Slugă la Dârloagă

21.11.13 by

Cercelaru- primar, slugarnic puterii.
Bârzoi- secretar, perceptor, priceput în toate ale primăriei, semianalfabet şiret.
Mardale – cârciumar de când lumea.
Pandele – activist însărcinat cu colectivizarea.
Rublea – un alt activist.
Un jandarm devenit peste noapte, miliţian – mâna întinsă a puterii.
Sătenii:
Stan – un ţăran iubitor al pământului.
Anica – nevasta lui Stan.
Boade – vecin cu Stan.
Anica lui Boade – nevasta lui Boade.
Băcanu şi Băcănica – alţi vecini ai lui Stan, ambii guralivi.
Leancă – un bătrân cocoşat, cu haine zdrenţuite, numai petice, cu opinci şi obiele ponosite.
Gogu lui Guiţ – un înţepenit pe o parte, de la mijloc în sus, cu cap cu tot.
Stanca lui Ciupag – nevasta lui Ciupag, un bătrân căruia îi tremură capul din gât .
Vasile Brichiseală – un oblojit, cu căciula îndesată pe cap şi încins cu betele ce-i atârnau de un capăt.
Moş Mitru Colonelu` – consătean cu toţi ceilalţi, fostă ordonanţă la un colonel, în timp ce făcuse armata.
Spătaru şi copiii – fierarul satului, el şi ceilalţi ai săi, jerpeliţi, desculţi şi înnegriţi de la fierărie, până în albul ochilor.
Tuiu – beţivanul satului;
Cioacă – hoţul satului.
Făsui – un vecin al lui Cioacă.

Actul I
Scena 1
Acţiunea se petrece în faţa primăriei (un loc nu tocmai prielnic, neîngrijit, plin de mărăcini, cu mult noroi) şi în biroul primarului. În interiorul camerei, o masă de lemn pe care se afla pusă o tavă cu mai multe pahare. Sub ea, o damigeană cu vin şi o alta cu ţuică. În spatele mesei, un dulap în care primarul ţinea, printre altele, o altă damigeană cu băutură. Într-un cui, mai multe cârpe de şters pe mâini. Lângă cârpe, o lampă care funcţionează cu gaz. Lumina ei pâlpâia parcă mohorât, dincolo de sticla afumată. Scena este împărţită în două. Într-o parte, curtea primăriei în care vor fi aduşi, cu forţa, sătenii, pentru a se înscrie în colectiv. În cealaltă, deasupra unor trepte, biroul primarului. Sub el, sub birou, o încăpere în care se retrăgeau, de sub ochii lumii, aleşii satului, cameră care servea, în acelaşi timp, drept arest pentru cei ce erau pedepsiţi. În actul I, scena 1, în biroul primarului, doar Cercelaru, Bârzoi, perceptor, şi Mardale, cârciumarul satului. Uşa primăriei este păzită permanent, de un jandarm, devenit, peste noapte, miliţian cu puteri depline.

CERCELARU: (vizibil marcat, răscolit, îşi freacă mâinile) Frica ! Mi-a intrat frica în oase. Nu credeam să fi dat cu capul de cer, dar asta e, fie! S-au schimbat stăpânii. Ăştia de acum, cu alte ălea. Că spre binele poporului… Cât să belim ciocoii… Mde! Că ciocoii ar fi…
MARDALE: (mirat) Pe la noi, pe văgăuna asta, doar moroi. Da` moroi, moroi! Şi ăştia doar când şi când… Scumpi la vedere. Pe la Spătaru ce-şi mai fac veacul. Trag la foalele fierăriei şi la mirosul de tăciune.
CERCELARU: Taci, că mi se face părul măciucă! Mai dă-i în paştele mă-si şi pe ăştia! Să-şi vadă de-ale lor pe lumea ailaltă! Apoi, noi ne-am adunat aici… vreau să zic…, ca să ne strângem şi să fim uniţi. Că împreună am fost la greul ce a apăsat pe umerii satului, de când vă bucuraţi de drepturi la primărie. Mai cu ţuiculiţă, mai cu vinişor… Ce-i drept, uneori pe nemâncate, vai de capul nostru ! De-aia mă arde uneori în capul pieptului!
MARDALE: (milos)– Nu te-ai dres la timp cu zeamă de varză. Apoi, de unde altceva, domn` primar? Că ăştia-s doar nişte pârliţi! Fripturi la grătar, la ei, mai rar! Ba, la unii, la anu şi la mulţi ani! Pentru ai noştri, tot urzicile şi dragaveiul. …Şi fasolea pentru atmosferă. Pârţ, pârţ! Că de-aia nici eu cu cârciuma… Mă cam bântuie falimentul. Abia atunci ai să vezi şi `mneata pe… Să te văd de unde mai bei?
CERCELARU: (se ridică furios în picioare) Să taci când vorbesc eu ! (Către Bârzoi) Aşa e, bă ?
BÂRZOI: (nedumerit, sare ca ars) Aşa, dom’ primar ! Vai de capul vostru ! Adică… Dacă zici `mneata, vai!
CERCELARU: Bă, să fim împreună! Altfel, ne-a luat dracu’ ! (ameţit, către ambii parteneri de discuţie, în timp ce se scarpină în creştetul capului şi tuşeşte). Băgarăţi la cap, au ba?
BÂRZOI: (cu aceeaşi stare) Băgat, domn’ primar, băgat, altfel „v-a luat… !“
CERCELARU: (făţarnic) Bă, gata, s-a cam dus huzurul… O să vină ăia. Timp de aşteptat nu mai e.
MARDALE: (aproape sufocat) Care ăia, domn primar?
CERCELARU: Ăia care au mai fost şi care vor mai fi. Care au mai venit şi care vor mai veni. Eu, unul, n-am auzit de ei. Dracu îi ştie ?!
MARDALE: (oarecum iritat) Păi da, dracu !… Că `mneata… Iar Dumnezeu are alte treburi.
CERCELARU: (prefăcut, uşor supărat pe cei de lângă el) Aşa, zii!! Că aşa îmi trebuie! De-aia am împărţit bucata de pâine cu voi…
BÂRZOI: (ironic, zâmbind) … E, nici chiar cum spui! Că ştii când ai vândut pădurea noastră, adică a satului, ălora de peste deal, la Boghea… Şi ne-ai lăsat cu dinaintea goală.
CERCELARU: (autoritar) Nu fi porc! …Că împreună am mâncat un viţel la proţap şi-am băut un hârdău de vin. (indignat) Şi-apoi, ce are sula cu prefectura? Că acum beleaua e alta. Ca să o scoatem cumva la cap, uite ce zic, până mai putem zice ceva : Facem un procest-verbalm
BÂRZOI: (slugarnic) Facem, domn’ primar !
CERCELARU: (uşor îngâmfat) Atunci treci şi scrie ! De semnat, o să semnez tot eu, deşi…, O să pun ,,deştiul’’ că de, spre binele vostru şi al poporului şi spre propăşirea noastră spre cele mai înalte culmi… Cum au zis to`arăşii, adică ăia ce au venit şi o să mai vie… Dar să nu se afle !
BÂRZOI: (face semnul gurii închise) Nici o grijă ! Totuşi, ,,deştiul’’ e sfânt.
CERCELARU: Scrie!
BÂRZOI: (supus) Scriu.
CERCELARU: (meditativ, întrat în pielea funcţiei de primar, dar stăpânit de teamă) Noi, primăria acestui pământ… Ai grijă să scrii „pământ“ cu „P“ de tipar !
BÂRZOI: Acum şi `mneata?! „P“ mare, de tipar, iar eu, atunci, când cu „P“ mare, doar ştii, să-i umplu dascălului, piua cu apă, la porci.
CERCELARU: Dă-mi să-ţi arăt, că mori prost ! (mâzgălind ceva pe colţul unui ziar) Uite aşa!
Băgat la cap?
BÂRZOI: Mda! Să trăiţi!
CERCELARU: (cu acelaşi aer de superioritate) Deci… noi, primăria acestui pământ, împreună cu oamenii, toţi, la grămadă, am hotărât să strângem toate ale noastre şi pământurile – că moşii n﷓avem – să le dăm la colhoz, adică la colectivă, ca toţi să avem o mămăligă-n traistă.
Mardale: (surprins) În traistă, domn’ primar ?!
CERCELARU: Şi la dracu-n praznic, în nordul Albaniei ! Dacă pe acolo te-o apuca foamea!
BÂRZOI: Ce faci, domne ? Nici nu-i ştii bine şi te-ai şi dat de partea lor ?
CERCELARU: Ba vezi că nu ! Ce să aştept ? Să-mi pună pielea la saramură ?!
M ARDALE: (dezgustat, dezamăgit) Bravo ! Halal principii ! Ca să vezi cu cine am golit eu un butoi cu vin !
CERCELARU: (din ce în ce mai nervos, în timp ce îi temură mâna) Am zis să nu întrerupeţi, că acum chem miliţianul şi vă bag la beci !
M ARDALE: Ca să vezi comedie! Dar mai ştii?! Ai fi în stare!
CERCELARU: (către Bârzoi care încremenise cu vârful unui creion chimic între buze) Scrie, bă, mai departe ! (scuturând din cap) Ca drept dovadă de devotaţiune – scrie cu „D“ mare de tipar, să vadă cât de devotaţi suntem ! – primul om ce pune talpa în colhoz e… Mardale. Asta, că tot a zis că se face tovarăş cu tartorele până ce trece puntea.
