STADIUL CUNOAŞTERII FENOMENULUI NUPŢIAL MEHEDINŢEAN RETROSPECTIVĂ CRITICĂ

01.03.11 by

Izvoarele scrise despre nuntă în Mehedinţi, sau doar secvenţe ale ei, se impart în două categorii: cărţi , articole, studii şi texte folclorice care aparţin unor autori de anvergură naţională, ce nu s-au limitat doar la o zonă anume, şi lucrări similare, de interes local, axate strict doar pe zona geografică şi etnofolclorică în discuţie, ale unor autori mehedinţeni. La acestea se adaugă informaţiile noastre directe de teren, culese în perioada 1998-2005, sau informaţiile obţinute de la terţe persoane.

Autorii din prima categorie se regăsesc în bibliografia românească a nunţii, iar cei din a doua categorie, în bibliografia mehedinţeană a nunţii. Evident că o mai bună cunoaştere a fenomenului o manifestă autorii locali, cărora le-a lipsit însă, aproape întotdeauna, metoda ştiinţifică de abordare, preferând descriptivismul.

Pentru început, ne vom referi la izvoarele scrise din prima categorie. În ceea ce priveşte Mehedinţiul, primele menţiuni despre obiceiurile de nuntă, însă cu totul lapidare (Stânceşti, 1868) îi aparţin lui Ion Ionescu de la Brad (Agricultura română din judeţul Mehedinţi, Bucureşti, 1868). Urmează răspunsurile la chestionarele B.P. Hasdeu, colectate din mai multe localităţi mehedinţene, la nivelul anilor 1880, de către învăţătorii locali, care ne oferă detalii interesante despre multe secvenţe ceremonial – rituale ale nunţii, la sfârşitul secolului XIX. Ar fi greşit să se creadă că răspunsurile privitoare la nunta în Mehedinţi, dar care nu se regăsesc, tipărite, în “Etymologicum Magnum Romaniae… “lui Hasdeu folosindu-i doar ca documentare, au apărut, pentru prima oară în ediţia Muşlea- Bârlea (Tipologia folclorului. Din răspunsurile la chestionarele B.P. Hasdeu, Ed. Minerva, 1970, vol. IX- Mehedinţi). În realitate acestea au fost tipărite pentru prima oară de cercetătorul Radu Răutu într-un grupaj intitulat Nunta în Oltenia în “Răspunsuri la chestionarul linquistic” al lui B.P. Hasdeu, încă din 1967 (revista de etnografie şi folclor, tom 12, nr. 4, 1967). Tot la sfârşitul secolului XIX, Mehedinţiul apare bine reliefat, dar nu suficient, în lucrarea Elenei Sevastos ( Nunta la români, studiu istoric etnografic comparativ, Ed. Academiei Române, tipografia Carol Göbl, 1889), spre deosebire de concurentul ei la Premiul Eliade Rădulescu al Academiei Române, Simion Florea Marian, al cărui volum, cu acelaşi titlu, apărut în 1890, aşadar cu un an mai târziu, prin sărăcia datelor legate de Mehedinţi nu dă satisfacţie cercetării noastre. Din această privinţă, cu siguranţă că absenţa trimiterilor la nupţiul mehedinţean, din mai toate lucrările fundamentale despre nuntă la români se datorează absenţei culegerilor de teren de la vremea respectivă, care să fi stat în atenţia cercetătorilor, sau absenţa corespondenţilor ori colaboratorilor din Mehedinţi… Din păcate datele consemnate de Elena Sevastos nu au precizia necesară (localitate, an), limitându-se la sintagma “zona de munte a Mehedinţiului”, sau “în judeţul Mehedinţi” dar din care aflăm un obicei dispărut (descălecatul miresei în poala soacrei mari, la sosirea ei la casa mirelui, după cununia la biserică, în fapt chiar un subrit de întemeiere). La acesta se adaugă menţiunile: “În judeţul Mehedinţi, cavalerul de onoare cumpără miresei darurile” (p. 75); “În Oltenia aşează în mijlocul ogrăzii o masă, pun pe ea mireasa. În judeţul Mehedinţi socrul (…) învârte pe mireasă acolo pe masă de trei ori” (p.217); “se veghează la neîncâlcirea petelei care se pune pe capul miresei, că altfel nu va mai fi Doamne-ajută în casa aceea” (p.224); se mai aminteşte de miresele din Oltenia, cu păpuşă, ca să nu se prindă vrăjile de ele (p.237), iar “În judeţul Mehedinţi, după ieşirea din biserică, mirele se aruncă pe cal şi fuge acasă, de se pitulă” (p.255). Elena Sevastos a câştigat Premiul Eliade Rădulescu al Academiei (1888), însă peste ani şi ani, lucrarea lui Simion Florea Marian s-a dovedit mai bună în timp, fiind un reper incontestabil chiar şi-n zilele noastre, prin valoarea ei ştiinţifică şi bogăţia informaţiei din aproape toate zonele ţării (mai puţin Mehedinţiul), chiar dacă în multe privinţe, şi el a rămas descriptiv.

