TALENTUL PE TARABA VIEŢII…

04.04.12 by

Şi-a făcut apariţia printre noi un om foarte bogat care ştie să spere printre sentimente şi să privească printre picături, cu credinţă, cu dragoste şi cu elanul tinereţii. Omul acesta a moştenit mii de cuvinte pe care le-a aşezat în ciudate formule metaforice şi a rezultat volumul de poezii „ÎNTR-O LUME OGLINDĂ” pe care am avut onoarea să-l primesc în dar. Cu acest alt treilea volum de poezii al său, asistăm azi la maturizarea conştiinţei lirice a tânărului poet, determinată de realitatea cotidiană, de structura sa spirituală, dar şi de conştiinţa erotică. Trebuie să recunoaştem că, mai în toate situaţiile, aceasta din urmă influenţează „scriitura”. Acest sentiment îndeamnă la scris, iar poetul nostru, cu o sinceritate debordantă, aduce în prim plan recunoştinţa sa femeii, a acelei femei pe calea căreia găseşte iertarea şi care, „în pântecul ei naşte infinitul”: „fără tine nici Isus nu se năştea/pentru tine femeie/El a înviat”. (FEMEIE) Scormonind după comorile existenţei umane, ale spiritului umanităţii, TUDOR GHEORGHE CALOTESCU, căci despre el este vorba, scrie o poezie filozofică. Subliniind această existenţă, mi-aş permite să-l întreb dacă, prin creaţia sa, şi-a dorit să-şi croiască drum spre sacralitate sau este doar un joc interesant de cuvinte. În această postură, autorul lucrării „ÎNTR-O LUME OGLINDĂ” comunică vizibil cu marii înaintaşi în ale versificaţiei: Lucian Blaga, Nichita Stănescu şi nu numai. Mesajele poeziilor sale, plasate uneori în sfera cosmică, în spaţiul interferenţelor, dau culoare creaţiei şi deschid drumul spre literatura de calitate, dar acestea pot fi însă individualizate numai analitic, altfel spus, redarea lor nu este una obişnuită. Poetul s-a folosit de un limbaj alcătuit din numeroase elemente de comunicare artistică, de imagini plastice corespunzătoare universului său căruia îi asimilează stelele, cerul, pământul şi minunile tehnicii informatice. Privită în ansamblu, lucrarea lui DAN (TUDOR GHEORGHE CALOTESCU) apare ca o complexitate cu totul particulară care, corespunde întrutotul construcţiei sale spirituale şi în care se regăseşte ecoul contemporaneităţii. În poezia „LA SUPERMARKET” autorul povesteşte o întâmplare de-a sa, o zi in care merge la cumpărături, dar mesajul lui ne trage de mânecă pentru a privi în jurul nostru şi a vedea cum lăcaşe de cult de peste tot s-au transformat în societăţi comerciale, spre îmbogăţirea unora, menirea lor trecând în planul al doilea. „UNEORI NU AI DE ALES”, este o poezie redusă ca dimensiune, dar care spune mult: „Dacă soarele ar avea de ales, nu ar încălzi pământul”, pentru ca în final, sfios, conştient spune: „apoi cu grijă să nu dăunez, mă retrag în inima mea”. În poezia „NU VREAU”, autorul se întreabă şi e bine să ne punem şi noi aceeaşi întrebare: „de ce e nevoie de o zi anume să fim buni?”, dar tot el răspunde: „ e unica lumină în acest haos de lumini artificiale”. Valoarea moral-spirituală a poetului se răsfrânge implicit asupra creaţiei şi o descoperim în poezia “GLISSANDO” . Deşi el a primit de la viaţă altceva decât şi-a dorit, existenţa sa e întruchipată într-un copac, ce a prins undeva rădăcini şi care, vara face umbră, iarna căldură, transformându-se într-un final în cenuşă. Chiar şi aşa, nu-şi pierde speranţa şi după toate aceste episoade de utilitate pentru omenire, e sigur, “că într-o zi îmi vor creşte aripi.“, idée care, asupra cititorului, ar trebui să aibă un efect reconfortant, înnoitor. Ca şi în creaţia lui MARIUS ROBU (poezia TROPARUL PERECHI – „Deasupra iubirii de multe/Şi doar cel ce vrea să-şi asculte/Iubirea din suflet o ştie/Nu trupu-i tot, cum o să fie?/Omu-i pereche, astfel de nu-i/Rămâne singur. E-al nimănui.”) şi la TUDOR GHEORGHE CALOTESCU întâlnim ideea iubirii cu sufletul sau din suflet. Acesta spune în poezia sa „LA AMANET” : „într-o zi când trupul nu-mi va mai cere nimic, te voi răscumpăra cu un sufet” şi în această situaţie n-avem voie să ne gândim la omul supus viciilor ci, la acela plin de virtuţi. Adâncimea credinţei în Dumnezeu şi sănătatea spiritului îi menţin verticalitatea, dar, conştient de degradarea prin timp declară: „…chiar dacă totul era hotărât/cu mult înainte să pun întrebări/chiar dacă lumea pare a fi lipsită de noimă/voi continua să-mi hrănesc spiritul cu iubire.” Un mesaj universal-valabil capătă dimensiuni uriaşe într-o singură idee: „să dai suflet unui om de zăpadă/ce nu-şi doreşte primăvara””CAD PĂSĂRI”. De asemenea, mesajul cunoaşterii aproapelui, este la fel, o ideee redată într-un enunţ de răsunet: „aşa te ştiu, ca pe o viaţă ce nu se lasă supusă” (AŞA TE ŞTIU), iar în poezia „IUBESC VITEZA” autorul ne transpune, cum era de aşteptat, în era internetului. În esenţă, poezia lui TUDOR GHEORGHE CALOTESCU place prin mărturisirea de credinţă, de spirit, de ideal. Detaşându-mă de viziunea unui critic literar, mă alătur şi împrumut din obiectivitatea purtătorului de lumină, care este TUDOR GHEORGHE CALOTESCU şi îndemn cititorul să înţeleagă fiecare scânteie izvodită din metaforele create cu atâta talent.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*