M ARDALE: Dar, mă rog, de ce tocmai eu ?
CERCELARU: De-aia ! Să te scap de belele! Bă, dar prost mai eşti ! Vrea omul să﷓ţi bage norocul în c… cu sula, tu faci ce faci şi… vâşti cu el afară ! Păi dacă le eşti alături, te lasă ei pe dinafară?! Mardale, bagă-te în horă şi-ai să vezi ce joci!
M ARDALE: Da? Mare comedie! Atunci, de ce nu te-nscrii şi `mneata ?
CERCELARU: Uite că mă-nscriu !
BÂRZOI: Să o vedem şi pe asta şi tot o să mai trăim… Ia şezi aci şi scrie, că îţi stă bine ! Nu din alt motiv, dar nu vreau să te pricopsesc cu mâna mea.
CERCELARU: (cu ton ridicat, poruncitor) Scriu, mă, ce crezi că nu ştiu să scriu?! Scriu. Adu-mi masa aici ! (În timp ce şi-a frecat ochii, a tras coala de hârtie între coate): Eu, Costică Cercelaru, primar, om cu a mai mare funcţie în sat – asta se ştie de toată lumea, dar să vadă şi alţii – înscriu de bună voie la… (face o pauză, oftează, apoi întreabă) : Cum se zice, bă, corect, colhoz ori colectivă ?
BÂRZOI: Scrie cum vrei că tot un drac e !
CERCELARU: Atunci, scriu la colhoz, cu bună voie, adică înscriu la colectivă o litră de pământ.
M ARDALE: (foarte mirat) Păi dumneata o litră ai ?
CERCELARU: Deocamdată ! Scriu în continuare, o litră de pământ şi… o capră. Mda ! Că o ştiţi şi voi! Cam ştirbă, dar alta de unde?!
BÂRZOI şi M ARDALE: (în acelaşi timp) Lasă dracului sfrijita aia numai osul şi pielea! Cum rămâne cu averea ?
CERCELARU: (se ridică, îşi şterge transpiraţia de pe frunte şi se aşează din nou la masă) Uite, asta nu-mi place ! Vă băgaţi ca musca sub coada calului când…! Dacă bese ăla? E? Mă rog… Deci, mai înscriu, cu toată inima, muierea ! Păi, cum s-o las aşa, să n-aibă unde muri ?! Că de burta ei, aud că o să aibă grijă ăia cu grija! Că, din câte aud, vor fi destui! Culturnicii neamului…
BÂRZOI: (râzînd în colţul gurii) Bag seamă, ăia cu cultivarea pământului, însă o cam dai cotită, domn’ primar ! Când cu muierea, când cu capra, de parcă noi am fi şi proşti, şi chiori ! Pământul ! Cum rămâne cu pământul ? Că de cules,… ai tot cules.
CERCELARU: (parcă scos din minţi, în timp ce dă cu pumnul în masă) Ce pământ, bă ?! N-am zis ?! O litră şi atât! Altul de unde ?! A fătat ăsta?
MARDALE: ( cunoscător al realităţii) A cam fătat, asta e !
CERCELARU: Păi, vedeţi, unde nu e cap, vai de picioare !
BÂRZOI: Aici ai dreptate ! Aşa ziceam şi eu. Vai!
MARDALE: (insistent, gata să numere pe degete) Ce ai pe Dealul Bătrân cui rămâne ?
BÂRZOI: (Către Mardale) Că bine zici! Da’ ăl din Larga şi ăl din dosul Răchicioarei ?
Apoi, pe Maidane ?! Parcă şi pe-acolo ai secerat vreo 3 pogoane.
CERCELARU: (râzând fals) Da? Ia uite-i?! Bă, da ai dracu mai sunteţi?! Păi, bă, pământul ăla al meu e? Toată lumea ştie că pe-acolo a fost al… Floarei lui Mitran, al Filofteei lui Cocoaşe… Apoi cureaua ailaltă, a Paraschivei lui Băşină. Foste văduve, odată, demult, iar acum, moarte, duse cu popă pe lumea ailaltă. Cum să le las fără un loc al lor pe acolo? Din ce mai trăiesc,? Şi﷓apoi ce mă amestec ? E treaba mea ? Să se înscrie singure ! Când o fi la înviere, n-aveţi grijă, nu scapă una! Eu o litră am, o litră înscriu ! Nici o palmă mai mult ! Sunt om cinstit, domnule !
MARDALE: (dezorientat, în timp ce îşi trece mâna prin păr şi îşi trosneşte grumazul) Păi, dacă-i aşa, mă înscriu şi eu ! Ce-am avut şi ce-am pierdut ! O palmă de pământ pe râpa din spatele curţii ! În rest, ce am e al soacră-mi. De ce nu şi-a luat averea cu ea în groapă ?
CERCELARU: Nu, nu ! La tine e altă socoteală ! Ai act de moştenire ! Cât ai umblat tu pentru el … Era Veta, nevastă-ta, şi în ziua de azi, fată mare, dacă nu îţi dădea mă-sa averea ! Eu ştiu şi ştiu bine.
MARDALE: (îngenunchind în faţa lui Cercelaru în timp ce îi pupă mâna) Domn’ primar, om bun ca dumneata, greu găseşti ! Fă-te că ai uitat şi ne vom înţelege noi ! Ce dracu, că doar oameni suntem! Sau… dă pământul înapoi soacrei ! Că om cu funcţie ce eşti, poţi ! Şi chiar poţi bine!
CERCELARU: Mda ! Începe să îţi vină mintea la cap ! Dă fuga şi adu o bucată de carne friptă şi o damigeana cu vin! (arătând spre burtă în timp ce bate cu unghia în esofag) Că de putut pot, numai că…
MARDALE: Alerg, alerg, dom’ primar ! Ce, Doamne, iartă-mă să fac?!… De altfel, om bun ca `mneata… Mai rar! …Şi, domnule, dat dracu’ !
CERCELARU: Ca să vedeţi şi voi cum îşi vine omul într-ale lui! (către Bârzoi) Să ne mutăm jos, la separeu, doar sunt şi eu nişte personalităţi.
BÂRZOI: (îşi freacă palmele apoi îşi aşează o cărpă sub bărbie, urmându-l pe primar) Pesonalităţi, că bine zici! Vine, vine!

Scena 2

Acţiunea se petrece în faţa primăriei, dincolo de uşa păzită de către miliţian. Pentru început, acolo sunt aduşi cu forţa, pentru a se înscrie în colectiv, Băcanu cu Băcănica, Stan cu Anica, Boade cu Anica lui Boade, Cioacă. Biroul primarului e gol. Cercelaru, Mardale şi Bârzoi se desfătau în încăperea de sub birou. Când terminau, pleacau pe uşa din dos.
BĂCANU: (deşi cu inima cât un purece, pus pe şotii) Stane, fi-ţi-ar pălăria să-ţi fie, mai poţi, bă, ceva ?
STAN: (mâhnit, pus pe gânduri) Ba vezi că nu?! O descoper, o văd, scuip cât să n-o deochi şi o acopăr la loc. Eee Băcane… Îţi arde de draci bălţaţi?
BĂCANU: (fără a-l lua în seamă pe Stan, către moş Mitru Colonelu, văzându-l abătut) Colonele, fi-ţi-ar burta a dracu, colhozul o să-ţi mănânce zilele! (făcând, totuşi, haz de necaz). Vâjjj! Colectiva! Ia să-l vezi cum a sosit! Vâjjj! Tocmai de la ruşi… De ştiai că vin timpuri ca astea, mureai de﷓acum un an, când gata-gata să te ia apele la vale ! Măcar nu mai vedeai cum se duce de râpă truda ta de-o viaţă. Ce zici ? Punem de o colivă?
STAN: (care fierbea pe dinăuntru) Pământul, el, numai pământul ne-a fost şi ne este masă şi vatră, mumă şi soră, darnic sau zgârcit în toate. Fără pământ cine mai sunt, mă? Ce mai eşti pe lumea asta?
BĂCANU: Slugă! Slugă la dârloagă! Ca şi acum. Depinde cum şi de unde priveşti…
STAN: Slugă la dârloagă?! Bă, pământul îl am de la tata, Dumnezeu să﷓l ierte ! De când s-a luptat pe front cu nemţii, în războilul ăl dintâi, şi i﷓a rămas un picior pradă lupilor. Aşa să ştiţi ! Să băgaţi bine la cap, că altfel fac moarte de om ziua-n amiaza mare, cu toţi jandarmii din lume lângă mine !
BĂCANU: (în şoaptă, către Stan, şcrâşnind din dinţi, arătând către jandarm) Taci, mă, că te aude ăsta şi acum bagă baioneta în tine! Ori vrei să mori cu zile?!
ANICA (îngândurată ca şi ceilalţi, bolborosind ca pentru ea) Pământul o să-ţi pună capul, omule ! Nu te mai saturi !
MOŞ MITRU COLONELU: (răscolit) Mă, nene, nu râdeţi, că nu e de râs ! Când mă gândesc la foametea asta şi la aia de o să vină… Ce mă fac eu cu copiii ?! Ce le dau să mănânce ? Ai? Ziceţi şi dumneavoastră, am eu dreptate sau ba ? Poate mi﷓o fi luat Dumnezeu minţile. Se aude că ne iau tot! Tot, mă?!