În anul 1900, Grigore Tocilescu publică cele două volume din “Materialuri folcloristice”, sub auspiciile Ministerului Cultelor şi Învăţământului Public (Tipografia “Corpului Didactic”C. Ispăsescu, G. Brătenescu, 1712-1972 p.), nedreptăţindu-l pe Christea N. Ţapu ( care asigurase majoritatea textelor din culegere), căruia îi promisese că va fi coautor. Cum aici apare şi un splendid “cântec al miresei” de la Aurora-Mehedinţi ( cules de I. Ionescu, de la lăutarul Ivan Lăeţul), credem că materialul se datorează lui Christea N. Tapu, care a investigat zona Mehedinţiului, aşa cum reiese din totalul textelor tipărite. Nedreptatea a fost reparată târziu, după 80 de ani, de către Iordan Datcu – autorul unei reeditări şi ediţii critice, care-l pune ca şi coautor pe Christea N. Ţapu (Ed. Minerva, vol. I-1980, vol. II-III-1981). Creaţia de la Aurora-Mehedinţi, constituie, credem, cel mai bun model mehedinţean al unui cântec de despărţire al miresei.

Cronologic urmează un gol destul de mare, de peste 50 de ani, până când ceremonialul nupţial mehedinţean, prin toate implicaţiile sale, să mai intereseze cu adevărat pe vreun autor de anvergură naţională (sub aspectul publicării cercetărilor). Excepţia notabilă rămâne Mihail Gregorian, a cărui teză de doctorat (Graiul şi folclorul din Oltenia Nord-Vestică şi Banatul răsăritean), susţinută cu Ov. Densusianu (preşedinte de comisie), după investigarea a 58 de localităţi din Oltenia Nord – Vestică (printre care Podeni şi Gornenţi, Jud. Mehedinţi), în perioada anilor 1930-1935, conţine o oraţie de nuntă de la Cîrşu, culeasă de la Ion Coşmulescu, în1930, şi transcrisă cu semne diacritice specifice şcolii lui Ov. Densusianu, din zona de nord a Mehedinţiului .Abia în 1967, Editura pentru Literatură publică lucrarea lui Gregorian sub titlul Folclorul din Oltenia şi Banatul Răsăritean, în volumul I-“Folclor din Oltenia şi Muntenia”. Oraţia lui Gregorian se încadrează, din punctul nostru de vedere, în aceeaşi tipologie a întemeierii familiale, cu tot ce implică nunta în gândirea tradiţională românească, modelul românesc al întemeierii de ţară, şi apoi al familiei (de la nivel macro la micro), care rămâne capul de pod şi modelul mehedinţean al celorlalte oraţii care vor veni după aceea (mai puţin iertăciunile).

O lucrare discutabilă, în toate privinţele, fără nici un nivel valoric sau ştiinţific este masiva monografie folclorică Spectacolul nunţilor, de Ion Meiţoiu, apărută la Casa Centrală a Creaţiei populare, în 1963, cu câteva trimiteri şi la Mehedinţi (Cîrşu şi Crainici). Ideologia PCR l-a determinat din păcate să eludeze multe … Sunt descrise aici nunţile din aproape toate zonele ţării, fiind reprodusă inclusiv poezia populară aferentă evenimentului, structura şi forma nunţii, 19 oraţii din diverse zone, mai multe cântece specifice, numai în versuri sau şi transcrise muzical şi un corpus iconografic. La nunta în Mehedinţi se face trimitere doar prin cântecul “Plânge mireasa cu jele”, care se cântă în timp ce mireasa îşi aşează voalul, cules din satul Crainici (nu comună, cum eronat apare în lucrare), comuna Bala şi cântecul “Boiereasca miresii “, cules de G. Kahane de la Cireşu, transcris muzical de G. Marcu.

