TÂRG DE CRIZĂ

01.06.11 by

TÂRG DE CRIZĂ

Generatorul de vorbe de langa monumentul rabdarii

Sâmbătă, 28 mai, însoţit de câţiva colaboratori, am plecat la Bucureşti cu scopul principal vizitarea BOOKFEST.

Târgul este organizat în câteva pavilioane expoziţionale din incinta ROMEXPO (lângă Casa Scânteii) de către A.E.R. (Asociaţia Editorilor din România). Şi, ca la noi la români, cine-mparte, parte-şi face: suprafeţele câtorva edituri ai căror patroni au fost sau sunt în board-ul A.E.R., ample şi frumos rânduite; restul lumii, la 80-100 euro/m2 şi minim 6 m2/stand creau impresia de meschinărie şi înghesuială. Iluminatul „a giorno“ – tot la standurile şefilor de la A.E.R.: HUMANITAS, CURTEA VECHE, NEMIRA, ALL, POLIROM. Senzaţia generală a fost de provizorat, în sensul că mulţi dintre participanţi au venit ca să dovedească că încă există, fapt demonstrat de cantitatea infimă de noutăţi.

Lucruri demne de remarcat: Istoria critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu se vindea cu preţul de 100 lei;

Transpiratorul de idei

Patapievici patrula între pavilioane în calitate de lansateur; Neagu Djuvara dădea autografe şi Liiceanu transpira abundent. Atât.

La ora 14.30 am luat drumul Craiovei.

Un slujbas disciplinat trudind pe ogorul Polirom-ului

Related Posts

Tags

Share This

7 Comments

  1. Domnule Stefan Bazilescu,

    Am citit cu interes articolul „Targ de criza” postat de dumneavoastra pe site-ul omniscop.ro, la 1 iunie 2011.

    In calitate de director executiv al Asociatiei Editorilor din Romania (AER), organizatorul Salonului international al cartii Bookfest, la care v-ati referit in articol, doresc sa fac urmatoarele precizari:

    1. AER nu detine spatiu expozitional ci, pentru desfasurarea Bookfest, inchiriaza pavilioanele de la proprietarul Romexpo (Camera de comert si industrie).

    2. Suprafata standurilor este decisa de fiecare editura expozanta in mod liber, in functie de propriile criterii.

    3. Regulamentul salonului de carte, aprobat in fiecare an de catre Adunarea Generala a membrilor AER, postat pe site-ul http://www.bookfest.ro si asumat la inscriere de fiecare expozant, prevede ca suprafetele se distribuie solicitantilor in functie de marime; solicitantul unei suprafete mai mari are prioritate in fata unuia cu suprafata mai mica s.a.m.d..

    4. In tariful de participare intra, dupa cum este definit in Regulamentul mentionat mai sus, iluminatul general al pavilioanelor plus doua-opt spoturi la stand in functie de suprafata. Iluminatul suplimentar si, in general orice dotare suplimentara – alta decat este prevazut, standard, in Regulament – se solicita/plateste de expozant direct de la/la Romexpo.

    Aceste precizari vin in raspuns la afirmatia dumneavoastra: „cine imparte, parte isi face”.

    Va mai referiti, in articol, la persoanele/personalitatile participante la sesiunile de autografe, lansari, prezentari de carte, lecturi pentru adulti si copii, activitati si manifestari conexe etc., pe care-i numiti „slujbasi disciplinati”. De fapt, prezenta lor este fireasca la orice eveniment cultural, cu atat mai mult la unul de natura si amploarea Bookfest, adresat in principal lumii editoriale si scriitoricesti.
    La Bucuresti, ca in oricare alt oras din lume in care se organizeaza targuri/saloane de carte, scriitori, critici literari si personalitati din domeniul cultural se apropie de publicul cititor si poarta discutii (de anul trecut si cu omologi din tarile invitate) promovand, astfel, cultura scrisa.
    Chiar si in vremuri de criza – care, de altfel, a lovit greu industria editoriala – cartea, pe orice suport ar fi prezentata: de hartie sau electronic, nu doreste sa moara. De fapt, noi toti, beneficiari ai cunoasterii care vine cu fiecare pagina citita, avem datoria de a nu lasa cartea sa moara. Poate ca „noutatile” editoriale au fost putine, dar stradania de a le aduce la intalnirea cu publicul este un exercitiu de demnitate si respect.

    Am simtit nevoia de a clarifica aceste aspecte pentru ca ar fi, cu adevarat, pacat ca iubitorii de cultura scrisa din Craiova, cititori ai revistei Omniscop, sa ramana cu falsa impresie – pe care o genereaza articolul dumneavoastra – ca Bookfest este doar un loc luminat pe alocuri „a giorno” prin care circula Liiceanu si Djuvara.
    Regret sincer ca nu ati observat mai mult decat atat; ati fi avut ce.

