Straini in strainatate

12.04.11 by

Un popor fara cultura e un popor usor de manipulat… (Immanuel Kant)

…..dar ce putem spune despre un popor care isi uita intentionat cultura? Sunt plecata de aproape doi ani din tara si am inceput sa imi dau seama de cateva lucruri care pot parea simple aberatii pentru unii. Am deschis ochii de voie, de nevoie si am observat ca daca pe teritoriul mioritic e imposibil sa fugi de compatrioti pentru ca sunt peste tot (si de cele mai multe ori sunt chiar prietenosi !), altfel stau lucrurile in afara.

Am avut (si inca am) norocul sa ma aflu intr-una din marile metropole franceze unde intalnesti la fiecare pas aproape orice limba europeana si nu numai. La inceput, ca student ERASMUS mi se parea absolut normal sa interactionez mai mult cu alti studenti straini, intr-un fel acesta este scopul unei burse de studii in strainatate. Dupa cateva luni a inceput sa mi se para putin ciudat faptul ca majoritatea grupurilor de studenti vorbesc aceeasi limba (nu franceza), numai noi romanii suntem rataciti cate unul, doi, maxim trei patru printre ei. Indiferent de eveniment, de locatie sau de ora din zi ei sunt mereu impreuna. Italieni, spanioli, polonezi, cehi, germani, americani, chinezi, japonezi, malgasi, indieni, algerieni, absolut orice alt student in afara de cel roman.

Este un fenomen care mi-a atras atentia si pe care am inceput sa il analizez din curiozitate acum cateva luni. De ce fugim unii de altii ? Noi, romanii, iesim din comun, parca suntem fiecare un magnet cu un singur pol. Acelasi pentru toti ! Ne respingem total. Am cunoscut foarte multi romani in Lille, dar nu pot spune ca exista cineva cu care sa fi pastrat legatura in adevaratul sens al cuvantului. Suntem simple cunostinte si atat. Uneori conjunctura e de asa natura incat sa ne regasim la acelasi eveniment dar degeaba. Totul ramane formal.  Exceptie pot face (dar nu intotdeauna) cei care au plecat impreuna din tara, cei care erau buni prieteni cand inca erau in tara sau rudele (subliniez din nou cuvantul POT !).

E ca si cum toti romanii din strainatate ar suferi de intoxicatie romaneasca. Prima explicatie pe care am gasit-o imi pare putin cam dura, dar din pacate cred ca nu e departe de adevar. Totul este la nivel psihologic, avem impresia ca pastrand legatura cu alti romani nu avansam, ca ramanem in acelasi punct (mort) de plecare. Pentru toti ceilalti este o placere sa intalneasca un conational, sa poata discuta subiecte comune, sa se mandreasca cu faptul ca « sunt peste tot ». Pentru romani e ca si cum l-ar ajunge din urma problemele de care a incercat sa scape cand a plecat din tara, pentru noi e un fel de « nici aici nu scap ! ». Romanii fug in strainatate in timp ce restul o viziteaza. Pentru noi e mirajul mult prea bine cunoscutei lumini de la capatul tunelului iar pentru ei este doar ceva normal. Noi nu vrem sa riscam sa ramanem pe intuneric asa ca preferam sa eliminam orice umbra.

Zilele trecute am participat activ la Foire Expo d’Arras, un salon cu expozanti din diverse domenii de la gastronomie si degustari de vinuri pana la amenajari interioare si tamplarie pvc. In centrul atentiei a fost cultura chineza. Poate ca as fi uitat de tendinta de renegare a originilor romanesti daca nu m-ar fi frapat implicarea de care au dat dovada chinezii in pregatirea acestui « cartier chinezesc ». In cele doua ore de pauza am luat pranzul la restaurantul cu specific si m-am bucurat de un adevarat spectacol de dans, tehnici de kung-fu si muzica traditionala. Dansul umbrelelor, dansul mastilor, povesti ale conducatorilor de dinastii, ceremonia ceaiului in cultura chineza, expozitii de arta caligrafica…totul organizat impecabil si intr-o maniera care iti asigura o evadare totala. In momentul in care am iesit din sala destinata « cartierului chinezesc » am avut impresia ca m-am trezit dintr-un vis. Parea ireal de chinezesc totul pentru o expozitie din nordul Frantei. Atat de puternic a fost impactul incat m-am interesat cat ar costa un drum dus-intors cu avionul pana in China. De la sase sute pana la cateva MII de euro in functie de perioada. Dar nu pretul este important, ci faptul ca un simplu salon mi-a trezit dorinta de vizita o tara.

Stiu ca este putin absurda comparatia intre cultura chinezilor si a noastra dar in timp ce eram absorbita de spectacol m-am gandit ca si dansurile noastre traditionale ar atrage public, si costumele noastre sunt la fel de interesante si pline de semnificatii, si calusarii nostri ar putea impresiona multa lume, si artizanii nostri ar putea vinde obiecte unicat, si NOI am putea arata ca romanii au cu ce se mandri. Folclorul romanesc are o greutate impresionanta, si nu sunt putine persoanele care au ramas placut impresionate cand au ascultat muzica populara sau cand au vazut sarbe si hore, batute si invartite. Ce sa mai spun de arhicunoscutele sarmale ? Se stie prea bine ca nici istoria Chinei nu este una linistita asa ca si ei ar putea folosi ca scuza explicatia mai sus mentionata. Dar nu, dimpotriva, asta ii face sa fie si mai uniti, in niciun caz nu ii determina sa se ocoleasca. Si atunci pentru romani care ar fi explicatia ? Nu-mi ramane decat sa spun ca pur si simplu ne-am plictisit unii de altii. Dar daca noi nu ne mai acceptam unii pe altii, de ce avem pretentii de la ceilalti sa ne accepte si sa ne respecte ? Nu ne putem integra (decat in neant !) daca nu ne acceptam noi insine inainte de a cere celorlalti sa o faca. Evolutia spre linia de plutire europeana nu inseamna departarea de traditii si de ceea ce ne individualizeaza ca popor ci o ascensiune controlata care pastreaza si respecta importanta trecutului.

Imi aduc aminte orele de istorie din timpul scolii. Mi se parea ca romanii sunt unul dintre cele mai triumfatoare popoare. Toate bataliile prin care au trecut, toate luptele purtate de domnitori si totusi am continuat sa existam. Nici prin gand nu mi-ar fi trecut acum zece ani ca o sa ajung sa ma intreb de ce ne evitam unii pe altii in strainatate. In fond ce este rau in a avea pe cineva care imparte aceeasi istorie cu tine ? Faptul ca vorbiti aceeasi limba nu te impiedica pe tine sa reusesti in viata. De unde acest egocentrism dus la extreme ? Si de cand « roman » a devenit un cuvant care necesita explicatii suplimentare si argumentari ? Nu-mi aduc aminte sa fi auzit vreun polonez spunand ca e din Polonia dar ca are diploma de contabil. In schimb din ce in ce mai multi romani spun ca sunt din Romania dar ca au o diploma de medic, inginer, psiholog, kinetoterapeut etc.

Nu este normal dar este adevarat : sa fii roman in afara Romaniei ar putea deveni o adevarata slujba. Cu diploma de rigoare, bineinteles. Fabricando fit faber asa ca poate ar fi o sansa sa invatam sa fim noi si in afara tarii pentru ca, desi avem numeroase diplome, la capitolul acesta suntem repetenti.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*