ANICA LUI BOADE: (tresărind ca arsă) Ai, tot ? Uite, de-aia nu-mi place mie ! Că nu spune omul drept ! Cum tot?
BĂCĂNICA: (convinsă): Bă, puţă, am auzit eu!
BĂCANU: (către femeie, îi pune mâna pe gură cu intenţia de a întrerupe-o) Taci, fă, dracu din gură! Ştii tu?!
BĂCĂNICA: (convinsă, uşor repezită) Să moară de n-o fi aşa!…Mă puse închinatul să mă trezesc pe la cântatul cocoşilor… Trecea la deal, ăsta… Ăsta, bă, c-am uitat cum îl cheamă… (dedublată, aprobă ca şi când ar vorbi cu cinevea) E, da, bă, da ! Cercelaru, Bârzoi şi… care o mai fi fost… ,,De la ăl cu ţâţa în gură până la ăl cu barba sură… O să se înscrie în colectiv!’’. Ascultaţi-mă pe mine! Aşa au zis! …Cu pământ, cu car, cu boi, chiar şi cu pielea de pe noi.
BĂCANU: (cu gândul la ale sale, însă cu privirea spre moş Mitru): Colonele, ai dat de tartore şi tu! Piele e pentru opincile celor de la noul partid. Că, deocamdată, sunt desculţi (privind într-un fel de prezent) Partidul ăstora care au venit să ia, vreau să zic! Că de dat… al dracu, dacă o da careva ceva! (suspicios) Sau poate ai vrea, de bună voie şi nesilit de nimeni să…
MOŞ MITRU COLONELU: (mirat) De bună voie şi nesilit, ce?
ANICA LUI BOADE: (ca o ţaţă) I-auzi, ce? Să te înscrii ? Uite, de-aia nu-mi place mie ! Că nu spune omul drept ! Sau te-ai fi dat cu ei?!
BĂCANU: (ironic) Mai taci, fă, şi tu! Bă, dacă ţi-e gândul la înscris, înscrie-te la popă ! La ăsta al nostru! Prinzi rând. Din câte ştiu, lumânări, deocamdată, are… Mâine, poimâine, cine ştie cât stai până te bagă în groapă ! Pământul se duce pe apa sâmbetei ! O auzişi pe a mea? Îl ia!
TUIU: (ameţit, cu limba împleticită) Cum mai veniţi la vorba mea! Eee… Stane, fi-ţi-ar pălăria să-ţi fie, pământul se duce pe apa sâmbetei! Că doar ţi-am spus! Măcar eu… Ce-am avut, am dat pe goarnă şi-am pişat la gard. Lemne n-am, de-ale gurii n-am, beau şi eu ca să mă-ncălzesc, că femeia mi-e ca sloiul ! Nu mai are călduri ca-n tinereţe !
BĂCĂNICA: (instinctiv) Să moară de n-o fi aşa !
STAN: (revoltat, îşi pierde cumpătul, în timp ce îl ia de piept pe Tuiu): Cum, bă? Ia zii! Să-mi zică ăştia mie, „ţie“ şi nevestei mele : „fă, dai, ori îţi iau şi cenuşa din vatră ?“ Ai? Păi ăştia oameni sunt ?! (în timp ce îl slăbeşte pe Tuiu privind cu mânie spre Băcănica, se repede spre ea) Iar tu? Ţi-ar plăcea, da? …Că aia n-am, ailaltă ioc şi pistolul nu ia foc. Păi dacă o să stăm ca momâile?… O să-şi facă ăştia mendrele… Eu unul… Bă, v-am mai spus: pământul îl am de la tata… Să băgaţi bine la cap, că altfel fac moarte de om ziua-n amiaza mare, cu toţi jandarmii din lume lângă mine!
BĂCĂNICA: (oarecum speriată, încearcă să retracteze, dar revine.) Mă, acum, dacă m-or fi înşelat urechile… A, nu, că mi-a mai spus mie unul… E, dacă m-a minţit şi ăla pe mine, vă mint şi eu pe voi, dar să ştiţi, am aflat-o de la un om mare de la oraş. Ehe, şi să tot fie un an şi mai bine… De când am fost cu fie-mea, şi-aia, mă…, cum îi zice, drace ? …Să vindem ouăle ălea, înainte de Crăciun…
BĂCANU: (fără a sta pe gânduri) Stane, dă-i, mă, una în bot! … Cât să-şi mai vadă de oala ei. Tot cu gândul la ouă! (către nevastă-sa) Ţi-am spus, fă, că politica nu e pentru muieri!
ANICA LUI BOADE: (se bagă între cei doi să îi despartă) Lasă, bă, femeia! …C-am auzit şi eu. Şi să moară, de n-o fi aşa! O să ia ăştia toate pământurile. …Şi pe ale noastre, şi pe-ale bisericilor, şi de la cimitire…
BĂCANU: (mirat, neîncrezător, făcând acelaşi haz de necaz, către Anica) Fă, mai dă-te dracu şi tu! Nici chiar aşa! (arătând spre moş Mitru) Păi dacă ăsta se hotărăşte şi dă colţul, groapă, unde? (insistent) Colonele, în aceste condiţii, bă, de pomană, afă, nici pomeneală ! Da, că pomana se face şi ea cu colivă ! Pentru colivă, trebuie grâu, iar grâu… De unde, bă, cap de varză, dacă n-ai pământ ? Plouă, ca în Biblie, cu pâine şi peşte? Mai bine vezi ce faci cu popa Guriţă. Tocmeşte-ţi parastasul! Dar astăzi, că mâine nu se ştie. Iar până una, alta, dacă vrei să pleci sătul pe lumea ailaltă, bagă-n tine acum, dar cu grijă, să nu crăpi, cumva, înaintea altora ! Că de crăpat, află, o să crape mulţi…
ANICA LUI BOADE: (convinsă) Ba vezi că nu! Apoi am mai auzit eu de unul care a pleznit. Pe front, la Cotul Donului ! În războiul ăsta… când noi, când cu ruşii, când cu nemţii. A răbdat ăla vreo trei săptămâni până să cadă prizonier. După aceea, mort de foame, l﷓au dus să muncească la o moară, în Siberia. A mâncat acolo grâu. Dimineaţa, l-au găsit crăpat. Ca el, şi alţii. Cică o vreme au mai stat lupii din urlat. Şi-au mai potolit foamea.
MOŞ MITRU COLONELU: (se închină şi scuipă în sân): Doamne, fereşte! Mă, nene, fie cum o fi, numai să mori cu lumânare, ca tot creştinul, să îţi pună o cruce cioplită la cap. Să te găsească ai tăi din neam.
BĂCANU: I-auzi-l, e cu pretenţii! Mai vrea şi cruce?! Păi lemn, de unde, dacă n-ai pădure ? Colonele, fă-ţi rost de o lumânare şi funia… Poate te iartă Ăl de Sus, că păcate… Numai Lina, muirea ta, ce le mai ştie şi le mai socoteşte.
ANICA LUI BOADE: (la fel de convinsă) Bă, fraţilor, ar mai fi o scăpare ! Să crape Cercelaru, că de-aia e primar. Doar s-a angajat că face, că drege. Nu are decât să crăpe! …Iar cu ăia, de-au venit, mai vedem noi ce şi cum! Că n-or fi ei mai ceva ca Gheorghe Dracu ! … Şi să moară, de n-o fi aşa!
TUIU: (parcă şi mai năuc, în timp ce vrea să-i ridice fusta femeii) Fă, dacă îţi pui tu poalele în cap, crapă şi Cercelaru, se duc în paştele mă-si şi ăştia…
BĂCĂNICA: Taci, mă, orbete! …Uite unde era ăla cu ridicatul poalelor?!
CIOACĂ: (abia alăturat celor prezenţi, îngrijorat de cele ce aveau să se întâmple, îi întrerupe) Bă, fraţilor, pentru mine, abia acum beleaua cât capra! Dacă voi sărăciţi, eu din ce mai trăiesc ? V-o spun pe-a dreaptă, că doar ştiţi! (făcând semnul furatului) De la ăla, un sac, de la celălalt, alt sac. O duceam şi eu de la o zi la alta! Că pământ n-am. Doar ăla din curte şi celălalt din spatele casei. Bă, fir-ar mama lor a dracu! Uite, tocmai acum am să scot puşca aia adusă de pe front. Să se apropie careva de mine, că ciur îl fac !
Stan: Bravo! Ăsta om! Pune, bă, mâna pe carabină, că şi eu o să iau o furcă. Să vedem care pe care!
ANICA: (bolborosind ca pentru ea, în timp ce îşi face cruce) Pământul o să-ţi pună capul, omule ! Nu te mai saturi ! Pământul…
Actul 2
Scena 1
În curtea primăriei, ajung şi alţi săteni. Toţi necăjiţi, obosiţi şi puşi pe gânduri. Preocupat, printr-o uşă din spatele biroului, intră în încăpere Cercelaru. Se aşază la masă, îşi freacă mâinile, priveşte prin cameră.
