Timp și timpuri

16.09.16 by

Timp și timpuri

Dragii mei,
Cu ceva timp în urmă, într-un context oarecare, evitam, cu bună știință, o discuţie despre timp. Revin și aș începe cu… Dumnezeu știe, cu ce… Totuși, să presupunem că un nu ştiu ce ar duce pământul, căruţa noastră cosmică, undeva, într-un loc oarecare din spaţiu, dincolo de locul în care mintea noastră a mai putut creiona. Acolo, nu tu soare, nu tu puncte cardinale, nu tu reper… Nu tu măsură ,,de astăzi, până ieri” sau ,,de aici, până dincolo”,”, câtă vreme ultimul o fi fost, cumva, ceva, tocmai pe vremea când celălalt, adică acel dincoace, existase, însă… deja se consumase. Apoi imaginaţi-vă ce ar fi, dacă, în acel loc, pământul nu s-ar învârti? Ape, mări, oceane, munţii cu păduri cu tot, s-ar rostogoli în cer? S-au ar înţepeni cumva lipite de scoarţa ce le-ar ţine la piept ca pe un copil pentru a redeveni? Dar dacă în vârtejul acela de dus spre niciunde, nu ne-am fi pierdut, definitiv, minţile, am retrăi, cumva, prin amintire, şi n-am zice: am fost şi noi, cândva, minuni!… Vă dați seama, minuni?! Mda! Am fost, apoi pentru convingeri, am povesti: păi, în primul rând, minune, clipa în care s-a făcut omul, apoi clipa în care omul a vrut să știe și el, despre el, câte ceva. Dorința lui a stârnit cumplit stăpânirea, iar în clipa doi, omul a fost izgonit din rai. Ca să vedeți și voi că atunci când cunoști, nu ești nici măcar pe placul lui Dumnezeu. Evident, după cele întâmplate, omul a simțit în interiorul său un fel de răscolire a sufletului. A urmat prima nemulțumire, după ea, prima invidie în istorie… Abel și Cain! Între cele două, un alt fel de răsuciri și fierberi. O idee mai târziu, primul fraticid, prima judecată, apoi incestul rămas nepedepsit. Cu alte cuvinte, clipă după clipă, în adâncul sufletului, ca frământare, îndoială etc. și, de ce nu, răzvrătire. De aici, din ultima, și istoria omului, o vastă vărsare de sânge și o permanentă împuținare de sine. Ehe! …Și așa mai departe! După cele enumerate și cele știute din viața cea de toate zilele, am putea spune ceva de tipul ,,timpul este…”?. Eu nu! Și dacă, totuși, ar trebui, aș proceda la fel ca Sfântul Augustin, adică aș plasa timpului în suflet, apoi sufletul ca ,,Suflet bun la toate!”, în condițiile în care, ,,Scopul scuză mijloacele ” – NICCOLO MACHIAVELLI, IL PRINCIPE.
Controversată expresie! Pe aceste cuvinte s-a speculat enorm în vremuri. Nu am convingerea că citatul este unul corect, că așa a gândit și s-a exprimat autorul. Din acest motiv, am să redau mai jos textul integral din limba italiană:
,,Ognuno vede quello che tu pari, pochi sentono quello che tu se’; e quelli pochi non ardiscano opporsi alla opinione di molti che abbino la maestà dello stato che li difenda: e NELLE AZIONI DI TUTTI LI UOMINI, E MASSIME DE’ PRINCIPI, dove non è iudizio da reclamare, SI GUARDA AL FINE. FACCI DUNQUE UNO PRINCIPE DI VINCERE E MANTENERE LO STATO: E’ MEZZI SARANNO SEMPRE IUDICATI ONOREVOLI, e da ciascuno laudati; perché el vulgo ne va preso con quello che pare e con lo evento della cosa; e nel mondo non è se non vulgo; e li pochi ci hanno luogo quando li assai hanno dove appoggiarsi.” NICCOLO MACHIAVELLI, IL PRINCIPE, cap. 18, Einaudi editore, 1972, edizione a cura di Luigi Firpo;
apoi traducerea în limba română, a unui specialist:
