Spectacole ale TNC în Festivaluri internaționale

16.05.12 by

După succesul de public obţinut la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei, spectacolul O FURTUNĂ, în regia lui Silviu Purcărete, va participa pe 25 mai la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FIST), care va avea loc în perioada 25 mai–3 iunie 2012.

Călătoria spectacolului regizat de Silviu Purcărete va continua şi în prima decadă a lunii iunie (9) la Varna, unde spectacolul teatrului craiovean este invitat la cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru.

Totodată, O FURTUNĂ va participa şi la Festivalurile Internaţionale Shakespeare de la Gyula (13 iulie) şi Gdansk (4-5 august).

Nu acesta este singurul spectacol TNC invitat în străinătate: O NOAPTE FURTUNOASĂ, în regia lui Mircea Cornişteanu, a fost invitat de către Yun-Cheol Kim, președintele AICT, într-un turneu la Seul în perioada 26-31 august, după ce în 16 iunie va participa la cea de-a X-a ediție a Festivalul Comediei Românești (festCO) de la Bucureşti.

Un alt spectacol al TNC, UNDE-I REVOLVERUL?, regia Mircea Cornișteanu, va putea fi văzut de spectatorii din Odorheiul Secuiesc  pe 24 octombrie.

În scurt timp, la TNC vor începe repetiţiile spectacolului O SCRISOARE PIERDUTĂ, regia Mircea Cornişteanu, spectacol care încheie Integrala Caragiale la TNC.

Anul Caragiale va fi celebrat la Naţionalul craiovean în cadrul Săptămânii Caragiale care se va desfăşura în perioada 9-14 octombrie pe scenele TNC.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*