Cu prilejul reformei administrative din 1968, noul judeţ înfiinţat, Mehedinţi, pierde o parte din teritoriu (repartizat, administrativ, o parte la Gorj şi o parte la Dolj), dar primeşte în compensaţie, o parte însemnată din Clisura Dunării, până la Sviniţa (în extremitatea vestică), zonă a cutumelor bănăţene, anexată, poate, nejustificat Olteniei. Era chiar perioada în care se da semnalul necesităţii apariţiei uneor lucrării de natură să conserve, în scris, tradiţia şi datina populară din zona care va suferi modificări importante (chiar prin anihilarea sau dispariţia ei ) datorită construcţiei barajului hidroenergetic „Porţile de Fier”, inaugurat în perioada anilor ’70. În afara unei lucrări de referinţă, a unui colectiv de autori condus de Romulus Vulcănescu (Atlasul complex „Porţile de Fier”), ca investigaţie de ansamblu (dorită exahustivă) a zonei, tot sub auspiciile Editurii Academiei, în 1973 apare Graiul din zona Porţile de Fier, scrisă de Camelia Conuţi şi Magdalena Vulpe, care conţine detalii importante (însă doar descriptiv), despre nunta în localităţile riverane Dunării, adică satele bănăţene de pe Clisura Dunării (Eşelniţa, Ogradena, Dubova), dar cu aceeaşi menţiune a unui alt ethos, marginal Olteniei, în extremitatea vestică, cu deosebirile importante ale unei zone de tranziţie către Banat.

Faimoasele lăzi de zestre mehedinţene, din secolul XIX, cu o scriitură şi cu un cod secret, prin semne şi simboluri, incizate în lemn, ca prescripţie a întemeierii familiale (prin dorinţa fertilităţii) încep să fie comentate de Roswith Capesius (Mobilier ţărănesc românesc, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,1974), şi apoi, cu o slabă interpretare (datorată, poate, restricţiilor ideologice inerente sistemului comunist, care nu putea accepta o conotaţie sexuală evidentă a unor simboluri de pe aceste meleaguri şi obiecte din arsenalul nunţii mehedinţene) de către Milcana Pauncev (Limbajul decorativ al mobilierului din comuna Obîrşia-Cloşani, judeţul Mehedinţi. Schimbări de structură şi semnificaţii, în „Studii şi cercetări de etnografie şi artă populară, vol. I Muzeul Satului şi de artă populară, 1981). Despre unele din lăzile de zestre mehedinţene se pronunţă cu autoritate şi Viorica Tătulea (Arta lemnului în Oltenia. Structuri funcţionale şi decorative, în „Oltenia. Studii şi comunicări”, X, Craiova, 2000).

Categoric, cea mai complexă lucrare, ca informaţie ştiinţifică bine sistematizată în ceea ce priveşte nunta în Mehedinţi, apărută sub egida Academiei Române şi a Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, Editura Enciclopedică, 2001 rămâne vol. I Oltenia, Sărbători şi obiceiuri, sub coordonarea lui Ion Ghinoiu, în care se regăsesc răspunsurile la chestionarele emise pentru Atlasul Etnografic Romîn, la nivelul anilor ’70-’80. Au fost investigate aici 12 comune din judeţul Mehedinţi, respectiv Bălăciţa, Brezniţa-Motru, Cireşu, Corcova, Corlăţel, Dîlbociţa, Gîrla Mare, Gogoşu, Hinova, Izverna, Pristol şi Prunişor. În acest volum nunta în Mehedinţi a fost structurată astfel: Peţitul, Logodna, Zestrea, Chemarea la nuntă, Costumul ceremonial de nuntă, Participanţii la nuntă, Practici şi obiecte ceremoniale şi rituale, Alaiul de nuntă, Masa mare, Obiceiuri după nuntă. Să mai adăugăm că cele 12 comune investigate au fost astfel alese încât, pe cât posibil, să acopere întreaga arie a judeţului, începând cu zona de câmpie şi terminând cu zona de podiş înalt şi munte, chiar dacă în totalitate, şi în structura administrativ-teritorială, Mehedinţiul conţine 59 de comune (recent au mai fost înfiinţate chiar două comune noi). Este, deci, o lucrare fundamentală, un instrument de lucru fără de care nici un cercetător al nupţiului mehedinţean nu s-ar putea descurca în interpretări, lipsindu-i datele necesare, ca informaţie strictă de teren.

