STATUL, CETĂȚEANUL ȘI ABUZUL AUTORITĂȚII – DESPRE UNELE SENSIBILITĂȚI DEMOCRATICE (5)-

21.11.12 by

S-ar cuveni acum, după ce am văzut modul în care concep, apreciază, interpretează, sau eludează statul de drept unii lideri politici, fie europeni, fie naționali, să medităm puțin și la modul cum se prezintă acest sistem democratic al propriei sale existențe pentru cetățeanul României contemporane ori, mai precis, pentru cetățeanul regimului democratic din România. Și, dacă ajungem prin asta la aspirațiile lui, atunci, categoric vom constata că a doua dintre trăsăturile menționate este cea care îl interesează cel mai mult la ora de față; adică a avea un stat care să-i asigure protecția împotriva unor autorități abuzive sa a abuzurilor pe care și le permite autoritatea. Pentru că garanția cealaltă, cu mai presus sau mai prejos de lege privește mai degrabă anumite categorii și în anumite condiții, pe unii interesându-i aplicarea legilor privind drepturile lor, pe alții interesându-i sau intimându-i cu legile mai mult aspectele îndatoririlor și pretențiilor care există de la ei, iar pe cei mai păcătoși interesându-i mai ales confruntarea cu legea, dintre aceștia, majoritatea dorindu-și-o cât mai blândă și numai unii, cei crescuți în spiritul „caprei vecinului”, fiind atenți și la modul cum alții ar putea fi mai presus sau mai prejos decât ei.

Același lucru cu participarea publică la funcționarea instituțiilor democratice și la adâncirea democratismului, acestea fiind probleme care interesează doar o anumită parte a opiniei publice, absenteismul spunându-și cuvântul de la cea mai largă instituție dintre acestea – cea a votului, iar ignorarea fiind modul de abordare al altora. Ceea ce începe a reclama o anumită educație, precum și funcțiile de model ale celor introduși în practicile politice. Adică ale celor interesați de mersul politic al lucrurilor: Aceștia sunt fie anagajați ai statului meniți prin funcție să asigure un asemenea aspect de cultură politică, dar care, uneori, nu dovedesc a fi meniți și prin vocație; fie politicieni care cred în această nevoie de aplicare și lărgire continuă a preceptelor democratice sau, dimpotrivă, nu cred. Elementele negative din cele două categorii, funcționarii lipsiți de vocație civică și politicienii care sfidează preceptele democratice fiind direct sau indirect deranjați de ele, devin astfel opozanții aspirațiilor de libertate și egalitate încercând mereu să le atenueze, să sară peste prevederile lor, să le estompeze din prim planul atenției publice, spre a-și întări ei puterea. Și, astfel, se lasă loc altui fel de relații sociale decât cele ortodoxe ale democrației, relații clientelare, priorități, favoritisme, căpușări, până la relațiile mafiote de grup organizat; fapte care stau chiar la baza acelor stări conflictuale care subminează democrația și care nu se combate decât prin conjugarea legii cu asigurarea unui puternic curent de opinie publică capabil să influențeze în permanență factorii decizionali. Iar aceasta este o problemă care mereu se amână de pe agenda noastră politică.

În vreme ce, din păcate, trebuie să o recunoaștem, funcția de apărare împotriva abuzurilor guvernării este solicitată permanent și imperativ în condițiile moștenite de noi de la vechea orânduire. Statul de drept așezat cu fermitate ca o pavăză de apărare a cetățeanului față de abuzurile istoricește demonstrate și evoluate ale diverselor forme de autoritate care încearcă să-l subjuge, este o nevoie prioritară pentru întreaga populație a țării, dacă nu chiar speranța principală a celor mai mulți, devenind unanimă și vehement cerută în condițiile crizei. Pentru că abuzurile au loc în numele unor nevoi publice asupra cărora cetățeanul însuși ar trebui să-și spună părerea și cu care intră în conflict tocmai pentru că îi sunt impuse fără o asemenea consultare pe care ar fi trebuit să o asigure statul de drept; de data asta ca o obligație a lui față de cetățean. Stare datorită căreia, pe lângă cele trei trăsături pe care le-am meționat mai înainte, o a patra, cea a îndatoririlor pe care, în egală măsură le are și statul față de cetățean devine deosebit de importantă.

Deoarece, dacă ar fi să descriem care e, pentru cetățean, imaginea din ziua de azi a statului care-l ocrotește cu guvernarea sa, n-avem a ne întreba altceva decât dacă e mai semnificativă cearta permanentă între palate sau defilarea în justiție a unor acte de corupție care nu ajung, însă, la fonduri de partid; cumpărarea locurilor electorale sau galopul scumpirii prețurilor; lipsa de securitate sanitară care devine fenomen social, sau lipsurile edilitare cu care intrăm în iarnă; pierderea trăsăturilor doctrinare din programele electorale ale partidelor, sau ridicarea imunității parlamentarilor ale căror nume le auzim numai cu prilejul fraudelor; precipitarea crescândă în rândurile traseiștilor politici sau, iată ce mare problemă: nu obținerea de fonduri europene pentru nevoile noastre, ci procedura solicitării acestora cu sau fără veto!… Etc, etc, etc, încât îți pui mâinile-n cap de câtă manipulare se încearcă tocmai pentru a acoperi deturnarea acestui stat de la obligațiile lui de drept.

Și atunci se pune problema dacă acest stat înseamnă ceva pentru cetățean, în așa fel încât să se simtă măcar sprijinit, dacă nu apărat? Îi oferă vreo perspectivă certă pentru îmbunătățirea traiului său, sau are instrumente prin care să pună în discuție, nu destinul generației prezente și al celei imediat următoare, ci măcar al nivelului taxelor, sau al recuperării reale de salariu în funcție de rata inflației în legislatura viitoare? Face cineva vreo promisiune despre modul cum se va guverna în perioada post-Băsescu, sau se mulțumește să-l înjure și să-l lase să se jure mincinos în continuare?…

În afară de acestea, sau de alte elemente total asemănătoare cu acestea și lipsite de orice legătură cu apărarea cetățeanului de abuzurile autorităților, există și o altă percepție a contribuabilului român față de statul în care trăiește plătind taxe?

La el, cert fapt că nu există. Dar nici din partea politicienilor care îl gâdilă acum așteptându-i votul sau ducându-se să-i reprezinte cererile față de Uniunea Europeană, nu există vreo creionare în acest sens!

Și, din păcate, când în numele celei mai evidente demagogii privind statul de drept se face caz de existența și corpusul acestuia, nimeni nu vine să spună răspicat că, unde n-a existat stat de drept vreme de un mandat prezidențial și trei sferturi, nici în sfertul rămas nu vom avea parte de altceva decât de scandalul creat pe seama unor proceduri care distrag atenția și blazează electoratul prin jignitoarea ignorare a îndatoririlor față de el.

www.omniscop.ro

Related Posts

Share This

Leave a Comment

*