Titus, despre căruţa cu proşti şi curve

13.10.12 by

 

Dragii mei,

Dacă nu ştiaţi, vă spun eu: cei mai mulţi bani se fac din frica şi din suferinţa umană. ,,Şi dacă lipsesc?’’ – o să mă întrebe unii mai siguri sau mai puşi la adăpost în această lume a spaimei şi, de ce nu, a disperării. –  Dăcă lipsesc?! – Admit, oarecum, şi o astfel de chestiune, însă lipsa vine, în primul rând, din nepuţinţa noastră de a vedea.  Acum să nu credeţi că tuturor ne-au crescut dioptriile şi musai să mergem la oftamolog. Nu! Povestea ţine de creieraş.

Unora li s-a chircit într-atât încât au ajuns la stadiul de orbete şi se comportă conform demnităţii câştigate. Ţaca, paca, dau cu fleanca până îşi văd sacii în căruţă, haremurile adunate,  bordelurile pe roate, limuzine aurite, nichelate… Ce să o mai lungim?! Până ce sunt şi ei nababi, chiar dacă nu au în spatele curţii nici deşerturi şi nici sonde, câmpuri. Petrol, la ei, însă, berechet! Comerţ, nu glumă!

Altora, de prea mult stat în faţa televizorului, li s-a pus praful pe cerebel, mai ceva ca pe ecranul, mijloc de prostit şi promovat prostituţia, la nivel planetar.

O altă mare parte, desigur, indolenţi până peste poate, merg aproape ca vitele spre abator, inconştiente şi de chinuri, şi de moarte. Tresar târziu când cuţitul este deja înfipt şi în spate, şi între coarne. Abia atunci  strigă şi sar ca arse, însă degeaba! Căderea în genuchi e fără de marşalier, adică fără de întoarcere.  Mai ales când pofta celui ce a decis,  e poftă şi de carne, şi de oase.

Ar mai fi destui! Nu-i mai pun la număr, fie şi numai pentru că nu vreau să vă sperii. Mă întorc la  ce am acceptat, evident, în parte. Adică la frică, la suferinţă şi la spaima de detoate. Când ele, cele enumerate, încă nu şi-au făcut loc sau nu sunt la vedere, desigur, ,,un alt creier’’, fie ni le arată (la televizor: ,,au crescut peste măsură preţurile la!… Bla, bla, bla! Tocmai acum, în prag de iarnă, când nici de păscut nu mai avem unde! …Şi nici ce mânca!’’ Au… Au! Au! ), fie ni le toarnă în poală sau direct pe gât, încât durerea să fie şi spaimă, şi chin, şi moarte. Metoda nu e de ieri, de alalteri! Mă întorc în vremurile antice, când nici măcar eu, Titus, romanul Romei Antice, nu eram conceput şi vi-l aduc aminte iar pe Moise. Pe el şi partenerul ,,de afaceri’’, faraonul exodului. ,,Nu vrei?’’ – i-ar fi zis primul, celuilalt. ,,Aunci, las` că am eu ac de cojocul tău!’’ Povestea o ştiţi. Au dat cu ciumă, cu lăcuste, cu de toate până ce faraonului i-a intrat moartea în palat şi i-a luat pe cel mai drag. Fiul!

În consecinţă, nu degeaba am legat de aşa manieră chstiunile într-o triadă (frică-suferinţă-moarte), asemănătoare cu o altă celebră trinitate: Dumnezeu, eu şi lumea, formulată de, săracul, Ţuţea. Ambele, pe post de stavilopozi, cu greutate.

La o scară mai mică, după cum spun sociologii, un fel de caz… Pentru convingere! Vine mai ieri, o echipă, specialişti, angajaţi la firma lui cutare, agreată de fel şi fel de istituţii (locale, judeţene, centrale sau invers), cu profte care mai de care, şi întreabă: ,,vreţi deratizare?’’ ,,Nu!’’ – i-am răspuns, dintr-o eroare – ,,pe la noi, gângănii ioc.  Cei din bloc le-au strâns pe toate, au dat cu prafuri, au spălat, le-au pus pe foc!’’ ,,Da?! Ca să vezi?!’’ – S-au mirat şi au plecat. Nu însă înainte de a împrăştia în bloc,  când pe holuri, când pe scări, pe la uşi, pe la subsol, ouăle şi, desigur, gândacii lor. Doar în câteva zile, peste tot,  doar arătări. Intră pe sub uşă, în dulap,  prin pâine, noaptea mişună pe tine… Urli, sari din somn ca ars, te scarpini… ,,Iar am dat de dracu cu ăştia,!’’ – îţi zici şi, în genunchi, îi chemi pe cei ce, nu de mult, să tot fie un ieri, alalteri, ai refuzat să le dai francul. Toată povestea asta, din perspectiva producătorului de gângănii, chiar costă, mai ales că ei, la mica ciupeală, nu au investiţiile necesare care să ajungă la productivitatea japonezilor ce produceau câteva tone de păduchi pe zi, în timpul războiului! În consecinţă, ghişeftul nu potoleşte pofta! Atunci ,,creierul’’ schimbă strategia amintindu-şi de ,,babaul’’ ce i-a marcat chiar şi lui copilăria. Alţii însă îşi dezvoltă serviiciile, pas cu pas, până la morgă, încât, dacă tot s-au pus pe luat, pentru rentabilitate, să ia şi pielea celui deja trecut în altă parte. Îi las pe ăştia cu ale lor. Oameni de afaceri, respectaţi, în limuzine, în palate cu piscine… Mă rog, nu mă bag!  Ar trebui să o facă altcineva, însă tocmai aceia au dat buzna în prima categorie de care  v-am vorbit mai sus.