Izvoarele scrise din a doua categorie, limitată doar la Mehedinţi, adică autori locali, cărţi şi articole axate pe etnografie şi folclor mehedinţean, fără a avea ca subiect special nunta şi implicaţiile ei, ci doar tangenţial sau accidental au, prin datare cronologică, o mai mare vechime decât izvoarele scrise din prima categorie. Astfel, cu siguranţă că cel mai vechi document nupţial rămâne o oraţie de nuntă (iertăciune) de la Balta (1826), scrisă în chirilică şi descoperită de Nicolae Chipurici, în fondul Arhivelor Statului – Filiala Mehedinţi (O veche rânduială de nuntă şi oraţie scrisă pe un document din anul 1826, în „Drobeta” XI-XII, Muzeul „Porţile de Fier”, Drobeta Turnu Severin, 2002, p, 413). Iertăciunea de la Balta, care porneşte de la modelul biblic al întemeierii, Facerea, Geneza, Adam şi Eva, ajungând în final la întemeierea familială, prin noul cuplu, foloseşte, la nivelul epocii, o exprimare surprinzătoare pentru acea vreme: „Doi în trup se va arăta”…ceea ce, de fapt, exprimă legitimitatea biblică a împreunării.

Un alt gen de scrieri, specifice acelei perioade, pe care le-am intitulat documente ale întemeierii sunt foile de zestre păstrate în arhivele mehedinţene, la colecţia de documente (pachet, nr. document şi an). Am cercetat 21 de astfel de documente din care 14 sunt scrise în chirilică, ca dotă. Ele încep cu anul 1832, şi ajung până în 1888.*

*Pachetul/Nr.doc.-anul

  1. II/16-1832 12. XXXII/48-1858
  2. XVIII/40-1833 13. VIII/157-1858
  3. XXXIV/67-1834 14. XXXVII/56-1861
  4. XXXIV/68-1836 15. XII/45-1863
  5. XXIII/32-1841 16. XIX/32-1864
  6. XXV/62-1844 17. XXXIV/50-1864
  7. XXV/68-1850 18. XVI/51-1866
  8. XVII/45-1851 19. XVI/15-1869
  9. VIII/8-1856 20. XXXII/22-1828/1888
  10. XXIII/44-1858 21. VII/23-F.A.
  11. XXXII/47-1858

Aceste foi de zestre aduc detalii importante despre susţinerea materială a întemeierii familiale, spre reuşita perfectă a acesteia.

Primele trei decenii din secolul XX, cu zbaterile şi frământările lor exclud Mehedinţiul din preocupările celor interesaţi de fenomenul folcloric. Abia în 1932 mai apare o monografie, semnată de Gh. Crăciun ( Monografia comunei Broşteni, Turnu Severin, 1932) în care este bine descrisă nunta, inclusiv cu texte poetice, printre care şi o oraţie mare, ce va fi plagiată cuvânt cu cuvânt, 10 ani mai târziu, într-o monografie ce o vom comenta la momentul potrivit.

Şi această lucrare însă, ca şi monografiile care o va urma vor rămâne în faza descriptivismului, în ceea ce priveşte nunta mehedinţeană, nici un autor neîncercând să descifreze semne şi simboluri, obiecte rituale şi secvenţe ceremoniale, interpretarea lipsind cu desăvârşire din astfel de lucrări. Ele au, totuşi, însemnătatea lor, prin informaţiile ce le oferă, la nivelul anilor respectivi.

