsătorie. Moda rochiei albi a fost introdusă mai târziu în satul românesc, miresele vremii de atunci purtând cu mândrie costumul popular. Acesta era cusut de fata care urma să se căsătorească. La fel şi băiatul era îmbrăcat în costum popular, dar cămaşa purtată era cusută de mama băiatului. În unele zone ale ţării se făceau ,,strigături’’ atât la casa miresei cât şi a mirelui, de fete şi flăcăi. Nunta românească dura trei zile, şi era o adevărată bucurie pentru întregul sat.
Ritualul ortodox al cununiei s-a păstrat şi astăzi, aşa cum a fost el conceput încă de la începutul Bisericii primare. Rolul naşilor a fost şi este de părinţi spirituali ai cuplului, lumânările ţinute de aceştia în timpul slujbei, simbolizând lumina ce trebuie să-i însoţească pe miri în timpul căsătoriei lor.
Urma petrecerea care se termina cu un dar făcut de nuntaşi mirilor, fie în bani sau în daruri, numit plocon. Cei care asigurau buna dispoziţie a nuntaşilor erau lăutarii. Aceştia însoţea cuplul proaspăt căsătorit pe tot parcursul nunţi. La sfârşitul nunţii fata se muta în casa băiatului devenind din acel moment femeie măritată, având obligaţia să-şi acopere capul cu basma. Trebuia să fie o noră bună pentru părinţii bărbatului său, prin ascultare şi hărnicie şi de asemenea să ofere urmaşi sănătoşi.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. Traditiile nuntilor romanesti sunt pastrate si peste hotare. De exemplu, nunta unui cuplu tanar la Londra:

    http://blog.doruhalip.ro/nunta-la-londra/

    Nu este caz unicat. Romanii isi pastreaza traditiile, chiar daca nu in amanuntime, asa cum sunt descrise cu profesionalism aici de catre autoarea articolului.

Leave a Comment

*