Teribilista poeziei tinere

02.05.12 by

Teribilista poeziei tinere

Dragă Raluca, deşi eşti foarte tânără, creaţiile tale se bucură deja de o recunoaştere a talentului nativ. Cine şi cum ţi-a descoperit scrisul? 

În primul rând, vreau să-ţi mulţumesc, Lorena, pentru mine acesta este primul interviu oficial. Multe dintre creaţiile mele sunt catalogate teribiliste, iar altele prea cuminţi şi plictisitoare, despre talentul meu nativ, aşadar, mă abţin să comentez asta pentru că am primit remarci gen „şi maneliştii au talent nativ”. Cel mai sigur e să te bazezi pe principiul lui Edison : „Talentul e 10% inspiraţie şi 90% transpiraţie”, deci pentru mine un poem bun e unul rescris de cel puţin 2-3 ori. Cât despre scrisul meu, consider că Gelu Vlaşin este cel care m-a îndrumat cel mai serios spre lumea aceasta literară, prin el am avut contact real cu poezia modernă mai ales după ce se terminase tabara literară din Telciu.

Ai debutat la 16 ani în „Revista Bucovinei”. Cum ai perceput tu, dar şi cei din jurul tău acest eveniment?

A fost un moment deosebit, semnificativ pentru vârsta pe care o aveam. Nu l-am perceput ca pe un debut, ci mai degrabă ca pe o înţelegere de sine. Primisem pe atunci „Cartea de Identitate a Naţiunii Poeţilor”, debutul având loc în cadrul primei ediţii a Festivalului European de Poezie. Dintre cei 14 poeţi străini au fost câţiva pe care îi admiram sincer: Charles Ducal (Belgia), Gaal Aron (Ungaria) şi Thomas Mohlmann (Olanda). Reţin că în ziua lansării revistei, înainte să citesc eu poemele, vorbiseră scriitori consacraţi precum: Ion Draguşanul (care publicase în revistă şi o critică asupra poemelor mele), Dumitru Oniga, Onu Cazan, Eugen Dimitriu. Primirea lor a fost călduroasă, am fost încurajată la citit şi la scris, seara mă întorsesem acasă cu cel puţin 5 cărţi şi foarte entuziasmată de tot ce însemna lumea scriitorilor.

Ce îţi spun apropiaţii despre ceea ce te pasionează : te susţin, nu-ţi înţeleg lumea… ?

Mă încadrez în povestea clasică – părinţii şi-ar fi dorit să am o pasiune care să fie şi practică. Tata cel puţin a fost mereu împotrivă, considera că îmi ocupă prea mult din timp, dar asta s-a schimbat. Într-o zi când a ajuns acasă şi mi-a spus că fostul lui şef m-a lăudat şi mi-a citit poemele pe un site, apoi când am fost invitată în tabere literare sau cenacluri din ţară unde mi se asigura masa, cazarea, ei bine de atunci a început să vadă că are şi părţi practice scrisul (râd). Dar tot nu-mi înţelege stările pe care le redau în poeme.

Cum se nasc poemele tale? Ce te inspiră?

Aş putea scrie din orice, dar mă abţin. În genere mă inspiră oamenii dragi şi scriu din evenimentele personale, situaţii care au avut un impact real asupra mea. Altfel mi s-ar părea ceva fals. Dar nu poţi scrie doar despre dragoste, despărţiri, trebuie să ai o paletă mai largă şi atunci mai scriu făcând ironii la adresa mea sau amintesc de o melodie, loc vizitat, film preferat, câteodată şi despre efectele unei drame din copilărie. Încerc să mă pun în postura cititorului, n-aş vrea ca cineva să-mi spună mereu cât de trist sau fericit e, prefer să evidenţieze detaliile, modul cum percepe şi analizează anumite concepte generale, cum se raportează la ele şi astfel practic să-mi contureze o nouă lume în care lucrurile fireşti să devină ciudate şi interesante, am să-l citez pe Cozan drept exemplu:

Aşa vorbeşte Marele Artist: “degetul tău mic este o pasăre.

este, totodată,  un cer.

o pasiune  pentru paradox.

o lumină insuportabilă”.