În jurul anilor ’40, conducătorul de atunci al Statului, Mareşalul Antonescu, instituie obligaţia învăţătorilor de la ţară de a întocmi monografiile comunelor în care îşi desfăşoară activitatea, manuscrisele urmând a fi depuse la instituţiile abilitate în a le păstra. Nu ştim în ce măsură s-au achitat învăţătorii mehedinţeni de această obligaţie. Cert este că am descoperit în arhivele mehedinţene 13 asemenea manuscrise, unele fiind recuperate, în copie, de pe la Ministerul Învăţământului, dintre care 10 sunt semnate iar trei au autori neidentificaţi. Toate aceste monografii descriu nunta din localitatea respectivă,uneori dând şi texte poetice, dovedind, într-un fel sau altul, că la nivelul anilor’40 ceremonialul nupţial mehedinţean se păstra în rosturile sale, curate şi nealterate, datina fiind suverană, prin puterea tradiţiei. Spre bucuria noastră, aceste monografii în manuscris au acoperit judeţul de la munte la câmpie, pe axa Nord – Sud, şi chiar de la răsărit la apus, pe axa Est – Vest, conturând o imagine veridică a realităţii folclorice din acei ani, chiar dacă autorii nu respectau, din neştiinţă, canoanele unei adevărate monografii, sau metoda ştiinţifică de culegere şi notare, de dorit a fi fost folosită în etnografie şi folclor. Cronologic, cele 13 manuscrise au fost ordonate astfel:1. Gh. I. Cernăianu – Monografia satului Şuşiţa, comuna Jidoştiţa (1941); 2. Ecaterina Sabina Dancău – Cultură şi civilizaţie în satul Cremenea. Însemnări etnografice (1941); 3. Silvia Badea – Monografia comunei Butoieşti (1942); 4. C. Gh. Niculescu – Istoricul comunei Vânători. Datini şi obiceiuri (1942); 5. Gh. Oarfă – Monografia Şovarna de Jos (1942); 6. Maria I. Rovenţa – Monografia oraşului Baia de Aramă (1942); 7. Ioan I. Enea – Monografia comunei Braniştea – Goanţa(1943); 8. Iulian Ioviţu – Monografia comunei Bobaiţa (1943); 9. Lilica Popescu – Monografia comunei Ostrovul Mare (1944); 10. Oana Stuparu – Monografia satului Balta (1944); 11. Monografia comunei Buşuleţul (1942), autor neidentificat; 12. Monografia Gîrla Mare (1942), autor neidentificat; 13. Monografia Izvorul Bîrzii (1942), autor neidentificat.

Cercetând aceste manuscrise, o neplăcută surpriză ne-a produs Maria I. Rovenţa, care a plagiat oraţia de nuntă tipărită anterior de Gh. Crăciun, în 1932 (Monografia comunei Broşteni), introducând-o pe aceasta din urmă în propria-i monografie despre Baia de Aramă, 10 ani mai târziu. Trebuie să-i avertizăm pe viitorii cercetători că oraţia de la Broşteni (o zonă colinară) n-are nici o legătură cu specificul local din Baia de Aramă (zonă de podiş înalt şi munte), în care s-au creat şi folosit astfel de oraţii.

Nu sunt de neglijat nici unele texte (oraţii) publicate sporadic în revista „Izvoraşul”, condusă de Gh. N. Dumitrescu – Bistriţa, cum ar fi cele de la Fîntîna Domnească („Izvoraşul” VII nr. 1-4, Bistriţa – Mehedinţi, 1928, p.29) sau „Cântecul ginerelui” de la Valea Boerească („Izvoraşul” VIII, nr. 1-2, Bistriţa – Mehedinţi, 1929). Chiar Gh. N. Dumitrescu – Bistriţa a cules câteva obiceiuri de nuntă de la Valea Copcii – Mehedinţi, publicându-le în „Arhivele Olteniei” XI, Craiova, 1932, p. 268-272, sub pecetea aceluiaşi descriptivism, specific tuturor autorilor locali.

Urmează, iarăşi, o tăcere de peste 30 de ani, ca şi cum folclorul mehedinţean n-ar mai fi interesat pe nimeni. Era chiar perioada instaurării şi consolidării regimului comunist, de după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care noua ideologie, deocamdată, era circumspectă, în ceea ce însemna folclorul. Fireşte că-şi va pune şi aici amprenta, ca peste tot, în majoritatea domeniilor vieţii sociale, ori cenzurând vechiul folclor, îndătinat, ori venind cu ridicole adaosuri, aşa-zisul „folclor nou”.

