Scriitori la Tradem

15.02.13 by

Scriitori la Tradem
Prozatorul Dan Stanca este invitatul lunii februarie învvvvvv cadrul proiectului cultural Scriitori la Tradem. Proiectul a fost inițiat în 2010 de poetul Nicolae Coande, în colaborare cu Casa de Cultură Traian Demetrescu a Muncipiului Craiova (director, Alexandru Stuparu). Dan Stanca va susține, vineri, 22 februarie, de la ora 16, conferința Scriitorul între insulă și arhipeleag.
Intrarea este liberă.
 
Până acum au fot invitați la Craiova scriitori români, dar și străini, care au susținut recitaluri poetice sau conferințe despre scrisul lor: Gheorghe Grigurcu, Nichita Danilov, Radu Aldulescu, Marian Drăghici, Mircea Bârsilă, Claudiu Komartin, Sorin Vidan, Vasile Baghiu, Peter Sragher, Paul Vinicius, Bogdan Ghiu, Adrian Mihalache, Michael Astner, Dumitru Ungureanu, Ioan Es. Pop, Radu Vancu, Dragoș Varga, Dan Sociu, Peter Waugh.
 
 Dan Stanca (30 septembrie 1955, Bucureşti) este prozator, eseist şi jurnalist. Este fiul Virginiei Stanca (născută Giugaru), medic stoma­tolog, şi al lui Gheorghe Stanca, ofiţer. A făcut Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Uni­versităţii din Bucureşti, secţia engleză-română (1974-1978). Repartizat ca profesor la Şcoala Generală nr. 4 din Giurgiu, în 1982 părăseşte învăţământul spre a se angaja ca muncitor necalificat pe un şantier de la periferia capitalei. Corector la „România liberă” (1983-1988), devine redactor la „Scânteia tineretului”, secţia de politică internaţională (1988-1989), ulterior la suplimentul literar al cotidianului „Tineretul liber” (1990-1992), în intervalul 1992-1993 îndeplinind şi funcţia de redactor-şef adjunct al ziarului; concomitent, colaborează la postul de radio Europa Liberă cu comentarii politice. Din 1994 lucrează ca redactor la secţia culturală a „României libere”. Debutează în 1986, cu proză scurtă, la „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”. A mai colaborat la „Adevărul literar şi artistic”, „Apostrof”, „Convorbiri literare”, „Familia”, „Litere, arte & idei”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „România lite­rară”, „Tomis”, „Vatra”, „Viaţa românească” etc. Prima carte, romanul Vântul sau ţipătul altuia,îi apare în 1992. I se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor în 1997. Romanul său Noaptea lui Iuda a fost nominalizat la premiul Cartea Anului al revistei România literara în 2007. Romanul Morminte străvezii a fost tradus în limba maghiară in 2011, la Editura Napkut din Budapesta.
Cărți publicate:  
Vântul sau ţipătul altuia, 1992;  Eu şi iadul, 1993;  Simbol sau vedenie, 1995;  Aripile arhanghelului Mihail, 1996;  Apocalips amânat, 1997;  Cer iertare,Bucureşti, 1997;  Contemplatorul solitar. Introducere în opera lui Vasile Lovinescu, 1997;  Ultima biserică,1997;  Muntele viu, 1998;  Ritualul nopţii, 1998;  Veninul metafizic, 1998;  Morminte străvezii, 1999;  Ultimul om,1999;  Domnul clipei, 2000;  Pasărea orbilor, 2001;  Drumul spre piatră, 2002;  A doua zi după moarte, 2003, Mut, 2006, Cei calzi și cei reci, 2008, Mutilare, 2010, Craii și morții, 2012.
 
Interviuri:
Am fost de tânăr ataşat de proza fantastică a lui Mircea Eliade şi, pe lângă autorii deja amintiţi, proza acestuia a însemnat enorm pentru deschiderea mea spre fantastic. De Evanghelii m-am apropiat mai târziu şi, într-un fel, tot prin literatură, mai exact prin reluarea unor teme din Dostoievski şi prin citirea foarte atentă a lui Faulkner. E ciudat un lucru, acela că autorul american nu m-a influenţat stilistic, ci – mai degrabă – ideatic. Eu am simţit în Faulkner miza excepţională a redempţiunii care învinge fatalitatea oarbă. Abia apoi i-am redescoperit pe Bernanos, Simone Weil şi alţi autori cu un pronunţat coté eseistic, ceea ce – într-un fel – mi-este apropiat, fiindcă nu sunt şi nu voi putea fi un scriitor realist, ca la carte, ci voi căuta mereu ideea, cunoaşterea prin idee, miracolul, scenariul fantastic care legitimează un miracol. Aş vrea să fiu un scriitor pur realist, dar – probabil – sunt nişte limite peste care nu pot să trec.
Fragment dintr-un interviu acordat lui Ion Zubașcu, România literară, nr. 9/2008
 
Și acum pun o întrebare capitală. Cum să citesc pentru a primi satisfacția pe care mi-o furnizează actul scrierii? Cum? Orice autor ar trebuie să se chestioneze asupra acestui aspect și pur și simplu să găsească soluții spre a ieși din impas. Dacă nu mai are rost să scrie fiindcă nu mai e publicat, editurile îi întorc spatele, etc, ce are de făcut? Doar n-o să se apuce să taie lemne. E bine la o adică să fii și tăietor de lemne – îmi aduc aminte de cartea lui Mircea Ciobanu – , dar este mai bine să fii cititor. După cum spunea TS Eliot când scrii o poezie de dragoste e bine să fii îndrăgostit dar e și mai bine să fii poet, așa și în cazul nostru, cobori din  turnul creației și recâștigi condiția de umil lector. Aici ne poate fi de ajutor un concept vehiculat destul de des în ultima vreme. Este acela de lectură empatică. Lectura empatică presupune exercitarea actului lecturii cu aceleași resurse de bucurie și jubilație interioară pe care le solicită actul scrisului. Citim cu toată ființa noastră exact ca atunci când scriem. Nu sunt eu autorul, altul este, dar eu ca cititor al lui dau viață cărții scrise de el. O carte necitită este ca o femeie neiubită.
Fragment din conferința Scriitorul între insulă și arhipelag

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*