SEMN CĂTRE CLASA POLITICĂ (6) PE CAII NĂRĂVIȚI DE ALȚII

05.12.14 by

Imputările recente care i se aduc domnului Victor Ponta chiar, sau mai ales, din partea propriilor săi partizani – aceea că nu a dobândit un electorat mai mare decât cel a lui Mircea Geaonă de acum cinci ani și că suta de mii de voturi în plus în condițiile în care a stăpânit și a organizat alegerile ca prim-ministru (având la dispoziție și instituția dubitabilă a Ordonanțelor de urgență), este cu totul nesemnificativă față de rezultatele de atunci când candidatul PSD reprezenta opoziția, precum și multe altele referitoare la abuzurile, greșelile și suficiența mediocră din timpul pregătirii campaniei electorale – sunt imputări pe care electoratul ar fi fost dispus să i le șteargă, ca și pe cele de la începutul guvernării. Așa cum, pentru o bună perioadă, acelea chiar au fost uitate, nu s-ar mai fi făcut caz nici de cele din pregătirea campaniei, dacă n-ar fi apărut celalte racile ale personajului, chiar în perioada intermediară celor două tururi de scrutin. Racile care nu-i mai aparțineau numai lui, ci sistemului negativ pe care, după cum se vede acuma, îl reprezenta. Și chiar îl încăleca bine, ca un jokeu ce călărește cravașând victorios în aer către adversarii din cursă, față de care pare și abil și avantajat, dar lăsându-se purtat de cal cu năravurile căpătate de la cei care l-au călărit înainte, sau de la cei care-l hrănesc în grajd. Și-l hrănesc bine, nărăvindu-l în continuare cu grăunțe adunate din punerea la cotizare oneroasă a județelor pe care le-au luat în stăpânire…
Din păcate, în loc să-și dea palme șieși, și-un picior rapid în fundul ministrului de externe care l-a compromis, el biciuia către alții. Și tot la modul de scandal sau provocare prin care n-a reușit să se decontamineze de Băsescu. Cel mult, uneori, revenind la infantilismul inițial și dând funcții de pe gard încă înainte de a avea vreo vrabie în mână.

