Securisme şi tranzacţii imobiliare

10.11.13 by

La maison d’affaires immobiliaires Basesco et les filles s-a lansat în comerţul cu terenuri în zona Fundulea, judeţul Călăraşi. Mai exact, d-na Ioana Băsescu a achiziţionat 290 de hectare de teren arabil contra sumei de aproximativ 1.300.000 de euro. Suma plătită constă dintr-un credit de un milion de euro şi trei sute de mii de euro din poşetă, adică din „vânzări anterioare“. Toate acestea s-au întâmplat pentru a satisface dorinţa lui homo cotrocensis de a se apuca de agricultură.
Toate bune şi frumoase. Putem pune totuşi câteva întrebări:
1. De toată această manoperă (identificarea parcelei, verificarea acesteia din punct de vedere fiscal, cadastral, încadrarea în zona de fertilitate şi alte alea) ni s-a spus că s-a preocupat consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu, persoană pe care naţia o plăteşte să-l sfătuiască pe d-prezident în probleme ale ţării. Pentru aceste activităţi pe care înţelegem că le-a desfăşurat în afara timpului de lucru la Administraţia Prezidenţială, ne întrebăm în mod legitim cine l-a plătit pe domnia sa ? Sau a fost o lucrare pro bono cu scopul încurajării investiţiilor private în agricultură ?
2. D-na Ioana Băsescu, într-un mod cât se poate de firesc, a luat un credit de peste un milion de euro pe persoană fizică, aşa cum „poate“ orice român. Ne întrebăm care este banca ce a aprobat şi acordat acest credit distinsei dame de afaceri ? Mă aştept ca de luni, 11 noiembrie, într-un mod la fel de firesc, la banca în cauză, dar nu numai, să se formeze cozi la care să se aşeze o diversitate de solicitanţi care au dreptul să spere la un astfel de credit. La bănci adunarea !
3.Implicarea d-lui Adrian Rădulescu este similară cu alte amestecuri ale consilierilor prezidenţiali în afacerile familiei d-lui Băsescu, ca de exemplu constituirea Fundaţiei Mişcarea Populară, urmată de transformarea acesteia ulterior în partid. Aceste prestaţii au constat în întâlniri, întruniri, deplasări, adunări, interviuri, conferinţe de presă şi multe altele de acelaşi fel. Toate acestea au însemnat cheltuieli cu benzina, telefonul, închirieri de săli şi multe alte tipuri de prestaţii. Adică mulţi bani şi mult, mult timp. Distinşii consilieri, pe lângă programul zilnic, au constituit, pesemne, un club privat de consultaţii şi prestaţii în contul d-lui Băsescu pentru care, suntem convinşi, au fost bine răsplătiţi. Vor apărea toate acestea în declaraţiile lor de venituri pe anul 2013 ?
Gustul care-i rămâne românului de rând după astfel de întâmplări este, de bună seamă, acela al mătrăgunei. Consumaţie plăcută !
*
Bărbaţii politici ai neamului din „capul trebii“ se acuză reciproc de securism, adică d-l Ponta spune despre d-l Băsescu că a fost aparţinător al „nobilei instituţii“, iar distinsul prezident afirmă despre tânărul său „coleg“ că are „apucături securiste“ datorită colaborării politice şi susţinerii indirecte pe care i-o acordă d-lui Voiculescu.
Eu, asemenea rabinului din Buhuşi, spun: amândoi aveţi dreptate. Aferim.
*
De câteva luni, în împrejurimile Galaţiului, în Vrancea, ba chiar şi în Prahova pământul se cutremură aproape zilnic. Din cauza acestor fenomene, la televizor vedem tot felul de mărmureni şi alţi plictisitori care ne toarnă o grămadă de inepţii referitoare la acestea: ba cutremurul cel mare de 7 grade pe Richter este „pe vine“, ba că e departe; ba că Bucureştiul va fi ferit, ba că vor fi mari probleme la clădirile vechi şi multe victime. Nimic concret. Nu ştii pe cine şi ce să mai crezi. Televiziunile fac audienţe ridicate, invitaţii iau parale bune, poporul stă gură căscată bând bere la pet şi se vaită că îi e foame. Vă daţi seama cum s-ar prăbuşi toate acestea dacă s-ar face şi s-ar transmite emisiuni despre muncă şi calitatea acesteia cu exemple din Germania, America şi chiar Polonia ?
N-ar fi bine, stimaţi concetăţeni, să lăsăm mărmurimea să fiarbă în suc propriu, iar noi să nu mai furăm şi să ne apucăm de treabă, chiar dacă acest lucru poate avea o diversitate de efecte secundare ?

www,omniscop.ro

Leave a Comment

*