Ce te faci însă tu, ca om, când ,,babaul’’ chiar există în natură?! Sfârlogea, ăl bătrân şi juniorulrul, apoi coana Joiţina cu al său popor. Precizez că la asta au tras mulţi (un fel de sfârlogei, prieteni buni cu el, apoi… ehei, de-ai ei… Câţi?! Doar Cel de sus o ştii dacă nu cumva nu i-o fi dat şi Lui, peste cap, programul de numărat), chiar şi-n plinul răsărit de soare când lola, lola, scârţa, scârţa şi hopa, ţopa ar trebui să-şi schimbe măcar forma. Oamenii care sunt oameni, ca să aibă măcar ce pune pe masă, fireşte, se duc la muncă! Oho, vai de capul meu! Veşnic pierd din vedere că a sta aşa,  precum vaca, cu duda în gură, e tot un fel de trudă.  Ce să fac dacă ăştia, care se ocupă cu definirea meseriilor şi împărţirea funcţiilor nu sunt expliciţi?!

Desigur, nu-mi pot continua discursul fără a aminti şi de Cioc(istă – Cioc, cioc, cioc, pe la mesele rotunde, cioc, cioc, cioc, pe la marile portiţe, apoi, cioc, cioc, cioc şi-n trocul cu tărâţe… Cioc!), de Urinela, de gaşca lui Păsăroi etc. şi mulţi alţii ca ei. Toţi un fel de helouuu! surd, absurd, un fel de hău, pe dinăutru, în exterior, acelaşi drac, de data asta, însă drac bălţat, cu chip de om. Ferească-te Dumnezeu! Spaima spaimelor! Spun şi chiar accentuez! Nu de alta, dar dacă de  ăia cu gângăniile, până la urmă dai şi scapi, pe cei ce vând iluzii la te miri ce colţ de stradă sau ierburi de picioare, de cap, şolduri şi spinare, prin dughene, zis plafare, îi poţi ocoli, de dracu când ai dat, şansele-s puţine. Nu mai scapi! De dracul ăsta, de-aci, de pe pământ, vorbesc, şi despre care am pomenit mai sus, că de celălalt, mai cu un popă, mai cu oala cu tămâie şi cu un pic de şansă, fuge…

,,Domnule, nu te tot plânge ca muierea beată!’’ – mi-a zis, acum, de dimineaţă, un sociolog nevoie mare! Noi, după studii, ehe… Dacă-L avem iluzie, pe  Dumnezeu, în dreapta,  obligatoriu, în stânga,  stă  bine, merci, scaraoschi, chiar cu voia noastră! Păi, nu?! După votare şi iar votare, pentru echilibru!’’

,,Dragul meu, i-am zis, dacă ai fi avut de-a face cu ăştia, meşchetari, paraşute, fel şi fel de ordinari(re), îţi cădea până acum nu doar părul din nas sau cel dintre  picioare, ci şi pielea şi se destrămau şi oasele. Râia-i apă de ploaie! Mai dai cu o leşie, mai freci cu o cărămidă, te înveleşti, ca pe vremea străbunicii, în lâna îmbibată în ţuică şi, până la urmă,  ea, râia, tot se duce. Ori te iartă, ori te uită! De dracu împeliţat nici cu deteteu, nici cu naftalină, nici cu… Nu mai scapi! Pe vremuri, exista verdele de paris. Îi dădeai cu el în nas, mai strâmba ceva din el, din nas, dar pân` la urmă, se pleoştea. Acum, când au terminat ăştia industria, nimic! Ştiinţa dumitale nu mai face, aci, pe plaiul mioritic, nici măcar două parale! Urâtul, prin `năuntru, pe dinafară, oricum l-ai întoarce, e urât şi basta! Din el, frica, apoi moartea! Ia aminte, regândeşte, nu te mai da mare cu fel şi fel de chestii adunate în tratate de rahat. Că toată sociologia ta, după cum o tot lălăi, pe la noi, nu face nici măcar cât un pui de drac!’’

,,E, asta e şi nu e bine!’’ – mi-am zis, mai ieri, pe seară, când tocmai, tocmai mă gândeam… ,,Helăuuuu!’’ Urlă Urinela! Joiţina tot aşa. Ăilalţi le ţin isonul. Toţi, în turmă şi în cor, pe-al lor trotuar. Centura centurilor! Cică ar vrea acum să le dau până şi casa să-şi cumpere din ea vată şi tampoane. Apoi apă din cer… Doamne, ce ţi-e şi cu seceta asta! Arşiţă mare! Şi, Sfinte, Sfinte, ce putoare!

Până la întâlnirea viitoare, dă, Doamne, o ploaie! Ba chiar un potop! Ce, Doamne iartă-mă, o face şi Noe, ăsta, nu ştiu?! Să se mai curăţe pământul, că prea pute! Au tot trecut prin lume şi prin faţa casei mele, numai şi numai căruţe. Toate pline cu putori, proşti şi curve!                                                                          Al vostru, pentru veşnicie,

Titus

 

P.S

Fraţilor, trebuie să recunosc faptul că dialogul acesta virtual, cu voi, lumea de-a acum şi aceea ce va fi să fie, îmi face bine. Uneori, am sentimentul că îmi vindecă rănile dintr-un trecut parcă încă netrecut.  Alteori, propriile-mi spuse îmi sunt cale spre lumile posibile, de atâtea ori pomenite. Vrem sau nu, într-o zi, tot ne desprindem de căruţa noastră cosmică, ce ne  poartă şi ne rabdă oasele tocmai din primordii. Problema e cum plecăm?  Una e să nimereşti în caleaşca cu Dumnezeu şi alta e să  te urci în  căruţan plină  de proşti şi  curve fel de fel! În consecinţă, atenţie!

www.omniscop.ro 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*