    Cristina Poterasoiu
    Director executiv
    Asociatia Editorilor din Romania

    • admin

      Va multumesc pentru interesul aratat foarte tinerei reviste Omniscop (azi, 10.06.2011 lansam nr.5). Voi face totul, repet: totul, pentu a va mentine printre cititorii cei mai fideli. M-a impresionat harnicia si determinarea Domniei Voastre. Urmariti-ne evolutiile viitoare.
      Cu inalta consideratie,
      Stefan Bazilescu

    • Sorin Singer

      Stimate domnule Bazilescu,

      Cei ce se aseamana se aduna. Asta este o vorba care contine multe, multe adevaruri. Mai intai am apreciat propunerea de a colabora la aceasta revista culturala online. Nu inainte chiar de a aprecia initiativa dumneavoastra de a fonda aceasta revista. Si iata, deja, revista este vie si traieste prin cititorii sai, fie ei prieteni, persoane interesate sau mai putin interesate, cu opinii pro sau contra. Dovada o arata chiar si aceste replici la articolul de mai sus. Un fapt de viata oarecare, o opinie strict subiectiva, dar cu justificari obiective, pe care ati dorit sa o faceti cunoscuta acelora care nu au avut ocazia sa viziteze celebrul Bookfest din acest an.
      Marturisesc ca am fost printre primii participantii ai acestui targ, atunci cand isi etala evenimentele la etajele 3 si 4 ale Teatrului National din Bucuresti si cand cititori si scriitori deopotriva fugeau de zapucul din interior pe terasa teatrului „La Motoare“. Si parca lumea era mai fericita si mai putin indarjita, cu toate ca vremurile erau si atunci ca si acum destul de tulburi. Salile Nationalului erau intr-adevar neincapatoare si spatiile de-a dreptul sufocante, astfel incat, caldura de afara se suprapunea peste caldura sufleteasca si fierbinteala culturala. Mutarea Bookfestului (ca si a targului de carte Gaudeamus) in spatiile ROMEXPO nu cred ca a fost o gaselnita fericita. Cel putin in ceea ce priveste Bookfest-ul. Desigur spatiile sunt mult mai ample, atmosfera este respirabila, poate ca afluenta publicului este aceeasi, dar lipseste acel „feeling“, acea intimitate si apropiere intre public, editori si scriitori.
      Am vizitat si eu targul din acest an. Si parerile coincid intrutotul cu cele ale dumneavoastra. Desigur, cei bogati si-au impartit feliile si spatiile cele mai generoase. Facturile emise de Romexpo catre acestia au fost direct proportionale cu suprafata standurilor si (sunt ferm convins!) invers proportionale cu incasarile. Nu conteaza insa pentru editurile care incaseaza subventii uriase si care au pornit in activitatea editoriala capitalista mostenind active si pasive in mod gratuit! Conteaza enorm pentru editurile mici, care isi editeaza prin eforturi proprii lucrarile si care intampina aceleasi probleme uriase de difuzare si incasare a cartilor vandute.
      Sigur ca prezenta la un targ are ca principal scop marketingul si publicitatea, faptul ca esti prezent inseamna ca existi si reprezinta un propice moment de a te face cunoscut ca editor, de a crea evenimente prin lansari de carte, dar nu stiu de douazeci de ani incoace (daca ma insel imi cer scuze a priori) ca organizatiile de genul AER sa ajute in vreun fel editurile mici (pentru a fi prezente cu standuri comune sau sa ofere discounturi importante prin atragerea unor subventii de la Ministerul Culturii). Nu am cunostinta ca vreodata AER sa se preocupe sa adune de la editurile din tara titluri de carte pentru a fi prezente la targurile organizate in strainatate. Stiu insa ca anumiti editori in numele unor asociatii de editori si edituri si-au tras pe spuza proprie fonduri uriase de la anumite organisme financiare pentru editarea unor manuale.
      In rest, Har Domnului, bine ca se mai organizeaza targuri de carte!

      S. Singer

  2. deniro

    Nefiind implicat direct s-ar putea sa fiu un pic mai obiectiv .
    Am ramas insa un pic surprins de stilul pe care il folositi in a justifica anumite deficiente ,evidente ,inerente, la care printre altele s-a referit si Dl Bazilescu .
    Si cum spuneam stilul imi pare foarte cunoscut ,foarte asemanator cu cel in care mai marii zilei ,ne tot conving ce bine merge treaba,economia,in Romania si noi nu vedem nu simtim .
    Sa auzim numai de bine .
    Cu respect ,
    Dorel Mandas

    • Domnule Dorel Mandas,

      Pot intelege faptul ca nu sunteti de acord cu stilul meu; nici eu nu sunt de acord cu el, intotdeauna. Acum, insa, a fost clar si explicit. Sunt proceduri de lucru, votate de catre editori, care proceduri creeaza totusi un cadru de lucru.