Dincolo de aceste greutăţi, inerente odată cu instaurarea noului sistem, profesorul Pavel Ciobanu, al doilea mare folclorist al Mehedinţiului, după învăţătorul şi preotul Gh. N. Dumitrescu – Bistriţa, părintele „Izvoraşului”, îşi va consacra 25 de ani din viaţă culegerii şi studierii folclorului mehedinţean. Fireşte că nunta nu putea lipsi din masiva lui monografie Plaiul Cloşani, în 4 volume, publicate din 1976 până în 1995. Nunta, ca manifestare folclorică spectaculară, cum consideră autorul, apare, doar ca descriere (şi câteva versuri ale unor cântece de nuntă) încă din primul volum, intitulat Plaiul Cloşani. Folclor din Valea Bahnei, Centrul Judeţean de Îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă Mehedinţi, Drobeta Turnu Severin,1976, p. 60-71, fiind investigate localităţile Băseşti-Bîlvăneşti şi Cireşu. Se redă chiar şi o oraţie de la Băseşti – Bîlvăneşti şi o iertăciune(cenzurată), precizându-se că în aproape toate fazele nunţii este vorba de nişte ritualuri, din nefericire insuficient cercetate. Dar chiar dacă nu au fost interpretate, măcar au fost descrise aproape toate fazele nunţii. Nunta mai este abordată şi în volumul III din Plaiul Cloşani, dedicat folclorului din Valea superioară a Coşuştei, apărut în 1981, sub aceleaşi auspicii ca şi primele două. Cu aceeaşi tentă descriptivă, de data asta este consemnată nunta de la Şovarna, cu oraţia aferentă şi altă lungă colocoşenie de la Gornoviţa, cântecul miresei de la Bobaiţa şi Băseşti-Bîlvăneşti, Cântecul ginerelui etc. Ultimul volum din Plaiul Cloşani, apărut în 1996, la Centrul Judeţean al Creaţiei Populare Mehedinţi ne descrie, cu acurateţe, nunta de la Ponoarele, incluzând şi 13 texte poetice din repertoriul nupţial al zonei din apropierea Băii de Aramă, respectiv o oraţie şi cântecele miresei, sau la bărbieritul ginerelui. Din păcate substratul nunţii, al întemeierii familiale nu este abordat în nici unul din volumele scrise de Pavel Ciobanu, fazele nunţii nefiind decodate sau atent analizate, ca şi cum este vorba despre un mister care trebuie să rămână aşa cum e, de teama desacralizării…După părerea noastră, descriptivismul din toate aceste lucrări trecute în revistă până acum este explicabil astfel: ori autorii au presupus că cititori pot decripta singuri, fără lămuriri suplimentare, o suită întreagă de rituri, simboluri şi metafore, cunoscând, poate, un cod secret al românismului, ca în semnele plutaşilor de pe Bistriţa, ori, pur şi simplu nu le-au decriptat nici ei, ca autori, fie din incapacitate, fie pentru a lăsa misterul să plutească mai departe…Căci mai fascinant rămâne un fenomen nedesluşit decât despuiat de semnificaţii, în lumina crudă a adevărului… Este, aici, probabil, un mister al culturii populare, asupra căreia se apleacă unii iubitori de folclor care spun: „Să-i lăsăm întreg misterul ei, să n-o desacralizăm”. Dar sacrul nu poate fi sinonim cu neînţelegerea. De multe ori, pe teren, prin sate, întrebăm: „De ce se face aşa? Ce înseamnă?” şi ni se răspunde: „Pentru că aşa s-a pomenit, aşa am moştenit…”Aceasta este o barieră greu de trecut, în a înţelege sensul, misterul, secretele, arhaicul şi ansamblul culturii populare, şi aici trebuie să-şi înceapă rolul cercetătorul, sau adevăratul cercetător.

O autoare de o bună formaţie etnologică, Marcela Bratiloveanu – Popilian, publică volumul Zona etnografică Plaiul Cloşanilor (Ed. Sport Turism,1990), în care emite câteva consideraţii interesante despre nunta din zona de nord a Mehedinţiului, însă fără a adânci subiectul.

După anul 2000 încep să apară o puzderie de monografii locale, sub pecetea amatorismului, în care nunta este pomenită accidental, ca fenomen conex, tratată superficial cum ar fi:Florin Drăgolici – Oameni şi fapte de pe Valea Coşuştei. Ciovîrnăşani – repere istorice şi documentare(Ed. Lumina, Drobeta Turnu Severin, 2001);Constantin Gherghina – Gornenţi. Un bătrân sat de munte (Ed. Sitech, Craiova, 2001); Constantin. N. Bărbulescu – Vîrciorova – aşezarea de la Izvoarele Istrului(Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 2002); Nicolae Bărboi – Comuna Jiana – cinci veacuri de istorie, 1500-2001(Ed. MJM, Craiova, 2003). Din toate aceste lucrări poate fi reţinută doar oraţia de nuntă publicată de Florin Drăgolici. O abordare mai serioasă a nunţii o face profesorul Titu Dinuţ, în lucrarea Şişeşti – repere monografice (Ed. MJM, Craiova, 2003), spre deosebire de Mădălina Olteanu, care preia textul bunicului ei, preotul Victor Bobleanţă(Cerneţi. Oraşul Severinului(sic!). Monografia comunei Cerneţi, Ed. Eubeea, Timişoara, 2004), punându-se coautoare la o lucrare redactată, cu destule erori, prin anii ’60; coautoarea în discuţie nici măcar n-a corectat greşelile ideologice specifice acelor anii; nunta e prezentată sumar, excelând doar… lista meniului de nuntă.