Astfel, la lunga întrebare: „Prin ce e vinovat Ponta și plătește nu numai pentru PSD ci pentru întreaga clasă politică, această urmașă morală a spiritului arogant-șefesc al nomenclaturii comuniste pentru care poporul era doar o entitate menită să primească indicății?”, răspunsul e: Prin faptul că, în loc să aprofundeze fondul politic în spiritul atenției pentru nevoia populară, a făcut caz de tinerețea strict biologică a unor acoliți nepricepuți, care s-au demonstrat la fel de conformiști și obtuzi birocartic precum și neaveniții ministeriabili din alte generații. Juni încă, dar fără nici un fel de tinerețe novatoare în spirit, ci robi ai celor mai urâte năravuri. Aceleași năravuri demonstrate pe parcursul guvernărilor de cei care ne-au confiscat administrația publică în cât mai mult folos propriu, dorind să ne conducă, dar nicidecum să ne guverneze ca pe o societate liberă, stăpână la modul cu adevărat democratic pe deciziile ei. Școliți, băieții aceștia mai tineri, dar grăbiți pe căpătuială, n-au demonstrat peste înaintașii lor nici măcar interesul de a căuta noțiunea lingvistică a posturilor de miniștri pe care năvăleau. Nu și-au folosit cunoștințele anglofone pentru a înțelege baza de la care vocabula pornește: minister, adică cel care ține locul, cel căruia i se deleagă o putere. Și, astfel, au avut chiar suficiența să nu se-ntrebe cine le-a delegat această putere, ca să înțeleagă că, în democrație numai electoratul o poate face; că, de fapt, populația țării le-a delegat lor puterea spre a gestiona bunurile țării. Fiindcă, a le pretinde să spună în folosul cui trebuie gestionate bunurile țării, ar însemna să-i lași repetenți încă din primul an al culturii politice, de vreme ce ei, încă dinainte de a se apuca de politică au căpătat stigmatul practicării acesteia în stilul mafiot al intereselor de gașcă!
Încercând cu impertinență să-și descrie preaumflatul guvern (cel mai mare număr de miniștri din 1989 încoace în condițiile în care venea la guvernare pe fondul celei mai stricte austerități și permițându-și în plină criză ca, numai la cancelaria sa de prim-ministru să aibă un ministru și cinci secretari de stat), să și-l descrie, deci, altfel decât prin precarele aptitudini de administrare cinstită a bunului public dovedite de membrii Cabinetului, Victor Ponta a făcut rău nu numai partidului său, ci întregii clase politice. Despre care nu-mi pare rău că a fost pusă acum cu botul pe labe, dar mă aștept să aibă măcar demnitatea de a-l exclude, fiindcă nu le-a servit nici măcar intențiillor lor dubioase. Ci, făcând caz doar de vârsta care nu are nimic de-a face cu priceperea sau morala, a atras țării atenția cât de urât arată, în aspectul general al clasei noastre politice, chiar și o generație nouă promovată de un partid la putere. A arătat la ce avem a ne aștepta de la noii politicieni, indiferent de partid.
Pentru că, în ultimă instanță, poate conta mai mult când te-ai născut, decât în ce mentalitate ai crescut? Despre cei născuți în comunism se poate pretinde că s-au născut atei?! Am văzut ce frumos și cât de amplu a reînflorit spiritul religios al poporului nostru după apăsarea reală și amenințătoare a polițismului bolșevico-ateu, dacă s-a păstrat tot timpul în căldura ascunsă a familiei! Mutatis mutandis, nici despre unii din generația de acum nu se poate pretinde că s-au născut necorupți. Darul cu generația religioasă, iată că se plătește cu asta imorală… Îmi pare rău că trebuie să compar, dar dacă vrem să ne păstrăm lucizi, este neapărat necesar să o facem la fel și cu trăsăturile antisociale păstrate-n familia mai largă a celor care s-au nărăvit la practicile necinstei și demagogiei terorist-dictatoriale, oricât s-ar dori ei a fi considerați doar politicieni ai acestor vremi.
Cu alte cuvinte, aroganța acestei guvernări și a candidatului ei a atras atenția electoratului asupra faptului că va mai urma încă o generație de politicieni disprețuitoare și coruptă pe măsura înaintașilor, poate chiar și mai periculoasă prin infatuarea cu care își clamează asemenea merite. Poate și mai nesimțit avantajându-se personal, prin Ordonanțe de urgență emise, chipurile, la modul general!…Iar votul de la 16 noiembrie a fost dat împotriva unei asemenea perspective. Pentru că, degeaba dăm vina pe mediocritatea, chiar reală, a vreunui staf de campanie, degeaba ne imputăm faptul de a nu fi folosit forța mijloacelor moderne de comunicare. Mai multă forță de comunicare, îndelung organizată și opulent finanțată decât PSD-ul, nu a avut nimeni în această campanie. Problema de fond, însă, nu este COMUNICAREA, ci SINCERITATEA ei!
Și iată până unde s-a ajuns dacă, astăzi, cu mintea tulburată de șocul unor asemenea rezultate la recentele alegeri, un politician din aceștia despre care n-am auzit până acuma, vine să propună un proiect de lege de desființare a partidelor care, la noi, precizează el nu fără motiv: au devenit grupuri infracționale organizate. Ceea ce nu poate dovedi altceva decât continuarea infantilităților și de prost gust și de proastă inspirație, care ne-au costat până acuma destul. Pentru că, chiar dacă disperarea îl conduce pe respectivul legiuitor la un asemenea gest de bună credință, din punct de vedere psihologic demonstrează, de fapt, în ce mediu murdar, de gașcă cu pretenții de partid, s-a format el. Lui nici nu-i poate trece prin minte că partidele politice au apărut în omenire ca nevoie a unor creuzete în care să se formeze, pe de o parte, doctrinele care să asigure progresul iar, pe de alta liderii care să le pună în aplicare dirijând acest progres. Un asemenea adevăr nu există pentru experiența sa murdară cu formațiile de pe eșichierul actual. El e pur și simplu îngrozit de perspectiva politicii românești dacă se va baza numai pe asemenea partide compromise și nici nu mai are minte ca să se întrebe cum s-ar putea ajunge la redresarea lor. Iar, faptul că partidele sunt necesare ca ferment social producător al liderilor de opinie, producător al unor inițiative pe linia doctrinară respectivă și al profesionismului onest în guvernare, nu face parte din învățămintele politice cu care e dotat. Ba, aș îndrăzni să deduc faptul că nu mai are nici încredere în confrații săi de partid, ca să-i îndemne spre această redresare morală de nevoia căreia și-a dat seama chiar prin propunerea pe care a făcut-o. El e într-atât de speriat de curvăsăria practicată în căsătoria lor politică, încât nu vede altă soluție decât să arunce canapeaua! – închei eu acest aspect abținându-mă de la savoarea cu care l-aș mai comenta încă mult, tocmai pentru că, fiind vorba de canapea, ne duce gândul și la aspectul de contaminare venerică prin serviciile de amor tarifat pe care le presupune apartenența la un partid, punându-te să furi de la stat ca să cotizezi la el.
Regret și mă opresc aici pentru a nu mai comenta mizeriile ultrarecente din interiorul PSD, de care Victor Ponta nu a știut să se delimiteze nici după lecția aspră primită din partea electoratului care, tocmai pentru acele alifii prin care încearcă să acopere lipsa de transparență, l-a sancționat. Fiindcă, iată, eu încă n-am terminat de comentat termenul de „derogare” care se referă cu multe semne de întrebare la contracandidatul său, că voita lipsă de transparență cu care se consumă pernicioasele mocneli din PSD, explodând din când în când, dar mai mult cu fum decât cu scântei care să lumineze cât de cât realitatea, mai scot la iveală un complement circumstanțial de loc exprimat prin substantivul „Dubai”. Și mă-ntreb: Ce i-o fi făcut Ponta lui Giță în Dubai că, la-ntoarcere, ăsta l-a părăsit cu tot cu partid?!… Misterul „Dubai-Ghiță”, condimentat și cu niște învinovățiri pe care prezentul lui Ion Iliescu nu le merita, adaugându-se la misterul încă neelucidat al certei cu Crin Antonescu, îl discreditează tot mai mult pe Victor Ponta. Barbutul politic se poate juca în secret; dar boxul politic, numai sub reflectoarele ringului, în mijlocul peluzelor pline care urmăresc și aclamă!..
Iar acest mister al netransparenței e ucigător astăzi pentru politicianul care se consideră deștept-descurcăreț și, în loc să-i fie rușine, se dă mare că-l practică.
O întrebare precum cea de mai sus, însă, și-o pun doar naivii. Noi, ăștia grav contaminați de suspiciunea pe care ne-o provoacă oportunismul dovedit și necinstea în curs de generalizare la politicieni, am putea să ne-ntrebăm: Ce-or fi pus ei la cale în Dubai, că lucrurile s-au petrecut astfel, după?!
Știu, nu e frumos să fii suspicios. Si nici măcar cavalerește!… Dar dacă ei continuă a-și face jocul de underground și nesinceritate politică, nici noi nu putem avea o vină mai mare decât are electoratul care, tocmai din asemenea motive, le-a arătat clar dorința de a-i stopa.
(va urma)
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*