Sfântul, o amintire

18.10.16 by

Sfântul, o amintire


Era in primăvara lui ’88, cam prin aprilie. La ora pauzei de masă am coborât la parterul institutului unde lucram, cu intenţia de a-i face o vizită lui L.
Îndreptandu-mă spre ieşire, ochii îmi cad pe un afiș care îi invita pe oamenii muncii din cercetare să se relaxeze 12 zile în cursul lunii iulie (a doua jumatate) într-o excursie la Moscova, Leningrad, Riga şi Kiev. Lămuriri, acte, program, preț și alte alea la tov. Coteţ, etaj 4… L. fusese în vara trecută pe un traseu similar. Îmi povestise câte ceva, mi-adusese ciocolată, relatase despre unele gorbaciovisme la care asistase…
Nu-mi dorisem niciodată nici cea mai mică legătură cu Rusia Sovietică. Taica mare luptase în război ca ofițer de artilerie și în copilărie îmi povestise multe despre cele trăite și văzute acolo. Luptase de la trecerea Prutului până la Odesa și participase la asediul acesteia, până la cucerirea ei. Apoi ajunsese cu divizionul lui de obuziere de 105 mm dincolo de Cotul Donului. Mai apoi participase la paza Coastei la Mamaia, iar in aprilie 1944, împlinind 43 de ani, fusese lăsat la vatră. Asistasem la discuțiile pe care le purta, de câteva ori pe an, cu amicul și camaradul său, avocatul Saidac tot despre timpurile alea. Erau întâmplări fascinante pentru un mucos de 7 sau 8 ani. Fuseseră oameni cu responsabilități care cunoscuseră lume multă și importantă din vremea monarhiei și a adevaratei democrații dâmbovițene, cu bunele și cu relele ei. Erau și câteva poveşti pline de admirație despre Antonescu, mai ales despre spiritului organizatoric și despre prețul ridicat pe care-l punea pe disciplina cu care romanii erau mereu în contratimp. Erau și povestiri despre germani și inegalabila lor disciplină și forță de sacrificiu.
Anunțul mi-a trezit curiozitatea. Mi-am zis că, totuși, după pauză să trec pe la biroul numitului Coteț, să aflu amănunte.
Lumea era in pauză. Am vizitat-o pe L. și i-am povetit.
– Merită Fane să vezi cu ochii tăi. Nu mai e Rusia aia…
M-am întors la birou și m-am apucat de treburile curente. Târziu, cu puțin timp înainte de sfârșitul programului, îmi aduc aminte de vizita pe care mi-o programasem la domnul cu turismul.
Urc la etajul de de-asupra, găsesc biroul indicat la afișier, cioc-cioc și intru. Mă întâmpină zâmbetul larg al omului căutat.
În două vorbe îi spun ce și cum. Amabil, îmi raspunde:
– După cum vede tov. inginer, peste 5 minute este sfârșitul programului. Mă uit la ceas, așa era….
– Deci vă rog să reveniți maine după ora 10 și discutăm. Ce mai, puteam să nu iau in considerare rugamintea Cotețului?
Îi multumesc și plec.
Trei săptămâni au trecut până am dat din nou de el. Biroul, de câte ori îl căutăm, era gol…
Zilnic îl întalneam în Speciala care ne ducea spre casă, omul locuind pe lângă mine. Dimineața eram prea adormit ca să-l bag în seamă…
Într-o bună zi, dă Domu’ și ne întâlnim pe hol.
– Haiderăti tov. inginer la mine in birou…
Urcăm, intrăm, mă poftește să iau loc și începe sa-mi înșire ce aveam nevoie ca să sper la 12 zile de URSS în iulie ce urma să vină. Erau hârţoage de la partid , de la sectorist, de la sindicat, de la hingheri și de la aprozarul din colț…
– Aştea, cu 4 poze de pașaport, cu 7000 de lei, un dosar cu șină, poimâine dimineață mi le dați la specială, că sunteți ultimul care se mai înscrie și poimaine trebuie să depun toate dosarele și banii la OJT.
A doua zi nu m-am dus la slujbă. Am facut multe…Am alergat să-mi fac pozele la urgență, am făcut o vizită la mama nașa care m-a împrumutat cu 2000 de lei, deoarece eu cu maică-mea deabia înjghebasem vreo 5000 și altele pe care nu mi le mai amintesc…
Conform înțelegerii, la ora și locul de el stabilite, i-am predat lu’ nenea Coteț tot ce solicitase.
Spre surprinderea mea, la începutul lui iulie, cu vreo trei zile înainte de data din anunțul de astă iarnă, mă trezesc cu amicul în birou, facandu-mi semne conspirative sa-l însoțesc. Mărturisesc că îmi luasem gândul de la excursie…
Ne ducem la el in birou, îmi înmânează chitanța pentru suma dată, cerându-şi scuze pentru întârziere și alte blau-blauri, îmi înmânează o filă A4 dactilografiată cu toate informațiile și numerele de telefon necesare.