Intenţionat l-am lăsat la urmă pe principalul monograf contemporan al Plaiului Cloşani, profesorul Cornel Boteanu, de la Baia de Aramă, care, spre deosebire de lucrările amintite anterior, şi predecesorii săi, s-a străduit să scrie nişte monografii serioase, respectând cât de cât canoanele unor astfel de lucrări, cel puţin prin structura cuprinsului şi bogăţia informaţiei acumulate în urma unei susţinute activităţi de teren. În prima dintre monografiile sale(Baia de Aramă şi împrejurimile ei, CJCP Mehedinţi, Drobeta Turnu Severin, 1999), nunta apare descrisă sumar (p. 106-110), la Pistriţa şi Buseşti, redându-se şi un cântec interpretat cu prilejul împodobirii bradului. Următoarea lucrare(Izverna, o vatră străveche din Plaiul Cloşani, Ed. Pro Transilvania, f.a. probabil 2000, la care s-ar fi cuvenit să fie coautor regretatul preot Haralambie Tudor, din Izverna, fratele istoricului Dumitru Tudor, căci a contribuit cu trei capitole deosebit de importante) persistă în a descrie sumar nunta (p. 151-156), dar redă câteva texte poetice utile înţelegerii nunţiului de la Izverna. Ceva mai bine este reliefată nunta împreună cu coautorul V. Oprenescu în Bratilov şi Titerleşti – sate ungureneşti din Plaiul Cloşani, Ed. Radical, Drobeta Turnu Severin, 2002(p. 237-252), pe un spaţiu mai mare, aşadar o descriere mai bogată. Ultima dintre aceste monografii (Ponoarele, Ed. MJM, Craiova, 2003), care-l are ca şi coautor pe Dumitru Borloveanu, alocă un spaţiu larg nunţii (p.351-372), defalcat pe faze distincte, descrise meticulos, şi multe texte poetice de certă valoare, însă n-am înţeles de ce cântecul de la împodobitul bradului are versurile identice, cuvânt cu cuvânt, cu acela de la Buseşti, redat cu mulţi ani în urmă, într-o lucrare anterioară (Baia de Aramă şi împrejurimile ei). Contribuţia acestui autor, Cornel Boteanu, rămâne totuşi însemnată, prin aspectele monografice redate, chiar dacă nu a pus accentul pe nuntă şi implicaţiile sale, acesta fiind doar un subiect conex.

În fine, în antologia noastră de folclor literar din Mehedinţi(Spune, spune, moş bătrân…Ed. MJM, Craiova, 2003)) am analizat poezia nunţii din Mehedinţi (p.59-60) şi am redat şase texte(35-36-37-38-39-40), dintre care două oraţii de mare întindere.

Cum spuneam la început, mai avem la dispoziţie şi informaţiile directe de teren, culese în perioada 1998-2005, sau informaţii obţinute de la terţe persoane, în cercetările noastre efectuate la: Bala-2003, Căzăneşti-1998, Dudaşul-Schelei-2004. Vasile Şişu ne-a pus la dispoziţie informaţii culese la Godeanu-1982, Gruia-1981 şi Salcia-1981, iar Eugenia Ioniţă de la Oprişor-2003 şi Gîrla Mare, 2003, prilej cu care le mulţumim.

Aşadar acesta este stadiul actual al cunoaşterii fenomenului nupţial mehedinţean şi critica surselor disponibile. Trebuie să recunoaştem puţinătatea şi sărăcia lor, căci, aşa cum aminteam anterior, până acum, nupţiul mehedinţean şi riturile de întemeiere aferente n-au stat în atenţia cercetătorilor locali, sau de anvergură naţională, cu toate că este un subiect vast, fascinant. Ne vom strădui să-l abordăm, cum se cuvine, într-o lucrare viitoare, intitulată, fireşte, „Nunta în Mehedinţi”.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*