Septembrie, fată tătară sau… MARIAN BARBU – din perspectiva dimensiunii 4 D

11.12.12 by

Septembrie, fată tătară sau…    MARIAN BARBU	–   din perspectiva dimensiunii 4 D

 

A debutat în poezie aidoma incomodului şi autoritarului Al. Piru, definit de Eugen Simion ca ultimul mare istoric literar ‚,generalist’’ – adică specialist în toate epocile din cei 600 de ani ai literaturii române.

Îngăduiţi-mi să cred că profesorul meu Marian Barbu a ţinut să ne dăruiască straşnicul volum al şaselea din Trăind printre cărţi – amazonianul său serial, deltă deschisă spre patru zări – şi cvartetul sororalelor  cărţi de poezie – Aproximări soresciene (titlu inadecvat, de volum de eseuri), Cuvântul – neîmblânzitul cleştar, Mulţumesc lui Newton, Înfricoşata iubire sau Statuile iubirii  – mirese dalbe pe dinăuntru, policrome pe afară, reunite într-o casetă elegantă, ca într-o ladă de zestre ferecată în taine neştiute – pentru a ne reaminti, în stilu-i barbian (la concurenţă cu cel barbilian al distinsei profesoare de matematici Ileana Barbu, tovarăşa de tâmplă şi alne nopţi creatoare, munteanca de lângă Mânăstirea Dealu, iubitoare de copii doi: Simona  – Chicago, Dragoş – Montreal şi de nepoţi trei) că, în acest an de graţie 2012, se plineşte o jumătate de mileniu de când Domnitorul-Filosof Neagoe Basarab a urcat pe tronul Ţării Româneşti.

Din lumea titanilor, bazileul Neagoe Basarab, contemporan cu Erasmus, Rafael, ……….. , a înnobilat spiritualitatea românească şi europeană cu două monumente unicat, eclatante sinteze ale culturii poporului-carrefour, în profundă armonie cu esenţele tari ale punctului de interferenţă dintre Răsărit şi Apus.

Aici, la Porţile bifrons, precum legendarul Ianus, balans şi absorbţie: Orient–Occident, adulmecă mersul vremurilor, le îmblânzeşte şi le supune poporul răspântie magică a Drumului Sării – vitală substanţă motor -, a drumurilor vinului, mătasei, aurului, chihlimbarului.

Poporul punct nodal, stea polară a culturii din Europa Veche, din Europa obârşiilor perene…

Amintindu-l pe Neagoe Basarab, am în vedere faimoasa Biserică a Mânăstirii Curtea de Argeş şi cea dintâi capodoperă a literaturii române: Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, concomitentă cu Principele lui Nicollo Machiaveli.

Marian Barbu a debutat cu poezie nu pentru că ar fi înainte de toate poet, ci pentru a urma strălucitul model al divinului G. Călinescu, cel care le cerea criticilor să rateze cât mai multe genuri literare, înţelegând prin ratare exersare întru poezie, proză, teatru – pentru a nu se specula că aceştia se pricep doar la a comenta, a cârti pe marginea literaturii, nu şi la a se înjuga la genurile creaţiei lirice, epice, dramatice.

De altfel, pe frontispiciul copertei din urmă a tuturor celor patru noi volume de versuri, prolificul autor craiovean înscrie un citat semnificativ din Vladimir Streinu: ,,Înţeleg ca un poet să nu fie şi critic; dar nu voi înţelege ca un critic să nu fie şi poet’’.

De factură vădit livrescă – stârnită adică mai ales de marile opere fundamentale ale predecesorilor -, poezia domnului Marian Barbu are o prospeţime anume, o mireasmă reconfortantă de sculptură în lemn abia răsărită de sub teslă şi daltă, prin tăietură directă, respectând fibra şi nodurile, direcţia de creştere a noii fiinţe – sculptura/ poemul – ce ţâşneşte cu zglobie în lume cu nonşalanţă, cu ingenuitate.

Poemele sale te fură prin geana de lumină jucăuşă din care transpare spiritul oltenesc, mirosul de praf de puşcă din flinta abia trezită la viaţă a haiducului Iancu Jianu, dar şi unul din arheii lumii de pe Terra şi din univers: Homo ludens, nu totdeauna senin, ci, deseori, cu înnourări de pandur din oastea lui Tudor Vladimirescu.

Asemenea limbii române, poezia lui Marian Barbu are o geană de substrat dacic, care şi-a absorbit limba fiică: latina, dar şi o sprânceană semeaţă şi mândră, de poartă maramureşeană, care îţi ia ochii prin măreţia somptuoasă, de o severă armonie, punându-te în gardă că, dacă-i treci pragul, intri într-un alt spaţiu, protejat şi ocrotitor, treci în tărâmul sacru al familiei ancestrale unde cutuma are putere de lege inexorabilă şi de judecător suprem.

Îţi ia ochii şi prin străvechile motive ce o înnobilează: Roata Soarelui, Funia Vieţii, colţii Marelui Lup Alb/ stindard dacic…

Monitorizată, vegheată din înălţimi olimpiene de ochiul strălucitor şi rece al criticului, al istoricului literar -, poezia profesorului Marian Barbu, deşi livrescă, are un fior liric aparte, o vibraţie de brazdă reavănă, aburindă, grabnic răsturnată de fierul de plug ascuţit impecabil, sub clar de Lună, precum briciul de bărbierit chipuri şi idei al străbunicului.

Are, însă, şi pecetea infailibilă, sigiliul fierbinte, din ceară burgundă, al spiritului locului: spiritus loci, din care s-au născut Neagoe Basarab, Dionisie Eclesiarhul, Chesarie al Râmnicului, Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Marin Sorescu, dar şi Mihai Viteazul, BRÂNCUŞI, Petre Pandrea, V. G. Paleolog…

Şocant au ba pentru unii, îndrăznesc să afirm că lirica lui Marian Barbu din acest Bildungsroman liric, din acest cvartet de coarde ce-şi caută vadul propice învolburărilor, descătuşărilor din vârsta de apogeu a creaţiei sale, incluzând destul de recentele Provizii de soare (2004), Oglinzile din Chicago (2006), Poeme americane (2008), se circumscrie în conul de lumină al unui postmodernism avant la lettre.

 

Referitor la noul şi impresionantul volum Trăind printre cărţi, observ doar că acesta îmbogăţeşte corpul de oaste al cavalerilor danubieni în armură de neînvins: Universalia… (despre cărţi din literatura lumii), publicat în 2010, şi Amurgul zeilor ..olografi (2011) – adevărat roman epistolar – adică al tomurilor de 750-860 de pagini.

Regăsim în tripticul menţionat acum monumentalitatea arhaică din Poarta Sărutului de la Tg. Jiu şi din ţăruşul de foc/ axis mundi: Coloana Infinirii, înfiptă de BRÂNCUŞI în ochiul lui Goliat şi în noada stătută, preastătută a Occidentului şi Orientului ce şi-au ucis obârşiile, prin uitare şi supunere oarbă sub ochiul Ălui din Baltă, satanicul ban şi consumism animalic.

 Să ne bucurăm, prieteni dragi, fraţi şi surori, de noile daruri literare oferite de profesorul Marian Barbu în această sfântă zi, cu o săptămână înainte de realinierea, după 25.960 de ani, a planetei Pământ, cu Soarele şi Centrul Galaxiei.

La mulţi ani tuturor, întru noile dimensiuni spirituale: 4 D şi 5 D !

Ne revedem în a opta civilizaţie a (l)humii…

                              

 

Craiova,

9-10 decembrie 2012

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*