Tu ştii, dacă eşti ceea ce simţi că eşti, că nu trebuie să-i răspunzi.

Nu ai voie.

Poti surâde, cu toată pielea şi oasele. Tu, surâzândă,

vei muri sufocată de fericire

Eşti foarte activă pe site-urile literare: postezi, comentezi. Crezi că viitorul se află-n interacţiunea pe internet, chiar dacă nu sunt persoane avizate, cu experienţă în domeniu?

Şi da, şi nu. Atât timp cât te foloseşti de internet ca de o rampă de lansare e totul ok. Pentru mine a fost mai important să cunosc ce şi cum se scrie, în rest ca şi în cazul jam session-urile comunicarea şi schimbul de informaţii a avut loc în particular.

Când ai de gând să-ţi publici prima carte de hârtie?

E unul dintre planurile mele de suflet, dar nu mă grabesc. Nu sunt genul care să scoată o carte doar de dragul de a-şi vedea numele tipărit, aşa că m-am decis ca până pe la vreo 27-28 ani să încerc să câştig un concurs de debut organizat de editurile mari, în cazul în care nu voi ieşi astfel la lumina tiparului, prefer să rămân în anonimat.

Ai făcut jam session cu Adrian Suciu, Vlad Turburea, Xiron Xin Marian, Paul Octavian Blaj. Care este povestea acestor realizări?

Primul jam session a fost realizat împreună cu autorul Paul Blaj, iar consecinţa acestei colaborări a fost incredibilă: la câteva luni distanţă ajunsesem redactor al volumului său „Poeme înnorate”. Într-un jam session contează mult ca cei doi autori să scrie împreună şi să să-şi corecteze ”la sânge” unul altuia versurile. Cu Vlad n-a fost un jam session clasic, ci mai degrabă un schimb poetic de replici: îi scrisesem un poem, iar el a venit cu altul drept răspuns. Pe atunci nu învăţasem mare lucru, dar odată cu trecerea timpului am început să discutăm mai multe despre poezie, parodie, proză şi cât de important e să sugerezi în loc să denumeşti direct sentimentul şi să-ţi trădezi constant cea mai mare pasiune (poezia) cu altele pentru a te putea întoarce cu forţe proaspete înapoi.

Adrian mă încuraja mult să scriu, era pe principiul „modifică şi taie cum vrei şi ce vrei, să n-ai milă”, iar Xiron era preocupat ca poemul să aibă o formă vizuală modernă şi păstra doar versurile esenţiale transmiterii emoţiei.

Cât de mult contează critica literară pentru poeta Raluca Blezniuc?

Nu sunt în măsură să răspund la această întrebare, întrucât am parte de o critică literară mai mult virtuală. Probabil dacă aş fi criticată de oamenii în temă precum Nicolae Manolescu, Horia Gârbea, Paul Cernat sau Daniel Cristea-Enache, v-aş putea răspunde (zâmbesc). În cazul în care voi scoate vreodată un volum mai mult decât popularitatea lui m-ar interesa părerea critică, să ştiu dacă scrisul meu e de calitate, altfel nu se merită, sunt destui care scriu prost şi se cred geniali. Probabil dacă aş fi pusă în situaţia asta mi-aş retrage volumul sau cel puţin l-aş renega. Asta nu se poate defini ca frică de eşec, ci ca respect faţă de sine şi generaţiile viitoare.

La unul dintre workshopurile lui Răzvan Ţupa din cadrul taberei de creaţie de la Telciu ai afirmat că ţi se pare absurd să-ţi reciţi poemele. Poţi să argumentezi?

