„Scrisul: o eliberare și un mod în care mă pot face auzită!” (interviu cu autoarea Aurelia Grosu)

07.01.15 by

„Scrisul: o eliberare și un mod în care mă pot face auzită!” (interviu cu autoarea Aurelia Grosu)

Ingrid Casian: Ce reprezintă scrisul pentru dumneavoastră?

Aurelia Grosu: Scrisul e ceva care vine din interiorul meu, o eliberare şi un mod în care mă pot face auzită, fiindcă am o experienţă care îmi oferă subiecte vaste pe care le pot despacheta şi din care putem învaţă lecţii preţioase de viaţă! Sunt omul care mă pun la dispoziţia celorlalţi, pentru a-i învaţă şi a-i îndrumă în mod corect, să nu repete greşelile generaţiilor trecute şi cred cu toată inima că noi, românii, avem nevoie de o resetare majoră în modul de a gândi şi în dezvoltarea personală a fiecărui cetăţean din ţară noastră. Sper să fiţi de acord că este o reală nevoie de schimbare!
carte-Aurelia-Grosu-1carte-Aurelia-Grosu-2
Ingrid Casian: Cum și în ce moment al vieții v-ați decis să scrieți prima carte?

Aurelia Grosu: Decizia a venit în urma multor suferinţe de-a lungul anilor care mi-au dat posibilitatea să văd că drumul meu nu a fost corect din multiple cauze, dar şi în urma unor discuţii lungi cu prietenul meu, Cristian Hegheduş, care ma încurajat să scriu! Aş fi putut refuza, dar m-am prins în joc, fiind mereu încurajată de cunoştinţele mele şi aşa a ieşit prima carte, „Eşti mai puternic decât crezi – Dacă am putut eu, poţi şi tu.”

Ingrid Casian: Ce rol joacă încrederea în sine, în demersul unui autor?

Aurelia Grosu: Încrederea în mine vine din misiunea care mi s-a descoperit în timpul scrierii primei cărţi, aceea de a transmite românilor că putem face schimbări majore la nivel personal şi apoi colectiv! Ea este esenţială şi merită menţinută atât timp cât dăruim altora un pic de suflet din noi!

Ingrid Casian: Cum s-a schimbat viața dumneavoastră, de când ați publicat cele două cărți?

Aurelia Grosu: Viaţă mea personală a fost extrem de ocupată prin scrierea celor două cărţi, însă viaţa socială a înregistrat progrese mari!

Ingrid Casian: V-a fost vreodată teamă că într-o zi nu veți mai putea scrie?

Aurelia Grosu: Nu mi-a fost teamă deloc, însă fiind la început de drum mă gândeam mereu cum voi continuă, cu ce voi înainta, însă am primit de Sus toată inspiraţia de care am avut nevoie.

Ingrid Casian: În cât timp ați scris prima carte? Dar a doua?

Aurelia Grosu: Prima carte am terminat-o într-o luna şi jumătate. A două carte am terminat-o în opt luni! Ambele cărţi sunt scrise de mâna mea, pagină cu pagină.

Ingrid Casian: Ce rol are credința în Dumnezeu în viața dumneavoastră?

Aurelia Grosu: Dumnezeu m-a inspirat şi mi-a dat forţa şi inspiraţia necesară finalizării acestor două proiecte mari! Tot prin credinţă am aflat că „ce a început El, duce la bun sfârşit”. Am primit banii de care am avut nevoie. Am făcut economii, căci fără sacrificii nu se face nici un lucru măreţ! Am primit şi de la alţi oameni şi aşa am reuşit.

Ingrid Casian: Care este scopul cărților dumneavoastră?

Aurelia Grosu: Voi cita din încheierea primei mele cărţi: „Misiunea de a lega răni şi a fi de ajutor oamenilor a venit în timpul scrierii acestei cărţi. Vreau să ajut, să lucrez pentru oamenii care nu îşi găsesc Calea. Dacă pe mine m-a scos din negura depresiei, dacă pe mine m-a condus zilnic către ceea ce sunt astăzi, cu siguranţă El va conduce fiecare om disperat şi deznădăjduit.”

Ingrid Casian: Ce ne puteți spune despre dezvoltarea personală?

Aurelia Grosu: Dezvoltarea personală şi credinţa merg mână în mână, împletindu-se şi formând o personalitate completă. Una fără altă nu se poate! Am făcut dezvoltare personală la o vârstă înaintată şi viaţă mea s-a ridicat deodată, fiindcă acea gândire veche a fost înlocuită cu una nouă, cea actuală. Mi-am stabilit un vis şi am început să lucrez zi de zi la împlinirea lui! Dezvoltarea personală va reseta corect România.

Ingrid Casian: Va urma și a treia carte? Sunt sigură că nu vă veți opri aici.

Aurelia Grosu: Poţi fi sigură că ai intuit perfect! După cele două lansări a celor două cărţi scrise de mine într-un an, am început deja un proiect în care voi implica psihologi, profesori, părinţi, elevi, studenţi, bunici şi vom radiografia sistemul educaţional din România. Vom introduce soluţii de redresare a situaţiei actuale, soluţii în materiale care pot ajută pe cei care cresc copii, care educa copii, în vederea construirii unor generaţii cu dezvoltare personală de calitate. Proiectul meu se numeşte „Educa…cu viziune!” Aceasta va fi cartea a treia, apoi în paralel voi scrie o carte de poveşti pentru copii. Deci, îmi voi folosi harul de dascăl până la sfârşit! Va urma şi o carte despre strategia de a avea o viaţă bună. Sunt multe proiecte la care mă gândesc.

Ingrid Casian: Ce le transmiteți cititorilor dumneavoastră și totodată cititorilor acestui site?

Aurelia Grosu: Oamenilor care citesc, caută şi doresc un suflu nou le recomand să citească cărţi adevărate, din experienţă altora, din viaţă şi nu multă teorie. Să asculte pe cei înţelepţi care au învăţat din suferinţe şi provocări, să caute modele de viaţă adevărate!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

2 Comments

  1. Va admir pentru tot ceea ce v- ati propus sa faceti pentru OAMENI .
    D- VOASTRA CHIAR SINTETI UN OM MINUNAT !
    Va iubesc si va citesc postarile cu mult drag . Va doresc tot binele din lume si o viata kunga cit mai frumoasa si binecuvintata de Dumnezeu !

  2. Va admir pentru tot ceea ce v- ati propus sa faceti pentru OAMENI .
    D- VOASTRA CHIAR SINTETI UN OM MINUNAT !
    Va iubesc si va citesc postarile cu mult drag . Va doresc tot binele din lume si o viata lunga cit mai frumoasa si binecuvintata de Dumnezeu !

Leave a Comment to Duduta Marola

*