Țarcul de măgari

11.11.12 by

Privim la televizor cum tot felul de cretini și analfabeți se bat cu pumnul în piept, că au bani și că se vor face luntre și punte să-și cumpere locuri în Parlamentul Țării. Parcă Parlamentul a ajuns un bun oarecare, pe care-l cumperi sau îl vinzi, cum îți dictează interesele! Ciocoflenderi și măscărici joacă și se scălămbăie, afirmând că nici 50.000 de euro nu e mult pentru ei, dacă atât ar costa un loc de parlamentar! Te îngrozești și te scârbești în același timp!
Parlamentul Țării a fost întotdeauna cartea de vizită a unei națiuni. Oamenii cei mai capabili, cei mai curați juridic și moral, cei mai patrioți sunt trimiși de popor acolo ca să-l reprezinte, să-i facă legi, să-i croiască drumul către viitor. Parlamentul este cea mai puternică forță a țării, fiindcă el ține hățurile și dă direcția de înaintare a națiunii. În Parlamentul României au fost oameni de înaltă ținută morală și intelectuală. Să ne amintim doar de un Mihail Kogălniceanu, Melchisedec Ștefănescu, A. D. Xenopol, Brătienii, Nicolae Titulescu, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga, Miron Cristea și mulți alții, ca să înțelegem că poporul român a avut simțul valorii.
Acești neisprăviți se laudă că dau mulți bani ca să-și cumpere locurile în parlament. Dar, conform Constituției, aceste locuri nu sunt de vânzare. Ele sunt ocupate de către cei pe care poporul îi alege pentru aceasta. Se fac cheltuieli imense pentru a organiza astfel de alegeri. Sunt mobilizate milioane de cetățeni cu drept de vot ca să-și exprime opțiunea și să-i aleagă pe cei mai buni dintre cei buni. Nu alegem pentru parlament pe cei mai bogați, ci pe cei în care avem mai multă încredere că vor binele Țării și Poporului Român.
Dacă așa stau lucrurile, de ce mai sunt necesare alegerile? Se deschid niște case de bilete, se pun afișe cu anunțuri: un post de senator costă atât, unul de deputat atât. Orice terchea-berchea cu bani se duce, își cumpără locul preferat și se duce apoi să se așeze pe el.
Este o adevărată crimă, ca un partid politic să accepte printre membrii săi, printre candidații pe care-i propune la alegeri, astfel de specimene, care nu au altă calitate decât aceea de a fi bogați. Partidele se compromit pentru totdeauna în fața poporului, dacă ies la înaintare cu astfel de indivizi. Astăzi sunt câțiva de acest gen care intră în parlament, peste patru ani vor fi de zece ori pe atât, într-un viitor apropiat vor ajunge să constituie majoritatea parlamentarilor.
Dacă nu se iau măsuri urgente de verificare a candidaților la alegeri, de triere a oamenilor de valoare și de eliminare a secăturilor, parlamentul țării va ajunge un ,,țarc de măgari”, cum îl definea ironic de curând un cunoscut academician. Să dea Dumnezeu să nu fie aceasta și să ne trezim la timp!
wwww.omniscop.ro

Leave a Comment

*