,,Fiecare vede ceea ce tu pari, dar puţini te simt cine eşti cu adevărat. Iar cei puţini nu vor îndrăzni să se opună părerii celor mulţi care au de partea lor autoritatea înaltă a statului care îi apără. FAPTELE OAMENILOR ŞI, MAI CU SEAMĂ, CELE ALE PRINCIPILOR, pentru care nu există un judecător suprem care să le judece, TREBUIE PRIVITE NUMAI PRIN PRISMA SCOPULUI. Prin urmare, E NECESAR CA UN PRINCIPE SĂ FACĂ ÎN AŞA FEL ÎNCÎT SĂ ÎNVINGĂ ŞI SĂ-ŞI PĂSTREZE STATUL. IAR MIJLOACELE LUI VOR FI SOCOTITE TOTDEAUNA ONORABILE şi de fiecare lăudate, deoarece oamenii de rând sunt atraşi numai de ceea ce pare şi de succesul unui lucru. Iar lumea nu e făcută decât din asemenea oameni de rând.” NICCOLO MACHIAVELLI, PRINCIPELE, cap. 18, p. 91-92, Edit. Minerva, Bucureşti, 1995, traducere de Nicolae Luca.
Reiau: ,,… timpul în suflet, apoi sufletul ca ,,Suflet bun la toate!”, în condițiile în care, ,,Scopul scuză mijloacele ”
Iar de aici, trăiește dacă poți!
,,– Să se ducă preotul să tragă iar clopotul ! … Să se deschidă Biserica şi să facă slujbe pentru victoria poporului !… – a îndemnat unul aflat mai spre capătul coloanei.
– Popa ? Lasă-l, bă nene, în plata Domnului ! Că s-au mai dus şi când cu colectivizarea şi… ce-au făcut… s-a văzut ! – s-a arătat, supărat, unul mai în vârstă, Lulea, de prin Prejoi, care tocmai trăgea cu foc dintr-o pipă ce abia scotea fum.
– Ptiu, fire-ai să fii ! S-a înfundat, bă, nene ! – a vrut omul să-mi spună.
– Tutun prost ! Foi din grădină, din faţa casei, că altul, de unde ? Şi baba, hoaşca dracu, l-a pus tocmai la ştreaşină şi-a tras ! Că, pe sobă, cică pute ! E, o să vadă ea ce pute ! Păi aşa cum ?! Tutun neam, rachiu, neam ! Turtă, mai rar ! Trăieşte, dacă poţi, dintr-un căcat de pensie ?! Aud că ne-ar mai da o sută, două… Dumneata ce zici, o da ?
– Cine, domnule ?
– Partidul, ăştia ai mari… Că ăla, aud că s-a dus dracu, a fugit…
– Eu nu cred, adică nu ştiu !
– Cum nu ? Păi, noi ce facem aci !?
– Facem ! Eu ştiu ce facem ?! N-auzi ce zice lumea ? Ascultă !
– „Huăăă !“ „Huăăă !“ „Jos hoții !“ „Jos dictatorul !“
– Lasă-l, bă nene, asta e altceva ! Eu, adică eu… s-a bâlbâit el supărat, din ce în ce mai rău, pe pipa sa. A dracu, se-nfundă definitiv ! Eu am înţeles – a revenit el – că schimbăm primarul ! Porcu dracu, mi-a luat ajutorul! Auzi dumneata, să n-ai o palmă de pământ ?! Bă, nici cât să te pişi ! Zice că n‑am muncit la colectiv şi baba n-a făcut norma. Păi, n-am muncit, că am fost la mină ! Tocmai la Moldova Nouă ! Scoteam de-acolo, de sub pământ, nu ştiu ce şi uite, mi-au căzut dinţii ! Mi-a picat părul… Mi-a căzut şi sula şi… neam !… Ăştia o ţin pe-a lor !
Lângă Mardale, cârciuma, alături, Căminul cultural, iar lângă el, şcoala în care învăţasem carte. Tot acolo, şi Sfatul Popular !
,,Mărine, pleci ? Iar pleci ? Und’ te duci, mă ? Că mi-ai mâncat dracu zilele !“ – mi-am amintit-o pe Foaca, vecina Elenei. Făcea farmece și dacă înfigea cuţitul în grindă, ăla erai ! ,,La sfat, fă, la sfat !“ – îi răspundea Focu, singurul pe care nu-l dovedise, bărbatul ei de-al doilea, iar, peste un ceas, se întorcea acasă beat. Fără să vreau, am zâmbit. Lulea şi-a ieşit din fire.
– Ce e, bă, de râs ? Ai ? Pământ n-am, aia n‑am, baba s-a dat dracu…, iar luleaua nu ia foc ! Şi tu râzi ! E, lasă că-l schimbăm noi pe ăsta şi o să vedeţi voi… !”– Nicolae Bălașa, Acvariul cu Fâțe, Ed. Newest, Tg. Jiu, pag. 63
Fraților, uite că m-am zăpăcit! Ori ce ziceam că este timpul?

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*