Titus, de dincolo de Triunghiul Bermudelor

19.11.12 by

 

Dragii mei,

Dezamăgit de tot ce în juru-mi se întâmplă, încheiam data trecută, cu o întrebare: ,,…spuneţi şi voi, în aceste condiţii în care (la tot pasul, Jiţine, Urinele, Cioc[cioline], Sfârlogei, al de limbric şi gaşca lui Ţârdel, ehe şi  câţi ca ei, cu şiretlicuri, mânjeli, tot felul de căcănării, măgării, învârteli, chestiuni de care numai să auzi şi, contextual, te-apucă, fie râsul, fie plânsul sau pui capul în pământ), mai putem vorbi despre frumos noi?’’

Răspunsul aproape că-l prefiguram. Şi, totuşi, nu! Frumosul, în lume, este altfel, nu numai că noi, cei normali (la cap, şi cu Dumnezeu în fire), n-am putea fi, dar ceilalţi, menţionaţi mai sus, ar fi dispărut încă de pe vremurile în care s-a pus pentru prima dată problema despre tot ce a fost sau e încă urât. …Şi e destul! Povestea cu şarpele, probabil, doar poveste. Câte nu născoceşte mintea omului, cât să se justifice şi să arunce vina altuia?! Însă, dintr-un colţ de univers, când Dumnezeu l-a făcut pe om, cu siguranţă, a privit şi dracul gol. În consecinţă, binele  o fi fost de la început (cum spune şi Sfânta Scriptură. , ,,Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră, ca să stăpânească…’’) numai că tocmai atunci sau, cel mult, o clipă mai târziu, răul, un fel de scursură din el, din acel drac gol, ne-a atins şi ne-a mânjit. Altfel spus, Dumnezeu l-a făcut pe om şi dracul l-a vopsit. Pe dinăuntru, pe dinafară, pe unde a putut. Diferenţa între noi, oamenii  planetei pământ, stă tocmai în faptul că de unii, vopseaua lui scaraoschi chiar s-a lipit, de alţii nu. Uite, aici cred că au greşit comuniştii! Ne-au luat pe toţi, a fi la fel. Aiurea! Prostii! Păi ei nu or fi văzut că nici măcar nu semănăm unii cu alţii nici măcar în podul palmei?! Oricum, nu-mi mai fac, în această chestiune, cine ştie ce probleme, cât timp şi-n democraţie aproape nimic nu mai diferă. Pe vremuri, propaganda făcea diferenţa, iar al de gură-cască, desigur, căsca gura.  Ce altceva am fi putut să facem, dacă asta a făcut de când e lumea?!

Acum, desigur, ei, cei menţionaţi mai sus (Joiţine, helăuuu!, fel şi fel de tâlhari, curve şi putori), re-vopsiţi interior-exterior, ba chiar şi la motor, a mia oară sau a mia miilor, măşti perfecte ce au putut păcăli chiar şi  pe savanţi, orice ar face,  au un iz de stârv îngrozitor. Trebuie doar să îi miroşi şi să te tot duci, nene, unde a nins şi nu s-a prins şi să te întorci ,,când o face plopul pere şi răchita micşunele’’, vorba ăluia cu baba împuşcată în bască, iar el  tocmai în cocoşel, prin turul pantalonilor. Să te duci şi să ajungi unde sunt acum eu: în Dominicană,  dincolo de Triunghiul Bermudelor! Nu vă faceţi probleme, am trecut prin el.  De dispărut? Bazaconii! Odată ce vă scriu, sunt mai bine ca oricând. Nu m-a înghiţit nimic, sunt bine, sănătos şi văd, pentru a nu ştiu câta oară, frumosul în natură, crud. Cum s-ar zice, frumosul din primordii, raiul pus de Dumnezeu aici, pe pământ. Nu maidanul! Raiul! Fără urinele, cioc(cioline), tâlhari sau alte cucuvele. Fără maimuţe hoaţe, gata oricând să-ţi înfaşte chiar şi sufletul din oase. Fără jivinele de pe centură ce le  stă pe vârful limbii când… una, alta, când promisiuni sau câte-o înjurătură…  Fără şatra hoţilor de suflete, parcă, dracu ştie cum, mână în mână doar cu ăia de tot ia,  punând până şi pe creştetul capului, impozite. Iar după ce l-au şi luat, mai pun şi o taxă pe golul ce ţi l-au lăsat. Înainte de a pleca, începuseră campania. Şuşoteau, nevoie mare, unii că ar candida şi unul, mare şef, la şatra hoţilor. Ferească-ne şi Dumnezeu! Chiar şi dracu să aibă ceva milă, că dacă o să câştige, ne va pune taxă nu doar pe mămăligă, ci şi pe moartea morţii altuia, până vine aia cu coasa să ne ia. Cică aşa s-ar fi dat indicaţiile ci de la femeii, marele bordel al lumii. Ptiu, drace! Paştele mă-si… de dictat! Păi, înainte de a trasa sarcini, i-aş recomanda şi eu, de aici, din depărtări, ceva: troscot, un scaun şi,  la vreme de odihnă, ştreangul parfumat. Copaci, prin România,  din câte am auzit, mai sunt! Să stea şi ei aşa, langa-tanga, tanga-langa la soare, vreo trei sau patru luni, vreme în care, croncobaurii să-şi ciugulească cât de cât, măcar, pe ici, pe colo, câte o taxă, şi-apoi noi, cu siguranţă, le mai şi urăm. Ba chiar mai mult, vom propune bordelul cu femeii cu tot, pentru premiul Nobel.