CERCELARU: (privind spre ceas, preocupat de momentul în care vor ajunge activiştii însărcinaţi cu colectivizarea, ca pentru el, privind spre sală, ca şi cum ar fi privit printr-o fereastră, dincolo, în lume). Bă, nene, ce să mai zic?! Parcă-i aud: ,,Gura ! Că te-a luat mama… Băi, to`arăşu, sarcină de la partid! Ai o săptămână să declari ca şi înfiinţat colectivul! Nici măcar un minut mai mult! Tovule, băgă de seamă: nu se admit excepţii! Apoi, când se înscriu, musai să declare chiar şi laptele de l-au supt. Înţeles ?’’ ,,Păi…’’, am vrut să le zic. ,, Nici un ,,păi’’! Zmeu să fii şi te îmblânzim cât ai clipi ! Avem metodele noastre, să ştii! Mda… (pălind, se clatină pe picioare) Uite-i că vin! Iese în faţa primăriei, pe uşa păzită de jandarmi. Ai grijă, ai grijă, că altfel am dat de dracu! Ăştia ne împuşcă şi pe unul, şi pe altul. Ai grijă!
JANDARMUL: (în timp ce ridică puşca în sus) Linişte!
STAN : (scârbit, scuipă apoi spre Anica): Hai, muiere! (privind piezişi către Băcanu, în şoaptă) Bă, eu, unul, plec. Intru în pădurea Glăvanului. N﷓au decât să mă caute până le-or albii ochii. Paştele mamii lor! Să-mi zică ăştia mie ,, „ţie“ şi nevestei mele : „fă’’…Păi fir-ar mama lor!…
CIOACĂ: (ca omul hăituit ce-şi găseşte în cele din urmă scăparea) Bine zici ! Ia-o înainte, că te-ajungem ! Iar dacă nu o să mai vin, să ştii c-am murit cu ei de gât.
JANDARMUL: (în timp ce trage un foc în sus) Faceţi loc, Faceţi loc! (către un om din mulţime, în timp ce îl loveste subtil cu patul puştii) Dă-te, bă, în mă-ta, la o parte! Ori vrei să-ţi bag puşca pe gât? (mulţimea vociferează) Linişte, am zis!
STANCA LUI CIUPAG : (mâhnită) Bată-te să te bată necuratul ! Ai avea şi tu tată, ai avea şi tu mumă… Vai de sufletul lor! Şi de tine vai! Asta, aşa, ca să nu blestem…
CERCELARU: (către mulţime, batând din palme) Oameni buni, avem oaspeţi de seamă… Să-i primim cu aplauze! Ura! Ura! Ura!
PANDELE: (autoritar, ca activistul venit cu sarcini importante, se opreşte în faţa uşii, se întoarce către mulţime, privind încruntat) Bună ziua, to`arăşi! (aşteaptă să i se răspundă, însă totul devine tăcere. Stan şi încă alţi câţiva întorc spatele şi pleacă) Să intrăm, tov. Primar, să intrăm şi să vedem noi cam cum stăm… (ajunşi în cameră, activiştii se dezbracă, îşi agaţă hainele în cui) Să auzim, to`arăşe ! Ce ai făcut din tot ce﷓am zis ?
CERCELARU: (sufocat şi cu năduşeala ce nu se mai oprea de pe frunte) Păi întâi… să trăiţi şi bine-aţi venit pe la noi, domnilor… domnilor, tovarăşi ! (primitor) Ceva… Ceva s-a făcut şi se mai face. Cum să zic ?! Am adunat satul şi-am dat vestea, apoi…
PANDELE: Lasă palavrele ! Fapte concrete vrem ! Câţi s﷓au înscris, câţi nu vor să se înscrie ? Câţi? Câţi? Câţi?
CERCELARU: Păi de înscris, numai trei ! Unul aş fi eu ! Ceilalţi doi… nu mai vor. I-am băgat la beci.
RUBLEA: (satisfăcut) Auzi, Pandele, te văietai de clientelă ? Îţi era că pleci cu duba goală. Umflă-i, ce mai stai ! (către Cercelaru, furios) Prost, chiar foarte prost !
CERCELARU: (linguşitor) Ce să facem, tovarăşe ? Dacă ne daţi o mână de ajutor…Hârtiile ar cam fi făcute, numai să… Adică, să pună ,,deştiul’’, dar vor?
PANDELE: (încrezător, hotărât) Or să prea vrea ! Ursul nu joacă de bună voie ! Asta ai uitat ? (furios, strigă) Jandarm! :
JANDARMUL: Ordin, şef !
PANDELE: Ia primele zece case şi adu aici din fiecare câte un om ! Să văd ce-au de zis. Zice﷓le﷓ar popa la cap ! (către Cercelaru) Tu pune un lighean cu apă caldă şi leşie, aci, în mijlocul camerei ! Lângă el, să ai şi vreo doi pumni de sare. Iar, Rubleo, tu scoate trusa, să avem ţăsala şi biciuşca la îndemână !
RUBLEA: (milităreşte, privind cum se execută cele spuse de către Cercelaru, citind după nişte hârtii, strigă) Să intre… Leancă!
LEANCĂ: (Fără a spune nimic, intră un bătrân cocoşat, cu haine zdrenţuite, numai petice, cu opinci şi obiele ponosite. Ochii lui împăienjeniţi, sub sprâncenele stufoase, căutau înspăimântaţi, un loc de scăpare).
PANDELE: (răstit, în timp ce scuipă a scârbă, într-un colţ al încăperii) Cum te cheamă, bă tăgârţă ?
LEANCĂ: (aplecând urechea, cu vocea stinsă) A ?
RUBLEA: (pufnind pe nas) Ăsta om e sau corcitură de măgar cu catâr ?! Văd că în loc să vorbească, mârâie, hârâie, dracu să-l ia !
CERCELARU : Nu prea aude, şefu !
PANDELE: (ţipă încât aud şi cei ce erau afară, apoi îi repede şi o cizmă în dos omului) Cum te cheamă ?
LEANCĂ: (de frică, scapă o băşină) Leancă!
PANDELE: Nu ţi-e, bă, ruşine? Leancă şi mai cum ?
LEANCĂ: Leancă ş-atât ! Dumnezeu să mă ierte !
RUBLEA: Pământ ai ?
LEANCĂ: (privind către Cercelaru) N-am ! Dumnealui ştie ! Sunt sărac, domnule !
PANDELE: Minţi, hodorogul dracu! Din ce trăieşti ? Mănânci coji de copac ?
LEANCĂ: (stins) Mămăligă, de pe unde apuc şi eu, Doamne, iartă-mă !
RUBLEA: (În timp ce ridică braţul, gata să-l lovească, îi apucă un deget de la mână, îl înmoaie în cerneală şi îl pune pe hârtie) Care va să zică, milog ? Ieşi, neghiobul dracului !
PANDELE: (Cu acelaşi ton strident) Următorul, Gogu lui Guiţ!
GOGU LUI GUIŢ: (abia putând să îşi târască picioarele, înţepenit pe o parte, de la mijloc în sus, cu cap cu tot) Prezent!
RUBLEA: (ironic, mirat, făcând câţiva paşi spre Gogu) Aoleo…, şefu’…, aici a tunat şi i-a adunat ! Numai unul şi unul vezi ! Stai, bă, drept în faţa tovarăşului şi scoate căciula din cap, nesimţitule !
GOGU LUI GUIŢ: (cu vocea tremurând, bâlbâit) Eu aş sta, dar nu prea pot. Vezi dumneata ?! M-a prins iarna fără lemne de foc !
RUBLEA: Furi, ai ?! Hoţ, deci ! Furi de la stat !
GOGU LUI GUIŢ: Ba să-mi fie cu iertare ! Am luat din salcâmii mei de pe coastă ! Am acolo un pâlc de pădurice !
PANDELE: Ai, după cum spui ?! Ei, bine, n-o să mai ai ! O înscrii la colectiv !
GOGU LUI GUIŢ: Uite ce, domnule, cu colectivizarea asta : m﷓am gândit şi răzgândit ! Eu n-am ce face cu ea ! Nu-mi trebuie ! Cine vrea e treaba lui, eu…
RUBLEA: Uită-te!… Auzi, gândeşte ! Tov. Primar, ia fă-i un pic clăbuci la cap, să-l mai limpezim ! N﷓auzi, gândeşte al dracu?! I s-a pus funingine pe creier de-atâta gândire !
PANDELE: (În vreme ce îl prinde pe Gogu pe după ceafă, îl înmoaie cu capul în lighean şi îi aruncă şi o mână cu sare în ochi, Rublea îi mânjeşte cu o pană de gâscă înmuiată în cerneală, vârful nasului, şi îi lipeşte de el, hârtia de înscriere în colectiv.) Şi mai ziceţi că nu vrea ?! Vedeţi cum pune singur ,,deştiul’’ ?
RUBLEA: Ia ţăsala asta şi, hai, ieşi, nespălatule !
CERCELARU: (lăudând activiştii) Eşti mare, domnule ! Deşteaptă treabă cu spălatul şi cu sarea ! Asta nu mi-ar fi trecut prin cap !
GOGU LUI GUIŢ: (cu lacrimi de usturime în ochi, calcă pe scări aproape fără să le vadă). Ooo! Vai de mama mea! Arde-v-ar focu să vă ardă!
STANCA LUI CIUPAG: (din mulţime, făcându-şi cruce) Doamne, păzeşte şi apără cu târşu! Unde ai băgat, maică, nasul ?
