”Toiagul” lui Ștefan Dima-Zărnești vs parul lui Atilla

21.04.17 by

”Toiagul” lui Ștefan Dima-Zărnești vs parul lui Atilla

Ștefan Dima este un poet buzoian cu o experiență de viață fabuloasă. Cândva, a avut un unchi profesor universitar. O chestiune care nu i-a folosit la nimic, dar care l-a determinat să-și respecte hemoglobina literară și să continue activitatea intelectuală a rudei elitiste, adăugând, din ”distincție”, la numele său și numele satului în care s-a născut: Zărnești de Buzău. Copil fiind, Ștefan Dima a fost dus la ofelinat, de mama sa, din motive care ar putea face subiectul unui roman sadea. În acest timp, Dima Ștefan a fost și client al unei ”Școli de corecție”, cum se spunea pe vremuri. A fugit din internat, împreună cu fratele său, ca să-și vadă mama. Un dor sinucigaș. După toate acestea, Ștefan Dima s-a calificat în meseria de tapițer. Un retardat mintal, turnător etern la băieții buni, a tot făcut zgomot motociclistic că Dima e doar un ”poet-tapițer”, de parcă inginerul Ov. S. Crohmălniceanu nu ar fi fost un excepțoinal critic literar (și de direcție). Dima Ștefan e unul dintre cei mai buni tapițeri din România. E treaba sa, nu-i fac reclamă aici. Își iubește la nebunie meseria care l-a scos din noaptea minții. În prezent, are un atelier de tapițerie în Buzău. Un loc minuscul prin care trec scaune, fotolii, paturi etc. cât nu încap într-un mare magazin de mobilă. Dima Ștefan e propriu său stăpân, nu e bogat pentru că e cinstit, are toate taxele plătite către statul care nu i-a oferit decât disperare. L-am cunoscut prin anul 1978, când am devenit membru al celebrului Cenaclu literar ”Al. Sahia”, locul din care au zburat spre celebritate condorii Ion Gheorghe, Gheorghe Istrate, Florentin Popescu, Laurențiu Ulici, Ion Băieșu și alți câțiva, plus, deloc în plus, ”condorița” Passionaria Stoicescu – un nume care, pentru Buzău, ar trebui să se pietrifice pe buzele autorităților, în semn de statuie. Revin la onorabilul meu prieten Dima Ștefan. La prima sa lectură în cenaclu, l-am demolat. Treabă pentru care îmi mulțumește și în ziua de azi. El avea nevoie de sinceritate, văzuse destule la viața sa. A acceptat, fără să crâcnească, observațiile mele așa-zis critice. Avea în el o tărie de cursă lungă, acum parcă-l văd hotârât să bată cuie de tapițer în dunga limbii române! Scrie versuri când are timp liber, un fel de ferestre înguste între două ciocane de tapițat. Drept pentru care mi-a mărturisit că nu poate scrie versuri lungi a la Bolintineanu sau Cărtărescu, ci doar niște aforisme pline cu propolis sufletesc, dar și cu o aplecare religioasă care l-ar putea contrazice, în anumite limite, chiar și pe cinicul Emil Cioran, cel care juca, în satul său natal, fotbal cu craniile unor localnici plecați la cele veșnice. Recent, Dima Ștefan a publicat încă o carte. Cred că e a cincea sa carte. O carte de versuri, intitulată foarte erect ”Toiagul de lumină” – un semn clar al predispoziției sale spre un creștinism asumat. Aș îndrăzni să afirm că Dima Ștefan e singurul poet buzoian care, instant, l-a văzut pe Lucifer dar și ”toiagul” Celui de Sus. Cartea lui Dima Ștefan a apărut la Editura ”Liric Graph”, în 2016, datorită bunăvoinței cărturarului buzoian Ovidiu Cameliu Petrescu. E vorba despre o carte ”cu conținut”. O carte care nu a fost scrisă cu intenția de a rupe gura târgului sau de a aspira la vreun cine știe ce premiu Nobel. E cartea unui suflet. Am constat această chestiune abia acum, când am citit aceste versuri, înaintea unei discuții cu domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, în care, eu, ca un ”impresar literar” ocazional, încercam să-l conving că nu face o investiție literară deosebită. Domnul Petrescu putea să se lase influențat. N-a făcut-o pentru că are o experiență a lecturii cu mult peste filozofii de serviciu ai nației. Cartea a apărut. A fost deja ”criticată” la academia muștelor bețive. La crâșma noastră cea de toate veacurile. I s-au reproșat poetului Dima numai chestiuni care țin de tehnică tipografică. Fleacuri îmbăloșate. Bietul poet, ar fi ripostat: ”Despre conținutul cărții de ce nu ziceți nimic?”. O întrebare fără răspuns. ”Conținutul” cărții are un motto: ”Sub pod de curcubeu/Crește copacul/Cu parfum de emoții./ Cu degetul toiag/ Sprijin gândurile/ S-aud foșnind/ Lacrima luminii.”. Într-o prefață sobră, semnată de un profesionist al scrisului, romancierul Titi Damian, se spune negru pe alb:”Am citit și răscitit de câteva ori cele peste șaptezeci de poeme ale noului volum TOIAGUL DE LUMINĂ nu pentru că nu le înțelegeam, ci pentru că nu reușeam să le descopăr esența. , mi-am zis. Presupusesem corect. Omisese să-mi trimită ultima poezie, < Toiagul de lumină>, poem care dădea și titlul acestui excelent volum”. Tot în prefața respectivă, doamna Liliana Liciu, membru al Ligii Scriitorilor din România, percepe cu o finețe astronomică azimutul poemelor lui Ștefan Dima, susținând și argumentând existența unei ”Linii de demarcație dintre veritabil și distonant”. Rar mi-a fost dat să citesc o asemenea pledoarie, cu cartea pe masă, a unei poezii ieșite din sistemul metric, inclusiv în ode (nu neapărat antice), cum reușește această stimabilă și incisivă doamnă Liliana Liciu să descrie. Parcă aș fi răzbunat. Am pornit pe drumul poeziei cam în același timp cu Ștefan Dima. Între timp, ni s-au întâmplat multe. Dima are cultul prieteniei. Amândoi am fost ”contestați”, fiecare în felul altora și acelorași. Invidia și micimea nu sunt buruieni care să se înmulțească în acord cu natura. Ele sunt doar niște purgații retorice ale unor dosuri dosite de viață. Dumnezeu nu dă cu parul, nici Ștefan Dima cu toiagul: ” Trecutule prezent/Arată-mi viitorul/Din grădina nemuririi/Prea frumoasă minciună/ A timpului/ Și spune-mi de ce fluierăm a tăcere…/Doamne, mă iartă/C-am aruncat cu pietre/ Din poartă în poartă.” (”De ce?”, pag 23). Acesta este poetul Ștefan Dima, un învingător în viață, inclusiv în poezie, această ocupație a îngerilor pândiți de pisicile frustrărilor intelectuale dintotdeanua. Cred, presupun, sunt convins că Ștefan Dima este unul dintre cei mai viguroși poeți buzoieni ai acestui prezent literar deturnat de admiratorii observatorilor de coperte și casete tehnice, în numele ordinii și disciplinei literatoide unice. Pentru poetul Ștefan Dima trebuie făcută o casetă obișnuită în tabelul mendeleevian al literaturii buzoiene. E loc și pentru el…

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*