Maică-mea se pensionase de câteva luni. Plecând de la institut cu mare grabă, o găsesc acasă trebăluind. Îi dau vestea cea bună. S-a bucurat mult de bucuria mea.
– Da’ să fii cuminte pe acolo, mamă. .. După care a muncit toată după-amiaza să-mi facă niste pateuri pe care le-am luat cu mine… şi ce bine mi-au prins pe foametea aia, pe drum spre București, acolo trebuind să dorm o noapte, că așa era programul excursiei…
Seara grupul s-a reunit si ne-am cunoscut ghidul. A doua zi, cu noaptea-n cap, la Otopeni și pajli na Moscva. Sosirea la Şeremetievo 2, la vreo 60 de km in afara capitalei rusești.
Am fost cazați în hotelul Belgrad 2, peste drum de ministerul de externe al URSS, o clădire monstruoasă, una din cele șapte case ale scânteii din Moscova, în capătul strazii Arbat, care ducea diract într-o poartă a Kremlinului.
În prima zi petrecută în capitala bolșevismului, m-am întâlnit cu patul pe la 4 dimineața. Totul în jurul meu părea neverosimil. Pe Arbat, din 10 în 10 metri câte un ciolovec cocoțat pe un scaun cuvânta. Și alții căscau gura la el. Îl mai întrerupeau, îl interogau, dialogau… Se certau, zbierau unii la alții, apoi cuvantătorul continua expunerea până la o nouă întrerupere…
Și scena se repeta cu alți oameni la 10 metri mai încolo.
Din scenele astea atât de asemănătoare, făcea parte câte un echipaj de 2-3 militieni și un Zil militar, acoperit cu o prelată ușor zdrențuită. Miliţienii stăteau liniștiți, mai deoparte de grupul gălăgios, croit pe polemică nocturnă. Se înțelege ușor de ce m-am băgat în pat așa de târziu sau, mă rog, merge spus și devreme.
Somnul mi-a fost scurt. A urmat o trezire bruscă:
– Hai Fane, la nouă e masa, răsună vocea ghidului, un anume Mihai – și-nu-mai-stiu-cum, de meserie dascăl de istorie cu catedră de socialism și economie politică la un liceu central. Fusesem cazat în odaie cu el pe la etejul 18 .
Cu chiu cu vai ajung la restaurant, cerând cafea în gura mare.
Se făcuse ora 9 și Ivanii deabia aranjau micul dejun. Turiști, eu si ghidul. ..
Pe la 9 și jumătate, în fine, am parte de multdorita cafea.
Lumea în preajmă, vioaie și cu chef de trăncăneală.
— Mă Fane, ai o față cam nedormită, aud o voce foarte apropiată și cunoscută. Îl recunosc prin ceață pe fostul director al institutului R., proaspăt demis, care de vreo doua săptămâni îmi era vecin de birou în noua lui funcție de consilier al noului dirctor.
– Cam, răspund morocănos. M-am cucat la 4 azi dimineață, deoarece am căscat gura prin Hyde Park-ul de pe Arbat. A doua zi tot grupul avea sa fie cu feţe ca a mea de azi.
Micul dejun sovietic era foarte bogat și divers, ca un contrast puternic la sărăcia de acasă.
La 10 si ceva, ghiftuiţi, a se citi îndopați total neideologic, aflăm programul dimineții: Kremlin.
În cateva minute ne suim în autocar și o luăm spre buricul Moscovei, care de altfel era foarte aproape de hotel.
Căruța ne debarcă împreună cu ghida rusească, care avea specialitatea poloneză. Și uite așa am vizitat Capitala comunismului mondial primind explicații de la o ghiduşă polacă pe care încercau să o explice niște nefericiți de turiști bazându-se pe vagile cunoștințe de rusă căpătate mai mult forțat în școala gimnazială, în urmă cu mulți anișori.
La poarta Kremlinului, rusoaica a început să turuie. Din trei în trei cuvinte înțelegeam: Napoleonîi. Și a rostit în 7-8 minute de vreo 20 de ori Napoleonîi.
Ușor plictisit de necunoașterea limbii și cumva uimit de atâta repetiție a numelui imperial, întreb în gura mare pe ghid:
-Mihai, asta a avut vise erotice azi-noapte cu Napoleon, de-l pomenește așa de des?
Îmi răspunde un hohot general de râs românesc și o uitatură fioroasă rusească din partea ghidei, care astfel ne-a lămurit că cel puțin înțelegea română.
Am continut plimbarea până spre ora 12, când am ajuns între mai multe biserici. Acestea tocmai fuseseră renovate de curând și zugrăvite la alb, așteptând să fie repictate. Ghida înşira nume de sfinți, explicând despre fiecare biserică ce va sa fie.
Plimbarea se cam lungise şi plictisul cauzat de necunoașterea limbii ruse se ascuțise. Și rostesc în gura mare:
– Mihai, fii bun, te rog, și întreab-o pe matracucă: biserica Sfântul Lenin care e?
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*