GOGU LUI GUIŢ: (în timp ce îşi şterge lacrimile şi îşi suflă nasul) În cur la ăştia ! Staţi că vedeţi voi când vă vine rândul !
MULŢIMEA: Huă! Huă! (o voce din mulţime) Vă bateţi joc de noi, ai?
JANDARMUL: Linişte! Următorul ! …Şi să nu mai plece unul, că vă împuşc!
STANCA LUI CIUPAG: (împinsă cumva de mulţimea ce începuse să fiarbă, intră pe uşă. Din prag, către cei din faţa scării) M-aţi băgat pe mine înainte, femeie bătrână…
RUBLEA: Numele, femeie ?!
STANCA LUI CIUPAG: (speriată, ca trezită din somn) Ce e ăla ? N-am nimic !
PANDELE: (ameninţător, în timp ce se apropie de Stanca) Cum te cheamă, maică ? (apoi către Cercelaru) Auzi, tovarăşe, ăştia, ai tăi, toţi sunt loviţi cu leuca ! Nu mai e unul de Doamne-ajută !
STANCA LUI CIUPAG: (ca şi când şi-ar fi revenit, clipind repetat din ochi) Aaa… ! Bată-vă să vă bată ! Ce să fac, mamă ? De unde să ştiu eu ce vreţi ?
PANDELE: Lasă cleanţa şi răspunde !
STANCA LUI CIUPAG: Stanca, Stanca lui Ciupag, mamă ! Ăla de﷓i tremură capul din gât ! Îl ştie dumnealui, domn’ primar.
RUBLEA: Zii, câte oi, capre, vaci, pământ şi alte alea ai?
STANCA LUI CIUPAG: (convingător) Auziţi dumneavoastră ? Eu am fost săracă de când m-a făcut mama şi săracă o să mor ! N﷓am nimic al meu ! Ce este… e al omului şi﷓al soacră﷓mii, bat-o sfântul s-o bată ! N-ar trebui să zic aşa, că e moartă !
PANDELE: Îţi înscrii averea în colectiv ?
STANCA LUI CIUPAG: (mirată şi speriată în acelaşi timp) Ce să fac, mamă ?! Păi, eu de înscris sunt ? Şi﷓apoi nu e averea mea ! Vreţi să mă audă cumva aia din groapă ? Odată se suceşte în tron şi se face moroi, de mă trezesc noaptea cu ea în pat. Ce ştii dumneata ? N-ai văzut-o când a murit ? Au, Doamne, asta mi-ar trebui ! Uite cum tremură carnea pe mine, numai când mă gândesc !
PANDELE: (hotărât) Înseamn-o, bă, nu vezi că toacă ceva mai decât meliţa, dar de scos nu scoţi nimic de la ea ! (după ce Rublea îi dă cu pana de cerneală pe vârful nasului şi îi lipeşte hârtia de el) Ieşi de-aici, hoaşcă ce eşti ! Numai încurci lumea !
STANCA LUI CIUPAG: Ies, mamă, ies, dar de ce vă bateţi joc de mine ? Îmi daţi cu albăstreală să zică lumea că v﷓am dat cu nasul în… ?!
RUBLEA: (ironic, râzând) Asta e împotriva turbării ! Nu vezi cum bântuie ?
STANCA LUI CIUPAG: Văd, cum să nu văd ! Turbarea bată-vă să vă bată ! –
ANICA LUI BOADE: (ironică, râzând) Ce ţi-e, fată, şi tu dăduşi cu nasu-n cur la ăştia ?
STANCA LUI CIUPAG: Huiduhu, spurcaţilor ! Lovi-v-ar ciuma să vă lovească !
PANDELE: (din interiorul încăperii) Următorul !
MOŞ VASILE BRICHISEALĂ: (Intră oblojit, cu căciula îndesată pe cap şi încins cu bete ce atârnau de un capăt. Ruşinat, zice ceva ca pentru el) Măcar de mă primeneam şi eu, mă nene ! Cum se cade să intru cu nădragii rupţi în tur, la ditamai comenduirea ?
RUBLEA: (în timp ce trage dintr-o ţigară şi suflă fumul spre om): Bă, târâie brâu, cum te cheamă ?
MOŞ VASILE BRICHISEALĂ: (încurcat, bâlbâit) Ce vorbă e asta, taică ? Adică cum e aia ?!
PANDELE: Bă, cap de lemn, cum te strigă muierea acasă ?
MOŞ VASILE BRICHISEALĂ: Vasile, vino dracului odată ! (în timp ce ridică încruntat privirea spre Cercelaru) Uite, aşa mă strigă!
RUBLEA: (amuzat, în timp ce mai suflă iarăşi fumul spre moş Vasile) Bă, nene, cum te iscăleşti ?
MOŞ VASILE BRICHISEALĂ: Ehe, domne, de ştiam eu să iscălesc, ajungeam mare ! Gheneral ! Eu… pun deştiul. Ce să fac dacă nu m-a dat tata la şcoală ?
PANDELE: Mare comedie! Ăsta ori e prost, ori face pe prostul !
CERCELARU: E prost ! E prost , to`ăşe sef… Vasile Brichiseală îl cheamă, domnule, ă…, to`arăşe !
MOŞ VASILE BRICHISEALĂ: (supărat, fără a înţelege despre ce tovărăşie este vorba) Tovarăşe ?! Eu tovarăş cu dumnealui ?! Cum vine asta ? Mai pe toamnă, a zis că mă bagă la gloabă cu capre cu tot. Că de ce ies cu ele din curte?! Parcă ar mânca, săracele, şiţa de pe casă, nu frunză din pădure ! Şi acum auzi… „domnule to`arăş“ ! Ptiu, bat-o gloaba de tovărăşie !
PANDELE: Tacă-ţi fleanca, taică, şi răspunde ! Te-nscrii la colectiv ?
MOŞ VASILE BRICHISEALĂ: Mă, nene, umblaţi cu pungăşii ?! Asta ce e ? Vreun partid ceva ? Aaa, lasă că ştiu eu ! Eşti cam oacheş dumneata, dar, de, nu mă duci uşor cu una, cu două ! Să mă mai gândesc ! Aşa mi-a zis naşu. Îl ştii ? Al lui Păsat ! Om deştept, dat dracului ! Ia zii, dai şi dumneata ceva, acolo ? Ştii cum e ! Nici broasca nu cântă pe uscat !
RUBLEA: (nervos) Fă-i clăbuci, Pandele ! Fă-i clăbuci ! Prea e întunecat la minte ! Hodorogu` dracu! Ăsta are râpul de un deget pe creier !
PANDELE: (după ce îl bagă cu capul în lighean, îi dă cu sare în ochi, îi mânjeşte vârful nasului şi îi lipeşte de el, cererea de înscriere în colectiv) Marş de-aici, hodorogu dracului ! Staţi niţel, că punem noi japca pe voi !
MOŞ VASILE BRICHISEALĂ (revoltat, în timp ce iese şi trânteşte uşa): Uite ce, marş să zici la căţeaua lui tactu, bă ! Nu mie ! Că eu nu sunt slugă la dârloagă… Şi n-am să fiu! I-auzi, marş! Marş să-i zici mă-ti, că te-a făcut javră.

Scena 2
Activiştii fac o pauză. Cercelaru aduce, din camera din spate, o tavă cu friptură, murături, o pâine mare, făcută pe vatră. Toarnă în pahare ţuică.
CERCELARU (linguşitor) To`arăşi, după atâta muncă… Eu zic să luăm o ţuiculică, să gustăm ceva… Asta înainte de amerge la mine acasă. A făcut muierea o ciorbă de curcan… O minune! Mda… Păi altfel cum, cu aşa oaspeţi şi să mai stăm pe gânduri? Odaia de la drum e pregătită. Musai să vă odihniţi, că mâine…
PANDELE: Nimic de zis, însă avem sarcini de la partid. Până nu-i belim pe toţi şi-i băgăm în colectiv… N-avem linişti! Ca să vezi şi `mneata ce responsabilităţi stau pe umerii noştri?!
RUBLEA: Partidul înainte de orice… Apoi, trebuie să-i culturalizăm pe ţărani cu doctrina. Să ştie şi ei despre binele ce o să vină …Ca totul o să fie spre binele omului, al poporului, şi spre propăşirea partidului pe cele mai înalte culmi.
CERCELARU: Daaa! Păi altfel nici că se poate. Partidul trebuie să fie în toate. …Şi auziţi `mneavoastră ce atâtea… Că ăla e aşa, că ălalt e mai breaz… Unul şi bun! Iar noi care-l slujim… (îndeamnă activiştii, punându-le în mână paharul) Deci noi care-l slujim, să trăim! Şi să trăim bine!
PANDELE: Bravo tov. primar! Aşa te vrem. O să propunem să fii trimis la şcoala de partid. Mai întâi o să-ţi dăm carnetul şi o să-ţi dăm chiar şi o diplomă de… (către Rublea) Să spună to`arăşu`!
RUBLEA: (în timp ce ridică un deget) De ciocoflender… Sau direct, de doctor docent. Totul e să vrei şi să dai din tine tot ce trebuie.
CERCELARU: (îmbujorat, mândru, dar cu aceeaşi slugărnicie) Aaa, păi dau, că am şi… Luăm, că avem de unde lua şi dăm… Pentru `mneavoastră şi partid, orice! Dăm! …Dar ce e ăla ciocoflender?!