Fraţilor, vrem, nu vrem, pe ăştia trebuie să-i lăsăm vreo câţiva ani în pace. S-au găsit unii, de-ai noştri, ce au semnat la înalta poartă, contracte, iar acum, musai să le dăm pe praful aruncat în ochi,  câteva mii de tone din aurul nostru, din Carpaţi. Aveam de ales? (,,Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă’’). Nu! Ne umilim până ce vom pune iar mâna pe bardă. …Şi atunci e atunci!

Pe de altă parte, nici aici, departe, nu pot scăpa definitiv, de urinele, de putori şi cacavele. Mi se spune din ţară că, disperate, pe la poartă, pe la rude, în tramvai şi pe oriunde, cer întruna: fără număr, fără număr!  Ce-i drept, a cam venit iarna. Pe centură, nu mai curge, şi atunci, sigur, şi-au făcut cumva ele socoteala: ,,de la ăsta tot mai pică, iar când o da ortul popii, cu siguranţă am pus-o. Ne-am făcut, în lume, iarăşi, oameni!’’

Îi las în pace, îi las să urle şi să latre până ce o să le cadă şi troaca de pe umeri la călcâie. Şi atunci să vezi ce-o să mai mârâie. Că de luat ar mai fi doar praful ce-o să-l aducă, în vara care vine, crivăţul de miază-zi.  Asta dacă nu se face şi ăsta cu şorici şi ne ocoloşte, o ia pe  la alţii şi nu mai dă pe-aici. Dragii mei,  ce să mai zic? Toţi ne-au cam mirosit…

În rest, aflaţi că o duc bine. Astăzi, când vă scriu, e ziua internaţională a toleranţei.  Nu e rău că e şi o aşa zi! Oamenii trebuie să se accepte, unii pe alţii, aşa cum sunt şi i-a lăsat Dumnezeu. Unii mai frumoşi, alţii mai…  Propun totuşi ca odată cu această zi, cel puţin la noi, la români, să fie sărbătorită şi ziua proştilor şi a prostiei. Nu de alta, dar parcă prea i-am lăsat pe toţi să ia fără sa mai  aducă înapoi nimic. Bordelul cu femeiii cu tot, s-a abonat aci, ăştia din uniune, urinele, joiţine, paraşute şi alte cacavele, în frunte cu sfârlogel, la fel… Păi unde o să ajungem, fraţilor?

Cât despre mine, mă ştiţi. Sunt iubitor de oameni  care mai de care. Uite, ca să mă credeţi, aseară, o dominicană, o mulatră,  tare, tare, aproape că îmi venea s-o pun la rană! N-a contat nicicând, rasa, culoarea pielii, religia etc. Intolenţa-mi sare calul doar la de-al de Ţârdei,  Sfârlogei şi curve. Mi se pun în gât şi-mi vine să pun mâna pe nu ştiu ce, cu care să-i mut la cam doi metri şi jumate sub pământul înverzit, he, he, tocmai departe, acolo unde se zice că ar fi şi Polul Sud.  Ăla ar fi trebuit să fie , de la începuturi, locul şi de viaţă, şi de veci al smacoliţilor cu scursura din blestematul de drac gol.  Pentru ceilalţi, pe pământ, e încă loc destul. Doar om să fii!

Până data viitoare, când, probabil, am să vă mai descriu cam cum e lumea în paradisul dominican, nu uitaţi ce a zis, cândva, Antoine de Saint-Exupery: ,,Singur, Spiritul, dacă suflă peste humă, singur, el, este în stare să creeze Omul’’. Avea dreptate, însă  parcă tot mai trebuie adăugat ceva. De-aia zic: Să creeze Omul, că japiţele, Sfârlogeii şi curvele răsar singure  când nici că îţi mai vine a crede.

Al vostru, pentru eternitate,

Titus

 

 www.omniscop.ro

 

 

Leave a Comment

*