      Nu am spus chiar deloc ca ar merge ceva bine, desi nu totul merge rau, in general vorbind. Vedeti, eu nu sunt adepta sloganului „traim in Romania si asta ne consuma tot timpul”, ci mai degraba cred ca suntem aici ca sa daruim timp (consumam nu imi place din diverse motive care nu isi au locul aici.

      Spuneam ca editorii sunt foarte loviti de criza economica. Cu toate acestea au facut efortul de a veni la intalnirea cu cititorii, cu ce au avut mai bun: mult, putin sau poate cu nimic. Dar a fi vazuti acolo este foarte important pentu mai saracitii editori. Cititorii lor trebuie sa stie ca inca mai exista si, desi sunt cu capul sub apa, respira printr-un pai.

      Daca sunteti o persoana invhizitoriala, puteti gasi motive pentru care sa-i disecati pe editori. Dar nu pentru prezenta la Bookfest sau la orice targ de carte. Repet: prezenta lor e un gest de respect fata de carte, de propria meserie si fata de cititori.

      Este criza si e greu. Un greu aproape palpabil, care ne tulbura, supara, irita, inspaimanta; uneori, ne lasa fara vlaga.
      Cu atat mai mult, cand gasim putin normal, intr-o ambianta calda (ne-am dorit, si nu ma refer la climatizare), haideti sa-i stam aproape, sa primim darul si sa daruim, la randul nostru putere din putere. Altfel, suntem cu totii niste privitori, trecatori, dar nu suntem contribuitori.

      In fine,niciodata nu este totul in regula, iar critica expusa constructiv e un catalizator al actiunii viitoare. O oarecare critica am detectat, dar nu am reusit sa inteleg de unde incepe constructia.

      Aici opresc, in ceea ce ma priveste, polemica. Am spus ce aveam de spus. Ce va insemna pentru cei ce se vor osirdi sa-l citeasca, este deja problema lor. O problema cu infinite rezolvari, cum invatam eu la matematica acum multi, multi ani.

      Cu ganduri bune,
      Cristina Poterasoiu
      Director executiv al Asociatiei Editorilor din Romania
      Organizator Bookfest

      Cristina Poterasoiu

      • deniro

        Probababil ca a trecut ceva timp decand ati studat matematica , o problema nu poate avea chiar un numar infinit de rezolvari ,nici universul nu suntem siguri ca este infinit dupa cum spune intr-o anecdota Albert Einstein …altceva insa posibil .
        Cand m-am referit la stilul comenariului am vrut sa evit sa spun ca prin unele accente si tehnici folosite isi cam facea simtita prezenta „limba de lemn”, desi vreti sa lasati impresia ca tratati lucrurile cu detasare si superioritate .
        Insinuarea „subtila din final”Regret sincer ca nu ati observat mai mult decat atat; ati fi avut ce ” cred ca este edificatoare .
        Acum cred ca totul este clar si explicit ,asa ca sunt de acord sa oprim aici acest dialog prea putin constructiv .
        Cu stima ,
        Dorel Mandas

  3. bibi cititorul

    Am observat ca d-na director executiv al A.E.R. se disculpa, vadit stingherita, in stilul unui functionar public anodin si pe alocuri cu nuante ale frumoasei limbi de stejar. Daca o astfel de institutie cu pretentii intelectuale (declarate) a cazut atit de jos, oare ce mai urmeaza ? Criza-criza, de acord, dar unde este inventivitatea organizatorilor, oglindita in calitatea lansarilor ? Din acest p.d.v. sintagma „slujbas disciplinat” de sub o poza mi se pare nu doar adecvata, ci definitorie pentru ce s-a intimplat la Bookfest editia 2011. Majoritatea zdrobitoare a lansarilor a fost expediata intr-un fel de pat al lui Procust, dupa acelasi tipic, frust, cvasicazon, lipsit de imaginatie, degenerind chiar intr-un comic greu de egalat: editura aduce omagii si multumiri autorului ca s-a pricopsit cu un titlu valoros (?!?) in portofoliu, autorul aduce omagii si multumiri nevestei ca a fost de treaba si l-a lasat sa creeze scutindu-l de corvezi casnice etc. „Noroc” cu criza care a privat multe edituri de cel mai interesant moment al lansarilor: bufetul !!! O exceptie a facut editia inaugurala a Bookfest din 2006, cind bugetul, sponsorizarile si parteneriatele media chiar dadusera ceva sperante. Dar, minunea n-a tinut mai mult decit editia inaugurala si totul a revenit la „normal” dupa tipicul expus mai inainte. Cum de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, bine ca macar criza a contribuit la rarefierea cohortelor de politicieni care se pozau cu tirgul in spate si cartile pe post de decor (ca doar dadea bine, nu ?). Pe cale de consecinta: este singura editie de mare tirg de carte de la care nu am nici o amintire. A bon entendeur, salut !

Leave a Comment

*