PANDELE: Un om mare… Însărcinat de partid şi cu puteri depline. Taie, spânzură… Nimeni nu-i poate ieşi din vorbă. Şi nici nu-i poate sta în cale.
CERCELARU: (curios) …Şi doctor docent în ştiinţe? Sau cum i-ai zis `mneata?!…
RUBLEA: Păi dacă am ştii, ţi-am spune!
PANDELE: (luându-i vorba din gură) …Aaaa! Unul şi mai mare. Numai că trebuie să pui umărul… Ca şi noi, şi, abia după aceea, partidul ne va propulsa.
CERCELARU: Dacă se poate… Cam de-ăsta aş vrea. Doctor docent. Să-mi pupe muierile din sat, mâna, iar a mea să nu-mi mai stea în cale. Să nu-mi mai iese din vorbă. În plus, de când aştept ziua în care să-l pun la pământ pe Gorici! Cu botul pe labe, înţelegi `mneata. Un pârlit, făcut sanitar, pe front, care îţi aruncă seringa în cur tocmai de la poartă. Cică aşa ar fi şi normal, şi la modă! Umblă ziulica întreagă cu o traistă şi seara, pe gratis, e şi mâncat, şi mort de beat. Iar eu, vai de capul meu! Ziua întreagă, la cazanul lui Horhoană… Nu pentru că ar fi bună ţuica, dar trebuie să ţin cumva satul în mână. Că e şi aici de muncă..
PANDELE: (în timp ce mânâncă, bea şi îşi toarnă singur în pahar): O fi! Dar alta e să fii sus, la partid. Bă, când calci, la oraş, pe ,,trotal’’, să se tremure chiloţii pe coana Reta!
RUBLEA: (râzând) Dacă o mai avea! Că asta a prins şi naţionalizarea.
CERCELARU: Da de unde! Păi, pe aci, pe la mine, nici măcar una!
RUBLEA: I-auzi to`arăşe Pandele?! Ăstea da, aerisite, ventilate…
PANDELE: Să lăsăm pe data viitoare când venim la culturalizare. Până atunci, repară ,,pretinul’’ porţile… Îţi dai seama?! Să pui pe una cu capul în gard şi să te trezeşti că se rupe poarta.
CERCELARU: Daa! Păi da, reparăm, dregem, facem… Auziţi `mneavoastră, am fost luat eu cam pe nepusă masă, dar aveam una pe Cioarecul, în deal, cu bucile ca piatra.
RUBLEA: Auuu! Auuu! Auuu! Şi gard?…
CERCELARU: Şi! Dar cel mai bine e la Copacul lui Roncea. O pui să-l scarpine la rădăcină, să-l ia în braţe… Te pricepi `mneata mai bine…
RUBLEA: I-auzi, tovule! Auuu! Auuu! Auuu!
PANDELE: Altă dată! Când o punem de culturalizare… Că de culturalizat trebuie să culturalizăm!
CERCELARU: Daa! Păi altfel cum? Asta mă gândeam şi eu! Totul spre binele poporului şi propăşirea partidului. Hai să închinăm! Noi să trăim ;i tr[im bine! Să fie într-un ceas bun!
PANDELE: La mulţi ani! La mulţi ani! Dar cum şi când înscriem în colectiv pe ceilalţi?
RUBLEA: To`arăşu`?… De cum se înserează, la dubă cu ei şi de nu s-or înscrie, să nu-mi ziceţi mie pe nume! Jandarmii să fie pregătiţi. Batem la ei ca la Verdun, în primul răzbel. Apoi, de mâine, tov. Cercelar are diplomă carnet, are puteri depline. (către Cercelaru) Tovule, dacă vrei să fii în graţii, să ajungi doctor docent, să fii, bă, mare, dar mare, înţelegi, nici măcar unul nu trebuie să-ţi scape. Toţi, la colectivă! Să rămână în pielea goală! Să dea tot ce au pentru binele poporului şi pentru propăşirea partidului. Asta e prima noastră directivă!
CERCELARU: Daa! Păi altfel cum? Asta ziceam şi eu! Totul spre binele poporului şi propăşirea partidului. Hai, să închinăm! Să trăim! …Şi să trăim bine! Să fie într-un ceas bun La anul şi la mulţi ani!

Actul 3
Scena 1

La câteva zile după plecarea activiştilor, Cercelaru, în biroul său, îşi priveşte mândru carnetul de partid şi diploma oferită de cei însărcinaţi cu trecerea pământului, a gospodăriei ţărăneşti, în general, în propietatea statului. Macheta care simbolizează biroul primarului este trasă mult într-o parte a scenei. În locul curţii primăriei, pe scenă, sunt montate mai multe garduri, în spatele cărora apar şi dispar oamenii.
CERCELARU: (ca pentru el, gesticulând) Dacă eram un prost, muream de mult. (către sală, către un ascultător imaginar) Fă, i-am spus alei mele, am dat noi porcu, viţelul, curcanii, dar o să ajung om mare. De vinişor ce-mi pare rău, dar de ţuică… Are Horhoană că doar de-aia face la cazan. De-acum, musai să de cota, altfel am să-l confisc. Ho, să văd eu colectivul înfiinţat cu acte în regulă şi se întoarce înzecit tot ce am dat. Ea, femeia mea, tot ca muierea: ,,bă, te blesteamă lumea! … Iar Cel de Sus, pupa-i-aş tălpile, nu doarme!’’ I-a mai lasă-mă, femeie, cu Dumnezeu al tău! Că to`arăşii… Da, ce oameni, domnule? Da, ce oameni?! Nu m-aş fi gândit! To`arăşii mi-au zis că Dumnezeu al tău e deja interzis. Cică a expirat. Asta, în termenii lor. Acum, pentru noi, ba, pentru omenire, cică ar fi tătucu Stalin şi al nostru Dej. Ei ne fac maţul drept şi ne poartă de griji… Apoi, pe ei îi vezi. Te-ai uitat şi tu la tablou. Stalin! Un munte de om! Şi, domnule, ce mustăţi! Dumnezeu?! Îl tot cauţi şi Dumnezeu nu-i. Să nu te mai aud, că mă apucă dracii! În plus, eu nu vreu să am probleme la partid. Fă, o să fiu mare! …Şi atunci să vezi! Că mi-au spus to`arăşii… Casă boierească la oraş, maşină la scară… La serviciu, o altă femeie. Să-mi poarte de griji că voi fi un mare tov… Stai să ajung acolo, sus, şi-ai să vezi cum o să răsară soarele la apus. Asta oare dacă am să vreau… Eu aleg, eu decid, apoi tot eu tai şi spânzur. Pe tine am să te trec la categoria hoaşcă! M-ai încurcat destul şi asta meriţi! Fă, ce ştii tu?! Stai să-i belim pe ciocoi şi atunci să vezi ce n-ai văzut! …Şi să vezi trai! ,,Vai de capul tău!’’ – mi-a zise ea. Tot ca muierea îmbrobodită – ,,Ţi-a luat ăl din baltă minţile!’’ Bă nene, era cât pe-aci să-i cârpesc una. Norocul ei că mă dureau oasele şi mi se pusese un junghi în vârful coastei. De la o vreme. (în timp ce îşi umple un alt pahar cu băutură) Hai, să trăieşti, Costică! …Şi să trăieşti bine! Totul spre binele poporului şi propăşirea partidului. (răsfoind cererile celor ce trebuiau să mai fie înscrişi în colectiv. Ca şi când ar avea diverse personaje în faţă) Ar mai fi Ciulu… Aşa i s-a dus vestea de când l-a muşcat de cap o iapă! Furată!… Acum, face pe fata mare! Bă, fi-ţi-ar urechile să-ţi fie! Înscrie-te şi-ţi şterg totul. Te fac mai ceva ca nou născut! E, vezi tu! Dacă nu vrei să ajungi, în izmene, peste noapte, în Bărăgan, te înscrii. Ar mai fi Stan… Aud că e fugit prin păduri. Om fără minte. Fie-sa, borţoasă, gata să fete, iar el… O să-l rebegească foamea, ori o să-l mănânce lupii… Scap eu cumva de el! Apoi, Anica semnează că altfel, drept pedeapsă o dau ălora, cu culturalizarea, să o pună capră. Că de culturalizat se va culturaliza! Aşa au zis to`arăşii. Apoi ce au zis e zis. …Dă-o în morţii mă-sii! Pune ea deştiul! (oftând) Eee! Ar mai fi Ciocea, Tingirică, Turcu… O abureală! La fel ca Stan, azi, mâine, pică ei cumva în plasă. Miliţienii îi caută, îi aşteaptă. (În timp ce rămâne doar cu o hârtie în mână) Aci, la cotitură, în Gura Lupii, Cioacă! Mă fraţilor, pe ăsta, după ce-l înscriu, îl bag în partid şi-l iau argat. Unul ca el, mai greu găseşti. Mai ieri, alalteri, a jupuit, de vie, o vulpe, prinsă la păsări, în coteţ… Ba, mai mult, mi-a spus Boderică, unul de pe lângă el, că ar fi scos şi toţi dinţii la o capră, cu cleştele de scos cuie. L-au apucat pandaliile şi gata! Ăsta, da, om! Cu ştate vechi, priceput… Nu mai cheltuieşte bani, să-l şcoleşti. Îi dai direct diploma, carnetul şi… ai cu cine să mergi la drum. Aud că acum ar sta cu puşca în mână. Bată-te să te bată! Eu îţi vreau binele şi tu… Lasă că îşi vine el în fire, se dă cumva pe brazdă. Până atunci, să închin. Pentru mine şi pentru partid! Că slugă la dârloagă… Sunt… deja sus, sunt om mare! …Şi să trăiesc bine! Fă, la mulţi ani şi tu! (către sală, arogant, golăneşte) Bă, n-ai cu cine, tot muiere!…

Scena 2
În spatele gardurilor apar deja oamenii. Lângă ultimul gard stă, ghemuit, cu puşca în mână, Cioacă. Oamenii privesc, către primărie, peste gard, iscoditor, apoi se îndepărtează, ca şi cum s-ar ascunde în casă. Revin şi iar fug. Mişcarea se repetă de două, trei ori până ce o femeie se opreşte convinsă că a scăpat şi de activişti, şi de miliţieni, şi de Cercelaru.
