Stagiunea Europa

20.11.15 by

La Filarmonica ”Oltenia” se deschide luni Săptămâna Poloniei (Săptămâna
nr. 4) care include o prelegere, un recital de pian neconvențional, un
colocviu muzical și concertul simfonic de vineri, cu un repertoriu sută
la sută polonez și două lucrări în primă audiție. Toate evenimentele
încep la ora 19:00, accesul fiind liber, cu excepția concertului
simfonic din data de 13 noiembrie, susținut de invitații polonezi Jacek
Rogala și Patrycja Piekutowska, alături de Orchestra Simfonică a
Filarmonicii ”Oltenia”.

Prin organizarea “Stagiunii Europa” în perioada 23 octombrie 2015 – 20
mai 2016, Filarmonica „Oltenia” are ca parteneri Ambasadele și
Consulatele statelor membre ale Uniunii Europene la București. Prin
amplitudinea și noutatea sa, proiectul subliniază importanța reunirii
valorilor patrimoniului spiritual european sub semnul generos al unei
stagiuni artistice unice prin prisma expresiei ei multiculturale.
Scena Filarmonicii “Oltenia” va găzdui 28 de concerte dedicate statelor
membre ale Uniunii Europene, având ca artiști invitați dirijori și
soliști din 28 de țări. Renumiți muzicieni își vor reprezenta țările de
proveniență la Craiova, devenind excelenți mesageri ai artei și culturii
acestora. Cu înalt profesionalism și inegalabilă măiestrie
interpretativă, artiștii invitați vor oferi publicului inclusiv lucrări
muzicale contemporane (majoritatea constituind prime audiții), create de
compozitori originari din fiecare stat membru al Uniunii Europene.
Alături de evenimente concertistice, programul “Stagiunii Europa”
include expoziții de artă, lansări de carte, întâlniri cu reprezentanții
mediului internațional de afaceri, precum și numeroase alte activități
culturale cu finalitate instructiv-educativă adresate copiilor și
tinerilor. În acest sens, pe întreaga durată a “Stagiunii Europa” sunt
așteptați la Craiova cei mai merituoși studenți de la conservatoarele și
academiile de muzică din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*