Gelu Vlaşin spunea că atunci când publici un poem fie într-o revistă sau pe un site, acel poem nu-ţi mai aparţine ţie, ci lumii, tu nu mai ai nicio putere asupra lui sau a modului în care va fi interpretat. Eu mi-am îndeplinit misiunea de autor, am scris şi rescris poemul, mai departe o persoană cu talent actoricesc va transmite mai bine emoţia când îl va recita. Foarte rar am auzit poeţi care să interpreteze aşa cum trebuie poezia lor, este nevoie de voce, joc de scenă, dicţie şi un limbaj al trupului care să nu fie monoton. Eu nu am aceste calităţi.

Ce poeţi tineri recomanzi?

Coman Teodora, Vlad Drăgoi, Andrei Doşa, Dorin Cozan, Constantin Liculescu, Mădălina Căuneac, Andra Rotaru, Sorin Despot, Andrei Doboş, Mugur Grosu.

Care e ultima carte pe care ai citit-o?

Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov.

Un poem pentru cititori, te rog!

un richter uitat pe bordură cu o brichetă şi un înger fumător alături

sunt toți oamenii pe care îi citești ocazional și simți că îți intră în viață
… cu mâinile cleioase câte chipuri străine mai poți îndura când te trezești
dimineața la 5 fără să-mi auzi glasul amintește-ți de mine în toate după amiezile
vieții tale indiferent că e joi vineri luni sau primăvară iarnă toamnă
ninge plouă scrie imaginându-ți cum îți ștergeam cândva
pe holurile spitalului cuvintele tempera
plângeai o dată cu mine te trezeai în toiul nopții o dată cu mine aveam
un cort în sufragerie făcut din eșarfe pe atunci mâncai pizza cancun lângă
o tinerețe tbc-istă înfofolită în pulovere

câteodată aveai chef de cântat la pianină
cu aceeași pasiune mă certai când plângeam de ciudă
după vreun vizitator al trupului meu, licurici de unică folosință

și-am încasat fiecare lovitură
ca tu să fii al dracului de mândru de mine
spune-mi așadar că nu mă iubești că nu te doare
căci te iubesc și mă doare
iar dacă ar fi să măsor acele biserici ungurești ca un soi de desprindere
a mea aș băga din prima firul de ață exact în gaura acului
pentru a demonstra din nou că nimeni n-a contat vreodată
în afară de tine și M

eu sunt toate semnele tale de carte uitate pe masa din bucătarie
port anii tăi nenorociți memorați pe sâni obsesiile
pictorii melodiile tale preferate ce îmi servesc acum drept unghii
pe care le tai în carne
până voi învăța să-mi mutilez orice emoție
fără să mă închidă un oarecare în sertarul de creioane
cu foi cerate lângă ca să-mi fac cratițe și perne din aventurile tale

cineva din milă probabil tot vine și trage cortina
la fiecare final de capitol
ni se împarte o coajă de pâine uscată

undeva în lume se învață despre vietnam
altundeva despre mercantilism
sunt oameni
care acum fac sex neprotejat prin baruri sau femei
divorțate scot din cuptor mâncarea arsă

nu există zi în care să nu-mi doresc
să-mi lași mie tribut nasturii
care s-au întors mereu ca un bumerang
împotriva mea
ți-am promis că vom uita împreună boala
pentru că tu ești singurul om care n-are dreptul la moarte

 

Raluca Blezniuc a publicat poezii în:

Salonul Literar” (Odobeşti-Vrancea), an XI, nr. 67/2009

Algoritm Literar”, nr 4, anul II, 2011 ( Călan, judeţul Hunedoara)

Revista culturală „Dunărea de jos” nr.113-114-115, Galați 2011

Antologia cenaclului Virtualia, ediția 13, Iași 2011

Revista „Actualitatea literară” nr. 14, Lugoj 2011

Revista „Litere”, nr. 2 (143), februarie 2012 Târgovişte

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*