– Ioană !
– Ăi ?
– Ia ieşi, fată, să-ţi spun o vorbă, că…
– …
– Fă, plecară ăia !
– Plecară ?
– Plecară !
– Ducă-se-nvârtindu-se ! Ai iaca-cui să fie !
– Mărie !
– Au ?
– Fată, plecară !
– Cine ?
– Ăia, lua-le-ar Dumnezeu ochii, cum ne﷓au luat ei pământul !
– Ducă-se, arză-i-ar focul să-i arză !
– Leliţă ! –
– Ce ţi-e, femeie, arde ?
– Arde, că scăparăm !
– Scăparăm ? De cine ?
– De blestemaţii ăia.
– Aaa…, bată-i-ar ciuma să-i bată ! Ducă﷓se﷓n- vârtindu-se !
– Liţă ! Bă, Tache ! Ăsta a surzit definitiv. Liţă, fire-al focului cu urechile tale !
– Ce-ai, hârca dracului, turbaşi ?
– Bă, plecară ăia ! Se duseră !
– Ducă-se unde s-a dus muma ! Să vină când i﷓oi chema eu !
– Făsui ! Auzişi, mă, că scăparăm de ăia !?
– Scăparăm pe dracu !
– Dacă îţi spun !
– De scăpat vom scăpa noi, dar cine ştie când !
– Treaba ta, crezi ce vrei !
– Vetă!
– E, ce e, mă băiete ?
– Al tău unde e ?
– Uite…, e dus.
– Dar vine ?
– Vine, că nu e dus pe lumea ailaltă ! Şi nici cu sorcova.
– Auzi, îţi spun ţie, că mă grăbesc. Îmi zise Tache că au plecat spurcaţii ăia cu colectivul. S-au dus ! Ducă-se unde şi-a dus mutul iapa !
– Mă, Făsui, tu spui drept ?
– Drept ! –
– Atunci, strigă, bă, şi la Cioacă ! Să afle şi el, dă﷓l dracu, să nu mai stea cu puşca în mână !
– FĂSUI: (bucuros) Băăă! Bă Cioacă, bă! Plecară! Lasă dracu puşca! Scoal şi bea apă! Bă! Au, au, fi-ţi-ar urechile ale dracu! (se duce la Cioacă, îl mişcă, iar lui îi cade puşca de pe genunchi. Constată că e mort) Doamne, pupa-ţi-aş tălpile! Mă fraţilor, ăsta e ţeapăn ! Nu mişcă, nu răspunde ! (lângă cel mort, vin şi alţi săteni) … Mde! De inimă rea!
FĂSUI: (uimit) …Şi cu puşca în mână !
O FEMEIE: Moartea…Moartea e dată în paştele mă-sii, bă, a durut-o în cot de flinta lui.
FĂSUI: L-a iertat şi Dumnezeu că alfel… Păcatele ce o fi avut?!… Dar vorba lungă, sărăcia omului! Hai să-l punem în pat, până îi facem cumva un tron (coşciug) ! Gata, şi-a făcut stagiu! Să-i dăm de veste şi ăluia cu goarna! Mâine, poimâine, să-l îngropăm!
O FEMEIE: Noi ?!
FĂSUI: Păi cine, femeie ? Chemăm pe ăia cu?… Apoi, o fi şi fapta noastră un fel de pomană pe lumea cealaltă!
O FEMEIE: O fi, dacă o mai fi?!… Păcatele noastre!

Scena 3

Cercelaru îşi intrase repede în pielea activistului. Veşnic aştepta să fie chemat la partid, să fie lăudat şi să primească sarcini, asemeni celor ce veniseră în satul său pentru a expropia ţăranii. Diploma, primită de la ei, îl făcea să se creadă un fel de stăpân peste sufletele celor din jur. Imediat ce se zvonise prin sat că murise Cioacă, jandarmul îi bate la uşă. Cercelaru nu-i răspunde. Scoate carnetul de partid şi îl sărută.
CERCELARU: (în timp ce duce pumnul spre inimă) Totul pentru partid şi pentru propăşirea pe cele mai înalte culmi! Mai dă-i în măsa de moroi! Ei deja au fost, acum, musai noi! …Moroi am zis?! A, nu, nu, ciocoi… Moroii sunt de-aici, de-ai noştri. Fac naveta între un răsărit şi un apus… De altfel, paşnici. (îşi toarnă într-un pahar băutură) Mai bea, uneori, pe furişi, din paharele puse, în fereastră, morţilor. Ptiu, drace, să nu mă trezesc aci, cu careva! Trag la mirosul de ţuică. Parcă-l văd pe Ghioace, într-una din nopţi. Pe aci, pe la Gorici, pe la fântâna cu cumpănă: ,,Prună, fi-ţi-ar pălăria a dracu, bem, mă, şi noi o litră?!’’ Mă confundase. Cum de n-am pus eu mâna pe el?… Moroi, aşa cum era, dacă îl înscriam la colectiv, eram cineva! ,,Bă, poate te pocea ală! – mi-a zis femeia. …Şi, musai, te săturai să tot baţi câmpii cu colectivizarea. Muierea, tot muiere! A mea, la fel! Să stea la coada cârpătorului, cu ochii beliţi la tăciunii din foc, până ce se coace turta acoperită în spuză. Ce ştie ea ce e schimbarea? (jandarmul insistă, bate mai tare în uşă. Cercelarul, tresărind, uşor deranjat) Intră!
JANDARMUL: (respirând greu, în timp ce îşi şterge transpiraţia ) Tov Cercelar… Iertaţi, vă rog, tov primar… Mă trec fiorii…
CERCELARU: (râzînd) Mă copile, că nu ai fi fată mare?! …Mă rog, neîncercat!
JANDARMUL: Tov primar!…
CERCELARU: Bă, băiete, păi, dacă e aşa, să te duc eu la aia de pe Bisa, cu bucile ca piatra… Şi cât ai zice peşte, ţi-a şi rupt aţa.
JANDARMUL: (cu mâna la inimă) A murit Cioacă!
CERCELARU: (sare ca ars cu ceară încinsă) : Ce-ai zis?
JANDARMUL: (aproape încremenit) A murit Cioacă!
CERCELARU: (foarte nervos) Bă, tu şii ce e asta? Verifică! Urgent! Ai plecat? …N-ai venit?
JANDARMUL: (convins) L-am văzut cu ochii mei!
CERCELARU: (turbat de mânie) Nu se poate! N-avea dreptul! Păi tu crezi că face fiecare ce vrea?! S-a schimbat politica! Orânduirea e alta! Ţi-am dat eu voie, ca organ al partidului, să respiri, respiri, altfel… Partidul întâi de toate ,că de-aia ,,e în toate ce sunt.’’
JANDARMUL: …Şi mâine o să-l plângă babele.
CERCELARU: Află! O să-l plângă! Înseamnă că şi-au dat seama de puterea lui şi de propăşirea pe cele mai înalte culmi! Oricum, am să verific şi celor ce au luat-o pe acest drum, le voi mulţumi public.
JANDARMUL: Tov. primar, o să-l plângă femeile din sat pe Cioacă! …Că mâine îl îngroapă, iar `mneata, în situaţia asta, nu mai poţi să-ţi împlineşti misia. Şi, doar ştii, ai jurat în faţa to`ăşilor, pe carnetul de partid.
CERCELARU: Paştele mă-si! Ce a făcut, mă? I-a trecut glonţul cumva prin cap? Vezi, poate mai mişcă… Fugi! … Şi vii să-mi spui! (după ce pleacă jandarmul şi închide uşa) Ca să vezi, al dracu pocit! A murit doar ca să mă dea pe mine în gât. Să ştie tot partidul că nu mi-am împlinit… A, şi asta nu ar fi nimic! Să vezi sancţiuni, ponegreli… Se duce pe apa sâmbtei casa de la oraş, maşina, chiar şi femeia aia ce avea să-mi poarte de griji. Să fi apucat şi eu măcar o zi, două, cât s-o caut de chiloţi, la buci. Să văd cum tremură pe ea, că tot m-au făcut to`arăşii de la partid, curios. De când au plecat, noapte de noapte, numai la asta mă gândesc. Fir-ar al dracu să fie! …Şi muierea mea sforăie! Ce-i pasă ei că pe mine carnea se zgâlţâie? …Că-mi vine să-i ard una şi să-i zic: fă, scoal de te culcă şi nu mai mârâi aci, ca scoafa! Fir-ar al dracu să fie! (privind spre un anume loc în public, în sală) Auzi, tovule, să-mi facă mie Cioacă una ca asta?! Ori o vrea să mă facă iar slugă. Slugă la dârloagă?! Ă? Ce ziceţi? (aude cum iarăşi cineva bate la uşă. Se repede şi deschide. La u,şă Spătaru, fieraul satului, cu patru copii după el, toţi mânjiţi cu funingină, până în albul ochilor. Nervos, în scârbă) Ţata arde în foc şi Spătaru la mine la uşă! (privind către cei ce îl însoţeau) Cu ăştia ce e, bă ? Ori crezi că aici se dă de pomană?
