THEODOR RĂPAN ŞI POEZIA „EVANGHELIILOR” SALE

27.01.14 by

THEODOR RĂPAN ŞI POEZIA „EVANGHELIILOR” SALE

Pe când în compactul volum de sonete, FIIND 365 + 1 Iconosonete (Edit. „Semne”, Bucureşti, 2013), pare că avem 365 + 1 de reflexii ale versului barbian: „Castelul tău de gheaţă l-am cunoscut, Gândire”, ca îngemănarea Ideii în tiparul perfect al Sonetului, „Evangheliile”, (în ordinea stabilită de autor – „a Inimii”, „a Cerului”, „a Tăcerii”, „a Apocalipsei”), în aceeaşi editură – „Semne”, luate ca un întreg (altfel nu este posibil), constituie un Corpus liric de o profundă concentrare şi o amplă desfăşurare; un fost „no man land” peste care, la început, s-au răspândit germenii frumosului, pentru viitorii paşi umani.
(Ca un exemplu, doar în „Evanghelia Cerului – Zodii de poet” sunt citate motto-uri din peste 260 poeţi vechi sau noi, de pretutindeni, fluviu de lecturi predilect poetice. Au, cine în „glorioasele” noastre zile se mai încumetă la astfel de luxuriant… nărav?).
Poetul Theodor Răpan are pasiunea căutării sensurilor ascunse, ori uitate ale Cuvântului, punându-le în vecinătăţi şi situaţii stranii, aşezându-le, parcă, faţă-n faţă ori spate-n spate, pe cele „nepotrivite” cu cele „potrivite”, făcându-le să se cunoască/recunoască, ori să caute gâlceavă unele altora, năzdrăvănindu-le.
Reacţiile în care intră acumulările spiritual, au – mutatis-mutandis, acelaşi final ca al celor chimice, biochimice sau de orice altă natură fizică; ori se resping în mod total, categoric şi absolut, ori se acceptă, coabitează şi, în consecinţă, se amalgamează. De ambele părţi, Natura probează aceste transformări care duc la rezultate în urma cărora viaţa – material şi spiritual – urcă pe abscisă.
Arta literară, Poezia lui Theodor Răpan (ab AD 1970 – debutul publicistic, şi 1975, cel editorial cu „Hohotul apelor”, Editura „Albatros”), urcă „pe schelele strigătului” cu acelaşi „primordial semn de-ngenunchere”; urcă răzvrătind cuvintele, nemulţumindu-l până la disperarea cea mai lucidă.
Totuşi, aceste patru „Evanghelii”, gravate de poetul Theodor Răpan pe zidurile conştiinţei noastre, nu mai lasă nicio îndoială, pentru că…, „freamătul mărilor nu mai încape în carapacea” tot mai meschină a sensibilităţii noastre, spărgând-o pentru ca noi să-i dăm, după merit, adăpost şi cinstire.
Crezând că poetul Theodor Răpan se ridică împotriva „a ceva” facem o greşeală de esenţă şi de sens al fiinţei umane; nu, domnia sa nu poate să nu vadă în cea mai compactă beznă, o infimă scânteiere; cuvântul „urât” – au proper et au figure – nu există pentru acesta; zilele şi nopţile închinate cărţilor altora, ca şi alor dumisale, l-au edificat suficient în „a vedea”, existenţial, semantic sau ideatic, dublul sens al unui cuvânt.
„Evanghelia Apocalipsei – Epifanii” este intitulat cel de al patrulea volum (din greaca veche – evanggelion – bună vestire; iar Epifanii, din aceeaşi limbă – epiphania), unde poetul Theodor Răpan a „dăltuit cuneiformele frigului” (ce frumos!, cu atât mai mult, cu cât este nespus până acum în lirica autohtonă…), cunoaştere sau… epifanie a reacţiilor spirituale despre care vorbeam mai înainte.
Interesantă mi se pare la poetul Theodor Răpan tehnica îmbinării/încorporării poemului în formă fixă, în fluenţa poemului în proză; interesantă simbioză între cele două forme, ca nişte măşti ale aceluiaşi personaj din piesele unor Sofocle, Aristofan, Euripide, Terenţiu, personaje tragice sau comice, hilare sau groteşti, oneste sau calpe… Şi asta este o reuşită, printre multe altele evidente în aceste (cel puţin) patru volume despre care mi-a făcut plăcere să scriu, „Evangheliile… Inimii, Cerului, Tăcerii şi Apocalipsei”, al căror zămislitor este poetul – născut, nu făcut – Theodor Răpan.

Foto: Ioan Mazilu Crângaşu

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*