Sărbătoarea bucuriei și speranței

17.05.17 by

Sărbătoarea bucuriei și speranței

A lăsat Dumnezeu și Sărbători, ca oamenii să mai aibă prilejul să se mai oprească din truda zilnică, să se întâlnească cu El la Sfintele Slujbe, să-și primenească sufletul, inima și mintea, să-și mai ridice ochii și către cer. Între toate Sărbătorile creștine, Sfintele Paști este regina, care leagă Cerul cu Pământul, pe Dumnezeu cu Omul.
Sfintele Paști e Sărbătoarea Bucuriei absolute, când Dumnezeu ne-a dat dovada supremă că nu ne-a uitat și că ne iubește. Cine ar fi fost în stare să-și dea unicul fiu la moarte pentru lume? Nu știu dacă s-ar fi găsit vreunul printre oameni. Dumnezeu însă a făcut-o! Nu ne-a spus în vorbe că ne iubește, ci a dovedit-o cu prisosință prin fapte. Știa bine dinainte la ce umilințe și chinuri va fi supus Fiul Său de către lume și, totuși, pentru lumea aceea păcătoasă, rea, sălbăticită și înfometată de sânge, L-a trimis pe Fiul Său să se aducă pe Sine jertfă nevinovată pentru mântuirea acestei lumi! Ce dovadă mai mare putea să ne dea că încă ne iubește! L-am supărat de nenumărate ori de-a lungul veacurilor. Ne-a iertat! I-am ucis profeții și înaintevestitorii! Ne-a iertat! L-am înjurat și L-am ocărât! Ne-a iertat! I-am încălcat poruncile și legile! Ne-a iertat! Putea de nenumărate ori să ne înece ca pe cei din vremea lui Noe, dar ne-a iertat! Putea să ne ardă ca pe cei din Sodoma și Gomora, dar ne-a iertat! Putea să ne piardă cu foamete și cu sete, dar n-a făcut-o! Dimpotrivă, an de an ne-a încărcat câmpurile cu tot felul de roade din care să ne hrănim și să ne veselim. Ne-am dușmănit între noi și ne-am mâncat adesea ,,precum câinii”, fie că a fost vorba de indivizi, fie de popoare! Au rămas adesea câmpiile pline de semeni de-ai noștri morți de săbiile și de gloanțele fraților lor. L-am înjurat pe El și toate cele sfinte din cer și de pe pământ; ne-am depărtat de El și ne-am închinat la dumnezei străini, cel mai adesea făcuți din aur, din bronz, din lemn, din piatră; i-am pângărit sărbătorile și posturile cu obiceiurile noastre păgânești; am furat și am ucis, ne-am îmbătat și am batjocorit chipul dumnezeiesc ce ni l-a dăruit la venirea noastră pe lume. Ne-am ucis copiii încă din pântecele mamelor lor; am făcut din desfrâu un mod de a fi; am mințit și am jurat pe strâmb; am poftit bunurile altora și pentru aceasta am fost în stare și de moarte de om. Acestea și altele mai mari decât acestea am făcut! Dar câte n-am făcut din câte trebuia să facem: nu L-am iubit pe El și nici pe aproapele nostru; nu ne-am ajutat semenul aflat în nevoie și suferință, nu ne-am îngrijit de sufletul nostru! Doamne, dar câte n-am făcut din cele ce trebuia să facem! Și, cu toate acestea, ne-a iertat și ni L-a trimis pe Fiul Său să se jertfească pentru noi! Numai Dumnezeu putea să facă așa ceva! Numai El putea să ierte atât și să ne iubească atât! Toate acestea ne îndreptățesc să sperăm că și pentru noi e posibilă mântuirea, că și noi vom fi primiți în împărăția Lui. Mai mult, Învierea Domnului Hristos a fost și pentru noi dovadă și garanție, că moartea poate fi învinsă, că puterea lui Dumnezeu e mai presus de puterea morții și de legile firii, că puterea Binelui e mai presus decât puterea răului.
Sărbătoarea Învierii ne dă și speranță, nu numai bucurie. Ne dă speranța că Învierea este posibilă și pentru noi; că moartea nu e o nimicire a firii omenești, ci doar o trecerea de pe Valea Plângerii pe tărâmul tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte. Ne dă speranța că vom învia și noi, că ne vom reîntâlni cu toți cei dragi plecați mai înainte, că ne vom întâlni cu Dumnezeu în împărăția Lui. Pentru această întâlnire trebuie să ne pregătim sufletul, să ne îngrijim să aibă ,,hăinuțele” albe și curate, spălate de mizeria păcatelor, să fim și noi demni de iubirea pe care Dumnezeu ne-o dăruiește cu dărnicia Sa Dumnezeiască.
Cu bucurie și speranță să zicem toți: Hristos a înviat!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*