SPĂTARU: Poate că da, poate că nu… Dar vreau şi eu să fiu în rândul lumii. Să fiu înscris. (arătând către copii) Să trec averea mea la colectiv. Că pământ n-am, vite nu, bojdeuca s-a lăsat pe o parte. Dacă nu o să﷓i pun nişte propte în căpriori, până la toamnă, cade. Nu mai e mult ! Se duce dracului de râpă tot ! Ai să vezi !
CERCELARU: Auuu! Drace! Numai de voi aveam eu acum şi timp, şi chef!
SPĂTARU: (insistent, convins de faptul că find înscris la colectiv, statul va avea grijă de familia lui) Dacă e cazul, venim şi mai târziu, numai să nu ne uiţi, domn` primar! Că ai mei, din neam, de când se ştiu ei, au fost slugi la boieri şi n-au murit. Ne-am dat de ceasul morţii, de când ne-au lăsat pe drumuri alţii… Cică am fi fost prea mulţi şi nerentabili. Eu nu am de unde şti ce e aia rentabilitate. Dumneata mă cunoşti, fac potcoave, chestii, socoteli… Fac ce pot.
CERCELARU: Ho, că mi-ai împuiat capul! Şi până una, alta, află că boierii s-au dus dacu!
SPĂTARU: Eu am auzit că pe ciocoi i-aţi cam beli… Boierii au fost cu milă. Cu ţigăncile ce mai aveau câte una, alta, dar în rest… Dar şi ele… fâţ, fâţ, din şolduri. Cum să nu-l apuce dracii şi pe boier?!
CERCELARU: Taci, că boieri, ciocoi şi alţii ca ei, tot una sunt. To`arăşii ştiu şi vor lua măsuri.
SPĂTARU: (supus) Dumneata ştii mai bine… Hai, ce zici, ne înscrii?
CERCELARU: Ho! Că…
SPĂTARU: Aşa a zis şi ţiganca mea. Nu a putut veni că i s-a pus la lingurea, dar de înscris o înscriu şi pe ea. Ori ce ziceam? Aşa, că uitasem! A zis că mai e un bob zăbavă. Asta înseamnă o săptămână, o lună, poate un veac şi s-alege praful. Peste tot, o apă şi﷓un pământ. Care moare să-i fie ţărâna uşoară, care nu, vai şi amar! Iadul se va muta aici, pe pământ ! A dat în bobi, a dat cu ghiocul, da` cu ce nu a dat… Tot jaf i-a ieşit. Apoca… Apocalipsu! Sau cum i-o zice…
CERCELARU: Bă, vezi că te ia dracu! Păi noi, ăştia noi, care cu partidul, spre binele nostru şi spre cele mai înalte culmi…
SPĂTARU: Ai dreptate şi dumneata, o să mă ia! …Că pe cine nu a luat?! Mai ales când Cel de Sus s-a culcat. Cică ar fi tras şi el la o ţuică şi… Domn` primar, înscrie-ne, pupa-ţi-aş coadele matale şi o să-ţi fac toată viaţa potcoave şi iar potcoave…
CERCELARU: Gata, v-am răbdat cât am putut! Afară! (priveşte pe fereastră şi vede venind spre primărie lăutarii din Gura Lupii) …Tii, drace, de parcă nu ar fi fost destul, uite şi pe Florea ţambalagiul, uite-l şi pe Ţârei cu ai lui! Afară! La Bug cu voi!
SPĂTARU: (îşi face cruce) Doamne, fereşte-ne! Mai bine la papură.
CERCELARU: Da?! Bă, gata, v-am înscris! Pune tu ,,deştiu’’ pentru toţi, pune şi pentru lăutari şi hai, marş! (rămas singur, îşi mai pune încă un pahar de băutură apoi revoltat) Mai răi decât râia! S-au înmulţit şi împânzit pământul! Nici dracu nu a scăpat de ei! Poate s-o da acum pe brazbă, dar… Când o să se apuce ăştia şi ruşii de muncă, vine sfârşitul lumii. Aşa îmi zicea taica, Cercelaru ăl bătrân, şi avea dreptate! (după ce dă paharul pe gât) Ia mai dă-i în mă-sa! Cum fac eu cu Cioacă? Cum să-l aduc eu de lumea ailaltă? Că de înscris musai să fie în scris! (Tresare ca şi când ar fi găsit soluţia)…Mda! Biserica mă-ti! (îşi mai umple încă în pahar cu băutură) Jandarm!
JANDARMUL: (deschide promt uşa) Dă fuga la mine acasă! Spune-i femeii să-mi dea cele ce trebuie, de omenie, pentru cel ce a plecat dintre noi. (în timp ce îşi face semnul crucii) Dumnezeu şă-l odihnească! (şcoptit în barbă) Fi-i-ar groapa lui a dracu! (tare, cât să se audă şi de dincolo de pereţii clădirii) Bă, Cercelarul, e om cu inimă! Mă duc şi eu cu lumânare la mort. Cioacă a fost ş el ce o fost…(din nou ca peentru el) Cu el ca om am avut ce am avut, cu el mort, voi încheia socotelile… Ai venit? Să-i spui muierii să pună şi flori de muşcată. Şi lumânări! Şi… (se întoarce spre masă privind către pahar) Restul rezolv eu!

Scena 4
Primarul bea câteva pahare, unul după altul, în timp ce aşteaptă întoarcere jandarmului. Priveşte pe fereastră şi îl vde. Scoate din sertarul mesi un creion chimic, îl îmoaie pe varful limbii şi îl probează pe colţul mesei. Dintre hârtiile ce se aflau pe masă, scoate cererea de înscriere a lui Cioacă la colectiv şi o pune în buzunarul din dosul hainei. Îl întâmpină bucuros pe jandarm.
CERCELARU: Bravo, mă băiete! Chiar dacă era loc şi de mai bine… Pute-ai rupe şi tu câteva flori în plus, dacă, a mea, s-a zgârcit.
JANDARMUL: (supus) Peste voia cocoanei dumitale, nu cădea! …De, `mneaei e coana primar iar eu…
CERCELARU: Bine, bine! (se uită iarăşi spre damigene de sub masă) Mai toarnă-mi şi mie un pahar! Bea şi tu! Bea cât vrei până mă întorc! Azi dau de băut!
JANDARMUL: (nedumerit) Vin sau ţuică?
CERCELARU: Ce mai contează! Pune-mi orice! Asta e ziua în care voi intra în istorie. Voi fi om mare tovule!
JANDARMUL: (îi aduce paharul): Drum bun, domn primar!`
CERCELARU: (bea şi acel pahar şi pleacă spre Cercelaru. Merge prin faţa gardurilor păşind rar şi apăsat, până ajunge la mort. Cioacă stătea asezat într-un coşciug modest, acoperit cu o velinţă ţesută în războiul ţărănesc. Primarul îşi spune ca pentru el) Spre binele nostru şi spre propăşirea partidului pe cele mai înalte culmi!
O FEMEIE DIN SPATELE GARDULUI: Doamne, ăsta nu e om să-l laşi să pună în mână lumânarea mortului!
CERCELARU: (toţi cei care făceau priveghi, părăsesc mortul. Primaul rămâne singur cu el. Scoate în grabă hârtia care consfinţea înscrierea lui Cioacă în colectiv, scuipă pe vârful creionului, mânjeşte degetul, apoi i-l pune apăsat pe ea. Aprinde după aceea lumânările în sfeşnic. Se uită în scârbă într-o parte şi-n alta, apoi pleacă). Credeai că ai să scapi ? Ei, uite că n-ai putut ! Acum, că tot am încheiat socotelile, du-te dracu unde ai vrea!
OMENII DE LA PRIVEGHI: (după ce pleacă primarul, se întorc, acoperă faţa mortului. Soseşte preotul. Îşi pune patrafirul şi citeşte dintr-o carte sfântă versete specifice înmormântării. Când termină, el şi toţi cei din jur zic:) Dumnezeu să-l odihnească! Dumnezeu să-l ierte!
BĂCANU: (cu capul în pământ, ca pentru el) Stane, fi-ţi-ar spinarea a dracu, născu fie-ta! …Şi tu, după pui de pupăză! Să fie într-un ceas bun! Că o ţuică o dai tu, oricum!
O FEMEIE: (în timp ce consătenii ridică pe umeri coşciugul, din spatele scenei se aude schincetul unui nou născut). Mda! Unul pleacă, altul vine! Semn că noi suntem înainte.
Cortina

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*